Piatra Secuiului în ianuarie

TIPĂREȘTE

În cel mai friguros weekend din această iarnă, am decis să nu stăm acasă și să facem o mică drumeție aproape de casă. După experiența primei drumeții de iarnă, Circuitul Pietrele Albe, am prins curaj, și de data aceasta echipați corect cu parazăpezi și crampoane de drumeție am zis să facem o urcare pe Piatra Secuiului, obiectiv pe care l-am mai vizitat în două rânduri, dar pe timp de vară.

Zis și făcut, la ora 9.30 am pornit din Cluj, pe ruta Turda –Mihai Viteazu –Rimetea, și într-o oră am ajuns la destinație. Mașina am parcat-o lângă biserică, în centrul frumoasei comune care face parte din patrimoniul UNESCO, și ne-am pornit la drum. Temperatura la bază arăta -13 C, vremea însorită și senină, un vânt slab dar tăios, ne prevedea o zi cu peisaje frumoase dar extrem de rece.

Din sat, traseul o ia la stânga spre masivul impunator, traseu marcat cu cruce albastră, printe niște căsuțe tradiționale secuiești, apoi ieși în câmp. La ieșirea dintre case se află baza Salvamont Rimetea și un panou informativ cu traseele marcate. În vară făcusem ambele variante de circuit, atât pe Colții Trascăului cu coborâre prin pădure tot în Rimetea, cât și traseul de creastă cu coborâre în Colțești. Pentru astăzi planul a fost să urcăm și să decidem sus pe unde o luăm, în funcție de nivelul zăpezii și al frigului instalat în noi.

Urmând traseul pe drumul spre stâncile masive, pe câmp, într-o ușoară urcare, încet urcarea se accentuează și soarele se ascunde dupa stânca pe care o avem în față. Frigul deja se simte mai tare, avem noroc că zăpada deocamdată nu este mare, în jur de 15-20 cm, și avem și urme în fața noastră, semn că nu suntem primii drumeți pe ziua de azi. Poteca începe să se îngusteze și o luăm pe firul unui mic pârâu care coboară, deja sunt porțiuni mari de gheață și decidem să ne punem crampoanele pe bocanci căci gheața combinată cu grohotișul și pietrele, plus panta abruptă ne fac să ne pierdem din echilibru.

Urcarea începe să fie tot mai susținută, mai facem câte o pauză, mai bem o cană de ceai fierbinte din termos și admirăm satul Rimetea care se vede tot mai bine de la înălțime. Suntem străjuiți de stâncile masive de o parte și de alta și încet ajungem să dam din nou de soare, după o urcare de aproape o oră și 30 de minute din sat.

Ajungem în șaua dintre Vârful Piatra Secuiului și Colții Trascăului, unde este o troiță și acolo mai dăm de doi drumeți, cei care erau în fața noastră precum și o cățelușă care se pare că are obiceiul de a însoți turiștii din sat. Din păcate nu aveam ce să îi dăm de mâncare, dar au mai venit după noi câțiva turiști inimoși care și-au împărțit sandwich-ul cu ea, și am pus și eu într-o cană de rezervă un pic de apă cu ceai cald iar de aici încolo ne-a urmat tot traseul până am ajuns din nou în sat la mașină.

De la troiță traseul o ia spre dreapta, și în 10-15 minute ajungem la punctul maxim de 1129 m al Vârfului Piatra Secuiului. Aici două borne ne anunță că suntem la punctul maxim al drumeției, borne momentan vopsite în tricolor, în vară erau în culorile steagului Ungariei, cred că se vopsesc destul de des :).

Aici deja începea să se adune lume, au mai ajuns câteva grupuri de drumeți curajoși, am stat să admirăm priveliștea minunată cu Munții Trascăului în față, satul Rimetea în jos, Turda în spate în depărtare, ne-am bucurat de soarele care parcă ne mai dezgheța și ne-am hotărât să o luăm pe creastă înspre Colțești.

Pe creastă zăpada era mai mare, ajungea deja la până la genunchi și nu erau urme proaspete, semn că nu au mai fost turiști de curând pe acest traseu. Vântul începe să bată tăios, ne avântăm prin zăpadă, marcajul nu se mai vede căci era în principiu doar pe pietre dar știm drumul. Nu ne apropiem foarte tare de margine, dar peisajul e fain, ai la ce să faci poze. Într-un final, înainte de a începe coborârea ne întâlnim cu doi drumeți care veneau de pe traseul din sens opus, și ne bucurăm că avem potecă în față. Schimbăm câteva vorbe, ne zic că ei au venit în principal pe creastă, pierzând marcajul.

Începem coborârea pe urmele lor, cu grijă printe pietre și bucăți de gheață, ne felicităm că ne-am luat colțari de drumeție, și mai zărim câte o bucată de marcaj, părăsim urmele drumeților care au venit și decidem să o luăm pe marcajul ce se mai vedea pe pietre, poteca cunoscută de noi de anul trecut. Coborârea nu e foarte ușoară mai ales în condiții de iarnă, dar cu grijă se poate face fără probleme. În 40-50 de minute am reușit să ajungem la baza stâncii și decidem să o luam spre Rimetea pe la baza ei, nu prin sat sau pe drum.

Însoțiți în tot acest timp de cățelușa care a stat lângă noi, ne oprim să facem poze cu Piatra Secuiului, și ne îndreptăm încet spre satul Rimetea printr-o zăpadă nu foarte mare. Nu mai găsim marcaj, dar drumul e intuitiv, pe câmp, pe lângă niște copaci răzleți și cu o priveliște impresionantă în partea dreaptă.

După 4 ore și 30 de minute, în care am parcurs o distanță de 10.57 km și o diferență de altitudine de 657 m, cu o temperatură medie de -15C, ajungem la mașină, ne luăm la revedere de la prietena noastră care ne-a însoțit tot drumul și ne îndreptăm spre Conacul Secuiesc din Colțești (cu rezervare telefonică făcută în prealabil) pentru a ne răsplăti cu un binemeritat și gustos gulaș.

Drumeții bune și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 534 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI