ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.06.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Traseu Cavnic - Cabana Gutâi - Creasta Cocoșului

TIPĂREȘTE

Primul weekend de toamnă al lunii octombrie, l-am rezervat pentru o drumeție de o zi în Maramureș, mai exat în Munții Gutâiului, obiectivul principal fiind Vârful Creasta Cocoșului, o formațiune stâncoasă spectaculoasă.

Nefiind un traseu foarte dificil, am decis să mergem și să venim în aceeași zi din Cluj. Așa că am pornit în jur de ora 6 din Cluj spre Cavnic, pe traseul Cluj – Dej – Târgu Lăpuș– Cavnic. Porțiunea dintre Târgu Lăpuș și Cavnic este destul de rea, se lucrează mult la drum, așa că la întoarcere am luat-o din Cavnic prin Baia Mare. Chiar dacă drumul este mai lung cu vreo 20 km, se parcurge într-un timp mai scurt, și astfel am profitat și de o plimbare prin Baia Mare.

Ajunși în Cavnic, am luat-o spre Complexul Turistic Cavnic, și după vreo 3-4 km, traseul o ia pe un drum forestier până la Cabana Gutâi. Noi am mers cu mașina pe drumul forestier, lucru pe care nu l-aș mai face deoarece starea drumul e extrem de proastă, sunt zone în care trebui să fii foarte atent căci poți să rămâi cu mașina pe acolo. Distanța de la drumul principal până la Cabana Gutâi nu este foarte mare, în jur de 2.5 km, și cu mașina nu salvezi foarte mult timp, căci trebuie să mergi extrem de încet, uneori să te dai jos să vezi dacă poți trece, deci clar nu aș recomanda cu o mașină normală. Pentru un SUV sau ceva cu garda mai înaltă, nu sunt probleme.

Am lăsat mașina la vreo 500 de metri de cabană, căci era o zonă care mi-a fost frică să o mai parcurg și am luat-o la pas. Cabana Gutâi este în paragină sau renovare, nu prea poți să îți dai seama. O clădire mare, pe 2 etaje, cu acoperiș nou, în rest totul distrus, părea să fie locuită, căci era o mașină și o antenă TV, cred că cel mai probabil de cei care exploatează lemnul în zonă, căci zona este extrem de exploatată din punctul ăsta de vedere.

De la cabană, traseul o ia prin padure, pe un drum de TAF într-o stare proastă, cu tranșee și resturi de material lemnos. Marcajul cruce albastră este refăcut recent, deci nu sunt probleme în acest sens. După aproximativ 1.5 km, drumul părăsește pădurea și o ia spre vest, și ajungi într-o deschidere, o luăm printr-un mic pâlc de pădure din nou, și ajungem în zona Poiana Mlejnița.

Poiana este mare, o stână se afla în partea stângă, dar deja oile erau coborâte de pe munte, așa că nu ne-a deranjat nimeni in poiană. Plin de merișoare coapte, am făcut un popas să mâncăm pe săturate. Copacii rari, marcajul se vede mai rar, dar este destul de intuitivă direcția căci deja se văd foarte bine cele două vârfuri pe lângă care vom trece, Vârful Gutaiul Doamnei (1424 m) și Varful Gutâi (1443 m). Trecerea prin poiană se face în 10-15 minute, după care intrăm în pădure și începe o urcare mai susținută. La ieșirea din pădure găsim un mic izvor de apă, dar eram cu proviziile făcute, așa că trecem pe lângă.

Ieșim din pădure, iar urcușul continuă să fie susținut, marcajul se vede mai slab pe câte o piatră, zona este plina de afiniș și merișoare, iar vântul începe să fie mai tăios pe măsură ce urcăm, până ajungem pe creastă. Distanța din poiană până în creasta e de aproximativ 1.5 km, o urcare susținută, dar fără dificultăți tehnice.

În creastă ne intersectăm cu marcajul bandă roșie și avem și două indicatoare. La dreapta, la distanță de 30 de minute se află Vârful Gutâi, cu cei 1443 m, iar la stânga Creasta Cocoșului. Hotărâm să o luam spre Creasta Cocoșului, pe o cărare bine definită prin tufe de afine. Vântul e tot mai tăios, și simțim din plin aerul rece de toamnă. În 20 de minute ajungem la baza formațiunii stâncoase Creasta Cocoșului, facem un mic popas și ne încălzim cu o cană de ceai fierbinte din termos, citim pe un mic panou despre fauna și flora din zonă, apoi urcăm la baza stâncilor și ne cățărăm timid pe ele. Priveliștea e minunată, în vale se văd satele Breb, Mara, Ocna Șugatag, tot lanțul muntos al Carpaților Maramureșului precum și Carpații Ucrainei.

Vântul bate tot mai tare, așa că nu stăm foarte mult agățați de stânci, mergem la bază și mai stăm la povești cu alți turiști, împărtășim idei de trasee și de locuri, bem un ceai sau ceva cu mai multe “grade” (cei care nu sunt șoferi :)) să ne încălzim, apoi o luăm din loc pe același traseu. Vârful Gutâi nu îl mai cucerim, vântul năprasnic ne face să ne răzgândim și îl lăsăm pentru o drumeție viitoare.

La întoarcere mai facem un popas în Poiana Mlejnița, unde soarele bate și ne încălzește, mai mâncam niște merișoare, prin pădure găsim și ceva gălbiori, la fel ca în ultimele drumeții, nu mergem cu mâna goală din pădure.

Așa încheiem această scurtă drumeție din Munții Gutâi, prima pentru noi, o drumeție ușoară, plăcută, de făcut într-o zi fără prea mult efort, pe niște cărări care nu sunt foarte populate de turiști.

Ca și date tehnice, am parcurs 10.73 km, cu o diferență de nivel de 600 m, traseu făcut în 5 ore, cu multe pauze pe la gălbiori și merișoare.

Drumeții plăcute și sigure tuturor!


[fb]
---
Trimis de cata2106 in 26.10.20 18:00:03
Validat / Publicat: 26.10.20 19:11:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARPAŢII MARAMUREŞULUI.

VIZUALIZĂRI: 2574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Creasta Cocosului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23400 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster
[26.10.20 19:31:57]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dan&EmaPHONE
[26.10.20 20:31:59]
»

Esti un mare, mare iubitor de natura si te apreciez pentru asta mult. ​​ Pozele sunt superbe, fructe de padure, flori, animalute si peisaje de vis. ​​

​​Mie Creasta Cocosului mi-a schimbat viata, si asta de la o furtuna de vara cu fulgere, de la care am facut multe culcaturi la baza stancilor pana am reusit sa ne retragem putin mai jos de creasta. ​​

Excelent articol! Numai bine! ????

Dana2008PHONE
[26.10.20 20:47:12]
»

@cata2106:  Felicitări pentru articol dar mai ales pentru drumeție! Fotografiile sunt superbe!

Am fost cazați la o pensiune de la fereastra căreia vedeam din cameră Creasta Cocoșului.

Nu a vrut trupa cu care eram să facem o drumeție​​ până la superbele stânci care de vedeau la orizont... și uite așa am ratat ocazia să ajung la ele.

Călătorii plăcute! Sănătate! ​

cata2106AUTOR REVIEW
[27.10.20 08:55:01]
»

@Dan&Ema:  Multumesc mult!

Si mie, cred ca cel mai frica pe munte, mi-e de furtunile cu fulgere neprevazute, ca acolo doar sansa si mici detalii te faca sa scapi!

Numa bine si sanatate! ​

​​​

cata2106AUTOR REVIEW
[27.10.20 09:15:43]
»

@Dana2008:  Multumesc mult de tot!

Asa o sa aveti motiv sa va intoarceti din nou sa explorati zona!

Sanatate si drumetii faine in continuare! ​​​​​

Mika
[28.10.20 14:07:40]
»

@cata2106:  Foarte frumoase locuri! Sper să ajung și eu la un moment dat! Fotografii excelente!

cata2106AUTOR REVIEW
[29.10.20 22:49:08]
»

@Mika:  Multumesc de apreciere!

Intradevar, locuri minuate! Daca ajungi prin zona, neaparat trebuie punctate! ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cata2106, Dan&Ema, Mika
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Gutâi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084038972854614 sec
    ecranul dvs: 1 x 1