Muntele - acest medicament anti-imbatranire

TIPĂREȘTE

Ca sa-mi dreg gustul amar lasat de marea cea neagra si tumultoasa, iata-ne din nou la drum, spre muntele care niciodata nu ne-a dezamagit.

In Calimani n-am fost niciodata, desi sotul meu m-a tot imbiat cu trasee interesante si alta data. Scopul: sa atingem pietrele sculptate de vant si ploaie ale celor 12 Apostoli.

Plecam din Bacau dimineata pe racoare, alegem ruta prin Poiana Teiului, cu gand sa ne oprim la Borca unde, ca de fiecare data, am mancat cea mai buna ciorba de hribi - garantat - la Pensiunea Vittoria. N-o ratati!

De acolo drum bun, proaspat asfaltat spre Neagra Sarului la pensiunea unde ne-am cazat - Pensiunea Off Road Calimani, o sa povestesc si despre ea in alt review (vezi impresii), doar va spun ca o recomandam cu drag - sa ne lasam bagajele.

M-am gandit ca ajunsi in jur de ora 12 la pensiune, nu mai avem timp sa ne "aruncam" pe traseu. Am citit ca pana sus faci cam 3 ore si jumatate pentru o persoana sprinteoara, nu pentru noi care avem si ceva kg, dar si ceva ani la bord. Ma gandeam ca in prima zi ne facem incalzirea cu ceva "soft", de incalzire; stiti cum stau jucatorii de fotbal pe margine si se incalzesc, cam asa as fi facut si eu...

Insa sotul meu avea alte planuri. Mi-a ignorat toate bombanelile mele si a luat-o la pas pe traseul cu bulina albastra. Ce sa fac, l-am urmat, nu cu mare entuziasm.

Mai mult, ghetele mele noi mi-au facut o ditamai rana, dar nu mai aveam putere s-o iau la vale singura.

Traseul este foarte frumos, in prima parte se merge relativ usor, cu mici portiuni de urcus. Treceti prin zone imprejmuite de localnici unde vacile pasc linistite. Nu uitati sa puneti la loc drugii de lemn.

Am traversat o zona de padure de o frumusete stranie, cu copaci bolnavi, fara viata si flori crescute mult, pe alocuri depaseau inaltimea unui om. Apoi se intra in padurea deasa si racoroasa. Trecuse de ora 15 cand am intrat in padure. Ne-am intalnit cu un grup de turisti care ne-au "incurajat" spunandu-ne ca mai avem inca pe atat. Eu eram deja cu capsa pusa de jos ca am plecat pe traseu dupa amiaza, cand i-am auzit, am devenit chiar vocala. Sotul meu cel rabdator m-a incurajat si m-a rugat sa am rabdare ca toate eforturile o sa ne fie recompensate sus cu un view nepretuit. Iar la nevoie, daca totusi ne prinde noaptea, avem frontalele.

Nu mai era nimeni pe traseu, nu prea m-a incantat ideea de a-mi pune frontalele printr-o padure deasa. Dar am continuat.

Se merge multisor prin padure, cu portiuni de urcus nu foarte dificil. Te mai iei cu ciupercile care-ti fac cu ochiul in stanga si-n dreapta, cele mai multe, otravitoare - aveti grija. Am iesit din padure si am intrat intr-o portiune de jnepenis si tufe de afine.

Brusc mi-am aruncat ochii spre cer unde niste nori se certau amarnic peste crestele muntilor. Atunci am facut stanga imprejur, am strigat la sotul meu ca e timpul sa coboram fiindca nu prea am chef sa-mi intre apa pana la piele. S-a dovedit ca m-am speriat degeaba, dar deja pornisem cu viteza la vale. Nu aveam idee cat as mai fi avut de urcat pana la obiectivul pentru care parcursesem atata drum. Incapatanarea mea a fost mai puternica decat toate rugamintile sotului de a continua traseul.

Seara n-a fost usoara pentru mine, m-am tot zvarcolit, ma mustra rau constiinta ca-mi suparasem sotul si ca nu mi-am atins scopul.

Dis de dimineata m-am trezit cu chef de urcat, m-am cait jumatatii mele si i-am promis ca n-o sa-mi auda gurita deloc pe tot traseul. Evident ca a plusat, ca sa-mi testeze docilitatea, mi-a spus ca vom urca pe un alt traseu, ceva mai lung, pana la 12 apostoli. Am lasat masina tot acolo, in parcarea de la intrarea pe 12 apostoli, dar am luat-o pe traseul cu cruce albastra. Mi-a placut mult acest traseu, se urca prin padure, nu e foarte abrupt urcusul, zmeurica, fragute, ciuperci (galbiori). Chiar nu simti cand ajungi sus.

Cand se termina padurea, mai ai de urcat un pic prin iarba deasa si inalta, nu ne-a pus probleme deosebite, pana ajungi la traseul indicat cu bulina rosie. De acolo se merge pe culme, aproximativ o ora jumate spre 2 ore pana la 12 apostoli. Traseul acesta cu bulina rosie este foarte frumos. Am mers prin padure vreo ora, stanga-dreapta hribii ne faceau cu ochiul. Am cules cativa, dar nu prea ne-am abatut din drum. La iesirea din padure o sa dati de o zona de campare. Deci, daca va incumetati sa urcati cu un cort si va doriti libertare maxima in varf de munte, aici e locul potrivit.

La doi pasi de locul de campare curge un izvor cu o apa limpede si rece, cum numai muntele ti-o poate oferi. Nu uita sa lasi locul curat, asa cum l-ai gasit.

De acolo se mai merge cam o ora prin jnepenis si prin tufele de afine. Noi cred ca am facut ceva mai mult fiindca eram ca ratustele din cantecel, cu "codita" in sus si cu capul in tufisul cu afine. Nu-ti mai trebuie altceva.

In sfarsit ajungem si la locul de intalnire cu traseul de ieri, cel marcat cu bulina albastra, trecem de el si iata ca ni se arata semetele fete ale apostolilor, maiastru sculptate de natura. Ne intalnim si cu alti turisti, pana aici nu am gasit pe nimeni. Impresionant, aici sus am intalnit o doamna de o varsta apreciabila, dar de o vivacitate care m-au determinat sa-i spun c-o admir din tot sufletul. Cu cata usurinta "ataca" toate pietrele alea, stanga-dreapta, pasi siguri si sprinteni, daca ai fi ignorat parul alb, ai fi zis ca e o tanara sportiva. Mi-a spus ca in fiecare an isi propune sa faca cate un traseu si nu se lasa pana nu-l da gata. Deci, perseverenta si intelepciunea fac cat toate pastilele de "intinerire". Ma tot framantam, oare cat mai aveam de parcurs aseara din traseu, din locul unde am inceput sa vociferez ca nu mai vreau sa continui. Si o luam inapoi spre masina, pe traseul cu bulina albastra. Bineinteles ca mi-am recunoscut locul unde am facut stanga-imprejur, mai erau 10 minute de parcurs pana la punctul final - in concluzie, don' t give up, keep going!

Am ajuns epuizati dupa un traseu lung de 3 1/2 ore pe "cruce albastra" + 2 ore pe "bulina rosie" + 3 ore pe "bulina albastra". Dar cu satisfactia scopului indeplinit, cu imagini superbe pe telefon si mai ales in suflet.

Nu pot incheia aici, as vrea sa mai fac o recomandare, la intoarcerea de pe munte, ne-am mai rasfatat putin cu un pastrav grozav mancat la pastravaria "La poalele Calimaniului", e in drumul dintre Gura Haitii si Neagra Sarului. Au pus acolo in prepararea pestelui un ingredient secret, va las sa-l descoperiti. :)

---

VIZUALIZĂRI: 331 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI