GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns la parcul acvatic craiovean la aproape un an de la inaugurarea sa. Prețul biletului pentru un adult este de 50 de lei. Copiii plătesc dacă au peste 5 ani. E permis accesul doar la piscinele de afara și la saune (alți 15 lei dacă doreşti).
Am de scris şi lucruri pozitive, dar şi negative:
● De bine:
- două piscine pentru copii, ambele cu "distracții" pentru copii (60 -70 cm adâncime) - tobogane spiralate și mai puțin spiralate, deschise sau sub formă de tub, mai lungi sau mai scurte, ciupercuțe c "ploaie", delfini "scuipători" de jeturi de apa, broscuțe asemenea... Frumos!
- piscine pentru adulți, mărginite de o piscină circulara, gen "crazy river". Nu e permis accesul minorilor, iar salvamari mi s-au părut foarte vigilenți în această zonă.
- tobogane pentru colaci (sau fără) deschise, închise, mai abrupte sau mai line, mai spiralate sau mai nespiralate;), funcționale toate (când am mers noi).
- personal foarte amabil - doamna de la casa de bilete ne-a spus sa solicităm angajaților tot ce avem nevoie (şezlong, dacă nu găsim, umbrele...).
● De mai puțin bine:
- colaci insuficienți
- anumite zone din unele piscine avea vopsea scorojită pe fund. Parcul nu are un an de la inaugurarea. Asa repede se deteriorează vopseaua asta? Sau dacă da, nu sunt întreținute corespunzător bazinele (nu în toate piscinele am văzut asta, doar în vreo 2)
- o piscină mai puțin adâncă pentru bebeluși (60 -70 cm mi se pare mult pe bebe de 1-2 ani) ceea ce ar atrage după sine şi o apă mai caldă (mi se părea cam rece apa pentru bebeluşi) sau măcar să fi fost o piscină cu adâncime progresivă
- CEL MAI MARE MINUS consider că este lipsa unui restaurant. Ce a fost în capul ăstora de au făcut proiectul parcului acvatic? Am fost informați că există posibilitatea să ne luăm sucuri, bere, înghețată, sandvișuri şi diverse mâncăruri fast food de la niște chioșcuri, situate în stânga parcului. Ajungem acolo după ora prânzului crezâne că o să mâncăm la water park. Pffffff! Nu am avut ce sa mâncăm. De 20 de minute chioşcurile respective nu aveau curent electric. O vânzătoare ne-a spus că ei nu sunt parte din parcul acvatic, nu le asigura ăștia (cred că cei de la primărie/administrația parcului) nimic, e duminică şi trebuie să se descurce singuri, să cheme ei electrician. Mda! Aveau niște fripturi pe grătarul electric, veniseră şi muştele, cartofi prăjiți nu aveau la ce să prăjească, sandvișuri la fel... Am luat o înghețată (chioșcul respectiv avea curent electric) și un suc. Ne-am așezat la o masa, in zona de servire a mâncării și vrea copilul la toaleta. "Păi da, mergeți la wc-ul mobil/ecologic (sau cum i-o spune) din colț". Era genul ăla de wc care se amplasează când sunt concerte, festivaluri în aer liber... cunoașteți, din alea super mirositoare. Sau aveam posibilitatea să ne întoarcem la vestiare și, de acolo, la toaletă (ceea ce am şi făcut).
Nu îmi pot explica de ce nu au proiectat din start parcul și cu un restaurant. Aveau numai de câştigat.
Îmi comandat oamenii pizza şi alte cele la diverse restaurante/catering (veneau cei ce livrau comenzile valuri-valuri la poarta de acces a parcului).
- că tot am zis de toalete, la vestiarul de femei existau doar DOUĂ toalete (sau atâtea am zărit eu).
Per total, dacă vii "măncat" de acasă, recomand locația pentru o zi la ştrand.
Trimis de Mirela.23 in 12.08.18 18:12:49
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mirela.23); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.30908800 N, 23.75634500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Mirela.23: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 89&ridAnt=88449
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)===
Mutat în rubrica "Water Park (parc acvatic) , CRAIOVA" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Waterpark Craiova — scris în 02.07.23 de ux129545 din TâRGU JIU - RECOMANDĂ
- May.2022 Nasol — scris în 21.05.22 de ux124951 din CRAIOVA - nu recomandă
- Aug.2019 Water park Craiova — scris în 21.08.19 de Voodoo69 din CRAIOVA - nu recomandă