ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.07.2021
DE bujo
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 16.11.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 4 nopți
Familie
4 AD. + 3 COPII -- v: 1an, 1 an, 7 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
RĂU

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
12.50%
Extrem de nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
56.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Pacat, pacat... mare pacat

TIPĂREȘTE

Salut! Scriu aceste randuri cat se poate de obiectiv, pentru a-i ajuta pe cei ce vor sa-si petreaca un sejur pe litoralul romanesc, sa nu mai faca aceeasi greseala pe care am facut-o noi. Am hotarat din scurt, impreuna cu nasii nostri, sa ne petrecem cateva zile pe litoralul romanesc. Fiind presati de timp si neavand multe variante la dispozitie, am ales VOX MARIS GRAND HOTEL COSTINESTI.

Cu toate ca am citit recenziile de pe AFA, cu toate ca suntem destul de precauti in ceea ce priveste organizarea unui concediu, mai ales ca de un an este vorba si de un copil, am rezervat 4 nopti cu pensiune completa, incepand cu 2 iulie, la VOX.

Pentru nasi (2 adulti cu 2 copii, 1 an, respectiv 7 ani), camera tripla, iar pentru noi (2 adulti +un copil 1 an), camera dubla. Pentru aceste servicii am platit 4800 lei.

La prima vedere, totul pare super ok, insa ne-am inselat amarnic.

Dupa un drum aglomerat de la Brasov, cu opriri, cu ocoliri, am ajuns dupa 8 ore la VOX. La ora 14:30 am parcat masinile, urmand sa incercam sa ne cazam cat de repede se poate, deoarece la VOX, check-in-ul se face incepand cu ora 18.


despre SERVICII

Am ajuns la receptie, unde ne-a intampinat o domnisoara foarte politicoasa si atenta. Am intrebat-o cand ne putem caza, iar ea ne-a raspuns ca in jur de ora 18. I-am oferit 100 de lei, pentru stimulare, insa i-a refuzat politicos, spunand ca politica hotelului nu-i permite sa primeasca bacsisuri. Am fost surprins pozitiv de atitudinea ei.

Am rugat-o sa mai completeze camera mea cu inca un pat, adica tripla. Am platit inca 116 lei/ noapte. Enorm din punctul meu de vedere.

Formalitatile de cazare au durat cateva minute, ni s-au dat bratarile si ni s-a recomandat sa ne plimbam in vasta gradina a resortului sau sa facem baie, sa mancam, sa bem... pana cand ni se vor da camerele. Ne-a spus ca incearca sa ne cazeze cat mai repede si ca ne va anunta telefonic cand sunt pregatite camerele.

Am ramas foarte placut impresionati, mai ales de gradina resortului, care este divina. Multe plante exotice, flori, palmieri... etc.

Primul aspect negativ a fost legat de nefunctionalitatea fantanilor arteziene. Acestea erau intr-o stare de renovare..., de conservare...

In continuare am observat lipsa personalului..., in afara de faptul ca erau putini turisti si personalul deservent lipsea cu desavarsire...

Am traversat intreg resortul (cca 15 min) si am iesit pe poarta catre mare, sa ne bucuram de imensitatea apei, sa bem ceva... sa mancam. Plaja se afla la 2 minute de iesire. Am ajuns la terasa White Horse, unde ne-am si petrecut majoritatea timpului, in aceste 4 zile.

Se apropia ora 18 si nimic... de la VOX. Am hotarat impreuna cu nasul meu, sa mergem sa mai luam putin pulsul. La receptie aceeasi fata zambitoare ne-a aratat panoul cu "check-in ora 18", ceasul fiind cca 17. L-am rugat pe un baiat (singurul pe care l-am vazut p' acolo) sa ne ajute cu bagajele. Acesta foarte amabil, ne-a incarcat bagajele pe un carucior si ne-a recomandat sa asteptam inca putin pana ne vor da camerele. Am baut vreo 2-3 beri, pe care le-a cumparat tot belly-boy-ul de la un magazin din apropiere si am asteptat, am asteptat... am asteptat.

S-a facut ora 18, au venit si fetele cu copii, obositi, transpirati... ca de pe drum... La receptie se mai adunasera vreo 8 turisti, cu aceeasi problema, insa surpriza, fata noastra zambitoare, receptionera, a disparut. La receptie mai era doar baiatul, care dadea din umeri, cu o fata tampa, la intrebarile tot mai agasante ale turistilor.

Pe la ora 20:00, in sfarsit am primit o camera, iar a doua, la o distanta de juma' de ora.

In drum spre camere si-a facut in sfarsit aparitia nea' Nicusor, patronul, fiul rebel al Costinestiului. Despre Nicusor Nastase puteti citi multe... foarte multe. Nea' Nicusor se scuza pe un ton apasat ca nu e vina lui, ca din cauza ploilor, camerele de la parter au mucegai, ca natura, ca intemperii... ca... d' astea.

Intre timp mai au mai aprut vreo 4 turisti, cazati cu o zi inaintea, care doreau sa li se returneze sumele de bani platite, reprosandu-i patronului calificativul de 4 stele. Nea' Nicusor i-a "spalat bine", cu un limbaj pe care mi-e greu sa-l descriu aici, limbaj pe care l-am folosit si eu peste vreo juma' de ora, cand am vrut sa-mi pun tricoul la uscat si uscatorul din balcon era rupt si ruginit. L-am cautat pe nea' Nicusor, insa din pacate nu l-am mai gasit. S-a ascuns. Eram vreo 6 turisti furiosi, care il cautam. Nici fata de la receptie nu mai era de gasit. Am aruncat efectiv uscatorul in receptie si mi-am luat altul din balcoanele camerelor de la parter, care nu erau date in folosinta datorita mucegaiului. Ulterior, am fost apreciat de nea' Nicusor, ca fiind "un baiat descurcaret" :).

Din cele 4 piscine, doar una a functionat in prima zi, iar pe final s-a mai deschis inca una.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Cred ca singurul lucru pozitiv, in afara de liniste si gradina, a fost camera.

Complexul seamana foarte mult cu cele din Dominicana sau Mexic. Multe cladiri inconjurate de oaze de verdeata. Cred ca daca functionau si fantanile arteziene era si mai si...

Camera spatioasa, curata, dar foarte umeda. (am lasat un tricou pe jos, care in 3 zile s-a mucegait) Paturile si asternuturile foarte confortante si moi. Baia decenta dotata cu feon, dus, accesorii si cosmetice (dar nu de 4 stele). Balconul maricel, cu o masa si 2 scaune.

In fata balconului o padure de paltini ce asigurau racoarea si umbra, pe tot parcursul zilei. AC-ul functiona ok. In principiu bine, destul de bine. Dar fireste ca si la acest capitol trebuia sa fie si un minus si aici ma refer la curatenie. In cele 4 zile cat am stat (mai degraba 3), s-a facut curat doar in ultima zi. Superficial de tot... spre deloc. S-a aranjat putin patul, s-a luat gunoiul de pe balcon, cel din camera, nu... si s-au schimbat 3 prosoape. Cam atat... Nea' Nicusor a reclamat lipsa personalului... Pai e vina mea, sau a turistilor ca nu are oameni?

Spre sfarsitul sejurului a aparut o cohorta de tineri practicanti, insa copii, fara niciun fel de experienta...


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Aici este tristete si jale. Seful de sala, Lucica, mi-a explicat succint ca nu are ce sa faca, sau mai precis nu are cu cine si cu ce. Personalul este bine intentionat, atent, serviabil, insa putin si neexperimentat. Bucatar este nea' Nicusor si sotia (la 4 stele), iar mancarea este sub orice critica.

Noi la pensiune completa, in afara de micul dejun, care era galanteria lui nea' Nicu, am primit bonuri valorice de 60 lei/zi/persoana. Din acesti bani puteai manca un snitzel congelat cu cartofi prajiti la sac congelati si poate, cu ajutorul providentei, o ciorba (un fel/zi).

In prima seara, nestiind care-i treaba p' acolo, am cerut muschi de vita. Ospatarul foarte atent si-a notat, dupa 3 minute mi-a spus ca s-a terminat (in conditiile in care eram vreo 8 oameni la "cina cea de taina"), am continuat cu ceafa de porc... aceeasi treaba, mi s-a spus ca este doar muschi de porc. Am comandat muschi de porc... Surpriza... s-a terminat si muschiul. :)). Am ajuns la piept de pui la gratar. Cred ca avea ceva gainuse p' acolo, ca d' ala a fost pentru toata lumea..., la discretie.

Micul dejun este acelasi, dar nu in fiecare zi, in fiecare deceniu de cand s-a deschis. La capitolul mic dejun, este singurul loc din lume in care am mancat, unde pot sa va scriu tot meniul:cabanos prajit (asa si asa), cremwursti (rai de tot), sunca de praga (sunca), salam de vara-toamna (bunicel), salam banatean (nu am mancat), cascaval (normal), telemea (acra), oua (vinete), zacusca (rea), omleta (plina de ulei), paine, paine prajita, o zi pepene, o zi ananas, dulceata, unt, rosii, castraveti, ceai, cafea (apa) si un suc de portocale ceva. Asa la prima impresie pare opulenta, insa credeti-ma pe cuvant, ca nu este chiar asa. Stiu ca poate unii dintre voi vor spune ca sunt fitos, pretentios, dar chiar nu ma incadrez in acea categorie si chiar incerc sa gasesc lucrurile pozitive in orice, dar aici este foarte greu.

La capitolul bauturi... 1 sticla de vin roze Cramele Isarescu, 100 ron, o bere Carlsberg 0,33 — 14 lei.

Restaurantul ca pozitie este foarte ok amplasat, langa piscina, inconjurat cu palmieri... cred ca asta este singurul plus. A doua parte a resortului, unde se afla inca 2 piscine, discoteca, mesele de ping pong este in paragina sau sa folosim un termen de actualitate, in izolare.

Totusi, daca vreti sa mergeti la VOX, evitati pensiunea completa. Puteti manca decent si variat la o tersa de langa, "La Stefan", parca, pe malul marii, langa faleza.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja este ok, micuta, dotata cu sezlonguri si umbrele (20 lei/zi prima zi, dupa care 30 de lei/zi). Intrarea in apa, este in schimb foarte greu accesibila, multi bolovani si pietre. Foarte multa liniste si muzica misto, in surdina, la White Horse.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Statiunea este in paragina. ca si tot litoralul romanesc! Personal ne-am simtit bine, pentru ca am cautat liniste, fiind cu copii.


[fb]
---
Trimis de bujo in 10.07.21 12:57:03
Validat / Publicat: 10.07.21 13:44:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în COSTINEȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1976 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bujo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Terasa White Horse
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

Admin
[10.07.21 13:44:24]
»

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 103786&hid=3025.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.

bujoAUTOR REVIEW
[10.07.21 14:06:59]
»

@Admin: La cat de necajit am fost, numai de poze n-am avut chef .

FlorrisPHONE
[10.07.21 14:35:50]
»

Am votat pentru felul în care ați scris acest review și pentru modul în care ați făcut haz de necaz. Lăsând la o parte hazul, rămâne necazul, unul nu tocmai ieftin, din păcate. Din ce știu eu, Vox Maris are review-uri destul de proaste, cu toate astea, mulți "se ard" in continuare. Probabil mulți aleg sa meargă acolo, pentru ce era Vox Maris, cu mult timp în urma și nu cauta păreri actualizate.

Măcar v-ati bucurat de timpul petrecut cu cei dragi și de mare.

Numai bine!

bujoAUTOR REVIEW
[10.07.21 14:54:17]
»

@Flr flr: Pacat de potentialul acestui loc! Daca s-ar investii ceva si s-ar umbla pe ici, pe colo in partile esentiale de management, ar putea fi o alternativa la Bulgaria.

bujoAUTOR REVIEW
[10.07.21 15:07:48]
»

@Flr flr: Pacat de potentialul acestui loc! Daca s-ar investii ceva si s-ar umbla pe ici, pe colo, in partile esentiale de management, ar putea fi o alternativa la Bulgaria

FlorrisPHONE
[10.07.21 15:23:50]
»

@bujo: nu cred ca au vreun interes sa schimbe ceva, căci banii vin oricum, după cum se vede iar lor le e ok așa. Sunt multe astfel de locații pe litoral. Citeam undeva, ca turcii au controale regulate în resorturile de pe litoralul lor, și nu își permit abateri de regula, căci risca sa le fie inchis hotelul/restaurantul. La noi nu ii cauta nimeni, nu verifica nimeni, nimic. Nu o data am citit aici pe site, recenzii despre locuri unde turiștii erau amenințați cu bătaia de către proprietari, in momentul în care reclamau diverse aspecte nemulțumitoare.

Nu vreau sa atrag antipatia nimănui, dar dacă as locui in România, în orice oraș, eu nu as alege sa vin la mare, la noi. E părerea mea, nu judec alegerile altora.

Cu toate ca locuiesc la 5 min distanța de mare, merg la noi la mare in timpul verii, de max 2 ori.

N-are rost sa insir motivele.

zapacituPHONE
[10.07.21 15:54:24]
»

@bujo: Neică, am mai citit deunăzi de nea Nicușor cu Vox-ul ' mnealui. Te cred pe cuvânt tot ce ai scris, da' roagă pe Nașu' sau pe Nașa să-ți "transfereze" nește poz (n) e cu obectele dintre palmieri, să ni le dai și nouă, că prea v-ați "distrat". Vorba aia, "o poză face cât o mie de cuvinte", iar o vacanță ratată poate fi evitată, de mulți care te citirăm și te apreciarăm pentru stil și lipsa de încrâncenare...

webmasterX
[10.07.21 17:42:25]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bujo, Florris, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂVox Maris No. 1 Club Resort:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.51097583770752 sec
    ecranul dvs: 1 x 1