EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am anumite locuri preferate în România... locuri pe care le vizitez cu regularitate în decursul anului, iar Sovata este unul dintre ele. Am putut să văd cu ochii mei cum staţiunea s-a schimbat în bine de-a lungul anilor şi îmi face o deosebită plăcere să ajung în zonă, ori de câte ori am ocazia.
Soarele, dealurile împădurite și lacurile din jur sunt cele mai bune terapii pentru minte, corp și suflet!!! Ador să mă bălăcesc în Lacul Ursu despre a cărui apă se spune că este un adevărat elixir al tinereţii! Uite de aia întineresc eu an de an şi uit să mai îmbătrânesc!!! =))
Anul trecut am făcut noi ce am făcut şi am ajuns de două ori la Sovata.
Dar să vă povestesc :
Era un week-end fierbinte de vară şi ne tot gândeam unde am putea să evadăm pentru câteva zile şi să scăpăm de oraşul canicular. Mă tot uitam după oferte dar gândul meu fugea mereu către Sovata. Este singurul loc din România care mă atrage de fiecare dată când este vorba de a petrece câteva zile de relaxare, pentru că are şi mare şi munte la un loc. Ştiam că e greu dacă nu chiar imposibil să găsim o cazare convenabilă, aşa, de pe o zi pe alta şi mai ales în plin sezon…. Ochisem de ceva timp o vilă superbă, poziţionată cum nu se poate mai central, dar mai încercasem acolo şi n-a fost cu noroc.
Dar ce mă costă să trimit un email? Chiar nu aveam nimic de pierdut, aşa că …. zis şi făcut! Am trimis email direct pe site-ul vilei şi, ce credeţi? Am primit răspuns în mai puţin de jumătate de oră. “Avem o cameră disponibilă pentru 3 nopţi”…... uraaaa!!! Ăsta da, noroc!!! Noi vroiam doar 2 nopţi, dar …. fiind şi locaţia preferată, am luat cele 3 nopţi. Ulterior am aflat că cineva renunţase în ultimul moment şi uite aşa, ăsta a fost norocul nostru.
Preţul unei camere duble cu mic dejun inclus era 360 lei/noapte. Nu am achitat avans pentru că a doua zi am plecat deja şi nu mai era timp, dar de obicei se achită 30% din valoarea sejurului.
Cum ajungem?
Traseul Iaşi –Sovata are o distanţă de 270 km şi îl parcurgem de obicei în aproximativ 4h30, dar este un traseu care mie îmi place tare mult pentru că trece prin Cheile Bicazului, care reuşesc să mă fascineze de câte ori le văd.
Am plecat dis-de-dimineaţă la drum, plini de energie şi entuziasm, pe ruta Iaşi-Piatra-Neamţ-Bicaz-Lacul-Roşu-Praid-Sovata şi bineînţeles primul popas l-am făcut la Lacul Roşu. Totdeauna oprim aici şi facem o plimbare pe lângă lac şi prin Cheile Bicazului. Rămân pur şi simplu fără cuvinte când văd spectaculoasele formaţiuni stâncoase şi mă simt atât de mică şi neînsemnată în faţa frumuseţii autentice... ! Desprinse parcă din poveştile cu tărâmuri fantastice, aceste stânci mă fac să zăbovesc mai mult timp şi să le fotografiez. Nu ai cum să nu fii impresionat când vezi versanţii abrupţi, văile înguste şi adânci, dar şi vegetaţia zonei!
Am ajuns în Sovata în jurul orelor 11:30, am pătruns pe strada Trandafirilor, principala arteră de circulaţie şi undeva în dreptul restaurantului Kali, am făcut stânga şi am urcat foarte puţin pe o alee îngustă. Mai exact, Vila Silvia este aşezată chiar în spatele bisericii de lemn din staţiune.
Am lăsat maşina în parcarea de lângă vilă şi am mers să vorbim la recepţie, să spunem că ne întoarcem pe la ora 14:00, când începe de fapt cazarea.
Ne-a întâmpinat o doamnă foarte drăguţă care ne-a spus că deja camera noastră e pregătită şi ne putem caza.
Prima impresie despre locaţie a fost : wooow!!!
Pensiunea
Vila Silvia este clasificată 4 stele, este echipată la cele mai înalte standarde şi la prima vedere impresionează prin arhitectura sa deosebită, tradiţională, specifică perioadei interbelice. Toate balcoanele sunt pline de muşcate multicolore şi de asemenea, în interiorul pensiunii găsim multe flori şi copaci ornamentali.
Marele avantaj al acestei locaţii este faptul că fiind amplasată pe o alee uşor în pantă, zgomotul străzii este inexistent, dar în acelaşi timp, are o poziţie ultracentrală, fiind la o distanţă de doar 200 metri de Lacul Ursu şi la 100 metri de magazinele şi restaurantele din staţiune.
Adresa pensiunii : Strada Verii nr. 2, Sovata, 545500, jud. Mureş, E-mail: contact@vilasilvia.ro
Pensiunea oferă cazare în 7 camere duble şi 2 apartamente cu câte două camere, dotate cu aer condiţionat, paturi duble, TV LCD, telefon, internet, minibar, seif, balcoane.
Intrarea în vilă se face printr-un spaţiu elegant şi generos, foarte luminos, cu multe geamuri mari, o zonă de relaxare de fapt, cu canapele şi fotolii din piele de culoare deschisă pe care erau aşezate pernuţe divers colorate, o măsuţă pentru cafea şi diverse plante decorative. Pe jos este o pardoseală deschisă la culoare, formată din plăci mari dreptunghiulate de gresie lucioasă, dar aderentă.
Pătrundem apoi la recepţie, unde suntem întâmpinaţi de doamna drăguţă şi zâmbitoare, care ne-a urat bun venit. Şi aici un spaţiu care deşi mai mic, este plin de flori şi culoare. Nu doar curăţenia atrage privirile cât mai ales bunul gust şi lucrurile de valoare. Diverse obiecte de decor atent amplasate fac din acest spaţiu un loc foarte plăcut şi intim. Găsim şi aici un spaţiu mic de aşteptare, cu două fotolii şi o măsuţă de sticlă pe care sunt amplasate diferite materiale şi pliante iar într-un colţ este amplasat un obiect din lemn frumos lucrat, cu umbrele.
Check-in –se face începând cu ora 14.00, dar noi am găsit camera gata pregătită şi ne-am putut caza imediat, fiind în jur de ora 12.00.
Check-out –se face începând cu ora 11.00 –noi atunci deja fiind plecaţi, pentru că suntem de obicei foarte matinali iar de data asta chiar vroiam să mai zăbovim pe traseu.
După ce ni s-a verificat rezervarea, am vrut să achităm c/val sejurului dar doamna ne-a spus că o să avem tot timpul. Am primit cele două cartele şi am fost conduşi apoi în cameră.
Am urcat la etajul I unde am întâlnit iarăşi o zonă de relaxare, cu multe canapele şi fotolii, televizor mare LCD, aer condiţionat, diverse jocuri de şah, rummy, table şi din care dădeai într-o terasă spaţioasă, dotată cu măsuţe şi scaune mai mici pentru cafea. Priveliştea de acolo asupra staţiunii era superbă!
Pătrundem în hol şi prima cameră, unde de fapt uşa era deschisă, este camera destinată copiilor, un spaţiu extrem de colorat şi vesel cu multe jucării mai mici şi mai mari, dar şi multe jocuri creative. Spaţiul este completat de o băncuţă mică şi scăunele dar şi de un loc pentru desenat.
Camera noastră:
Un spaţiu elegant, frumos şi luminos cu un balcon plin de flori şi care oferea o vedere foarte frumoasă asupra staţiunii.
În holul de la intrare găsim pe partea stângă un cuier de perete iar în prelungire dulapul pentru haine, cu uşi rabatabile. Pe unul din rafturi se află kit-ul de cusut şi cel de curăţat pantofii dar şi seiful şi undeva pe raftul de jos, papucii pentru baie.
În cameră avem un pat dublu matrimonial, mare şi cum nu se poate mai confortabil iar lenjeria fină şi plăcută la atingere, din bumbac 100%, este impecabilă! Găsim şi 4 perne pufoase, deci câte două de persoană. Super! (soţul meu are totdeauna o problemă cu pernele :) ). De o parte şi de alta o patului, se află câte o noptieră, cu câte două sertare pe care găsim câte o veioză cu o formă foarte frumoasă, chiar interesantă. În spatele veiozelor sunt întrerupătoare şi câte o priză. Ne bucură asta, mai ales că de data asta uitasem să ne luăm de acasă un prelungitor (obiect nelipsit din bagajul nostru indiferent unde călătorim). Undeva în dreapta mai avem un lampadar dar şi un geam mai micuţ. Deasupra patului un mic tablou iar pe peretele opus, aparatul de aer condiţionat.
Camera este mochetată, în ton cu mobilierul dar şi draperiile de la geamuri.
În faţa patului avem un corp pe care găsim o tavă cu două ceşti, biscuiţi, pliculeţe cu ceai, cafea, zahăr şi o cană electrică, care erau reînnoite în fiecare zi, iar în celălalt capăt, pe o placă rotativă, televizorul LCD.
Minibarul este mascat în acest corp şi îl găsim plin cu tot felul de sticle şi sticluţe cu băuturi, asta în cazul că soseşti prea încălzit de pe drum şi vrei să-ţi astâmperi imediat setea. Bineînţeles, alături avem şi o listă de preţuri! Tot pe acest corp se află un pliant cu obiectivele de vizitat din zonă, şerveţele, telecomanda televizorului şi cea de la aer condiţionat.
Mai găsim în cameră două scaune tapiţate şi un scăunel mai mic sub formă de cub, oglindă. Uşile care dau spre balcon sunt rabatabile, din sticlă şi conferă astfel multă luminozitate spaţiului. Sunt acoperite de perdele diafane şi draperii în ton cu mocheta şi mobilierul.
Balconul nostru este cu vedere la strada principală, are două scaune rabatabile, o măsuță rotundă, scrumieră şi este înconjurat de multe flori. Este locul meu preferat unde îmi plăcea să mă aşez dimineaţa, să-mi beau cafeaua şi să privesc forfota străzii.
Baia
Este spaţioasă, acoperită integral cu gresie şi faianţă în culori deschise cu un desing plăcut. Cabina de duş generoasă, cu două duşuri, consumabile din abundenţă, prosoape albe, moi şi pufoase, de diferite dimensiuni şi care ni s-au schimbat în fiecare zi cât am stat acolo. Mai găsim un uscător de păr, ventilator şi o oglindă imensă, deasupra căreia este amplasat un corp de iluminat. Ceea ce mi-a plăcut aici în mod deosebit este prezenţa spaţiilor de depozitare. Aveam un dulap înalt, cu două uşi şi cu multe rafturi pentru obiectele de îngrijire personală.
Suntem super mulţumiţi de tot ce am găsit în cameră şi mergem apoi la etaj, unde doamna de la recepţie ne-a spus că o să găsim o zonă wellness.
Foarte tare mi s-a părut acest spaţiu de relaxare comun, dotat cu fotolii pentru masaj, biciclete fitness dar şi o mică saună…!!! Avem aici şi aer condiţionat, o canapea iar ferestrele largi şi luminoase au vedere spre staţiune. Obosiţi după un drum lung, am făcut câte un masaj apoi am coborât să inspectăm şi celelalte zone.
Spaţiul exterior
Pensiunea dispune de două parcări gratuite, supravegheate video: una de patru locuri, situată chiar lângă recepţie şi una ceva mai sus, de 10 locuri, ambele frumos amenajate.
Găsim şi afară un alt spaţiu de relaxare, situat în spatele vilei şi la care ajungem urcând câteva scări. Minunat mi se pare şi acest spaţiu! Este de fapt o mini grădină plină de verdeaţă, dotată cu aparate de fitness, şezlonguri elegante, un grill mare, chiuvetă, lemne, dar şi un loc acoperit unde se putea servi masa, în care găsim mese şi bănci din lemn.
Terasa din faţa pensiunii este acoperită, compusă din câteva măsuţe rotunde şi scaune şi unde mai puteau veni oaspeţii pensiunii la o cafea şi o ţigară.
Micul dejun
Se serveşte într-o încăpere deosebit de plăcută şi frumos decorată, aflată la parter sau mai bine zis la demisol. Se putea ajunge dacă coboram pe nişte scări de lângă recepţie sau direct de afară. Vila fiind în pantă, la început am fost derutată dar apoi mi-am dat seama că de fapt, sala de mese este situată la parter, iar recepţia la etajul 1.
Micul dejun se servea între orele 8:00 –10:00 în regim bufet suedez, a fost deosebit de gustos şi variat, totul proaspăt, cu multe produse tradiţionale dar şi deserturi preparate în casă …. demenţial de bune!!! :))
Am mâncat aici o salată de vinete foarte gustoasă! Legumele erau mereu proaspete, din grădină, diverse sortimente de pâine, ouă, brânzeturi, preparate din carne, unt, lapte, cereale şi dulceţuri la fel, preparate în casă, deosebit de gustoase. Cafeaua bună iar dulceţurile şi compoturile …. nu mai spun!
Alte servicii oferite de pensiune:
- spălarea, uscarea şi călcarea, contracost, a lenjeriilor personale;
- închiriere biciclete
- Wi-Fi disponibil în întreaga pensiune gratuit.
Personalul pensiunii
Foarte discret şi atent la detalii. Nu le-am simţit prezenţa, dar totuşi, când era nevoie, apăreau. Chiar îmi este greu să descriu în cuvinte frumuseţea şi căldura oamenilor care ne-au primit acolo şi care pun mult suflet în activitatea lor şi se străduiesc să le facă pe plac tuturor turiştilor. Mereu cu zâmbetul pe buze, atenţi şi grijulii. Doamna de la recepţie, deosebit de plăcută şi agreabilă, ne-a oferit tot timpul informaţii despre restaurantele din zonă sau obiectivele de vizitat.
Concluzii:
M-aş întoarce oricând la Vila Silvia din Sovata, un loc unde noi ne-am simţit cu adevărat răsfăţaţi şi un loc pe care vi-l recomand din inimă. Serviciile, amabilitatea, eleganţa, confortul dar nu în ultimul rând liniştea, fac ca această locaţie să fie una dintre cele mai căutate din zonă.
Sovata este o staţiune extrem de curată şi îngrijită, iar dacă ne gândim la fluxul de turişti care trece pe acolo, acest aspect este realmente remarcabil.
Haideţi fraţilor, în vremurile astea tulburi să ne mai vizităm şi ţărişoara, ce ziceţi?
Trimis de gettyy in 25.05.20 15:40:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS].
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gettyy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.59933880 N, 25.08609740 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Webmaster, rog inserare Youtube youtu.be/Kkh14nbUMCc
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@gettyy: Start vot! Ce bine ca ai trimis mail direct la vila, cred ca de multe ori lucrurile se rezolva mult mai bine asa.
Minunata alegere, camera arata bine, la fel si spatiile comune, ca sa nu mai spun de cele povestite de tine despre micul dejun, dulciuri bune, cea mai buna salata de vinete, parca erai la o competitie de bucate... cea mai cea .
Totul arata bine si trebuie sa ajung si eu pe acolo penru ca pana in prezent inca nu am ajuns.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu:
Cu siguranţă se rezolvă mai bine aşa;în ultimul timp mi-am învăţat lecţia şi doar asa procedez: ori telefon ori email.
Trebuie să recunosc că oricât m-am străduit, nu am găsit la vila asta nici cea mai mică hibă! Totul a fost "cea mai cea"!!!
Trebuie să mergi neaparat la Sovata dacă nu ai fost încă ! Te asigur că nu te va dezamăgi!
Multumesc pentru lectură şi ecou!
Vacanţe frumoase!
” Haideţi fraţilor, în vremurile astea tulburi să ne mai vizităm şi ţărişoara, ce ziceţi?
Multora ne-a trebuit pandemie ca sa revenim la planuri de concedii in tara noastra. Sunt sigur ca va fi un an foarte bun pentru turismul romanesc in ciuda primelor luni scurse.
In Sovata am fost de 2 ori. Prima data a fost un concediu scurtat de o mare inundatie de care am scapat la mustata.
A doua oara am fost anul trecut pentru 1 zi. Statiunea s-a dezvoltat, am gasit-o curata dar aglomerata. Foarte aglomerata si cu un trafic sufocat.
Pentru cine a rererevenit in acest loc, evolutia este probabil vizibila fila cu fila.
Buna alegere in ce priveste pensiunea.
Ieri am hotarit sa petrecem un concediu intr-o zona cu salina, astfel ne-am amintit de Praid si implicit de Sovata. Si la numai 1 zi, iata acest articol...
Felicitari! Numai bine! ????
@Dan&Ema:
”Ieri am hotarit sa petrecem un concediu intr-o zona cu salina, astfel ne-am amintit de Praid si implicit de Sovata. Si la numai 1 zi, iata acest articol...
Nimic nu-i întâmplător!
Da, şi eu cred că turismul românesc îşi va reveni, în ciuda pandemiei. Foarte multe persoane cunoscute de mine le-am auzit că-şi vor petrece anul ăsta concediul în ţară.
În altă oridine de idei, da, Sovata este o staţiune foarte aglomerată dar mai ales în lunile de vârf: iulie - august. Acum doi ani am petrecut acolo un sejur la început de septembrie. A fost minunat! Chiar recomand luna septembrie!
Multumesc mult pentru lectură!
Toate bune!
@gettyy: Foarte bună ideea de a posta articolul şi în Grup AFA. Multă lume în perioada asta nu citeşte reviewuri de cazări. Văzând titlul provocator şi autorul, am dat click! şi recunosc că m-a prins. Reviewul e complet, după ce-l citeşti eşti perfect informat aşa că ai dreptate că te-ai întoarce oricând la Vila Silvia din Sovata...
@Michi: multumesc mult, sunteti tare drăguță!!!
Vă iubesc! ❤
@gettyy: Stațiunea Sovata s-a transformat în ultimii ani, au apărut multe amenajări deosebite: traseele tematice, punțile de lemn, balcoanele de deasupra lacurilor, turnul de belvedere etc. Bănuiesc că în timpul verii e foarte aglomerat, noi am fost spre sfârșit de toamnă atunci când nu mai era atât de multă lume iar peisajele autumnale sunt superbe.
Sovata este o destinație excelentă care oferă multiple posibilități de relaxare. Îmi doresc să revin pe acele meleaguri pentru a explora zona mai multe zile - vila Silvia pare a fi o bază perfectă.
Numai bine!
@tata123:
Asa este. Staţiunea este liniştită, perfectă pentru relaxare şi regenerare din toate punctele de vedere. Este îngrijită, plină de culoare, de flori şi verdeaţă. Chiar dacă sunt construcţii vechi, aproape toate vilele sunt renovate, păstrând arhitectura iniţială şi armonizându-se perfect cu peisajul.
Sunt multe de făcut în Sovata dar, după părerea mea, septembrie este cea mai potrivită lună pentru vizitare. Iulie si august sunt mult prea aglomerate.
Multumesc mult pentru lectură si ecou!
Totul pare foarte ok si am incredere in obiectivitatea ta. Totusi mi se pare un pret mare daca ai vrea sa stai mai multe zile... Parerea mea... ????
@iulian68: Ai dreptate, nu-i ieftin... dar avand in vedere pozitia centrala si tot ceea ce oferă... Adevarul e că anul ăsta nu stiu ce preturi sunt, pretul afisat de mine este de anul trecut.
Si incă ceva: am fost in iulie! Daca mergi in iunie sau poate septembrie, sunt alte preturi.
Merita sunat si intrebat!
Multumesc pentru lectură! Vacante frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Clientul conteaza... cel mai putin — scris în 16.02.23 de ux128457 din PLOIESTI - nu recomandă
- Aug.2022 O vacanta de vis — scris în 08.08.22 de ux126537 din - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Superb — scris în 09.07.19 de mihaelaliana din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Vila Silvia pentru tine — scris în 14.02.19 de bioslogos33 din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Răsfăț la Vila Silvia — scris în 24.09.17 de Rofri din BRAşOV - RECOMANDĂ