ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2014
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 23.07.10
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 8 nopți
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Noua ne-a placut foarte mult !

TIPĂREȘTE

In septembrie 2013 am petrecut concediul in Halkidiki, localitatea Vourvourou (pe scurt VVR). Am fost pentru prima oara in aceasta zona a Greciei si, ca de obicei, aceasta tara eminamente turistica ne-a impresionat cu frumusetile sale.

Ce m-a determinat sa scriu acest review este faptul ca, recent, am citit ceea ce a povestit un alt membru AFA despre Vila Platanorama si cred ca, pentru comparattie, o alta impresie este binevenita.

Desi, la acea vreme, nu am gasit informatii despre Vila Platanorama pe niciun site romanesc, am mizat pe “feelingul” meu si am rezervat doua studiouri la aceasta pensiune. Prima “bila alba” care a contribuit la decizia mea a fost ca Angelo (se pronuntata Anghelo), gazda, a raspuns foarte repede si detaliat tuturor intrebarilor pe care le-am avut. De asemenea, am negociat pretul cazarii, e adevarat nu am obtinut o reducere substantiala, insa de la inceput oferta a fost rezonabila, astfel ca am platit pentru opt nopti 550 euro, doua studiouri, unul cu trei si unul cu doua paturi, ceea ce inseamna 13,75 euro/pers/zi. Doar pentru familia noastra am platit 290 Euro pt 8 nopti.

Pentru cine nu cunoaste zona, chiar la intrarea in VVR soseaua se bifurca: inainte este drumul principal care merge la Sarti si catre stanga este un alt drum, care trece chiar prin localitate si de-a lungul caruia se gasesc cele mai multe pensiuni. Pentru a ajunge la vila se merge pe cel de-al doilea circa 300-400 m (poate mai mult, nu imi dau seama exact), este situata pe partea dreapta, la 50 m de supermarketul Vourvourou – acesta fiind pe stanga (atentie, pe reclama supermarketului este scrisa denumirea in limba greaca, BOYPBOYPOY).

Informatii detaliate despre tipul de camere inchiriate se gasesc pe internet, pe site-ul vilei. Aici as vrea sa mentionez doar aspectele pozitive si negative legate de aceasta cazare, din punctul meu de vedere. O precizare: obisnuim sa mergem in concediu pe cont propriu, nu prin agentii de turism si in majoritatea cazurilor ne-am cazat la pensiuni, astfel incat pot spune ca am posibilitatea sa fac o comparatie intre diferitele locatii.

Gazdele, Angelo pe care l-am amintit mai sus, impreuna cu mama sa Elen - fosta asistenta sefa la un spital in Salonic- sunt doua persoane foarte amabile si indatoritoare. Ei locuiesc in aceeasi vila, in camere care se afla in spatele cladirii, insa au si o terasa afara unde petrec mare parte din timp, atunci cand sunt acasa. Doamna Elen se ocupa zilnic de ingrijirea gradinii si a curtii. Pe noi gazdele nu ne-au deranjat absolut deloc, din contra ne-au ajutat cu orice informatie pe care am solicitat-o. Am simtit la gazdele noastre ca amabilitatea si bunavointa nu sunt doar de suprafata, nu vin doar dintr-o cultura a turismului, ci din personalitatea lor – si care in opinia mea, nu are nicio tangenta cu “povestile” spuse despre greci. La fiecare popor, exista oameni si oameni.

Studioul in care am stat la Vila Platanorama a fost la parter. Curat, lenjerie/prosoape ok, wifi, seif functional, terasa cu masa si scaune (de la etaj se vede marea), aer conditionat, obloane la ferestre, uscator de rufe, produse de curatat ecologice, baia cam micuta dar pana la urma nu te duci in concediu sa stai in baie. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost chicineta, dotata cu absolut toate ustensile necesare in bucatarie (deh, asa e cand esti femeie, te lasi impresionata de lucruri pe care barbatii nici nu le observa ). Curatenia in camera in timpul sejurului a fost in sarcina noastra, ceea ce stiam insa de cand am facut rezervarea. Masinile – doar una pentru fiecare camera inchiriata - se parcheaza in interiorul curtii, iar poarta se incuie peste noapte. Afara, in dreapta gratarului, este un robinet/dus cu apa rece, unde te poti curata de nisipul de pe picioare inainte de a intra in camera.

Gratarul este foarte mare, am avut toate accesoriile/ustensilele necesare, suporti/minigratar pentru peste, lemne, pastile de aprins focul, carbuni, chiar si un foen pentru atatarea focului, care a facut toti banii! Din cele 8 zile cat a durat vacanta, in 5 seri am facut gratar. De aceea, la acest capitol nu pot fi de aceeasi parere cu membrul AFA joops, se pot face oricate gratare, fara niciun fel de restrictie, burta sa va tina! 

Vila este la doar 50 m de o plaja neamenajata, numai pietre atat in apa cat si pe mal, poti sta atat la soare cat si la umbra, iar la inceputul lunii septembrie cand am fost noi era linistita, doar cateva persoane. Este acceptabila daca vreti putina intimitate, aveti sezlonguri de acasa si nu tineti neparat sa faceti o baie in mare sau daca dupa un somn de dupa-amiaza vreti sa vedeti apusul de soare de pe malul marii, care - de altfel - este superb! In schimb, la 5 minute cu masina si max 15 minute pe jos, mers lejer, este minunata plaja Karidi. Oricum, din VVR se pot vizita multe alte plaje/locatii superbe.

Spermarketuri sunt doua, cel mentionat anterior la 50 m de vila si unul mai aproape de plaja Karidi. De asemenea, dimineata in jurul orei 9 (dar nu zilnic), vine o toneta cu peste propaspat, o bunatate! Intrebati-l pe Angelo si va spune cu exactitate ziua/zilele respective.

As vrea sa mentionez doua aspecte care nu sunt neaparat minusuri majore, dar poate care au importanta la alegerea locatiei pentru unele persoane.

Primul este legat de faptul ca terasele dintre studiouri/apartamente sunt despartite doar de un paravan. Daca vecinii nu sunt destul de civilizati sa respecte orele de liniste, poate fi un subiect delicat. Al doilea, nelipsitele pisici din peisajul grecesc, care dormeau pe toate scaunele de pe terasa. Daca voiam sa ma asez si nu eram atenta, striveam vreun pui de mata! Sigur, pentru cei cu copii mici, acesta este chiar un avantaj: copilul va avea o preocupare suplimentarea, iar tatal va putea savura (mai) linistit o bere, in timp ce mama pregateste masa! 

Legat de posibilitatile de luat masa, poate ca sunt subiectiva, insa prin comparatie cu Thassos, oferta la taverne mi s-a parut mult mai putin diversificata. Iar fata de cate laude a primit aici si pe alte forumuri, meniul la Taverna Paris nu m-a impresionat in mod deosebit. Bunuta mancarea, dar ce salata de branza feta picanta, ce musaca, ce inele de calamar, ce platou de peste am mancat in Thassos si ce am mancat aici! Nici o legatura! Plus ca ospatarul era cu capul in nori, nu era atent la noi cand il chemam sau ii ceream ceva si uita sa ne aduca.

In Nikiti, in zona de promenada de pe malul marii, unde sunt mai multe taverne/restaurante, nici atat. Ma asteptam sa fie mai multe preparate traditionale, ma refer la mancare gatita, dar cu exceptia musacalei, gaseai doar clasicele frigarui, friptura de pui, de porc, peste - in mare parte la kg, salate si cam atat. Desigur, nu am intrat sa verific meniul chiar in fiecare dintre taverne.

Daca aveti intrebari punctuale despre Vila Platanorama, va raspund cu placere, in masura in care am informatia.

Cu speranta ca al meu comentariu va fi de folos, va doresc concedii minunate tururor!


[fb]
---
Trimis de florim in 07.04.14 15:50:47
Validat / Publicat: 07.04.14 17:21:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, Kallipois Houses
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (florim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Apus de soare in Nikiti
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10800 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[07.04.14 17:21:44]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

Dabator
[07.04.14 18:12:22]
»

Vrem și poze!!!

florimAUTOR REVIEW
[08.04.14 09:14:59]
»

@webmaster: Da, chiar acolo este pozitionata vila, in fata stradutei care merge catre plaja. Multumesc foarte mult.

Am incercat si ieri si azi sa incarc cateva fotografii, dar nu am reusit. Probabil ca sunt prea mari. Mai incerc zilele urmatoare, in functie de timpul disponibil.

florimAUTOR REVIEW
[08.04.14 12:30:27]
»

Am adaugat fotografii din mai multe locuri, nu numai de la Villa Platanorama. Nu cred ca deranjeaza

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dabator, florim
Alte impresii din această RUBRICĂVila Platanorama:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039297819137573 sec
    ecranul dvs: 1 x 1