RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Acest hotel nu a fost alegerea noastră, se mai întâmplă să mergem în deplasări, cu copilul sportiv, împreună cu alţi părinţi, astfel că ne ocupăm pe rând de cazare. Se mai întâmplă şi alegeri mai puţin inspirate, dar asta este... mergem mai departe, supravieţuim... ;)
Nu este cazul acestui hotel, am avut cazări şi mai rele, însă nu pot spune că am fost foarte încântaţi. În plus, cei care cunosc oraşul ne-au spus că Ploieşti-ul nu prea stă bine la acest capitol...
Prima impresie a fost destul de aiurea, la intrarea în hotel am simţit un miros urât, de mucegai, amestecat cu mâncare şi tutun, nu aş putea spune exact, însă mi-a displăcut total. Am înţeles că au şi piscină, e posibil să vină de-acolo vreun miros, nu ştiu ce să zic.
Decorul este destul de încărcat, mobilier clasic, masiv, nu chiar pe gustul meu, dar asta e o percepţie personală.
despre SERVICII
Singura interacţiune cu personalul hotelului a fost în momentul în care am ajuns la recepţie. A durat ceva până a venit recepţionerul, nu era nimeni când am intrat, într-un final a apărut şi ne-am cazat.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Hotelul are mai multe corpuri, este o clădire veche, monument, iar camera noastră a fost în corpul cu recepţia.
Deşi aveam rezervată o cameră dublă, am primit un fel de apartament, cu o cameră suplimentară, în care era un birou, un pat de o persoană şi o canapea.
Prima cameră spaţioasă, foarte înaltă şi foarte rece, nu s-a încălzit aproape deloc până seara, deşi am lăsat încălzirea pornită permanent, probabil că nu face faţă.
Acelaşi mobilier clasic, greoi, încărcat, dar destul de practic - suport de bagaje, dulap, masă cu scaune, dulăpior cu frigider. Nu prea mi-a plăcut parchetul - foarte lucios, şi fără covoare.
Baia destul de spaţioasă - şi aici e partea interesantă - doar cu chiuvetă şi wc, iar în cameră se afla cada, cu jacuzzi. Soţului meu i-a displăcut total ideea de a face baie în camera unde dormi, datorită aburului, însă mie mi-a plăcut, a fost o noutate... :)) )
Recunosc, nu aş fi fost la fel de amuzată dacă ne cazam cu copilul şi nu ştiam de această organizare a camerei :))
Camera a doua - biroul - nu am folosit-o decât pentru a lăsa peste noapte hainele ce miroseau a ţigări după ce am fost la cină şi la un pahar, la un bar din vecinătatea hotelului, unde se fuma la interior. Nu am putut aerisi hainele pe balcon din cauza ploii, aşa că am apelat la aşa zisul birou.
Curăţenia a fost ok, nu pot aprecia decât ce am găsit la faţa locului, pentru că am stat doar o noapte.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Am avut micul dejun inclus în preţul cazării, însă a fost destul de slab calitativ şi cantitativ. Deşi nu erau multe persoane la masă, şi era devreme, nu am mai găsit multe din produse şi nici nu au readus ce lipsea... abia am găsit un pic de omletă şi ceva caşcaval, legumele se terminaseră, iar în rest nu prea aveam ce alege... Nici cafeaua nu a fost strălucită...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Din nou, nu am avut timp de explorat, şi vremea a fost destul de urâtă.
Trimis de elise in 21.09.23 14:06:22
- A fost prima sa vizită/vacanță în PLOIEȘTI
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.93369477 N, 26.02614803 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun și acest review
-
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 112820&hid=5606.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@elise: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)