GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru mine, cel mai frumos lucru pe care l-am dobandit, dupa anul ’89, (in afara de libertatea de miscare), s-a numit Elada. Grecia e-o tara care te cheama si recheama mereu, fara de-ncetare, uneori imperativ, alteori mai soptit, e-o tara care, dupa “ce-ai facut greseala” s-o descoperi, ramai c-un sentiment, de care nu mai scapi.
Ajunge sa treci granita bulgaro-elena si devii dintr-o data, alt om, unul euforic, napadit de sute de amintiri placute, invaluit de un cocteil colorat si parfumat, alcatuit din plaje cu nisip fin, o apa limpede ca cristalul, peste care adie un miros de cuisoare si de cafea servita sub un sezlong pe malul marii, asezonata mai mereu cu savoarea unor croaziere de neuitat. Parca si aerul e altul aici, dupa ce-ai trecut de linia iluzorie ce desparte aceste doua tari. Parca si stancile, anoste pana atunci, in tinutul lui Sofocle, Homer si Hipocrate, devin mai atragatoare si prind viata, doar pentru ca sunt grecesti. Si dintr-o data, exclami fara sa vrei! “Ura! Am ajuns din nou in locul la care am visat un an intreg! ”.
De ce apare oare aceasta senzatie pe care, cred, c-ati simtit-o fiecare? Nu stiu, poate ca acolo, in tara lui Ulise si Afrodita, soarele si oamenii sunt mai blanzi, apa mai colorata si mai limpede si mancarea e mai gustoasa decat in alte parti, sau, poate pentru ca acolo, nu te plictisesti niciodata, mereu descoperi cate ceva nou, Grecia e-un ținut cu o mie si una de fețe. Si cu tot atatea povesti.
Vizitezi o insula, apoi pe-a doua, pe-a treia, dar, lucru ciudat, ti se face din nou dor de cea dintâi. Pe care, dac-o vizitezi din nou, parca o vezi cu alti ochi, mai frumoasa si “mai altfel” decat o stiai. Grecii au stiut mereu, prin felul lor de-a fi, sa se puna la dispozitia ta “in asemenea hal”, incat au reusit sa te faca sa renunti la alte destinatii turistice, poate chiar “de top” si sa revii. Pana si meniurile din multe taverne, sunt scrise in mai multe limbi de larga circulatie internationala, precum engleza, germana, rusa, franceza si … limba romana! ???? Grecia e-un virus care s-a raspandit in toata lumea si caruia, inca, nu i s-a descoperit vreun vaccin.
Exista momente cand, chiar daca fizic suntem aici, in tara noastra, cu gandul in schimb, suntem departe, pe-o plaja insorita, inconjurata de verdele umbros al pinilor (ce uneori tasnesc chiar din nisipul galben) sau langa verdele de smarald al unei mari linistite, ce devine albastrui mai incolo si apoi albastru-foncé in zare. Iar peste toate aceste culori terestre, mai apare, intotdeauna, inca una, e vorba de culoarea cerului, care ziua e “bleu” iar pe inserat, la apus de soare, devine galben-roscat sau orange. Ce mai! in Grecia, in orice insula te-ai afla, ai sansa sa descoperi toate culorile curcubeului.
De ce? Pai, in principal, datorita acelei firme din Timisoara despre care v-am mai pomenit, pe care o cunosteam mai demult si care are un slogan: “Platesti 7 zile si stai 10 sau platesti 10 zile si stai 12 sau 13 zile”. Si nu e valabil numai pentru Thassos ci si pentru alte destinatii elene. In materie de turism, Timisoara bate toata tara!
Paradoxal, in Thassos, salbatica plaja din minunatul golf inconjurat de stanci si pini, Agios Ioannis, a fost “resortizata”. Asta e prima noutate. In spatele plajei a aparut asadar un “resort” de lux cu multe stele unde cazarea pentru o zi intr-o camera dubla (cu mic dejun inclus), in luna iunie, face tot atat cat a fost tot tot sejurul meu din acelasi iunie (2018), la vila, cu transport de autocar, fara masa, dar, timp de 14 zile. Voi ce-ati alege? Parerea mea o cunoasteti deja! Aceasta insula populara dar “mai rurala” are, intr-adevar nevoie si de niscaiva “lux”. Dar poate ca nu!
Pe mine, actualul Agios Ioannis, m-a deceptionat un pic, pentru ca de resorturi de lux e plina lumea dar plaje salbatice ascunse-n golfuri neatinse inca de civilizatie, zamislite nu de om ci de cel mai mare cuplu de zamislitori ai frumusetii, “Mama-natura” si “Timpul”, gasesti tot mai rar.
Mi-am zis ca e bine c-am fost de mai multe ori in aceasta insula si la interval de cativa ani, (din 2010 incoace), pentru ca am vazut toate schimbarile, fie ele bune sau rele.
In Thassos au aparut si unele schimbari necesare, pentru a pune in valoare unele atractii incontestabile ale insulei. In urma cu multi ani, la Saliara Beach (Marble Beach) ajungeam greu, cu masina sau pe jos, pe un drum rau, construit mai ales pentru camioanele ce transportau blocuri de marmura de la carierele din apropiere. Se pornea din Limenas, se trecea pe langa Complexul Makryammos si se ajungea, dupa vreo 7-8 Km, la Marble Beach sau Vathi Beach. Acum insa, exista un drum mai direct, chiar daca nu e perfect, ce porneste din soseaua peri-insulara, bine semnalizat si imposibil de ratat daca faci ocolul insulei. La fel se ajunge si la “Giola”, dupa doar 350 metri, mult mai repede, gratie unui drum direct, semnalizat din aceeasi sosea, care, aici in Thassos, spre deosebire de alte insule grecesti, a fost construita, nu departe de malul marii.
Si in Limenas (Thassos-city), au aparut niste schimbari. In primul rand, plaja principala a orasului a fost “mobilata” cu mai multe sezlonguri si cu mai multe tinere fete ce te servesc, cu bautura si mancare, “la sezlong”. Nu departe de ea, a fost amenjata si o a doua plaja, pe care eu am numit-o “plaja alba”, care nu exista in urma cu cativa ani. Ea se afla langa colina Karnagio si e un fel de “mini-Marble Beach”, intre sezlonguri s-a pus criblura de marmura. Si-a mai aparut ceva nou, pe faleza, in fata parcului orasului de langa portul vechi, a aparut un om, un animator, care, seara de seara, canta la o chitara. “Omul cu chitara”, te incanta cu un repertoriu international, modelat dupa preferintele turistilor ce sosesc in Thassos-city. Am inregistrat un fragment video-muzical, il gasiti pe FB, alaturi de-un apus de soare feeric.
Pornim la ora 15 din Timisoara, din autogara, autocarul e modern, soferii amabili. In autocar n-avem limita de greutate, ca-n avion, in cala, incap si 3 geamantane/persoana. Pornim. In afara de 2 grupuri de tineri, in autocar sunt persoane in varsta din Timisoara, care nu vor prea da pe la taverne ci isi vor gati mancarea cea de toate zilele la chicineta de la vila. Si nici nu vor ocupa vreun sezlong pe una din cele 3 plaje ale insulei, Tarsanas, plaja municipala si plaja de marmura de langa colina Karnagio ci se vor aseza zilnic pe lunga plaja libera (situata intre ultimele doua), pe un cearceaf, unde e gratis.
Excursia e din 1 iunie si pana-n 14 iunie. O gasiti si-acum, in februarie, la aproape acelasi pret (145 euro). Daca fac o socoteala, adica daca impart cei 143 de euro la numarul de zile cat esti cazat in Limenas (12), cazare te costa 6-7 euro/persoana/zi iar transportul, cam tot atat cat si cazarea (70 de euro cazarea si 70 de euro, transportul). Am ales vila Philipos, unde am mai stat de doua ori, caci e-o vila linistita, langa o brutarie si nu departe de 2 minimarketuri si de plajele urbei. Portul vechi e si el, aproape, tavernele, asisderea. Nici autogara sau centrele de “rent-a-car” nu sunt departe si nici cele trei mari “strazi bazar” sau portul de feribot. La pretul acesta, doar cazarea “la cort” e mai ieftina.
Din Timisoara, fata de alte dati, nu s-a mai mai mers prin Serbia (care nu e in UE) si unde, cu alta ocazie, am stat cam mult la vama si-am fost controlati mult prea amanuntit, ci prin Bulgaria, urmand ruta: Timisoara - Pod Calafat - Sofia - Vama Kulata - Vama Promachonas - Serres - Amfipoli - Kavala - Keramoti (transfer ferry-boat) - Limenas si retur. In port la Keramoti, am ajuns a doua zi dimineata la ora 6, dupa 15 ore de calatorie, cand ne apropiam de port, soferii se grabeau (sau nu), in functie de orarul feribotului, care soseste sau pleaca la intervale de 30-40 de minute.
Eu aleg mereu aceasta perioada de extrasezon pentru excursii (1-15 iunie), cand ziua e lunga si noaptea trece repede, dureaza doar 6 ore si ceva. Biletul il cumpar in avans, in ianuarie sau februarie prin sistem “early-booking”, deci mai beneficiez si de o oarecare reducere. Pana acum nu s-a intamplat nicodata, fie c-a fost vorba de autocar sau avion, ca vreo excursie in Grecia, sa fie anulata din lipsa de clienti. Daca agentiile lanseaza ofertele din timp, biletele se cumpara repede si autocarele sau avioanele “se umple repede”, deci, se pare ca, excursia devine rentabila pentru ambele parti.
Ajungem la Keramoti cu 10 minute inainte de plecarea feribotului, autocarul se imbarca si el, cu bagajele noastre cu tot, in imensa cala a vaporului. Noi, cu punga de pufuleti pregatita, urcam pe cele doua punti superioare si asteptam pescarusii, care dau ocol feribotului si, din zbor, ne ciugulesc pufuletii dar uneori si degetele. Unii, satui de atata mancare, aterizeaza pe marginea vaporului ca sa-si ma traga sufeltul, nu le mai e teama de oameni, se lasa fotografiati sau filmati sau ne mananca din mana. Apoi servim de la barul-restaurant de pe feribot o cafea turceasca, mare si tare, care ne trezeste la viata.
Ajungem in portul din Limenas, dupa vreo 40 de minute. Aici, suntem imbarcati din nou in autocar si suntem lasati in fata vilelor noastre, rand pe rand. Se face ora 8 dimineata. Asadar, drumul de la Timisoara si pana-n fata vilei Philipos, dureaza 17 ore. Nu toata lumea suporta acest fel de deplasare, in care, doua nopti din cele 14, le dormi in autocar.
Camera se elibereaza pe la ora 9 dar intri de-abia la 10. Iti duci repede bagajele in camera si-apoi, o pornesti spre plaja. Vrei sa profiti de orice minut din concediu. Vacanta incepe! In ultima zi, vei face la fel. Camera trebuie eliberata la ora 9, dar poti aranja cu gazdele (si pe cei de la Philipos ii cunosc bine, sunt foarte amabili), ca sa-ti lasi bagajele in curte si tu, sa te mai duci, inca o dimineata la plaja, caci autocarul de intoarcere, pleaca din Limenas cam la aceeasi ora ca si la ducere, adica pe la ora 15. Avantajul acestui fel de sejur, este ca, din punct de vedere al bagajelor, oricata incarcatura ai avea, ea ti-e transportata pana in fata vilei, la “dus”, si preluata de la vila, la “intors”. Altfel, pentru transferul de persoane si bagaje de la locul sosirii si pana la cel al cazarii, trebuie sa apelezi la alte mijloace de transport. Daca ai rezervat prin “booking.com” sau prin “mers individual”, ele se platesc. Eu am luat deja o țeapa cu aceasta gigantica firma internationala de rezervari individuale “on-line”, asa ca mi-am cam pierdut increderea in ea. Cand cumparati un sejur “pe bucati”, adica separat “cazarea” si separat “transportul”, e bine sa vedeti daca exista si vreun mijloc de transport din aeroport sau port si pana la vila sau hotelul ales.
De data acesta am ales Thassos, mai mult pentru relaxare (balaceala si bronzeala), nu pentru explorare. Dupa 3 zile de vizitat insula, ne-am scufundat in sezloangele de la Limenas si Skala Potamia (care era aproape), de dimineata si pana seara, si nu ne-am mai dat jos de pe ele, doar atunci cand ni se facea prea cald sau prea foame. Ba uneori, din prea multa lene, comandam cate o pizza si ceva “lichid” chiar la sezlong.
Va ziceam ca plaja locala din Limenas arata acuma mai bine, s-au mai adugat sezlonguri si umbrelute s-au mai angajat tinere fete amabile, care pentru un euro bacsis, iti zambeau mereu, chiar si seara, cand treceai doar din intamplare pe langa ele. Dar cea mai buna plaja, apropiata de Limenas, mi s-a parut a fi, cea din Skala Potamia (Chrisi Akti), unde ajungeam cu autobuzul, in jumatate de ora. Va trimit “mersul autobuzelor”, e-o foaie A4 xeroxata, pe care o primesti gratuit in autogara din Limenas. Ai multe posibilitati de a ajunge si a te intoarce “in” si “din” Skala Potamia sau Panagia.
Nu departe de Limenas, mai exista si alte plaje, nu sunt de neglijat nici plajele “La Scala” sau “Papalimani Beach”, aflate langa Glyfada, bine semnalizate din sosea, aceasta din urma, aflata chiar langa o terasa acoperita de umbra pinilor. Pe terasa de sub pini (Papalimani), ne opream de fiecare data cand faceam ocolul insulei.
A propos de “rent-a-car”, noi am incercat tot la firma “Hertz”, aflata langa autogara din Limenas. Pretul de inchiriere a ramas neschimbat din 2011, adica 25 de euro/zi, plus pretul benzinei. Am inchiriat o masina mica timp de 3 zile si-am revazut vechile noastre cunostiinte: Aliki cu feericul sau golf si minunata sa cariera de marmura, Psili Ammos Beach, Paradise Beach, Pefkari Beach, Iris Gold, Limenaria, Potos, Giola, Marble Beach, Makryammos Bungallows sau satele de munte din insula, dintre care, cele mai frumoase, mi s-au parut a fi, mereu, Panagia si Theologos.
 
PS. Am incercat sa insufletesc un pic acest review, cam static si repetitiv, cu cateva filme scurte din Limenas si Skala Potamia, plasandu-le pe Facebook (calin dorgo).
 
@Web, te rog videoclipul cu noua plaja din Limenas, amenajata in urma cu 4 ani. Mersi! youtube.
Trimis de dorgo in 06.02.20 13:31:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Zakynthos, Lefkada, Halkidiki, Skiathos, Skopelos, Santorini, Paros, Creta, Cipru
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@ dorgo
”Timisoara bate toata tara la turism
nu e chiar asa.
Daca cineva din Targu Mures vine la Timisoara sa plece mai departe spre Grecia de aici altu sau altii din Timisoara pleaca la Cluj sa mearga in vacanta in alta parte. Ex eu am fost in ultimele doua luni de fiecare data la Cluj ca sa pot pleca undeva mai departe ex spre un fel de Grecia care totusi nu e Grecia dar tot limba greaca se vorbeste acolo.
In Thassos am fost de cateva ori si cu autocarul dar nu cu firma de turism din Timisoara, am fost cu una din Bucuresti si inca la pret de aproximativ 112 euro si cazare si transport, cazarea 60 + 60 si transport 1 + 1 euro doua persoane.
Organizat am fost in alta parte cu firma de top tot din Cluj.
Mai incet cu citatul asta... Timisoara bate toata tara in materie de turism, asta de la un timisorean care trebuie sa mearga la Cluj daca vrea undeva in vacanta unde e mai cald. Trebuie totusi sa recunosc rar mai merg undeva prin agentie, poate doar daca mai prind oferte de genul ala la 112 euro cu tot cu transport dar nu achizitionat cu luni de zile inainte, eventual cu o zi inainte de plecare.
@dorgo: Camera din vilă are baie proprie?
Taxa de stațiune ai plătit-o la vila? Și A. C. ? Și ferry 10 euro/pers?
-
Prima mea vizită in Grecia a fost in Thassos. Atunci am avut doua șocuri, cu o zi in urma venisem cu avionul din Turcia UAI, următoarea zi eram in Thassos după prietenii noștri.
Culoarea apei și plajele sunt mult, mult peste Turcia-ăsta a fost primul șoc, plăcut
Al doilea: turiștii mâncau in camera, din traistă, bașca mai si gateau uneori, îi vedeam pe cei de la parterul hotelului nostru.
Ori, eu gătesc zilnic, sunt bătrână, uneori stau și 6 ore in bucatarie, așa bolnava cum sunt
Nu cred ca aș rezista sa gătesc și in concediu, aș pica lată
Însă îi apreciez pe cei care din bănuții lor putini reușesc sa își încropească o vacanță, până la urma cu asta rămânem din viața, nu luăm cu noi nimic.
Trebuie sa înțelegi ca NU toți suntem la fel, ca fiecare își face vacanța după buget și după bunul plac. Și unii chiar câștiga bani frumoși, nu ar accepta o asemenea vacanță ieftină, nici nu ar avea motiv
De ex, soțul meu accepta de dragul meu cazările modeste dar este inacceptabil pentru el să mănânce din traista in vacante.
Așadar: cazările și restaurantele sunt locurile in care el se relaxează, se simte turist, sunt cele mai importante obiective de care eu trebuie sa țin cont când încropesc o vacanță.
Restul: plaje, stânci, muzee, etc, sunt bălării pentru domnul. Dar, am eu grijă să “îl stresez și sa îl obosesc” măcar un pic, sa împac și capra și varza măcar parțial
Aaa, a mai avut un șoc in Grecia, venind din Turcia: ospitalitatea greceasca NU se ridica la nivelul turcesc, cretanii sunt mult peste ceilalți greci din câte am observat eu, poate mă înșel
-
Vacanțe frumoase îți doresc!
@Nicu: Eu cunosc firma din Timisoara din 2103, cand am primit un telefon de la niste amici: ”Hei, vedeti ca pe-aici pe la noi, exista o promotie” de genul “Platesti 7 zile si stai 10”. Tot la Philipos. N-am mai stat pe ganduri si am cumparat un sejur in Limenas. Perioada 4-16 iunie, se asigura transport si cazare, fara masa la 125 de euro/persoana. In urma cu doi ani, oferta era asemanatoare, in perioada 1-14 iunie, 12 nopti, si costa 143 euro.
Saptamana trecuta, pretul era acelasi dar oricand poate sa apara anuntul " Sorry, nu mai avem locuri" .
Reducerile " early-booking" sunt valabile pana la sfarsitul lui februarie, uneori pana-n 31 martie.
Stiu ca firmele din Timisoara sau Bucuresti ce organizeaza sejururi in Grecia, daca au cerere mare, pot suplimenta autocarele (intr-un an, au plecat 3 autocare deodata).
In Thassos, cu autocarul, se pleaca de obicei din Bucuresti sau Timisoara. Orasele mai apropiate de granita de sud si vest, sunt mai avantajate la mersul cu autocarul, cele din centrul tarii, la zboruri, pentru ca exista Clujul, care are o multime de curse internationale.
Eu dac-as locui in Timisoara, in fiecare vara as face naveta in Thassos, Paralia Katerini, Olympic Beach, Evia, etc.
@krisstinna: Vila Philipos are doua etaje, adica mai bine zis un semi-etaj si un etaj, 24 de camere, cate doua bucatarii comune la fiecare etaj, grup sanitar propriu in fiecare camera, televizor, aer conditionat (5 euro/zi), apa calda e mereu (apa se incalzeste cu panouri solare).
In bucataria de palier gasesti cam tot ceea ce vrei, vesela, tacamuri, un frigider, un aragaz, o masuta cu scaune. Balcoanele sunt cate doua, ai un singur vecin caruia ii vezi in balcon.
Proprietarii vilei locuiesc si ei in vila, la subsol.
Taxa de statiune, introdusa de cativa ani, e de 0,50 euro/zi si ti-o ia ghidul roman din autocar. Ghidul vine si el cu tine dar... te imbie si cu alte chestii... sa-ti platesti asigurarea de sanatate daca n-ai platit-o, sa cumperi excursii optionale (mai scumpe) gen "Turul insulei cu autocarul" sau cu " vaporasul", etc.
Traversarea cu ferry, e 10 euro/persoana (o platesti tot la ghid) si e o placere din cauza pescarusilor.
Orice cumperi de la ghizii romani e ceva mai scump dar, nu e usor deloc sa fi ghid si sa petreci si sa dormi nopti intregi pe scaun.
Cat despre mancare, ea nu e scumpa la taverne dar cand stai mai mult, 10-12 zile, simti nevoie unor ciorbe ca la "mama acasa" si-atunci te duci la mini-market si cumperi ingredientele si gatesti la vila.
Multumesc de urare!
@dorgo: Pentru completare, am sa adaug si cateva poze cu vila Philipos din Limenas (interior si exterior)
Tu ai fost de 5 ori în Thassos, eu niciodată. Păi, asta e democraţie? La a doua tură pe pământ pun insulele greceşti în cap de listă.
@Michi: Chiar daca e cea mai apropiata insula greceasca de tara noastra (650 Km), in Thassos, nu se ajunge prea usor.
Cu autocarul faci mult, cam 14-15 ore din Bucuresti (soferii sunt obligati la fiecare 3 ore sa faca o pauza de 30 minute). La vama insa, totul merge repede.
Cu masina personala, daca pornesti dimineata devreme, poti ajunge in aceeasi zi, in 8-9 ore (Bucuresti-Giurgiu-Veliko Tarnovo-Haskovo-Makaza-Keramoti), daca ai GPS si noroc de circulatie lejera. La Keramoti mai platesti taxe de feribot, 10 euro/persoana si 35 euro/automobil (daca nu ma-nsel).
@dorgo: Mulţumesc don´doctor. Am notat pentru data viitoare. Deocamdată am terminat cu sezonul de călătorii. Anul trecut mi-am pus o proteză f. reuşită la şold după ce anterior îmi protezasem ambii genunchi. Am mers câteva luni perfect, am fost şi în Bulgaria după care a apărut o tasare de vertebre care au înclinat pelvisul şi nu pot merge decât cu baston distanţe f. mici. Fără durere. Cum morbul AFA este inoculat în mine mai scriu din amintiri sau mai pun poze în grupul Amintiri din excursii deşi e ca nechezolul faţă de cafea.
@dorgo: Anul trecut am ajuns pentru prima data in Thassos, sau mai corect spus, pentru prima data in Grecia. Poate parea de necrezut insa asta este.
Am ajuns din intamplare, dar despre asta am sa povestesc, iar cazarea am avut-o in Skala Potamia daca nu ma insel.
Si ca si tine, am ales sezonul luber, am fost la final de mai, si a fost perfect, vremea grozava si mult mai liber.
Foarte frumoase pozele dar si impresiile, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Thasos 2024 – generalități — scris în 09.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou in Thassos — scris în 07.10.23 de Elena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai tare vacanta din viata mea, vreau sa fiu grec — scris în 26.08.22 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Prima data in Thassos — scris în 11.08.22 de cristic66 din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Thassos... cu rele şi bune! — scris în 17.10.20 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Maraton Thassos — scris în 26.06.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Thassos in septembrie — scris în 15.10.19 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ