GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In luna septembrie am petrecut o vacanta de neuitat in Thassos. Cazati fiind in Skala Panagia (vezi impresii) am avut la dispozitie zece zile sa descoperim usor, usor multe din frumusetile acestei insule. Spre rusinea noastra nu am acoperit decat o mica parte din obiectivele pe care le-am fi putut aborda. Am avut nevoie si de ceva odihna in concediul acesta. In prima faza am facut cunostinta cu imprejurimile adica cu Golden Beach (despre care v-am povestit "Golden Beach - Perla Thassosului") care cuprinde Skala Panagia si Skala Potamia.
A doua zi dupa sosirea noastra pe insula am hotarat sa mergem seara la plimbare in Panagia. Intrucat atunci cand am trecut cu masina venind dinspre Limenas am vazut ca sunt probleme cu parcarea, am hotarat sa luam un autobuz local. Acestea sunt de fapt niste autocare moderne cu aer conditionat cu care poti calatori foarte comod. Traseul este Skala Panagia – Skala Potamia – satul Potamia – satul Panagia. O problema ar fi ca niciodata nu respecta programul si cea de-a doua ca din Panagia spre Skala Panagia ultimul autobuz trece la 18.30, ma rog…in jur de 18.30. Pentru ca am preferat sa ne plimbam pana tarziu si ne-am mai si asezat sa mancam la Platanos am ales sa ne intoarcem cu un taxi. Tariful a fost de 8 euro pentru aproximativ 4 km. Satul este de o frumusete care te lasa fara cuvinte. Am ratacit pe stradutele pavate cu granit, printre casele albe cu ferestre cu tamplarie albastra, ne-am oprit sa facem fotografii in centrul satului unde, intr-o piateta sunt doi platani batrani care au scobite cate o inima in trunchiul lor. Prin mijlocul satului, prin canale special amenajate, curge un izvor al carui susur este singura sursa de zgomot. De altfel am inteles ca apa din Panagia este potabila 100%. Ne-am oprit si la vechea fabrica de ulei care acum este doar muzeu, fabrica noua si functionala fiind in Limenas.
Aceasta fabrica colecteaza de fapt uleiul de la localnici si il imbuteliaza si il comercializeaza sub brandul Sotirelis. Satul este plin de magazinase care vand diverse suveniruri, miere de pin, masline, dulceturi (in special de nuci), handmade-uri, etc. In centru sunt si cateva taverne: Platanos, Elena si un birt care era locul preferat al localnicilor. Am ramas impresionati de Panagia si de aceea am mai revenit intr-o alta seara.
Am alocat apoi o zi intreaga pentru a face turul insulei cu masina. Am facut nenumarate opriri pentru a admira peisajul si a face fotografii. Pe masura ce ne indreptam spre sud peisajul se schimba, relieful era mai putin muntos si terenul mai arid. Apa in schimb avea culori fantastice aproape imposibil de descris. Din loc in loc erau mici plaje, izolate si de o frumusete salbatica. Ne-a placut foarte mult golful Aliki, am vizitat Manastirea Arhanghelul Mihail unde se afla o parte din Sfantul Cui folosit la crucificarea lui Hristos), am trecut prin Potos si ne-am indreptat catre Theologos unde parca ne-am intors in timp. Ne-am plimbat printre casele acoperite cu piatra, am intrat intrun atelier de incaltaminte (aici nu am fost deloc impresionata de sandalele atat de mult laudate) si am facut un scurt popas la Taverna Stelios.
Am revenit in Potos unde nu ne-am oprit. Potosul nu mi-a facut o impresie buna fiind mult prea aglomerat pentru gustul meu, parca eram in Eforie Sud.
Limenaria am gasit-o in schimb deosebita, cu o faleza foarte frumoasa strajuita de palmieri si cu terase elegante.
Skala Maries este, de asemenea, o localitate incantatoare dar foarte micuta. Am facut apoi o trecere in revista a urmatoarelor localitati, micute dar mai putin interesante dupa parerea noastra: Skala Kallirachis, Skala Sotiras, Skala Prinos, Skala Rachoniou. La Pachis si Glikadi nu ne-am oprit, in schimb am fost curiosi sa vedem mult laudata plaja, nou amenajata Skala. Eu una am avut senzatia ca este replica unei plajei exclusiviste din Mamaia, cu personaje care obisnuiesc sa frecventeze cluburi gen Bamboo. Sincer nu ne-am regasit in aceasta locatie si am facut repede pasi de acolo.
Capitala Limenas a fost ultima din acest circuit al nostru. Dar pentru ca am ajuns pe la ora 16.30, ne-am grabit sa mancam la Taverna Mouses, despre care v-am povestit aici. Apoi ne-am plimbat putin prin port admirand atat barcutele vechi, pescaresti dar si velierele si yahturile micute ancorate acolo. Se mai numeste si Thassos Town dar i se spune Limenas, care de fapt inseamna “portul”.
In Limenas am venit ulterior de doua ori pentru a-I putea explora la pas si ne-a placut mult. Atat portul despre care va spuneam dar si stradutele pline de magazine si taverne. Realizezi imediat ca esti in capitala intrucat forfota este mult mai mare in comparativ cu celelalte localitati din insula.
Dupa ce am facut acel circuit cu masina, ne-am gandit sa admiram insula si dintrun alt unghi, cel dinspre mare. Am ales sa mergem in excursie cu un vaporas numit Eros II care ne-a dus la cateva dintre cele mai frumoase golfuri, mai greu accesibile. Vaporasul l-am luat din portul vechi din Limenas dar am inteles ca exista un altul care pleaca chiar de la Golden Beach si un altul din Limenaria. Ziua intreaga a fost dedicata pentru baie si snorkeling. In pretul de 25 de euro de persoana am avut inclus si un barbeque la pranz. Asfel am avut ocazia sa vedem unele locuri care ne-au scapat in turul cu masina. In primul rand Makryammos Beach caruia imi pare rau ca nu i-am alocat mai mult timp, poate chiar o zi intreaga in care sa-l vizitam si sa facem plaja. L-am admirat dinspre mare si ne-au placut golfuletul si plaja foarte mult, verdeata dar si ideea de bungalowuri.
Oricum am avut senzatia ca intrucat am fost doar 25 de pasageri, vasul avand o capacitate de maxim 40, traseul a fost oarecum scurtat. Cred ca ar fi trebuit sa ajungem pana la Aliky dar am ajuns doar pana la insula Kinira. Aici ne-am oprit pentru prima runda de baie si snorkeling. Acesta a fost si punctul din care ne-am apropiat cel mai mult de Paradise Beach. Aici langa insulita Kinira nu mi-a placut pentru ca, in ciuda faptului ca apa era foarte clara si era placut pentru inot, vaporasul a fost invadat de albine. Abia am asteptat sa plecam de acolo. Pauza pentru barbeque s-a facut in capatul nordic al golfului Golden Beach, aproape de micutul port de ambarcatiuni.
Cele mai importante opriri au fost pentru noi Vahti Beach si Marble Beach pentru ca sunt greu de accesat cu masina. Noi fiind in vacanta cu masina de serviciu, nu am vrut sa o rupem pe drumul spre plaja de marmura care am inteles ca este infiorator pentru cei care tin cat de cat sa protejeze auto din dotare. Aceste doua golfuri au constituit si motivul principal pentru care am ales excursia cu vaporasul.
Mai aveam varianta unui taxi boat care ne-ar fi dus la plaja de marmura pe la 10.00 dimineata si ne-ar fi luat de acolo la 16.30. Dupa ce am vizitat-o insa ne-am dat seama ca nu am fi suportat aproape o zi intreaga acolo.
Vestita Marble Beach sau Saliara ne-a dezamagit. Nu plaja in sine care este spectaculoasa cu marmura aceea de diferite granulatii si apa care avea culori imposibil de descris in cuvinte. Nu ne-a placut aglomerarea de sezlonguri dusa la extrem si muzica house care atingea un nivel al decibelilor greu de suportat.
In schimb, Vahti Beach este varianta imbunatatita a plajei de marmura. Golful este mai frumos si mai retras, apa mai impede iar pe plaja neamenajata cu sezlonguri, nu erau mai mult de 10 persoane. Aici ne-a placut cel mai mult.
Dupa toate acestea am revenit in portul din Limenas undeva aproape de ora 17.00. Ne-am luat masina si am revenit in Skala Panagia, faimoasa Golden Beach, despre care v-am povestit.
Astfel am completat oarecum lista locurilor care nu trebuie ratate intr-o vacanta in Thassos.
Rog frumos webmaster sa ataseze Stamatis Gonidis - MIA ZWH MIA AGAPI ENA PARXOS.
Trimis de mirmicu in 20.10.13 12:25:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirmicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mirmicu: Panagia mi-a placut si mie cel mai mult, este clar cel mai frumos sat din intreaga insula, singurul in care ai multe de vazut si de gustat, singurul traversat de fire multiple de apa, satul care ofera o panorama incredibila asupra golfului auriu, aici am fost in noptea de inviere si am asistat la ceremnie si partial la slujba.
Plaja de marmura eu am vazut-o asa cum este, fara un sezlong fara om pe ea, fara o scama, fara o pata, e superba fara oameni, pacat ca aici s-a intervenit asa mult si locul a devenit o mare inghesuiala zgomotoasa. Daca ti-a placut aceasta plaja, mai stiu eu vreo 10, mai frumoase in insula cea mai frumoasa... Lefkada se numeste.
@ionescunic: Thassos a ramas in sufletul meu ca o insula foarte frumoasa dar, in acelasi timp, a fost locul in care mi-am pierdut solidaritatea si dragostea pentru compatriotii nostrii, sentimente pe care m-am luptat din greu sa mi le pastrez pana acum.
Si, din pacate, Lefkada, cu toate ca era in topul meu "must see", pare sa fi devenit pentru romani, destinatia anului in 2013.
Stiu ca o sa-mi atrag poate multe antipatii cand o voi spune dar ma gandesc serios sa abordez o destinatie cat mai putin frecventata de romani. Marea problema o constituie insa latura financiara care ne limiteaza optiunile.
Vom vedea...
PS Cred Pastele in Panagia a fost extraordinar.
PS2 Vezi in foto cum am gasit noi Marble Beach.
Buna ziua! Ce imi poti spune despre plaja La Skala Beach, unde este localizata? Este cu intrare sau cum...
@floricica32: Buna,
Este pe drumul dintre Limenas si Prinos, la aproximativ 4 km de Limenas. Sunt indicatoare suficient de vizibile astfel incat nu o poti rata. Nu este cu intrare dar cu siguranta se platesc sezlongurile sau exista o consumatie minima care trebuie facuta.
@floricica32: Pentru a-ti face o impresie despre plaja La Scala cit si despre plaja Glikadi, urmareste impresiile postate din sejurul petrecut in Skala Potamia, hotel Blue Sea Beach Hotel in care am postat citeva fotografii de la aceste doua plaje.vezi impresii
Bagat la favorite! Un articol foarte util si cu poze faine! Felicitari!
@Dan&Ema: Mulțumesc pentru vizită și pentru lecturare.
Sunt impresiile din 2013, între timp, anul trecut am fost la Pachis Beach, am vizitat Kavala, am petrecut o seară cu muzică grecească la San Antonio, am descoperit și alte taverne dar și alte mâncăruri...
Anul acesta va fi ultima vacanță în Thassos, pentru ca vrem să ne ducem și părinții și o altă destinație ar însemna un drum prea lung pentru ei, și apoi schimbăm macazul.
După vacanța asta voi strânge toate impresiile intrun review mai proaspăt și mai complet.
Eu am ajuns prima data pe Thassos in acelasi an dar la sfarsitul lunii septembrie si am gasit toate plajele mult mai goale, inclusiv la Makriamos/Marble beach. Am avut noroc de o vreme si apa excelente, pe langa linistea plajelor, care ne/au oferit o vacanta foarte relaxanta despre care am si scris.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Thasos 2024 – generalități — scris în 09.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou in Thassos — scris în 07.10.23 de Elena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai tare vacanta din viata mea, vreau sa fiu grec — scris în 26.08.22 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Prima data in Thassos — scris în 11.08.22 de cristic66 din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Thassos... cu rele şi bune! — scris în 17.10.20 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Maraton Thassos — scris în 26.06.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Thassos in septembrie — scris în 15.10.19 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ