ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 30.06.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 1 zile
Solo

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

„Regina Fortezza” . Simbol al orașului Rethymnon

TIPĂREȘTE URM de aici

  Stăpânirea venețiană asupra așezărilor din Creta și-a pus amprenta prin fortificarea acestora. Heraklion, Chania și Rethymnon au fost înzestrate cu cetăți fortificate care să le apere de atacurile piraților și a expansioniștilor otomani. Dintre acestea trei, Fortezza din Rethymnon este cea mai bine conservată. Din acest motiv constituie simbolul principal al orașului care, după„Old Town” , atrage ca un magnet numeroși turiști.        

  Înainte de a vizita Cetatea m-am documentat, ca la carte, despre istoria și structura acesteia.        

  Fortezza se înalță deasupra orașului Rethymnon fiind construită în secolul al XVI-lea de către venețieni care au stăpânit Creta în perioada 1204 - 1669. Scopul a fost de a proteja cetățenii de invaziile otomane. Este înălțată pe Dealul Paleokastro unde, conform surselor, ar fi fost Acropola anticei Rithymna. Sculpturile găsite pe diferite puncte ale stâncii indică existența acesteia deși până astăzi nu a fost localizată arheologic.       Fortificarea Dealului Paleokastro și ridicarea Fortezzei au fost considerate necesare după distrugerea orașului de către piratul otoman Uluc Ali în anul 1571. Lucrările au început la 13 septembrie 1573, pe baza planurilor inginerului Sforza Pallavicini, fiind finalizate în anul 1580. Planul inițial al autorităților venețiene era de a muta permanent întregul oraș în noua cetate. În cele din urmă însă, acolo s-au stabilit doar Garda Venețiană și administrația, deoarece nici locuitorii nu doreau să se mute, nici spațiul nu era adecvat. După căderea sa în fața otomanilor, în 1646, organizarea și structura Fortezzei nu s-au schimbat semnificativ. S-au făcut mici extinderi și completări la gropile de gunoi și la incinta Cetății.  Adăugarea majoră a fost construcția unei fortificații pentagonale în afara Cetății, exact vis-a-vis de principala poartă de acces de pe latura de est, pentru o mai bună protecție. În acea perioadă numărul locuitorilor din Cetate a crescut. Până la începutul secolului al XX-lea partea interioară a Cetății a fost construită aproape în întregime.    

  În timpul celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1944, garnizoana germană s-a stabilit în Fortezza și unele clădiri au fost transformate în cămine pentru ocupanți și celule de detenție. Treptat, după alungarea ocupanților, locuitorii au început să se deplaseze în afara Cetății. Construcțiile ruinate au fost demolate, iar Cetatea expropiată de către Municipalitatea orașului. De atunci s-a inițiat un mare efort pentru restaurarea și întreținerea Cetății care constituie reperul orașului Rethymnon.

    Structura Fortezzei prezintă un plan neregulat, cu lungimea totală a zidurilor de 1307 metri (4288 ft), alcătuită din patru bastioane principale (Sfântul Pavel; Sfântul Ilie; Sfântul Luca; Sfântul Nicolae) și trei cornișe (Sfântul Duh; Sfânta Justina; Sfântul Sozont).     Poarta principală era pe latura de est, deși porțile secundare auxiliare erau pe laturile de vest și de nord. În centrul Fortezzei s-a înființat Agora, care era înconjurată de Catedrala Sfântul Nicolae și de Reședința Guvernatorului.

   Program de vizitare: perioada 01 aprilie - 14 noiembrie (orele 09:30 - 20:00).

    Pentru a pătrunde la Cetate trebuia mai întâi să ajung în„Old Town” . Am plecat de la Atrium Ambiance Hotel (vezi impresii), la pas pe Promenada Sofokli Venizelou până în zona Rethymnon Marina, vis-a-vis de„Old Town” . Din acest punct am urcat pe Odos Salaminos și Odos Chimaras către parcarea din fața Fortificației Pentagonale. Accesul în Cetate l-am efectuat prin Poarta de Est, calea principală, într-o poziție excelentă deoarece se află în apropierea orașului, fără a fi în prima linie. Deasupra intrării se află o nișă în care a fost amplasată emblema venețiană, Leul Sfântului Marcu. Logia porții începe de la ediculă. La dreapta sunt trei spații acoperite cu dom care au fost folosite ca apartamente ale Gărzii Venețiene. Otomanii au construit o Fortificație Pentagonală pentru o mai bună protecție a porții centrale. Multă vreme a găzduit temnițele din Rethymnon. Din 1991 până în 2015 a adăpostit Muzeul de Arheologie din oraș. După ce străbat Logia porții principale intru la Recepție, de unde achiziționez biletul de acces (4 euro). De la un stand am luat un pliant, în limba engleză, cu informații suplimentare despre Fortezza. Niște trepte conduc la Bastionul Sfântul Pavel, la capătul de sud-est al Cetății. Este cunoscut și sub numele de Sfânta Maria. Terenul este împădurit și asigură vedere panoramică asupra  „Old Town” .    

  Prima clădire restaurată pe care o întâlnim pe aleea pavată este fostul Depozit de Artilerie. A fost construit în anul 1581 și folosită pentru depozitarea tunurilor, armelor și altor efecte militare. În prezent este folosit ca loc de expoziție pentru pictori amatori. Cei pasionați de pictură pot zăbovi mai mult timp în acest spațiu.     Continuăm deplasarea pe latura de sud a Cetății și urcăm la Bastionul Sfântul Ilie. Întregul spațiu este ocupat de Teatrul în aer liber Erofyli, care a fost deschis în 1993 pentru a găzdui evenimente culturale, ca parte a„Festivalului Renașterii” de la Rethymnon. Are o capacitate de aproximativ 1000 de locuri. Un loc perfect pentru odihnă și relaxare, fotografii panoramice cu„Orașul Vechi” . În continuare, la pas prin solul arid, de-a lungul zidurilor de pe latura de sud, ne îndreptăm spre o zonă unde, în timpul lucrărilor de restaurare a Cetătii, s-au descoperit rămășițe ale unor Clădiri din perioada elenistică. Se spune că aici a fost un complex de case distrus în urma unui incendiu în jurul secolului al II-lea îHr. În imediata vecinătate se deschide un drum pietruit în pantă care asigură accesul la Bastionul Sfântul Luca de la capătul de sud-vest al Cetății. Bastionul a fost construit pentru a spori acoperirea de pe această latură mai vulnerabilă. Constituie o construcție în formă de„I” care constă din două spații acoperite cu cupolă ce țin împreună un volum uriaș de gropi de gunoi care formează piața bastionului. Tunurile au fost așezate pe acest pătrat. În timpul retragerii trupelor de ocupație germane, cutia de pastile laterală a fost aruncată în aer. Acest lucru a dus la prăbușirea domului de nord, care a fost restaurat ulterior.    

  Terminat incursiunea pe latura de sud și trec în revistă latura de vest. Imaginile panoramice surprind părți din„Orașul Nou” și cu marea. Trec de Poarta Auxiliară de Vest și ajung în câteva minute la Cornișa Duhului Sfânt, important punct de observare și tragere de pe latura de nord-vest. Continui deplasarea pe latura de nord până la Cornișa Sfântei Justina în vecinătatea căreia se află Reședința Consilierilor. Această clădire a fost ocupată de unul din cei doi Consilieri Locali, a celui care era responsabil cu menținerea ordinii în Cetate. În perioada stăpânirii otomane a servit drept reședință a unui ofițer superior și a fost adăugat un mic hamam la primul etaj. După restaurare, este folosită ca Laborator de Restaurare pentru Eforatul Antichităților din Rethymnon.     Până în acest moment am atins o mare parte din obiective, dar abia acum vin piesele cele mai impozante. Un întreg complex restaurat se deschide de-a lungul laturii de nord a Cetății. Este vorba despre Complexul de depozite al Porții Auxiliare de Nord care cuprinde depozite de alimente și rezervoare ale Cetății. Este format din trei cupole acoperite și două spații neacoperite. Se extinde pe ambele părți ale Porții Auxiliare de Nord care avea un acces ușor la mare.    

  Pe aleea pavată ce duce spre zona centrală a Cetății trec pe lângă Complexul de Reședință a Guvernatorului, construit între 1575 și 1582. Restauratorii au mai putut salva doar partea de la parter, care probabil făcea parte din închisorile complexului în perioada dominației otomane. În fine, la câțiva zeci de metri, zăresc Moscheea Sultan Ibrahim Khan. Imediat după asediul orașului de către otomani, în 1646, noii cuceritori au construit prima moschee din oraș, dedicată sultanului domnitor de atunci, Ibrahim Khan. Aceasta a fost ridicată pe locul fostei Catedrale Sfântul Nicolae (demolată de ocupanți). Noua moschee se înălța deasupra orașului datorită domului său mare și minaretului său, din care doar baza este salvată. La interior există încă mihrabul (nișă de rugăciune care indică Mecca) cu decorațiuni elaborate și o inscripție din Coran:„De câte ori Zachariah venea să o vadă pe Miriam în cameră” . În prezent, moscheea este folosită ca loc de expoziții și evenimente muzicale.     Zona centrală mai cuprinde ruinele Conacului Episcopal, ca parte a reședinței Episcopului latin din oraș, și Biserica Sfânta Ecaterina, o fostă cisternă transformată în templu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.    

  Părăsesc zona centrală și mă îndrept către latura de nord-est și de est, ca ultimă parte din vizită la Fortezza. Trec rapid pe la Cornișa Sfântul Sozont, de unde se poate admira marea și zona portuară din Rethymnon, pentru a pătrunde pe zona ocupată de Bastionul Sfântul Nicolae, la capătul de est al Cetății. Aici se află o Clădire dublă formată din două spații acoperite cu cupolă în folosință pentru depozitare, construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, pe ruinele unei clădiri mai vechi. În prezent servește ca spațiu pentru diverse expoziții. În preajmă se mai află ruine ale unor Reședințe și Templul Sfântului Theodor Trichinas.

    Întreg spațiul care acoperă latura de est și o parte din latura de sud este împădurit ceea ce asigură umbră și protecție împotriva soarelui arzător. De asemenea, persoanele care suferă de deficiențe locomotorii beneficiază de transport cu mașinuțe electrice, în interiorul Cetății (contracost). Traseul urmează aleea pavată și acoperă Bastionul Sfântul Nicolae, Zona Centrală, Complexul de depozite al Porții Auxiliare de Nord și Reședința Consilierilor.

    Vizita la Cetate (Fortezza) se încheie la Poarta de Est, între Cetatea Pentagonală și Bastionul Sfântul Pavel. Vă recomand să acordați aproximativ două-trei ore din timpul dumneavoastră pentru acest simbol al orașului Rethymnon.      Un sfat de încheiere: la Cetate este recomandat să purtați încălțăminte adecvată (cu talpă plată) și să aveți în permanență sticlă cu apă pentru hidratare (dacă vizita are loc în plină vară). Eventual o șepcuță sau pălărie pentru protecția capului!

    Vacanțe minunate să aveți în continuare!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ovidiuyepi in 27.06.24 20:57:17
Validat / Publicat: 27.06.24 21:35:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: iGRECIA (Nei Pori, Kalamaki/Zakynthos, Tassos, Parga, Poros/Kefalonia, Kanapitsa/Skyathos, Hersonissos/Creta, Rhodos, Samos, Kos) (TURCIA (Istanbul/circuit, Kusadasi, Antalya, Fethyie). ITALIA (circuit/mai 2017). SLOVENIA (Postojna). MALTA (La Valletta).

VIZUALIZĂRI: 654 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Subsemnatul la Bastionul Sfântul Pavel.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.06.24 21:49:26]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

ovidiuyepiPHONEAUTOR REVIEW
[27.06.24 22:31:03]
»

@webmaster: Sunt onorat! Multumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Rethymnon:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.053943157196 sec
    ecranul dvs: 1 x 1