La fel de frumos, la fel de fascinant ca prima data - partea II

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Stoupa mult dupa ora pranzului pentru ca din momentul in care intri in peninsula Mani parca intri intr-un tinut de poveste. Drumul ce serpuieste pe deasupra marii, peisajele, totul parca este un poster de promovare turistica. Am oprit de multe ori sa facem poze, am revazut locuri ce inca erau vii in amintirile mele, am trecut prin frumosul Kardamili, iar pe la ora 16 eram in camping la Stoupa. Si aici era aglomeratie, dar in niciun caz nu te calcai pe picioare, iar contra unui compromis de a nu avea masina langa noi, am gasit un loc cu vedere la frumoasa plaja Kalogria.

Ne-am instalat cortul si dupa ce am baut cate o bere rece, am plecat spre plaja statiunii sa mai prindem un pic de soare.

Plaja este mare, cu nisip, iar in partea ei vestica cu cateva stanci aruncate in mare care o face si mai pitoreasca si atractiva pentru cei ce iubesc snorkelingul. Este amenajata cu umbrele si sezlonguri in cea nai mare parte. Exista si dusuri, parca si cabine de schimb, dar marea mea dezamagire a fost ca in apa, inca de la intrare erau pietre destul de deranjante daca nu aveai papuci de apa, La cat nisip era pe plaja, nu ma steptam la disconfortul acesta Doar o mica portiune era cu pietricele, undeva pe la mijlocul plajei... Atunci mi-am amintit ca tot uitandu-ne pe camera web am vazut cum primavara se aducea nisip pe plaja si se nivela. Probabil ca la origini, plaja nu are nisip, iar cel adus in fiecare an este spalat iarna de valuri. Chiar si asa, Stoupa ramane o statiune cu mult farmec, cu multe terase asezate care mai de care intr-un cadru pitoresc, cu magazine, baruri si cofetari insirate de-a lungul falezei si nu numai. Din punctul meu de vedere, piesa de rezistenta a statiunii ramane plaja Kalogria, o plaja destul de mare si frumoasa, cu nisip inclusiv in apa si cu o culoare si limpezime a marii care iti ramane pe retina pentru totdeauna. Plaja este in intregime amenajata si inconjurata de cateva terase unde se pot servi in general bauturi, cafea si produse de cofetarie. Bineinteles ca am gasit-o si pe ea foarte aglomerata. Dar pentru ca am reusit sa gasim totusi un locusor pentru scaunelele noastre de plaja si pentru privelistea ce ni se asternea in fata, am trecut peste acest "amanunt".

In prima seara, dupa ce ne-am intors de la plaja statiunii, am ramas in camping.

Adoua zi a fost dedicata in intregime plajei Kalogria, iar seara ne-am pierdut pe stradutele Stoupei, admirandu-i frumusetea in lumina asfintitului. Ne-am incheiat seara la o taverna din apropierea campingului incercand sa cadem de acord daca plecam a doua zi (si unde) sau daca mai ramanem. Nu am putut sa ne decidem asa ca am lasat-o pe a doua zi dimineata.

Si cum noaptea e un sfetnic bun, am mai ranas inca o zi aici.

Intre Kardamili si Stoupa sunt multe golfuri, mai mici sau mai mari, mai ascunse sau mai la vedere, cu apa limpede ca lacrima. Ne-ar fi placut sa luam masina si sa mergem la cateva dintre ele, dar din comoditate n-am facut-o. Am ramas in continuare sa lenevim la Kalogria. Seara ne-am plimbat din nou prin Stupa luandu-ne ramas bun de la aceasta statiune pe care o recomand din plin celor ce ajung in zona, fiin un bun punct de plecare spre cateva atractii ale tinutului Mani: pestera de la Pyrgos Dirou, ruinele caselor maniote de la Vathia, si chiar o excursie pana la cel mai sudic punct al Greciei continentale- Cap Tenaro (Matapan). De altfel, intreaga peninsula are o frumusete pe care nu o pot descrie in cuvinte, putin stranie, putin din alta lume. Munti inalti, sosele serpuitore, case traditionale azvaltite pe te miri unde, cate un satuc de piatra din loc in loc si peste toate acestea, cat vezi cu ochii, Maria Sa Marea si culorile ei ireale.

Dupa trei nopti dormite in campingul din Stoupa era cazul sa mergem mai departe. Nu aveam o tinta clara. Pentru ca zilele de concediu se cam scursesera, i-am sugerat sotului sa incepem sa ne retragem spre casa, sa mai ramanem vreo doua zile in zona Corint-Loutraki-Delfi si apoi s-o luam spre casa cu inca vreo doua zile petrecuta pe Riviera Olimpului.

Initial a fost de acord, dar …... sa fim atat de aproape si sa nu dam o fuga in Paradis? Macar pentru o zi!!! Daca tot am plecat axati pe plaja, balaceala si leneveala, ce sa cautam noi la Delfi sau de ce sa ne rupem picioarele prin siturile arhiologice de la Corint? Sigur vom mai ajunge in Peloponez si tot atat de sigur le va veni randul si lor si altor locuri ramase nevizitate.

Asa ca am plecat din Stoupa destul de dimineata, reusind sa strangem tabara fara a deranja vecinii care devenisera din ce in ce mai putini.

Spre ce paradis am plecat? Nu ati ghicit? E vorba de insula Elafonisos, care pentru noi inseamna raiul pe pamant.

Stiam ca va fi o zi cu peisaje fantastice, cu drumuri serpuitoare prin munti, destul de solicitant pentru sofer, dar eram bucurosi sa ravedem acele locuri. Am oprit de multe ori pentru poze sau pur si simplu pentru a ne umple sufletul cu imaginile de carte postala ce ni se ofereau la tot pasul.

Dupa ce am trecut de Aeropoli, marea a disparut, doar muntii ne-au tinut companie pana la Gythio, apoi a revenit in peisaj insotindu-ne pe langa sosea, cu plaje umbrite sau golfuri azurii, inca vreo 15 km.

Ajunsi in Skala am oprit sa alimentam cu motorina si sa facem ceva cumparaturi. Ne trebuia o prelata de pus sub cort asa ca am oprit masina intr-un refugiu de pe marginea drumului si am pornit in cautarea unui magazin de profil. L-am gasit destul de repede, am cumparat prelata si intorcandu-ne spre masina, mi-am adus aminte ca citisem pe undeva ca in Skala exista un magazin cu produse romanesti si i-am spus si sotului acest lucru, dandu-ma mare ca citesc despre locurile pe care urmeaza sa le vizitam. Uitandu-se cu superioritate la mine imi zice:"Serios? Eu te-am adus exact acolo, fara sa ma documentez inainte"

Vis a vis de masina noastra scria mare "Cerbul Carpatin". Amuzandu-ne de coincidenta am traversat strada si am intrat si noi in magazin sperand sa purtam cu proprietara o minidiscutie in limba noastra natala. Mi s-a parut cam suaprata pe viata sau pur si simplu avea o zi proasta, pentru ca dupa ce ne-am salutat raspunsurile ei laconice si monosilabice ne-au facut sa iesim repede, aprovizionandu-ne de la magazinul alaturat. Am cumparat apa, sucuri, bere, vin, fructe, legume si cate ceva de mancare. Toate acestea le puteam gasi si in camping, dar stiti cum e romanul! Lasa, sa fie cu belsug, sa nu cumva sa scada kilogramele agonisite cu atat truda.

Am plecat din Skala urmand drumul spre Elafonisos, drum ce trece prin livezi de portocali si maslini. Cand ne-am intalnit din nou cu marea am mai facut cateva popasuri, apropiindu-ne tot mai mult de Pounta, locul de unde pleaca ferry spre insula. Mai erau cativa kilometri si cu emotie, ne si vedeam imbarcati, in drum spre paradisul nostru. Dar la Vigklafia, sat aflat la vreo patru kilometri de Pounta am avut "stop joc". Initial am crezut ca avem parte din nou de un accident si suntem blocati in trafic. Nici nu voiam sa acceptam ca sunt patru kilometri de coada pana la ferry. Am oprit, am analizat situatia si ne-am resemnat. Era cert, stateam la coda de imbarcare. Ne-am inarmat cu sucuri reci, placinta si unii cu tutun si am asteptat facandu-ne planul incotro o luam daca toata lumea asta merge in camping, ca prea multe obtiuni de cazare nu sunt pe insula. Aveam doua alternative: ori ne intoarcem seara inapoi si mergem spre Monemvasia, ori apelam din nou, pentru o noapte, la vastele apartamente din autobuz.

Din toate sutele de soferi care erau la coada, uni au renuntat, facand cale intoarsa, altii s-au multumit cu plaja de la Pounta, cert este ca dupa vreo doua ore si jumatate eram ultima masina care incapea pe ferry. Ne-am urcat sus pe punte bucurosi de izbanda si am facut din nou zeci de poze cu pitoreasca bisericuta din Elafonisos sau cu intinderea de apa a carei culoare nu o gasesc in vocabularul meu.

Ajunsi la destinatie, ne-am continuat drumul spre camping intr-o coloana de cateva zeci de masini, dar spre linistea noastra majoritatea au ramas sa parcheze pe unde gaseau loc, putine mergand cu noi pana in camping. Oricum, am avut o surpriza foarte placuta, gasind campingul de doua ori mai mare si mai bine organizat. Nici nu s-a pus problema unui loc de campare, avan chiar de unde alege.

Dar si despre el va fi o alta poveste.

Am ramas aici pentru doua nopti bucurandu-ne de cea mai limpede, cea mai calda si cea mai albastra apa din toata vacanta. Singurul lucru putin deranjant a fost vantul, care la orele pranzului batea destul de puternic. A trebuit sa bagam in cort cam tot ce aveam prin masina sa nu ne trezim cu el zburand prin camping.

In dupa amiaza zilei a doua am plecat sa vizitam insula. Eram aici pentru a treia oara si in afara de plaja Simos nu vazusem mare lucru. Citisem pe undeva ca nu exista drum asfaltat care sa inconjoare insula, dar asfaltul proaspat ce trecea prin fata campingului continuind cat vezi cu ochii, ne-a indemnat sa intrebam la receptie si spre bucuria noastra ni s-a spus ca acum putem da ocol insulei datorita noului drum.

Am plecat din camping mergand spre vestul insulei printr-un peisaj arid si salbatic. Oare pe aici pasteau cerbii de alta data, Elafonisos insemnand Insula Cerbilor. Cand drumul a inceout sa urmareasca tarmul marii peisajul s-a schimbat, nu mai stiai care e cerul si care e marea, iar frumusetea locului iti taia rasuflarea.

Drumul ce inconjoara insula nu cred sa aiba mai mult de 15 km, iar din camping si pana in port (pe varianta lunga, ocolind insula prin vest) cred ca sunt vreo 1o km. Inchipuiti-va ce minunatie am avut in fata ochilor daca acest drum l-am parcurs in mai mult de o ora orindu-ne aproape dupa fiecare curba si incercand sa imortalizam frumusetea peisajului.

Ajunsi in port, am vizitat emblema acestui loc, bisericuta Ag. Spiridon, am stat la o taverna si ne-am plimbat pe stradutelele inguste si intortocheate constatand ca oraselul e mai mare si mai frumos decat ne asteptam.

Pentru intoarcere am ales acelas drum ocolitor facand o oprire la plaja Kato Nissi, o plaja superba, linistita, cu nisip alb si ape albastre si limpezi, dar mult mai putin amenajata si populata. Dupa vreo doua ore am parasit acest loc binecuvantat de Dumnezeu si ne-am intors in camping.

Ultima dimineata am petrecut-o tot la plaja campingului, avand "check out" pana la ora 15. Voiam sa ne mai bucuram putin de aceasta plaja, sa ne strangem lucrurile, sa facem un dus si sa plecam apoi spre casa, mergand pana unde ne permitea oboseala.

Intamplarea a facut ca pe plaja sa intalnim doua familii de romani stabiliti una in Monemvasia si alta in Neapoli care, din vorba in vorba, ne-au spus ca intre cele doua orase se daduse in folosinta in urma cu vreo trei saptamani, un drum nou, frumos si mult mai scurt decat cel pe care il stiam noi. Trebuia incercat, nu-i asa?

Pe la orele pranzului ne-am luat ramas bun de la Elafanisos, insula pe care nu sti cum sa o definesti. Mi-au ramas in minte cuvintele scrise de colegul @Dabator intr-un articol mai vechi, unde a descris cum nu se poate mai bine aceasta insula

Aceasta este Elafonisos.

Am plecat din insula cu inima stransa mai ales ca ne astepta un drum luuung spre casa. Nu stiu sa va dau detalii despre traseul care ne-a fost indicat si pe care l-am urmat, nu mai retin numele localitatilor prin care am trecut, cert este ca am traversat sudul peninsulei prin munti trecand prin cateva sate apoi un drum nou, ireprosabil, ca un mic Transfagarasan se unduieste la inaltine pe langa malul marii. Vocabularul meu sarac a ramas din nou fara cuvinte si nu va pot descrie frumusetile vazute. Voi lasa pozele sa vorbeasca.

Ajunsi in Monemvasia si vazand puhoiul de masini parcate pe marginea drumului spre cetate, am renuntat la vizita si ne-am asezat cuminti la o taverna pe malul marii exact vis a vis de stanca. Vizitasem de doua ori acesta bijuterie ascunsa, iar pentru autobuzul nostru sigur nu am fi gasit un loc de parcare suficient de mare.

Nu am zabovit prea mult, am servit pranzul si am plecat mai departe spre Sparta, Tripoli, Corint si pana unde vom putea ajunge lasand marea departe-departe si urmand drumuri prin munti inalti si spectaculosi. Ocolind autostrada pana dincolo de Teba am ajuns in seara aceea pana la Kamena Vourla. Dupa ce am mancat la o taverna, ne-am plimbat putin prin centrul statiunii, am coborat spre mare si am gasit un loc ideal unde ne-am parcat autobuzul si am dormit pana dimineata. Odata cu rasaritul soarelui ne-am pus in miscare (de data asta pe autostrada) avand ca tinta Paralia, unde voiam sa mai facem o jumatate de zi de plaja, ceva shoppingareala ieftina sa mai dormim o noapte aici, iar inainte de rasarit sa plecam spre casa. Ne-am rezumat doar la o mica raita prin aglomeratia din statiune, un gyros, un suc si o inghetata si ne-am vazut mai departe de drum, alungati de norii ce se starnsesera deasupra noastra. In Bulagaria am mai facut cateva opriri pentru cafea, un pranz tarziu iar pe la noua si jumatate seara ne gaseam la benzinaria de la Mezdra, locul unde inoptasem in prima noastra seara de concediu. Puteam ajunge lejer in tara pana sa ne rapuna oboseala, dar oricum nu ajungeam pana acasa la Rm Valcea. Asa ca am decis sa ne oprim la micuta benzinarie, am cumparat trei beri reci (doua pentru noi si una pentru cel ce parea sa fie patronul acesteia) si ne-am incheiat seara depanand amintiri. A doua zi dupa pranz eram deja acasa.

Toata vacanta noastra a durat doar 10 zile. Oare cat m-as fi insirat cu scrisul daca dura trei saptamani? Sper din tot sufletul sa nu va fi plictisit prea tare! Asa stiu eu sa scriu despre lucrurile si locurile care-mi plac, mult si pierduta in amanunte.

A fost o vacanta "pansament pe suflet" in care ne-am plimbat, ne-am relaxat, am vazut locuri minunate, am intalnit oameni frumosi si pe din afara si pe dinauntru, ne-am incarcat bateriile si ne-am spalat creierii in cea mai limpede si albastra apa

Daca din povestirea mea nu ati inteles prea multe, cuvintele fiindu-mi putine si sarace, sper ca macar pozele sa va lamureasca mai bine.

Am invatat de-a lungul anilor sa ne indeplinim dorinte mari, cu bani putini. Asa am ajuns in locuri unde nici nu visam vreodata ca voi ajunge. Am invatat sa punem pretul cel mai mare pe starea noastra de bine care pentru noi nu este intotdeauna sinonima cu confortul. Din pacate, cel mai mare inamic ramane timpul, care este de fierare data mult prea scurt pentru a vedea atat de multa frumusete ce ne inconjoara.

Acum, cand iarna bate la usa, nu ne ramane deact sa visam cu ochii deschisi la urmatoarea aventura.

A, am uitat sa va spun ca dupa ce am plecat din Monemvasia am primit un telefon din tara de la prietenii nostri cu care obisnuim sa ne petrecem unul din cele doua concedii din fiecare vara.

"Fratilor, la anul avem autorulota. Am cumparat-o azi si maine o aduc acasa. E cam veche, dar e intretinuta si merge brici…. si e pentru doua familii"

Virusul asta numit Grecia loveste rau de tot si provoaca boli irecuperabila….

Asa ca la vara, ca va fi din nou Peloponez, ca va fi Sithonia, sau Thassos, sau cine stie ce altalta destinatie suntem nerabdatori sa experimentam si aceasta modalitate de a petrece o vacanta.

Va las in compania pozelor si sa visati frumos pana la vara.

---

VIZUALIZĂRI: 1943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI