ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.05.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 4 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Plajele din Mykonos... fără DJ-i!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

81 km, aceasta este lungimea litoralului din Mykonos. Și multe din plaje sunt cu nisip, argument hotărâtor pentru mine în alocarea unui sejur de trei nopți și trei zile și jumătate în Mykonos.

Neavând mașină, nu am putut face turul lor. Mai mult decât atât, practic nu am frecventat decât trei dintre ele, cele la care am putut ajunge cu autobuzul luat de vizavi de hotelul nostru, situat pe Epar Od. Mikonou în ceea ce ei pretind a fi „satul” Vrisi, în fapt un cartier mărginaș al Chorei. Stația, prima de după Fabrika, principalul nod de transport de pe insulă vezi impresii, se află în fața unui centru de închirieri vehicule. Am văzut însă și alte plaje în drum spre cele în care am poposit ori în călătoriile cu autobuzul de la aeroport la Portul Nou și din Portul Nou la Fabrika.  

Câteva observații de ordin general

Plajele sunt publice și accesul e liber. La petrecerile organizate pe țărmuri e însă posibil să se solicite o taxă de intrare.

Deși în Mykonos se găsesc plaje pe toate țărmurile, cele din sud (Psarou, Platis Gialos, Paraga, Paradise, Superparadise) sunt mai căutate, fiind ceva mai ferite de vântul Meltemi și cu acces direct din Mykonos Town de la stația Fabrika. Atenție însă: trebuie verificată destinația înscrisă la bordul autobuzului și abia apoi cumpărat biletele de la ghișeul din stație. Prețul acestora se situează între 1,50-2,50 euro/persoană, dar după orele 22, când tineretul se îndreaptă către locurile unde se organizează beach party-uri, acesta crește la 4 euro. Din stațiile intermediare între Fabrika și plaje, biletele se iau de la șofer și e bine să aveți bani potriviți sau măcar mărunțiș. Tot din stația Fabrika pleacă și autobuzele spre plajele din vest Ornos și Agios Ioannis.

Plajele din est (Elia, Kato Livadi, Kalafatis) sunt deservite de autobuzele cu plecare din Portul Vechi.

Există și plaje la care nu se poate ajunge decât pe jos sau cu vehicule închiriate ori aduse de acasă: Megali Ammos, aflată la cca. 500 m sud de Mykonos Town (văzută de noi din autobuz, nisipoasă dar vântoasă); Agia Anna 1, în sud (parțial amenajată, din câte am remarcat), la care se poate ajunge din Paraga sau Platis Gialos; Agia Anna 2 în est; Fokos și Agios Sostis în nord. Plajele din nord, o parte din ele neorganizate, sunt mai expuse la vânt și mai puțin aglomerate.

Pentru o mai bună orientare, am atașat la finalul pozelor o hartă a plajelor de pe insulă cu localizarea și specificul lor.

Și asta fiindcă fiecare plajă pare să aibă destinatarii săi preferați. Sau cel puțin așa rezultă din site-urile pe care le-am consultat.

De pildă, Paradise, Super Paradise și Paraga sunt axate pe petreceri nocturne întreținute de cei mai faimoși DJ-i internaționali, Super Paradise fiind preferată, în plus, de cuplurile gay. Ornos, Platis Gialos și Agios Stefanos se adresează cu precădere familiilor, în timp ce Kalafatis, în nord, singura plajă premiată cu Blue Flag din Mykonos, e renumită printre windsurferi și amatorii de liniște.

De la sfârșitul lui mai până la jumătatea lunii octombrie între plajele din sud circulă un water taxi cu plecare din Ornos și stații în Platis Gialos, Paraga, Paradise, Super Paradise, Agrari și Elia - vezi ultima fotografie atașată la review. Platis Gailos e singurul loc de îmbarcare prevăzut cu platformă; în celelalte plaje te cațeri în bărcuțe așa cum poți, direct din apă. În 2023 biletul pe o zi, cu oricâte opriri se dorește, costa 20 de euro. Orarul este afișat în dreptul fiecărei plaje.

A nu se confunda water taxi cu Seabus, care operează curse la fiecare 30 de minute între Old și New Port. Preț în 2023:2 euro.

Capitala Mykonos Town nu are practic plajă, cea denumită Old Port Beach fiind, din câte am văzut, doar o întindere îngustă de nisip fără alte dotări decât un post de salvamar. O soluție de avarie pentru doritorii de o răcorire rapidă!

Cât despre petrecerile nocturne, dacă nu sunteți amatori de așa ceva le puteți evita cu ușurință neparticipând, așa cum am procedat noi. Am spus un nu hotărât DJ-ilor! 😁 Dimineața, pe la 10-10.30, atunci când ajungeam noi la plaje, le găseam mereu neaglomerate și liniștite, iar muzica era fie oprită, fie răsuna în surdină. Seara însă, știu că mulți tineri se buluceau spre party-uri; ne-am intersectat cu unii din ei în autobuz atunci când ne-am întors din plimbările în Mykonos Town și erau deja „veseli” 🤪înainte de a ajunge la destinație.

Din cauza (sau să zic datorită?) reliefului dantelat și stâncos, plajele din Mykonos nu sunt întinderi lungi de nisip sau pietricele, ci suprafețe de zeci, maxim 100-150 de metri, adăpostite în golfuri pitorești încadrate de mici coline bolovănoase străpunse de pâlcuri de copaci și tufișuri. Indiferent unde vă vor purta pașii însă, fiți siguri că veți da de ape nemaipomenit de curate și albastre, o încântare pentru ochi! 😮

O altă observație, extrem de importantă, după părerea mea: în reviewul anterior vă spuneam că în insula Mykonos, poate cu excepția lui Ano Mera, nu există practic sate, ci grupări de case/vile/hoteluri. Situația nu diferă cu nimic în cazul plajelor. În spatele lor nu veți găsi stațiuni în accepțiunea clasică a termenului, cu toate dotările și facilitățile asociate în mod normal cu astfel de structuri, ci unu-două-trei restaurante cu terasă sau pizzerii, majoritatea în fapt beach baruri care se ocupă și cu închirierea șezlongurilor și umbrelelor. În imediata apropiere a plajelor sau cocoțate pe dealurile care le străjuiesc se află hoteluri și complexuri de vile cu camere de închiriat. Nu tu faleză pe care să te plimbi la asfințit, nu tu magazine cu rochițe cu care să-ți mai clătești ochii! 😞

În fine, asta e, v-am spus eu că Mykonos e unic printre insulele grecești. Sau poate nu o fi, că nu le-am văzut nici pe departe pe toate... 😬

Să vă povestesc însă acum despre plajele pe care le-am văzut cu ochii mei.

Ornos Beach

Fiind cea mai apropiată de locul nostru de cazare și la 3 km sud de Mykonos Town, către această plajă ne-am îndreptat de mai multe ori. Am ajuns în mai puțin de 10 minute cu autobuzul iar călătoriile au costat 1,80 euro/persoană.

Autobuzul a oprit în fața unei cârciumi pe nume Farina - Cucina italiana, la al cărei bar aveam să poposim o dată înaintea plecării: 2 beri Mythos la sticlă de 33 cl și un frappé 17 euro.

Un delușor în dreapta, un delușor în stânga și pe ambele vile și hoteluri albe ca spuma mării ce se rostogolea leneș peste nuanțele minunat de albastre ale mării. Nisip destul de fin, lățime de câteva zeci de metri, dar intrarea în apă mi s-a părut cam abruptă. Peisajul era însă completat în mod fericit de iahturile ancorate la mică distanță de târm.

Ce nu mi-a plăcut a fost îngrămădeala de șiruri de șezlonguri numerotate, acoperite de saltele groase cu diverse imprimeuri pe fond bleumarin. Umbrele în dungi, măsuțe cu scrumiere așezate între șezlonguri, ce mai! foarte civilizat, nimic de reproșat.

Decât că spațiu pentru cei veniți cu prosoape fusese lăsat doar departe de mal, după zona de șezlonguri, și în spatele postului de salvamar. Nu știu de ce, poate pentru a obtura vederea directă spre mare?!! 🤔Asta nu îi împiedica însă pe turiștii iritați de cei 40 de euro ceruți pentru setul de două șezlonguri plus umbrelă (printre care ne-am numărat și noi) să-și întindă cearșafurile, bărcuțele gonflabile, jucăriile și celelalte piese de harnașament direct pe nisip și să se bucure de soare.

Ornos e o plajă populară seara și noaptea, când barurile, cluburile și restaurantele se umplu de petrecăreți. După cum v-am spus, nu am asistat la asemenea evenimente, dar spre prânz am văzut că începuseră deja pregătirile pentru primirea oaspeților simandicoși.

Platis Gialos Beach

Până la această plajă, situată ceva mai departe de hotelul nostru, călătoria cu autobuzul (2 euro/persoană) a durat cca. 15 minute, timp pe care l-am folosit pentru a privi dealurile sterpe, cu maroniul solului întrerupt doar de vilele albe în stil cicladic care fac renumele Mykonosului.

Platis Gialis, situată la 5 km sud-est de Mykonos Town, e cotată drept una dintre cele mai frumoase și mai populare plaje de pe insulă. Golful în care e adăpostită e mai puțin larg decât cel din Ornos, așa încât e mai ferită de vântul Meltemi, iar nisipul destul de fin o recomandă familiilor cu copii mici.

Nu zic nu, dar eu nu am zărit niciun loc de joacă special amenajat pentru ei! 😒

Lățimea plajei variază de la 15 la 40 m și aici am observat că spațiul alocat „prosopiștilor” era mai generos. Mai multe hoteluri și vile luxoase cu infinity pool stau înșirate în spatele tavernelor și beach barurilor care administrează plaja. Prețul setului de două șezlonguri și o umbrelă era tot 40 de euro.

În rest, peisajul seamănă izbitor cu cel din Ornos: delușoare cu ceva vegetație pe ele și mănunchiuri de vile răspândite pe pante, iahturi fițoase, apă superbă, cu intrarea lină.

Așa cum vă spuneam, Platis Gialos este singura plajă cu debarcader pentru water taxi. Puteți ajunge pe apă la celelalte plaje din sudul Mykonosului nu numai cu aceste bărcuțe colective, ci și închiriind una cu căpitan sau pe care să o manevrați singuri. Și tot de aici pleacă vase în excursii de pescuit sau cu petreceri organizate la bord.

Paradise Beach

Și la această plajă, aflată la 6 km sud-est de capitală, se ajunge cu autobuzul cu capăt de linie în stația Fabrika, călătoria durând cam un sfert de oră. Biletul a costat 1,80 euro. Este situată și pe ruta water taxiului.

Alături de Paraga și Super Paradise, Paradise este una dintre preferatele amatorilor de petreceri, cu mai multe baruri faimoase printre tineri - Cavo Paradiso, Tropicana și Paradise Club. Party-urile încep după-amiaza târziu și se termină dimineața devreme... 🥳

Paradise a fost multă vreme refugiul cuplurilor gay, sarcină preluată în ultimii ani de Super Paradise, cea mai fițoasă și mai scumpă dintre plajele din Mykonos.  

Stația de autobuz se găsește în fața unui minimarket, vizavi de care se află intrarea în resortul Paradise Beach, fondat în 1969, unul dintre cele mai vechi de pe insulă. Către el ne-am îndreptat și noi, dar la fel de bine am fi putut opta pentru Tropicana, resortul din partea stângă. Am străbătut câteva alei mărginite de bungalowuri albe, dotate cu spații ample de parcare, după care am pătruns pe plajă prin pizzerie.

Era cu puțin trecut de ora 10 și jumătate dimineața și am găsit aproape pustie plaja lată cu nisip grunjos și intrare destul de bruscă în apă. Evident, și aici șezlongurile (tot 40 euro/setul de două cu umbrelă), acoperite de saltele groase de culoare bleu, stăteau frumos aliniate în așteptarea turiștilor, care urmau probabil să sosească după prânz. Spațiul la liber, imediat în fața apei, era suficient pentru ca „nevoiașii” să-și poată întinde în voie prosoapele.

Paradisul e așezat, la fel ca celelalte plaje, tot într-un golf încadrat de mici coline presărate cu vile albe. Apa mării, în care pluteau la mică distanță de mal câteva iahturi, mi s-a părut mai rece decât în celelalte locuri unde ne scăldaserăm, dar tot sublim colorată, curată și limpede ca cristalul.  

Acestea au fost experiențele mele cu plajele de pe insulă. Alături de vizitele în Mykonos Town, ele au constituit principalul motiv pentru care nu am regretat șederea într-o destinație nu tocmai recomandată celor de vârsta mea.

Și pentru a vă convinge și voi de frumsețea acesteia, vă invit să vizionați filmulețul atașat.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 22.05.24 19:33:06
Validat / Publicat: 22.05.24 20:22:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Franţa, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Turcia

VIZUALIZĂRI: 281 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Platis Gialos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[22.05.24 20:26:13]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[22.05.24 20:36:36]
»

@webmasterX: Mulțumesc

Rodel
[23.05.24 16:59:29]
»

In sejurul meu din Mykonos, n-am vizitat alte plaje, decât cea din stațiunea în care am stat: Ag. Stefanos, la Nord de Portul Nou, de care îl despart 500 metri pe mare. O plajă cu nisip fin, nu aglomerată, fără petrceri nocturne, foarte liniștită. Dar Meltemi își făcea de cap, astfel că la plajă puteai sta doar după ora 10, chiar 11. Meltemi e un vânt tăios și rece, iar Mykonos este casa lui, insula vânturilor, de unde rătăcește și în alte locuri ale Greciei.

Frumos ai prezentat plajele și le-ai surprins în poze!

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[23.05.24 17:10:55]
»

@Rodel: Mulțumesc mult pentru vizită, ecou și vot. Într-adevăr, Meltemi suflă cu forță maximă în Mykonos. Pe noi ne-a luat pe sus pe țărm în Chora. De aceea am urmat sfatul gazdei noastre și am mers doar la plajele din sud.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mykonos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12866997718811 sec
    ecranul dvs: 1 x 1