GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Maramureș: o baladă pe care trebuia să o ascult... (II)
Plimbare prin împrejurimile Botizei culminând cu Mânăstirea “Schimbarea la Față”, din aceeaşi localitate
Pentru prima zi de Paşte nu aveam un program musai stabilit, zicându-ne clar cum că vom fi destul de obosiţi, mai ales că ne-am introdus în paturi pe la orele 02:00. După ce am servit cum se cuvine o masă extrem de îmbelşugată şi târzie, din cauza trezirii post-matinale a majorităţii poporului participant la expediţia maramureşeană, am zis să mergem alene pentru a descoperi cadrul natural aflat în imediata apropiere a Botizei. Aceasta şi la sugestia gazdelor noastre, extrem de amabile, care ne-au îndrumat să mergem pe drumul spre Groşii Ţibleşului, din care vreo 8 km erau asfaltaţi, adică până în vârful dealului. De acolo începea un drum forestier, după cum l-am vizualizat ulterior şi unde ne-am oprit deoarece maşinile noastre nu aveau calităţi off-road.
Zis şi făcut! Ne-am suit cu drag în maşini, doar nu era să mergem pe jos făcând puţină mişcare necesară post-festin pantagruelic, pornind la drum la un relanti de invidiat. Relaxarea, antrenul şi voia bună, particularităţi ale mesei nr. 7 (cei care aţi fost la Întâlnirea AFA de la Moeciu cunoaşteţi prea bine personajele gălăgioase de la aceasta, prietenii ştiu...) s-au manifestat imediat, mai ales că beneficiam şi de două staţii de emisie-recepţie, haiul fiind suprem!
Urcând uşor spre limitele de Nord-Vest, administrative, ale Botizei am trecut pe lângă terenul de fotbal recent amenajat de Primărie, foarte profi, recunosc, urmând apoi să constatăm după câteva sute de metri dispariţia caselor şi a altor construcţii, în faţa noastră devoalându-se un peisaj superb. Este drept, ne-a ajutat şi vremea, cerul nefiind complet acoperit şi soarele ieşind din când în când pentru a ne da bineţe. Pâlcurile de copaci, atât foioase cât şi conifere, pe care le zăream în depărtare, păreau atât de dese încât ai fi jurat că zona nu fusese afectată vreodată de mâna omului. Mă gândesc cum ar fi fost cu foioasele înfrunzite în toată regula...
În anumite locaţii, atât pe stânga cât şi pe dreapta drumului, oamenii din zonă aleseseră să petreacă la un grătar/serbare câmpenească ocazionată de prima zi de Paşte. Nu erau în număr mare, am văzut doar vreo două-trei asemenea reuniuni prieteneşti. Dar, parcă, muzica populară nu se auzea prea tare, oamenii păreau liniştiţi, adică imaginea de ansamblu nu se compara cu ceea ce văzusem pe la un grătar efectuat prin Cernica/Pustnicu, unde emanaţiile manelo-cocalare se manifestau la un nivel absolut neanderthalian. Sau poate mi s-o fi părut doar...
Mergând mai departe la deal am urcat pe câteva serpentine destul de virajate şi unde nu prea încăpeau două maşini una pe lângă cealaltă, noroc că nu am avut vecini de drum pe sensul opus. Şi am ajuns într-un final la sfârşitul drumului asfaltat, nu la mult timp de la plecarea din proximitatea centrului Botizei. Aici am lăsat maşinile şi am purces la drum prin pădure, ostăşeşte, întru admirarea cadrului natural. Din păcate, din zona în care ne oprisem nu aveam peisaj disponibil la 360 de grade în depărtări aşa cum ne-am fi aşteptat, dat fiind că liziera pădurii ne împiedica. De la locul de adăstare al mijloacelor pe patru roţi drumul se împărţea în două, unul coborând iar celălalt urcând uşor dar având o barieră anti-autovehicule, probabil pentru a nu deteriora habitatul forestier. Ne-am plimbat prin pădure vreo jumătate de oră, am făcut poze tip selfie, tip facebook, tip peisaj, tip ‚groupie’, instantanee... adică aproape toată gama foto, apoi ne-am întors la otomobile, satisfăcuţi de aerul tare şi de plimbarea relaxantă.
Mânăstirea din Botiza, cu hramul “Schimbarea la față”
Ce putea fi mai potrivit pentru prima zi de Paște în Maramureș decât un scurt pelerinaj către un așezământ monastic? Plecând de pe dealurile unde inspirasem adânc aer în piepturile noastre întinate de traiul într-un oraș poluat și manelizat excesiv, ne-am îndreptat spre inima comunei Botiza unde, vis-a-vis de Biserica Nouă din comună, se făcea un drum cale de vreo trei kilometri până la Mânăstirea din Valea Sasului, adică “Schimbarea la față”.
Despre aceasta auzisem cum că adăpostește o icoană făcătoare de minuni, Maica Domnului Mângâietoarea, adusă de la Muntele Athos, motiv de pelerinaj pentru numeroși oameni din toate colțurile țării.
Ultimele sute de metri până să trecem pragul simplei porți maramureșene ce marchează intrarea în lăcașul mânăstiresc au fost fără asfalt, drumul fiind prost, prăfuit și plin de gropi. Totuși, aveam să fim răsplătiți pe deplin pentru această Golgotă rutieră, mânăstirea situându-se într-un cadru natural excepțional. Parcând mașinile la baza pantei de acces, am trecut pe sub turnul-clopotniță și am dat să urcăm în continuare însă... ceva ne-a oprit. Cerul albastru ici-colo, străbătut de un plafon de nori teatrali, părea că începe să se elibereze și ne-a ridicat automat privirile spre el. Valea Sasului se întindea cât vedeam ochiometric, garnisită cu puține case, căpițe de fân, dealuri șerpuind lin în zare, creste muntoase și mai depărtate. Deja simțeam că acesta este izul Maramureșului, impresie ce debutase cu Mânăstirea Săpânța-Peri, continuase cu Bârsana și pe care o regăseam și aici: peisaj îmbătător, emanând o liniște atemporală ce dădea sufletului și trupului ghes spre popas departe de crâncena viață metropolitană.
Construcția este destul de recentă, debutând prin anul 1991 și a fost coordonată de un meșter din Botiza pe nume Vasile Petrehuș. Prin 2011, arhitectul Dorel Cordoș, împreună cu un grup de meșteri pricepuți, a intervenit pentru a efectua lucrări de modernizare a acestui așezământ, care acum arată excepțional. Este un lăcaș monahal de maici, biserica beneficiind de picturi interioare în frescă realizate de pictorul Ion Botiș din Vișeu de Sus, stilul fiind neo-bizantin.
Înăuntrul bisericii, măicuțele ne-au atras atenția să nu folosim aparatele de fotografiat pentru a nu deteriora frescele, speriindu-se pesemne și de dimensiunile obiectivelor, care determinau un gabarit masiv al aparaturii noastre. Timid precum mă știți, am zis cu glas stins că nu aș fi folosit oricum blitz-ul, cunoscând implicațiile distructive asupra picturii, măicuțele replicându-mi pașnic: „noi nu ne pricepem la tehnică deloc”. La așa un răspuns candid nu am mai insistat, nici nu se cădea și am abandonat repejor ideea, ascultând însă cu interes explicațiile furnizate de una dintre acestea referitor la icoana făcătoare de minuni “Mângâietoarea”. Aceasta a fost adusă în 2003 de la Muntele Athos, iar povestea traversării graniței a fost una interesantă: vameșii greci au oprit autocarul în care era transportată, dar nu au efectuat un control asupra bagajelor pasagerilor, acțiune care ar fi putut stopa drumul acestui deosebit obiect de cult către Botiza. Bineînțeles că, nefiind un simplu suvenir ci un obiect de patrimoniu, aceasta ar fi fost recuperată de autoritățile grecești, iar transportatorul reținut. Fotografia icoanei o puteți vedea aici, făcută de colegul nostru @vwviorel, acum vreo trei ani (poate atunci măicuțele permiteau fotografierea în biserică).
Un alt aspect ne-a impresionat la ieșirea din biserică și acum nu vorbesc doar în numele meu ci apropo de toți membrii adulți ai grupului, copiii fiind ocupați să alerge prin curte: cimitirul aferent bisericii, cel mai recent din Botiza după spusele măicuțelor, este plin de morminte ale tinerilor, majoritatea decedați în accidente de mașină.
După ceva vreme în care am mai poposit în curtea mânăstirii pentru a trage câteva cadre și a ne bucura de binefacerile spirituale ale așezământului, ne-am îndreptat ușor spre casă noastră temporară, pe drum înregistrând și un număr de km “rotund” cu mașina noastră, pe numele-i de scenă LUA: 66.666. I-am tras repede o poză drept suvenir, zic că n-are nicio relaționare cu ceea ce poate vă gândiți că ar fi însemnat (deh, prea multe filme vizionate cu mistere și ocultism tip Hollywood!)
Liturghia din a doua zi de Paște la Biserica Nouă din Botiza; Mânăstirea Dragomirești; vizită la olarul din Săcel, iar la sfârșit vizită în Ieud – Biserica din Deal
Ultima zi petrecută full în spațiul moroșan avea să fie una destul de plină, având în program o grămadă de treabă. Ne propusesem, totuși, să nu ne trezim cu noaptea-n capete, urmând în primă instanță să mergem cu mândra noastră, cu urmașul cel zgubilitic, cu fetița gazdelor și cu bunica acesteia la Biserica Nouă din Botiza pentru slujba Liturghiei din a doua zi de Paște. Toată treaba interesantă era alta: localnicii urmau să participe la slujbă îmbracați în straiele tradiționale, țărănești, iar d-șoara noastră avea să fie și ea înțolită așișderea, prin amabilitatea gazdelor. Fooarte taree!
Liturghia la Biserica Nouă plus scurte considerațiuni asupra portului local
Ceilalți membri ai grupului nostru vesel aveau dimineața, până după prânz, ocupată cu o rezervare făcută la mocăniță, astfel încât s-au trezit foarte devreme și au dispărut din cadrul festiv. Noi am participat la micul dejun relaxați, doar eram într-o binemeritată vacanță, iar apoi am înțolit piticele și am purces per-pedes spre biserică.
Văzând urmașa famigliei Speedy îmbrăcată în straiul popular ne-a venit să o mâncăm de ‘moasă ce se prezenta, nu că ar fi copilul nostru, dar parcă era de acolo! Am ajuns repejor la Biserică, în jurul orei 10:30, slujba fiind deja în desfășurare. Acolo, am rămas din nou impresionați de tăcerea omniprezentă a localnicilor care, păstrând în modul cel mai serios tradiția, ascultau predica părintelui extrem de pătrunși. Peste tot se zăreau tineri, copii, părinți, bunici îmbrăcați în: cămeșe simple (albe imaculate, cu volane brodate, dar fără floricele colorate), pantaloni (bărbații), fuste tradiționale colorate, câte un cojocel înflorat ici-colo pe la persoanele mai în vârstă, doamnele și d-șoarele purtând și câte un zgărdan la gât (colier maramureșean alcătuit din mici mărgele colorate), pânzături de păr pe cap (basmale), unele dres negru cu motive florale și pantofi negri asortați, altele opinci cu cioarici de lână albă (dar nu majoritatea). Unele tinere chiar aveau tatuaje pe la gleznă, semn că fuseseră la oraș :) D-șoara noastră a fost îmbrăcată asemănător cu portul descris mai sus, excepția făcând-o faptul că a avut cămeșa mai lungă, iar peste aceasta a beneficiat de o fotă preponderent roșie din lână și o mică straiță, adică o desagă, varianta moroșană a poșetei de pitzi orășenească.
Urcând alene pe dealul cimitirului spre a găsi un loc în care să ședem cuminți pentru a asculta slujba, a studia îndeaproape tradițiile și a efectua câteva cadre (cerul se prezenta de excepție) am zărit și ceva ce ochiul fotografului nu putea rata: trei domnișoare la maxim 20 de primăveri mergeau la braț, cumințele, în fața noastră îmbrăcate în portul explicitat daaar... se prezentau cu o încălțăminte ultimul răcnet, de jurai că am debarcat în AFI Palace Cotroceni precum americanii la Omaha Beach. Una dintre ele avea pantofi negri cu toc cui metalic, gen nuntă sau club de fițe, alta roșii cu toc cui, iar cea de-a treia niște saboței bleu cu talpă supraînălțată. Faza interesantă este însă alta: strict dpdv al asortării culorii pantofilor cu fustele, manifestarea era perfect compatibilă! Pentru că, trăgând cu coada ochiului, am observat că oamenii de pe laturile potecii se uitau cam chiondorâș în urma privirilor mele indiscrete asupra demoazelelor, am luat aparatul foto ăl mare și am tras câteva poze tip paparazzi de la nivelul plexului solar, așteptând doar focalizarea și apoi declic-declic, sperând ca măcar o poză să fi ieșit cum trebuie. Veți vedea la foto atașate rew-ului și un pic din distracția cu pricina.
Ne-am așezat în vârful dealului cimitirului, într-un foișor înconjurat de o pajiște destul de întinsă și am ascultat Liturghia, între timp mai trăgând și câte o ocheadă la Mermelică, care nu prea avea chef el de biserică la acea oră/vârstă. Chiar și tinerii prezenți în jurul nostru, care poate la oraș sau în altă regiune nici nu ar fi călcat prin curtea bisericii, se așezaseră cuminți și vorbeau doar în șoaptă unul cu celălalt, semn că educația și respectarea tradițiilor religioase încă sunt puternice în acea zonă.
Cerul brăzdat ici-colo de nori pufoși, limpede precum cristalul, m-a îmbiat la o sesiune de shooting, în depărtări albastre zărind Pietrosul Rodnei, garnisit cu ceva zăpadă, o priveliște de mare angajament.
Nu am mai stat să ascultăm toată Pastorala, finalizată pe la ora prânzului, deoarece micuțul nostru s-a plictisit cumplit și a vrut să plece, noi adulții părăsind curtea bisericii cu un sentiment de pace interioară fantastic.
Mânăstirea Dragomirești
Plecând spre Săcel, acolo unde aveam ca target atelierul meșterului olar tradițional Tănase Burnar și, trecând prin comunele Șieu și Bogdan Vodă, am poposit preț de câteva minute la Mânâstirea Dragomirești, situată în comuna omonimă, panta de acces spre aceasta pornind chiar din drumul principal. Urcând panta destul de abruptă cale de vreo 300 de metri, făcută pentru un singur autovehicul și care cred că avea o înclinație de vreo 45 de grade, am parcat în curtea mânăstirii unde nu era nici țipenie de om.
Mânăstirea are trei hramuri: Sfântul Proroc Ilie; Izvorul Tămăduirii; Adormirea Maicii Domnului, este un așezământ de călugări și a fost construită recent în urma distrugerii anterioarelor construcții din cauza unor incendii, piatra de temelie a noii biserici fiind pusă în anul 2008. Adresa este: Dragomirești, str. 1 Decembrie 1918, nr. 344, iar accesul este pe DJ186, coordonatele GPS cele mai apropiate de poarta maramureșeană de la baza pantei fiind 47.660353,24.316419.
Am încercat să intrăm în lăcașul de cult însă era închis, negăsind pe nimeni care să ne deschidă. După ce am stat câteva momente pentru a admira construcția, realizată simplu, în stilul deja familiar maramureșean, am purces din nou la drum spre Săcel.
Săcel – atelierul meşterului olar
Peste numai 13 km aveam să intrăm în Săcel şi am început a ne uita în stânga şi-n dreapta după indicatoarele cu “ceramică Săcel”. Această informaţie o aveam datorită lecturii unui review de excepţie de pe AFA, cel al colegului nostru @Utube, şi pe care vă recomand cu căldură să-l citiţi aici. Articolul acesta şi altele ale colegului nostru au reprezentat o sursă viabilă de informare a noastră atunci când scotoceam după chestii mai “altfel” pe care să le vizităm în ţinutul moroşenilor. Ceea ce nu mă face decât să întăresc afirmaţia cum că prezenţa sait-ului nostru în contextul turistic este una de o importanţă covârşitoare. Şi pentru că nu voi a repeta multe detalii deja scrise în acel articol, voi căuta să sintetizez experienţa noastră.
Nu mult după intrarea în comună, venind dinspre Dragomireşti, zărim primul indicator, pe partea dreaptă, aşezat fix în dreptul uliţei pe care urma să intrăm. Acolo scria că avem de mers aproximativ 400 de metri, dar drumul era destul de creepy. Adică gropane, praf, pietre, cam cu ceea ce ne obişnuiserăm deja atunci când părăseam un drum principal. Până la urmă, după ce iar am crezut că-mi voi rupe onoratul mijloc de transport pe drumul off-road (poate că este momentul să-mi iau o a doua maşină, eventual un gipan cu volan pe dreapta - pentru antrenament - şi înmatriculată pe BG :)) am ajuns în dreptul casei meşterului, semnalizată şi aceasta de un indicator. Şi, pentru că micuţul nostru dădea semne de neliniște, am hotărât să rămân cu el în mașină, Milady fiind reprezentanta famigliei trimisă spre cercetare, contact olăresc și achiziționarea unor obiecte ceramice originale. Astfel, povestea am preluat-o de la dânsa și am transmis-o precum datinile din străbuni.
Pentru conformitate, menționez că acest atelier de producție a ceramicii tradiționale dacice este ultimul existent în zonă, fiul lui Tănase Burnar, Dumitru, continuând moștenirea transmisă din tată-n fiu de peste 11 generații. Tănase Burnar este plecat în Germania, așa cum a informat-o și soția dânsului pe @ariciu, venind doar în concediu, timp în care mai apucă să fabrice mici miracole din lut. Ceramica pe care o face el, respectiv fiul său, este una nesmălțuită, finisată doar prin lustruire cu piatră. Cuptorul de idee romană pe care meșterii îl folosesc este unul vechi de peste 300 de ani, construit fiind din piatră și pământ. Dumitru nu era acolo, mai bine pentru mine deoarece aș fi pierdut o posibilă demonstrație pe care nu doream să o ratez, mama sa dând explicațiile necesare dragei mele jumătăți. Rafturile pline cu obiecte ceramice aveau o sumedenie de tipologii: oluri, olcuțe, căni, mici “dovleci” de Halloween, căsuțe, multe dintre acestea fiind realizate în urma unor comenzi sau solicitări venite din partea turiștilor. Într-adevăr, doar turiștii sunt cei cu adevărat interesați, deși prețurile obiectelor sunt chiar de producător, modice, fiind păcat că această nobilă îndeletnicire nu-și găsește mai mult ecou în modernismul care înseamnă acum doar “ce telefon jmecher am”.
Atelierul olarului era deosebit de simplu, majoritatea mobilei constituind-o bancul de lucru, rafturile cu pricina și nenumăratele obiecte ceramice. Pe pereți erau atârnate straițe moroșene, garnisite cu câte o amuletă/mini-vas din lut. Milady nu știa ce să cumpere la așa o varietate a inventarului dar a ales până la urmă, gândindu-se că obiectele mai mari vor fi făcute praf și pulbere prin casă din cauza lipsei unui spațiu special destinat (plus că o oală de lut aruncată în capul subsemnatului nu ar fi cauzat pagube majore și vizibile). A luat două pahare din lut, o mini vadră și un fel de atârnache de perete, din cele agățate de straițe, totul costând doar 28 de lei. Fericită că a putut să contribuie, chiar dacă cu foarte puțin, la aprecierea muncii ultimilor olari din acea zonă, s-a întors la mașină unde ne-a găsit pe noi, băieții, într-un moment în care mai aveam puțin și ne lua Moș Ene.
Ieud – Biserica din Deal
După popasul de la casa olarului am pornit în căutarea unui han, restaurant, pensiune sau orice ne putea oferi ceva de papa, deoarece arderile subsemnatului și ale juniorului erau criminale. Observați că nu zic nimic de Milady, dânsa hrănindu-se în mod autotrof. Abia am zărit un indicator cu pensiunea Lăcrămioara pe care l-am urmat, ajungând la un restaurant-pensiune maaaare și plin de oameni cu drag de viață. Tot aici ne-am regrupat cu restul plimbăreților din expediția noastră, care au venit de la Vișeu, zdruncinați în urma plimbării lungi cu mocănița. Am mâncat extrem de bine, mergând pe mâna doamnei care ne-a servit și ne-a recomandat specialitățile casei.
Și pentru că îmi manifestasem încă înainte de a pleca de acasă dorința de a vedea o “adevărăciune” de lăcaș religios, în sensul de biserică veche, originală, păstrată în forma-i inițială, am pornit din nou la drum, de astă dată spre Ieud. Această localitate se afla în drumul nostru de întoarcere spre Botiza, urmând ca de pe DJ186, după localitatea Bogdan Vodă, să facem stânga pe DJ186C și să intrăm în Ieud. Ajunși acolo, am urmărit indicatoarele cu “biserică de sec XVII”, am traversat o punte (nu pot să-i zic pod pentru că abia îmi încăpea mașina) și am ajuns la o mică intersecție. De aici am urcat panta și... hop la poalele bisericii! Aici am bifat-o pe GPS cu 47.676239,24.236645.
Un puști din apropiere ne-a văzut interesați și, imediat, a dat sfoară în țară să vină custodele lăcașului religios cu cheile, pentru a ne deschide ușa bisericii. Până să vină acesta, tânărul ne-a furnizat o grămadă de informații despre istoria bisericii, pe care nu le reproduc întru totul pentru a nu vă plictisi cu date, date, date, dar vă trimit aici ro.wikipedia.org/wiki/Bis ... n_din_Ieud_Deal.
Într-adevăr, Biserica din Deal de la Ieud este ‘the real deal’ din punctul meu de vedere! Este o construcție de secol XVII, considerată de mulți cercetători ca fiind cea mai veche din Maramureș, poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului” și a fost ridicată de către familia nobililor locali Balea, acum făcând parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO, încă din anul 1999. De menționat că există controverse între cercetători, unii dintre aceștia afirmând cum că ar fi fost construită tocmai în secolul al XIV-lea, pe la 1364. Specialiști străini (că noi parcă n-am avea), folosind metoda dendrocronologică (adicătelea studiul inelelor anuale de creștere a masei lemnoase) au afirmat că, totuși, ar fi ridicată în al doilea deceniu al veacului XVII.
Ajungând la ceasul serii și soarele fugind pe după dealul garnisit cu ceva copaci, de îndată ce am intrat în biserică ne-a izbit absența luminii. Custodele ne-a explicat că și în miezul zilei, cu soare puternic pe cer, lumina care pătrunde în interiorul lăcașului nu este suficientă pentru a se observa cu atenție toate detaliile. Au existat mai demult surse de iluminat formate dintr-un candelabru plin de lumânări, însă acesta a afumat extrem pictura murală și s-a renunțat la varianta iluminării lăcașului, care nu posedă curent electric. Tot custodele ne-a spus că, în timpul operațiunilor de restaurare, muncitorii au lăsat în interiorul bisericii surse de lumină pe leduri care nu afectau pictura și atunci s-a putut vedea cel mai bine meșteșugul pictorului, încă nedefinit cu certitudine. Se crede că ar fi vorba de Alexandru Ponehalschi, un artist itinerant care a realizat și alte lucrări în Maramureșul istoric. Pentru info despre lucrările de restaurare (începute prin 2007) și tehnicile utilizate am să vă îndrum spre un articol deosebit de profi pe care l-am găsit și pe care îl puteți consulta aici acs.org.ro/ro/conservare/ ... uportul-de-lemn.
Ca și esențe lemnoase utilizate biserica este elevată din bârne de molid, portalurile și baza sunt construite din lemn de stejar, esență tare. Pereții sunt ridicați din bârne fasonate din secure și întăriți cu cuie din lemn, extrem de eco și original.
Sentimentul trăit în biserică este dificil de reprodus, oricâte vorbe aș avea la mine îndeobște. Am simțit că sunt într-un loc “adevărat”, unde patina timpului era extrem de pregnantă, unde mirosul de vechi și de tămâie parcă persista în aer, îndrumând Omul către reculegere.
Și pentru că deja începuse să se însereze, noi, pelerinii bucureșteni eminamente muți în fața unei bijuterii arhitecturale ortodoxe, ne-am luat rămas bun de la acest sit îndreptându-ne taciturni spre Biserica din Vale, adică cea un pic mai recentă cu vreo câteva decenii decât aceasta. Din păcate am găsit poarta ferecată, însă acest fapt nu ne-a oprit să-i tragem câteva cadre.
Aici se termină oficial narațiunea călătoriei noastre, parte spirituală, parte distractivă, în speranța că veți înțelege seriozitatea bruscă ce m-a cuprins în unele pasaje, stare ce contrastează evident cu ceea ce ați fost, unii dintre voi dragi lectori, obișnuiți.
Căutând să-mi mențin calea, mi-am așternut pașii precum m-au ghidat simțămintele, citând aici o persoană extrem de specială și rezonantă spiritului meu, deși nu ne-am întâlnit niciodată față în față, care spunea recent: avem fiecare poteca noastră, pe care vrem a păşi….
Later Edit sau concluzii superficiale
Dacă ar fi să trag linie și să eman impresiile finale în trei paragrafe aș spune că, față de ceea ce mă așteptam, partea din Maramureș pe care am vizitat-o nu a fost chiar atât de tradițională, dpdv al construcțiilor private. Prezența multor locuințe ‘normale’ comparativ cu cele tradiționale a fost covârșitoare, semn că locuitorii au început încet-încet să treacă la modern.
Mă așteptam să văd mai multe porți în stilul binecunoscut, mă așteptam să zăresc mai mult peisaj, comparativ cu ‘casă, casă, casă, localitate”, mai multă libertate a cadrului natural. Recunosc că (nu mă lapidați, rogu-vă!) am bătut doar o parte a ținutului moroșan, dar ce am întâlnit în cale nu se pupa cu imaginea mentală.
Dacă este ceva ce nu m-a dezamăgit în niciun chip este partea dedicată așezămintelor religioase. Toate locațiile pe care le-am vizitat sunt cuprinse de calm parcă visceral, de peisaje fantastice care te îndeamnă, te forțează să uiți de tumultul cotidian, așa că... documentarul “Wild Carpathia” n-a mințit, ca să fac un spirit :) Tradițiile marilor sărbători încă se păstrează, imaginea acelor oameni îmbrăcați tradițional cu mic/mare și respectând ritul ortodox urmărindu-mă neîncetat.
O ultimă chestiune de... hmm, nuanță. Prin toate localitățile prin care am trecut am văzut cuiburi de berze în vârf de stâlp electric. Bineînțeles că mama-barză se afla și dânsa prin zonă, tatăl pesemne plecase la muncă în Germania. Noi, obișnuiți să arătăm piticilor toate vietățile pământului și văzduhului întâlnite în cale, tot țipam la copii să vadă barza: Ete una, ete alta, uite-o-n cuib!
Prin Bârsana una zbura chiar deasupra mașinii proprietate particulară.
Milady, troglodită cum o știți:
-Uite metrule barza, ne urmărește, e?
Al dvs, de colo:
-Dă-o-n... Doamne iartă-mă că a venit deja de două ori la noi, ce... vrei creșă?
Milady:
-Ia uite... cum zboară dânsa, alene, deasupra capotei...
Al dvs, cu piciorul nervos pe accelerațiune:
-Vruuuum-vruuum!!!
Milady, continuând șarada tensionată:
-Auzi, măiestrică, dragule, da’ parcă are și ceva-n cioc, nu bagi de samă?
Subsemnatul, atins de neputință, se refugie în ce știa mai bine:
-Vrrrroooommmmmm!!!
Milady, rânjind sardonic:
-Mdeah, nuj ce să zic, ne-a cam dat like și follow, vezi poate-ți iese-n cale vreo moroșancă faină-frumoasă și sănătoasă că mie mi-ajung maimuțoii din spate!!!
Fără alte comentarii…
Trimis de le_maitre in 06.05.14 12:47:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (le_maitre); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am citit, şi de data asta am câteva comentarii pentru că mă mănâncă deshtele de nu mai pot...
1.
”nişte saboţei bleu cu talpă supraînălţată...
se numesc platforme. Se vede că nu prea le ai cu limbajul de mall...
2.
”Astfel, povestea am preluat-o de la dânsa şi am transmis-o precum datinile din străbuni...
Iată că "telefonul fără fir" este molipsitor. Am comis-o şi eu la Cazane...
3. Eu aş mai fi menţionat că luni, în a doua zi de Paşte, toţi copiii prezenţi la biserică au fost împărtăşiţi. Acolo, în cazul copiilor nu se ţine cont că au mâncat sau nu, ca la noi. Copilul este considerat curat şi împărtăşit oricum, ceea ce mi se pare mult mai normal decât în cazul preoţilor pe care eu i-am întâlnit, care nu împărtăşesc decât copii sub 3 ani dacă au mâncat. Restul... doar pe nemâncate...
În rest... sper s-o ţii tot aşa!! Pupiiii!!!
Aaaa, şi am uitat şi mi-a expirat timpul de editare a ecoului anterior...
4.
”documentarul “Wild Carpathia” n-a minţit...
Ba da, n-am găşit-o pe Loredana Groza îmbrăcată în moroşancă şi vorbind engleza cu accentul ăla al ei, oricât am căutat-o. Pe drum, cum vedeam o căpiţă de fân, cum ne uitam după Loredana. Dar, pesemne, se ascundea tare bine...
Duioasa, Balada Familiei Speedy! Am ascultat-o cu mult drag!
Ariciule, ai mare dreptate in privinta impartasaniei copiilor!
@ariciu: Bine ai venit pe sait, te aşteptăm cu viitoare recomandări şi impresii
Da, da... ai dreptate în primul ecou: oricum nu te pot contrazice pentru că şedem în aceeaşi locuinţă!
La al doilea: îi jucau ochii lu' Zumzagazaga - Zumzagagazagazum către Charlie Ottley în documentar şi rânjea cu toată dentiţia la dânsul de ziceai că-i cel puţin JFK şi dânsa... Marilena Monrou!
Şi încă ceva: hai să fim serioşi de aci înainte, am impresia că oamenii vor să lectureze emanaţii sobre, interesante, pline de substrat, nu crezi???
@danamandache: Dragă Dana, îţi mulţumim pentru audiţie şi te asigurăm că vom scoate şi un extras pe single, promovat în topurile britanice!
Stay tuned for the sequel! Îi voi lăsa plăcerea @ariciului să scrie de cazare, ea este experta, prietenii cunosc motivul...
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@webmaster: Autorul subliniază că fondul sonor este mai mult decât adecvat şi mulţumeşte în consecinţă!
Da, interesant să auzim noi moroşenii cum suntem caracterizaţi. Ca fond muzical Grigore Leşe nu cred că ne reprezintă pe cei de pe Valea Izei, căci aceasta ai descris-o aşa de frumos. Afirm cu siguranţă că pentru aceşti locuitori reprezentativi sunt Fraţii Petreuş. Leşe e reprezentativ pentru Ţara Lăpuşului pe care vă invit să o vizitaţi căci şi ea are frumuseţea ei. Recomand să (re) veniţi, să descoperiţi şi localităţile de pe Valea Vişeului, trecând Hera şi ajungâns spre Borşa, să mergeţi spre Baia Mare pe la Giuleşti, Mara, pasul Gutâi cu Creasta Cocoşului (locul despre care se spune în legende că s-a aruncat Pintea), staţiunea Izvoarele, Mogoşa. Se ajunge în Baia Mare de unde poţi descoperi Ţara Lăpuşului şi apoi prin Cavnic înapoi spre Maramureşul istoric trecând prin Ocna Şugătag sau Călineşti, Fereşti şi poţi face joncţiunea cu Bârsana, să vezi Valea Cosăului, Vadu Izei, să mergi în Sighet să vezi confluenţa Izei cu Tisa, în Săpânţa dincolo de Cimitirul Vesel spre păstrăvărie şi izvorul mineral, sau spre Remeţi paralel cu Tisa şi Graniţa cu Ucraina, etc.
@adrian_28_1977: Wow! Aceste recomandări m-au dat pe spate, recunosc că ceea ce ai descris (îmi permit o exprimare familiară pentru că suntem tizi şi de-un leat) este un adevărat ghid al peregrinărilor noastre viitoare prin aceste deosebite ţinuturi care gem de istorie şi frumuseţi naturale!
Fondul sonor a fost ales de webmaster (ştiu despre Fraţii Petreuş încă de când eram ficior la mama, plus că mi-au subliniat-o şi gazdele noastre) şi nu că l-am preferat în detrimentul clasicilor moroşeni amintiţi ci mi-a făcut plăcere să apară pe frontispiciul impresiilor.
Consider că ecoul tău poate veni cu brio în sprijinul oricui interesat să-şi stabilească un viitor itinerariu astfel încât îţi mulţumesc pentru completări şi îţi fac o dedicaţie:
@le_maitre: Şi eu îţi mulţumesc. Cum am mai răspuns la un CMR, vă stau la dispoziţie cu informaţii suplimentare, care, din grabă poate că mi-au scăpat.
Domnisoarele din P-32 erau la vanatoare de trofee, precum frumosul exemplar din P-27.
Pacat ca majoritatea trofeelor cu adevarat valoroase si... hmm... rare (precum alde noi) sunt acum prin țarcuri. (
Sper sa nu citeasca vanatorul meu pe aici ca atunci sigur ajung pe perete.
Felicitari pentru expeditia din Maramures si multumim ca ne-ai dus si pe noi pe acolo.
@Brother T: Exemplarul te aprobă şi subliniază identificarea corectă a acestor rare avis ce suntem, specie pe calea extincţiei, raritate conferită de către prezenţa într-o colivie din aur, de evidentele abilităţi şi de numărul tot mai scăzut de membri serioşi ai acestei încrengături.
Pe lângă aceste aspecte, dedicarea asupra necesităţilor constante ale jumătăţii (pardon, vânătorului), ca şi îndeplinirea unor funcţii cu totul speciale în cadrul coliviei, mă determină a stabili valoarea "trofeelor" la nivelul de "priceless" şi off-market.
Şi eu sper idem ce-ai sperat... God Help Us!
Mulţumesc pentru vizită, respect maxim bro'!
@le_maitre:
Mafrend felicitari si aplauze pentru frumoasa experienta din nord.
Chiar am gasit un site interesant despre zonele turistice din Romania, apare si Botiza alaturi de alte localitati si atractii turistice: karpatenwilli.com/botiza.htm).
Permite te rog sa citez doar doua trei fraze:
"A fost si este un satuc cu numele Botiza. Este asezat intr-o mirifica zona la poalele muntilor Tibles. (Tibles provine de la latinul"Cibele"- Marea Mama a tuturor Zeilor)
Uite asta nu o stiam si am copilarit (vacante) la poalele Tiblesului in comuna Tarlisua (aici s-a nascut Liviu Rebreanu) pe partea sudica a muntelui la bunicii din partea mamei.
De Pasti se faceau adevarate pelerinaje la Rohia langa Lapus .manastirea-rohia.ro) ce traditii frumoase erau pe timpuri, sau poate eram si noi mai inocenti.
Craciunul si Pastele erau punctele culminante in ce priveste sarbatorile de peste an, altceva nu aveam si erau pretuite la adevarata valoare.
Astazi si-au pierdut mult din insemnatate chiar si la tara, se pune pret pe o masa imbelsugata partea spirituala este pusa pe linia doua.
Am petrecut Craciunul acolo, am avut asteptari mari dar realitatea bate speranta.
In afara de o capra (turca) beata si cativa copilandrii care nu reuseau sa duca colindul pana la capat, nimic de semnalat doar poate ca badea Ion in loc de sania cu zurgalai se duce la biserica cu 4x4 neinmatriculat
Cadrul natural insa a ramas in unele din aceste zone neatins asemeni asteptarilor si viziunii printului de Walles.
Deznodamantul in legatura cu povestea barzei insa pana la sfarsit nu l-am priceput... tu?
@claudiu: Mein Liebe Klaus! Mulţumesc că ai avut răbdarea necesară pentru a lectura micile-mi aberaţii - debutant fiind pe sectorul România de pe AFA - ca şi pentru cuvintele calde aşternute!
Ai copilărit în nişte locuri cu totul speciale, iar în ceea ce priveşte comparaţia dintre Trecut şi Prezent eu nu o pot face deoarece a fost abia prima expediţie în aceste ţinuturi. Însă, din tot ceea ce ştiu, adunat de-a lungul timpului, am băgat de seamă schimbarea treptată a tradiţionalului cu modernul, manifestată aşa cum am descris-o mai sus.
Acum, nu mă consider apt a efectua o exegeză istorico-tradiţională asupra locurilor pentru că nu-i pe aria mea de expertiză, însă din ceea ce am trăit, văzut, simţit acolo... am preferat să rămân cu esenţa pozitivă, liniştitoare, endemică a regiunii, căutând să uit detaliile ce nu mi-au făcut plăcere.
Cred că totul stă în cum priveşti: "beauty is in the eyes of the beholder", vezi ceea ce vrei să vezi iar unele aspecte gen gipane înmatriculate pe Bulgaria sau case roz zic că mai bine le dau la spate, deoarece Omul este cel care "defectează" spaţiul dimprejurul său, transformându-l fără zăbavă întru fericirea proprie materială.
Apropos de bărzoi... încă n-a venit, dacă se întâmpla mă găseai la Bălăceanca, iar moroşancă nu am ales pentru că tot Milady, care mă-ndemnase, i-ar fi ciupit pateul precum a păţit-o bietul Prometeu mitologic
@le_maitre: Uitai sa-ti zic la ecoul anterior: pozele sunt, as usually, excelente. Dar ai cateva, nene, de ramai cu gura cascata. Bravo, maestre!
Gata, acum că m-am strâns şi eu pe la căşi, am putut citi în tihnă. Ştiţi la ce mă gândeam? Toate scrierile astea au farmecul lor. Peste câţiva ani, când amintirile se vor estompa, o simplă citire a "poveştilor" ne va răscoli senzaţiile trăite. Exact ca un rapel de vaccin )
Mi-e drag să te citesc, bro. Dar ştii deja asta. Iar faptul că am trăit aceste clipe alături de voi, le face să fie şi mai frumoase.
Sis, azi, în drum spre casă am văzut o barză rătăcită. Nu ştiu ce căuta ))
În încheiere: Maramureşul pentru mine este un colţ de Rai. Pământ frumos, oameni buni şi gospodari, tradiţii (care nu se dau duse cu una cu două în faţă modernului).
Vă doresc dragi mafrenzi , să mergeţi măcar odată în viaţă acolo.
@Sis Em: Cea mai clară dovadă a lungimii de undă fenomenale - în contextul distanței și pentru că nu știai când vine sequel-ul - este că, la trei minute de la postare ai și dat ecoul " ) "!!!
Săr'naaa, my little sis!
@le_maitre: am remarcat aparitia celor doua review-uri inca din 06/05 insa asemenea impresii nici ca se pot savura cand (a) mesteci in cratite intre felurile de mancare si nici cand esti intrerupt de soneria telefonului, interfonului, samd., ci pe indelete, babeste, asa cum am facut-o eu... la o ora tarzie din noapte, linistit! Stiai ca esti nemaipomenit?! Ei, afla ca da!
Felicitari!
@maria55: Scumpă Doamnă! Sunteţi de o delicateţe şi o eleganţă desăvârşite! Este adevărat, orele cele mai potrivite pentru lectură, pentru a sta puţin cu tine şi cu gândurile tale sunt acestea, mici de tot, dar extrem de tihnite. Dovadă ora la care bântui şi eu pe holurile AFA...
Vă mulţumesc din tot sufleţelul meu 'leo_metresc' şi vă "ameninţ" că vă vom călca pragul în scurt timp... prietenii "ştie" )
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Minivacanta in Maramures — scris în 06.08.23 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Pentru totdeauna, Maramures — scris în 07.08.23 de in_lumeamea din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 O vizită în satul Sârbi — scris în 21.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Maramureș și bisericile de lemn - un nou circuit — scris în 26.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prima data in Maramures :) — scris în 31.07.20 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Prima data in Maramures — scris în 06.07.20 de bianca94 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Frumuseti maramuresene — scris în 10.10.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ