O zi și o dimineață în Madrid

TIPĂREȘTE

În luna iulie am fost în Letonia, iar când m-am întors am scris o cronică pentru siteul AFA, cronică care m-a propulsat la alegerea unui premiu săptămânal. Norocul a făcut să am drept de alegere la premiul 1, astfel încât am obținut un bilet dus-întors Blue Air pe o destinație la alegere. Am optat pentru o călătorie de cinci zile la Madrid, între 31 octombrie și 4 noiembrie.

După un zbor ca la carte efectuat de comandantul Nelu Marin (o aterizare la care parcă a pus avionul cu mâna pe pistă, viraje în aer foarte line) m-am trezit pe Aeroportul Barajas care are patru terminale. Acest aeroport este un mic orășel, însă este foarte bine marcat. Am ales să călătoresc cu metroul de la aeroport, iar de la terminal 1 până la terminal 2, acolo unde se află stația de metrou, am mers cam 15 minute pe jos prin aeroport. Până în centrul orașului am plătit 5 euro, din care în jur de 3 euro au reprezentat suplimentul de la aeroport, în rest o călătorie cu metroul fiind între 1,5-2 euro. Mi s-a spus că este mai convenabilă achiziționarea unei cartele cu 10 călătorii, în jur de 12 euro, dar eu nu aveam de gând să merg cu metroul, ci pe jos. Am lăsat bagajul la hostel (vezi impresii) și am pornit deja prin oraș. Era dimineață și aveam o zi întreagă la dispoziție. Am călătorit singur, nevasta și copilul rămânând acasă.

Am ajuns pe Gran Via și măreția m-a copleșit. Pentru cei care nu vor locui în centru, așa cum am locuit eu, în acest punct de pornire puteți ajunge cu metroul la stația Callao. Zgârie nori într-un capăt, clădiri înalte de-o parte și cealaltă, arhitectură nu la fel de spectaculoasă ca în Barcelona (pe care am vizitat-o în urmă cu 5 ani), însă măreață, impresionantă. Un oraș vibrant. Aglomerație, pietoni grăbiți și șoferi nervoși care vor claxona exact ca în București.

Din Plaza del Callao (unde e și stația de metrou Callo) se coboară spre principala piață a orașului, Puerta del Sol, unde pe lângă o statuie cu un rege pe cal, care personal m-a interesat mai puțin, am găsit frumoasa statuie cu ursul mâncând din copac, punct de mare atracție. Să facem o paranteză și să spunem că o altă statuie iubită se află în Plaza de Espana, aproape de zgărie-nori, iar această statuie îl celebrează pe Cervantez, având pe una dintre părți pe iubitele sale personaje, Don Quijote și Sancho Panza.

Am prins o zi de sfârșitul lui octombrie cu 26 grade, lume în piață ca la manifestație, turiști și localnici, diverși artiști ai poporului care prestau diverse momente de spectacol în schimbul milei trecătorilor, cerșetori r (r) om (i) âni care nu prestau nimic ci doar cereau bani. În jur mii de restaurant unde poți lua o gustare și bea o bere. Eu m-am îndreptat spre Mercado de San Miguel, un fel de piață unde poți gusta la botul calului un jamon fin alături de un pahar de vin roșu.

Sa remarcăm impolitețea caracteristică ospătarilor madrileni, dar o impolitețe care place, care nu deranjează. Toți vorbesc răstit, autoritar, îți aruncă pe masă comanda, dar nu o fac din răutate sau nepricepere, ci din prea multă carismă. Ăsta este stilul lor. Neapărat să mâncați o felie de jamon în Mercado de San Miguel. E la fel de caracteristic pentru Madrid ca vizitarea muzeului Prado.

Foarte aproape de această piață alimentară se află superba, pur și simplu superba, Catedrala Almudena. Nu costă nimic să intri, ci doar te roagă printr-un panou dacă vrei să donezi 1 euro, ceea ce am fost bucuros să fac. Îmi amintesc că am plătit la Barcelona 11 euro pentru a intra în Sagrada și nu am văzut absolut nimic. Doar schele și un tonomat de sucuri. Pentru 11 euro! În Almudena interiorul este minunat, dichisit, nou, superb. Lângă Almudena se află Palatul Regal, o clădire puțin impresionantă la exterior, pe care nu am avut curiozitatea să o vizitez la interior.

Am pornit pe jos către gară, luând la pas orașul, bucurându-mă de priveliște. Gara Atocha, o veritabilă seră de gradină botanică, o construcție ce îmbină noul cu vechiul, casa trenurilor moderne RENFE, care par desprinse din filmele SF. În ziua următoare aveam să iau trenul de mare viteză către Toledo. Momentan doar am admirat palmierii din gară și broaștele țestoase, după care am traversat și m-am oprit pentru o gustare și o bere într-unul din barurile de vis-a-vis.

Foarte aproape de gară avem frumosul Parque del Buen Retiro, o oază de verdeață în centrul unui oraș tumultos. M-am plimbat pe alei, m-am odihnit pe iarbă, am făcut o baie de soare, în timp ce în România căzuse prima zăpadă.

Oboseala m-a ajuns în cele din urmă, fiind plecat din București la orele 4 ale dimineții, așa că m-am întors la hostel și am pus capăt primei zile. A doua zi am început-o într-un mic băruleț din apropierea hostelului. Oprim aici povestea pentru siteul AFA (o vom continua într-un alt episod) și vom reda pentru doritori o poveste scrisă pe blogul personal.

Cât am stat în Spania am fost setat pe ora României, așa că mă trezeam dimineața la 7, ceea ce la ei însemnă 6. Într-o dimineață eram deja afară la ora noastră 7:45, la ei 6:45. Abia se lumina de ziuă, iar eu căutam un loc unde să pot lua micul dejun. Pe stradă am întâlnit pâlcuri de tineri beți care cântau și vorbeau tare. Am întâlnit fete tinere singure împleticindu-se, cu o bere la cutie în mână. Râdeau singure pe stradă și ar fi fost o pradă ușoară pentru sex, ceea ce probabil își doreau. Mie îmi era foame, pentru că sunt obișnuit să iau micul dejun cu promptitudine.

Pe străzile din Madrid dimineața sunt multe gunoaie și în unele locuri pute a urină. Am găsit un local deschis și am intrat. La mese era plin de spanioli, femei și bărbați, care beau bere la halbă și vin roșu din pahar cu picior. Vorbeau tare și râdeau zgomotos. Sâmbătă dimineață. La tejghea era un singur client, într-un impecabil costum bej, ținând o geantă diplomat pe scaunul înalt de lângă el. Era negru. Bea cafea dintr-o ceașcă aflată pe o farfurioară. Singurul om din local care nu consuma alcool. M-am alăturat lui, cerând un ceai și o budincă de cartofi cu ceapă. Barmanul nu înțelegea bine că vreau ceai, probabil nu mai băuse cineva ceai de multă vreme în localul său. Am luat ceaiul și budinca de cartofi și m-am așezat lângă negru. După ce am terminat de mâncat și băut am dat să ies, dar am dat peste un grup ce abia intra în local. Erau amețiți de băutură. Un băiat m-a întrebat:

- Hola! Que tal?

- English please, i-am zis eu.

- Where are you from, my friend?

- Bucharest.

- O, Romania. Take care, my friend. Have a nice day.

Mi-a strâns mâna cu putere, apoi m-a îmbrățișat. L-am îmbrățișat și eu, după care am ieșit din pub. Negrul plecase deja.

Pe străzi începuseră să apară mașinile de la salubritate. În Madrid au un mod inedit de a face curățenie. Nu am văzut măturători, ci doar mașini tip cisternă, iar în spatele mașinii stă un om cu un furtun prin care curge apa cu mare presiune și astfel spală caldarâmul. Presiunea apei adună gunoaiele în grămezi, care apoi sunt luate și puse foarte frumos în pungi. Spaniolii sunt și ei nesimțiți ca românii și arunca gunoaiele pe jos, însă la ei se face curățenie cu mare simț de răspundere. Zilnic. Și cine face curățenia? Numai și numai negri. Acești africani care după înfățișare par desprinși din cărțile lui Chinua Achebe, spală cutiile de bere goale, ambalajele de la Burger King, urina spaniolilor. Iată cum arată sclavagismul secolului XXI. Sunt curios ce era cu negrul la costum care bea cafea și unde s-a dus.

---

VIZUALIZĂRI: 3121 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI