ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.10.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 7 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

De toate pentru toți: insula Rhodos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

„În Rhodos zilele cad la fel de blând ca fructele din pom. Unele zile vin din epocile uimitoare ale lui Cleobolus și tiranilor, altele din cea întunecată a lui Tiberius ori din vremurile cruciaților. Se scurg una după alta în moduri și tonalități aproape prea lente pentru a fi prinse în pânza vorbelor.” Lawrence Durrell (1912-1990) - Reflections on a Marine Venus: A Companion to the Landscape of Rhodes (1953) .

Decizia, planificarea și alte chestiuni organizatorice

Rhodos era de mulți ani pe lista mea, și de vină pentru asta erau Ioaniții: ardeam de nerăbdare să văd Palatul Marilor Maeștri și să mă plimb pe Strada Cavalerilor. Desigur însă că documentându-mă, și mai apoi convingându-mă cu proprii ochi, am concluzionat că insula înseamnă mult mai mult decât atât. Ceea ce n-a făcut decât să mă bucure!

Dar să o iau cu începutul. Deci, cum am ajuns?

În lipsa curselor aeriene directe din București, am exclus varianta combinațiilor avion+feribot sau mașină+feribot, precum și avion+avion cu escală la Atena, atât din cauza prețului, cât și a timpului pierdut și oboselii.

Mai aveam la dispoziție doar opțiunea contactării unei agenții, ceea ce nu-mi stă în caracter, dar am făcut-o și pe asta! Și am apelat la AFA Travel, alegând în cele din urmă zbor charter cu transferuri+cazare la un hotel de trei stele (fără mese) din Faliraki. Prețul pachetului early booking era 879 euro pentru perioada 1-8 septembrie, dar beneficiind de un voucher pentru punctele acumulate în urma postării unor reviewuri de cazare, am plătit mai puțin.

Folosesc prilejul pentru a-i mulțumi lui Cornel pentru această facilitate și lui Cristi [... ] pentru promptitudinea răspunsurilor și mai ales pentru răbdarea de care a dat dovadă cu pisălogeala mea de Gâgă, căci trebuie să recunosc: deși am ceva experiență turistică, nu mai fusesem de zeci de ani într-o excursie de grup și habar n-aveam cum decurg lucrurile.

Așadar, pe data de 30 decembrie 2019 (să nu râdeți de mine, așa sunt eu, îmi fac iarna car...) aveam totul pus la punct pentru sejurul din septembrie 2020: confirmarea de la Cristi și avansul plătit. Și deja îmi frecam mâinile fericită!

Numai că... Numai că, așa cum bine știți, ne-a lovit pandemia. În anul ăsta virusat, patru din cinci planuri de vacanță minuțios întocmite s-au dus de râpă, soldându-se cu anulări și amânări, ceva bănuți pierduți și mii de nervi!

Singurul sejur care s-a concretizat, după mari emoții, a fost cel din Rhodos. Slavă Domnului!

La aeroportul Diagoras, situat în nord-vestul insulei, la cca. 13 km de capitala Rhodos Town și 20 km de Faliraki, am ajuns într-o oră și jumătate cu o cursă Tarom surprinzător de plină, semn că românii nu-și pierduseră cheful de hălăduială nici în vremurile astea nenorocite. În holul de la intrarea în aeroport am dibuit rapid agenția de turism, care ne-a pus la dispoziție pentru transfer un microbuz în care am fost însosiți de un alt cuplu, care a coborât înaintea noastră la Ialyssos, o stațiune binecunoscută pe care am văzut-o și noi cu această ocazie. La întoarcere am fost preluați de un alt microbuz și am călătorit singuri, ceilalți pasageri din avion, cu care nu ne-am mai intersectat decât la zborul retur, fiind depozitați în hoteluri din Rhodos Town. Nu am participat la excursii de grup și nici n-am idee dacă s-a organizat așa ceva, dar am ținut legătura cu agenția pe Whatsapp, comunicarea fiind excelentă.

Dacă vă deplasați pe cont propriu, aflați că de la aeroport se poate ajunge în Faliraki și cu taxiul (am înțeles că ar costa în jur de 35 de euro) sau cu autobuzul, dar cu schimbare în Rhodos Town. De fapt, nu numai la Faliraki, ci oriunde ați vrea să ajungeți pe insulă, nu există curse de autobuz directe de la aeroport, ci din Rhodos Town.

Și pentru a încheia cu chestiunile de ordin organizatoric, precizez că de la agenția Angelou din Faliraki am închiriat pentru șase zile o mașină Hyundai I10 contra sumei de 140 euro, achitați cash, fără reținerea nici unei sume pe card și cu full insurance. Deși plănuiserăm să nu luăm mașină decât pentru deplasările în afara stațiunii care ne-a găzduit, până la urmă ne-am decis să o folosim pe toată durata sejurului, inclusiv pentru mersul la plajă, care nu era foarte departe - la vreo 600 de metri de hotel -, însă drumul era neumbrit și greu de parcurs pentru mine la amiază.

Rhodos dintr-o privire

Cu cei aproximativ 1.400 kmp ai săi (mai puțini decât suprafața celui mai mic județ din România - Ilfov), Rhodos este totuși ca mărime a patra insulă grecească și totodată cea mai întinsă din arhipelagul Dodecanez, care cuprinde, așa cum fără îndoială știți, nu douăsprezece, ci mult mai multe bucăți de pământ, din care numai 22 sunt locuite.

Se află la numai 17 km de coasta Turciei (fapt pe care localnicii nu uită să ți-l amintească la fiecare ocazie, din motive numai de ei știute) și este scăldată la est de apele Mării Mediterane iar la vest de mult mai agitată Marea Egee, motiv pentru care stațiunile și plajele sunt concentrate pe țărmul estic.

Rhodos este o insulă în mare parte deluroasă și stâncoasă, cu cea mai mare altitudine 1.215 m (vârful Attavyros). Dacă vă abateți însă de la pământurile roșiatice de pe țărmuri către interior, veți descoperi zone verzi superbe, punctate de livezi de măslini, izvoare și păduri de pini.

O atracție majoră pentru turiști e clima foarte blândă și însorită (chiar prea călduroasă, dacă mă întrebați pe mine), motiv pentru care Rhodos mai e cunoscut și drept „Insula Soarelui.” De altfel, legenda zice că însuși Helios, forțat să-și caute o bucățică de uscat după ce Zeus l-ar fi uitat la împărțirea pământurilor, i-ar fi dat numele, după cel al frumoasei nimfe Rhodon („trandafir” în limba greacă), soața sa.

Și dacă tot am pomenit de legende, atunci să aruncăm o scurtă privire și spre istoria fabuloasă a acestor locuri.

Insula Rhodos a fost locuită încă din secolul al XVI î. Hr., cretanii fiind primii colonizatori, urmați un secol mai târziu de micenieni iar în veacul al VIII-lea de dorieni, care au întemeiat primele trei cetăți importante: Lindos, Ialyssos și Kameiros. În 408 î. Hr., acestea și-au unit forțele pentru a fonda, în nordul insulei, capitala - orașul Rhodos, construit după planurile celebrului arhitect Hippodamus.

În perioada următoare, insula a cunoscut o puternică dezvoltare, devenind un centru maritim, comercial și cultural cunoscut în întreg bazinul mediteranean în special pentru puterea flotei, dar și pentru abilitatea cu care a știut să facă alianțe benefice.

În 305 î. Hr., după moartea lui Alexandru cel Mare, Demetrios, fiul lui Antigonus, a asediat orașul Rhodos, dar după un an a fost nevoit să accepte pacea și să se retragă de pe insulă, lăsând în urmă suficient material de război cât rodienii să-l vândă și cu banii obținuți să ridice faimosul Colos, una din cele șapte minuni ale lumii antice. 33 de metri, atât se pare că avea statuia închinată lui Helios, protectorul insulei. S-a prăbușit însă în cutremurul din anul 227 î. Hr., nemaifiind niciodată refăcută, deși faraonul Ptolemeu III a avut această intenție, fiind oprit de previziunile sumbre ale Oracolului din Delphi. În 653 insula a fost cucerită de ummayazi și un calif a vândut statuia unui evreu din Siria, care a avut nevoie pentru a o transporta spre a o topi și a vinde bronzul rezultat de 900 de cămile. (Așa zice legenda).

În 164 î. Hr. independența micului stat democratic din estul Mediteranei a luat sfârșit odată cu cucerirea de către romani, care au transformat Rhodosul într-un centru educațional pentru tinerii de viță nobilă, dar și un loc pentru exilații politici.

După divizarea Imperiului Roman, în 395 d. Hr., începe perioada bizantină, manifestată, printre altele, prin întărirea prestigiului maritim al insulei odată cu apariția unei colecții de legi - Nomos Rhodion Nautikos -, elaborată la Lindos și folosită în tot bazinul mediteranean în epoca aceea.

În 1309 insula a devenit locul de refugiu al Cavalerilor Sfântului Ioan (Cavalerii Ioaniți). După eșecul cruciadelor și alungarea din Ierusalim, aceștia au ajuns mai întâi în Cipru, apoi s-au stabilit în Rhodos, unde au reconstruit din temelii capitala și au ridicat pe țărmuri castele-forturi în calea năvălitori.

După mai bine de două secole, Ioaniții au fost alungați din insulă de către otomani. În 1523, ei au predat Rhodosul sultanului Suleiman și s-au retras într-o altă insulă, Malta. Ordinul militar și religios al Cavalerilor de la Malta este foarte activ și în prezent.

Aproape patru secole au rămas turcii otomani pe insulă, punându-și o amprentă inconfundabilă asupra arhitecturii capitalei. Ca urmare a Războiului italo-turc sau Războiul libian din 1911-1912, Italia a preluat și controlul asupra Dodecanezului, redenumind arhipelagul Isole Italiane del’Egeo, interzicând limba greacă și biserica ortodoxă greacă. Pe de altă parte, ocupația italiană a adus și beneficii: insula a fost electrificată, malaria a fost eradicată, Rhodos Town a fost sistematizat, s-au construit șosele, multe hoteluri și clădirile administrative care formează „orașul nou” , s-au făcut săpături arheologice importante.

După capitularea lui Mussolini în 1943, trupele germane au preluat bazele militare din Dodecanez, care au fost însă eliberate de către britanici în 1944-1945.

În ianuarie 1948, Rhodos și celelalte insulele din Dodecanez au devenit cel mai recent teritoriu al statului elen.

De ce Rhodos?

Poate că Rhodos nu este cea mai spectaculoasă insulă grecească, și nici cea mai ieftină, căci Thassos sau Evia „îi iau fața” . În plus, temperaturile nu mi s-au părut deloc prietenoase (n-am ce să fac, sufăr de căldură). Totuși, numeroase argumente pledează în favoarea ei și nu e de mirare că cca. 2.000.000 de turiști poposesc aici anual, făcând din Rhodos a doua cea mai vizitată insulă grecească, după Creta.

Să trecem în revistă măcar o parte din plusuri:

Dimensiunea. Rhodos e o insulă „nici prea mare să fiu mică, nici prea mică să fiu mare” - vorba cântecului. Cu alte cuvinte, nu e atât de mică încât să te plictisești că n-ai cu ce să-ți omori timpul, dar nici atât de mare încât să nu o poți străbate cu totul sau măcar în mare parte într-un sejur de o săptămână. Din Rhodos Town în nord până la Prasonissi în sud sunt cca. 80 km iar lățimea maximă (est-vest) este de 35 km.

Infrastructura bună. Desigur, cel mai bine poți vizita insula închiriind o mașină, cu atât mai mult cu cât prețurile nu sunt mari. Principala șosea, Rhodou Lidou, leagă, așa cum v-ați dat seama, Rhodos Town de Lindos, și nu este o autostradă, ci doar o șosea lățită, cu două benzi pe sens numai din capitală până la Kolimbia. Pot însă depune mărturie că am fost plăcut surprinsă și de calitatea drumurilor secundare.

Dacă totuși vă deplasați cu transportul în comun, aflați că pe insulă operează două companii de autobuze. RODA (rhodestravelguide.gr/buses) asigură transportul între aeroport și Rhodos Town, în interiorul capitalei, în împrejurimi (inclusiv Faliraki) și pe distanțe lungi pe coasta vestică, în timp ce firma KTEL (ktelrodou.gr/en) acoperă țărmul estic.

Kiki-car & bus hop-on hop-off. Dacă nu aveți mult timp la dispoziție, puteți aplea la aceste mijloace de locomoție pentru a bifa, chiar dacă doar din fugă, cât mai multe obiective. Prin Faliraki am văzut trecând un trenuleț turistic (fun train), care străbate artera principală a stațiunii și ajunge la Kallithea. Un astfel de trenuleț există și în Rhodos Town (inrhodes.gr/tourist-train.htm), însă noi am preferat să luăm hop-on hop-off-ul (saistravel.gr/hop-on-hop-off). Detalii într-un alt review.

Croaziere. Cea mai populară excursie cu vaporul este din Rhodos Town la insula Symi, însă există și alte variante, cu sau fără masă, cu snorkelling și/sau stand-up paddle, cu submarinul, la apus etc. Detalii pe getyourguide.com/rhodes/boattours. Croaziere se fac și între capitală și Lindos iar în Faliraki funcționează o agenție numită haios Popai care oferă scurte călătorii cu vaporașul către plajele Kallithea, Ladiko și Traganou. Astfel de firme sunt și în Lindos, Kolimbia sau Kiotari.

Distracții pentru copii. Dacă plimbatul cu trenulețul sau busul turistic ori croazierele nu sunt de ajuns, vă puteți amuza micuții la cel mai mare Water Park de pe insulă, aflat în Faliraki. Multe hoteluri de patru sau cinci stele au însă propriile aquaparkuri iar locuri de joacă găsiți amenajate la destule taverne. În capitală există și un acvariu (rhodes-aquarium.hcmr.gr/en). Cred că alte sugestii bune de distracție pentru copii sunt și Valea Fluturilor sau 7 Izvoare.

Clima. Chiar dacă pe mine căldura și aerul uscat și înăbușitor m-au deranjat, recunosc că temperaturile fac posibil ca sezonul turistic să se întindă în Rhodos de la Paști până la finele lui octombrie.

Plaje. Cu cei 225 km de coastă ai săi, insula Rhodos are nenumărate plaje, foarte diferite între ele. Țărmul vestic, dinspre Marea Egee, este mai expus vânturilor iar plajele de aici (Ialyssos, Elli din Rhodos Town) sunt, în general, cu pietriș, în timp ce partea estică, dinspre Mediterana, este practic un șir aproape continuu de plaje cu nisip sau pietre, organizate sau nu, cu intrare lină sau mai puțin lină în apă, unele lungi și drepte (Faliraki, Afandou), altele micuțe, așezate în golfuri (Anthony Quinn, Lindos) ori imense, ca minunata Prasonissi, raiul surferilor, spectaculos așezată la întâlnirea Mediteranei cu Marea Egee. În mare majoritate, plajele sunt anexe ale unor sate și sătuce unde locuitorii au decis să treacă de la agricultură la turism. Nu pot decât să vă sfătuiți ca înainte să vă alegeți locul de cazare, să vă documentați serios pentru a nu avea probleme, mai ales dacă sunteți cu copiii sau aveți dificultăți de deplasare.

Varietatea peisajului. Așa cum vă spuneam, Rhodos nu înseamnă numai capitala ioaniților și plaje: în interior, dealurile stâncoase golașe, cu pământ roșiatic, fac loc și unor zone verzi cu panorame impresionante, râușoare, livezi de măslini, păduri de foioase și pini. Profitis Ilias, Valea Fluturilor și 7 Izvoare sunt numai trei asemenea exemple devenite mari atracții turistice. În afara lor, o excursie de-a latul insulei oferă însă și posibilitatea cunoașterii unor sate care și-au păstrat cât de cât autenticitatea.

Mărturiile unei istorii bimilenare. Pentru iubitorii trecutului, Rhodos reprezintă un adevărat paradis: fiecare etapă din povestea sa este bine ilustrată. Rhodos Town deține vestigii antice pe Monte Smith, o frumoasă biserică bizantină - Panagia Tou Kastrou -, edificii ridicate de Cavalerii Ioaniți, între care celebrul Palat al Marilor Maeștri, dar și moschei, sinagogi și impunătoare construcții italienești. În Lindos, spectaculoasa citadelă din vârf de deal, veți descoperi o agora antică și un castel bizantin cu fortificații ioanite iar la baza satului, un golf unde legenda spune că ar fi debarcat Sfântul Pavel, cel care a creștinat insula. Lista atracțiilor istorice (deloc exhaustivă) poate fi completată de siturile antice de la Kamiros și Ialyssos, bisericile Kyra Pisili de la Tsambika sau Agios Nikolaos Foundoukli, de mănăstirile Moni Thari și Kalopetra, de castelele medievale Feraklos, Kritinia, Monolithos.

Facilitățile turistice. Începând de prin anii 1970, când turismul de masă a pătruns pe insulă, s-au construit o mulțime de spații de cazare pentru cam toate buzunarele, de la hoteluri de patru ori cinci stele cu sistem All Inclusive (în special în Rhodos Town, Faliraki sau Kiotari), la vile self-catering ori campinguri. Oferta de taverne este și ea impresionantă: noi am mâncat bine, deși nu foarte ieftin, iar felurile nu m-au impresionat prea tare, sunt cam aceleași ca peste tot în Grecia. Mai interesante, oricât de ciudat ar părea, mi s-au părut băuturile locale: vinul Athiri - alb, fructat, zglobiu, tocmai bun de savurat în serile calde; Souma - echivalentul rodian al rakiului sau tsipouro-ului; și surprinzătoarea cafea cu ouzo, care mi-a plăcut mult. Cu mare deliciu am consumat și uleiurile de măsline cu diverse arome. Și un aviz amatorilor de viață de noapte: Faliraki, cu barurile și cluburile sale, îi atrage ca un magnet pe tinerii petrecăreți.

Solicitudinea localnicilor. Chiar dacă am vizitat Rhodosul în vremuri pandemice și l-am găsit mult mai pustiu și mai dezolant (probabil) decât de obicei, am remarcat promptitudinea și politețea recepționerei de la hotelul nostru, comportamentul profesionist al chelnerilor și vânzătorilor de tot felul, precum și măsurile anti-Covid luate peste tot.

Atmosfera generală. Cu mici excepții - în principal, locurile superturistice din Rhodos Town -, ambianța calmă și relaxată, ba chiar lentoarea de care făcea vorbire Lawrence Durrell, ne-au creat, și mie și lui Adrian, acea stare de bine cum numai în Grecia am găsit.

O știre îmbucurătoare. Și dacă toate cele de mai-sus nu v-au convins, în urmă cu puțin timp compania românească low-cost a anunțat că va introduce începând cu sezonul estival viitor noi rute aeriene, printre care și București-Rhodos.

Să dea Dumnezeu să ne putem bucura de la anul de vacanțe frumoase în Grecia și oriunde!

 

Surse de documentare: rhodes.gr/tourist-guide/? ... odes_greece.php

 

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

O insulă extrem de ofertantă, cu plaje multe și un relief variat.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

O mulțime de obiective turistice, atât naturale, cât și istorice.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 29.10.20 19:11:01
Validat / Publicat: 29.10.20 20:15:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 11060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Hmmm... cafea cu ouzo!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.10.20 20:16:38]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmasterPHONE
[29.10.20 20:25:29]
»

Împreună cu continuările sale, Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[29.10.20 21:03:25]
»

@webmasterX:  Mulțumesc

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[29.10.20 21:05:46]
»

@webmaster:  Mulțumesc. Sunt onorată 

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.10.20 21:28:54]
»

Mă bucur să fiu prima care scriu un ecou.  

Felicitări pentru vacanța frumoasă, felicitări pentru articol, pentru pozele frumoase, felicitări pentru curajul de pleca în călătorie!

Am citit cu mare plăcere despre Rodos. Am recunoscut atâtea locuri... mă bucur că ați reușit să vedeți atât de multe obiective.  

Eu am fost tare încântată de insula Rodos, ne-am cocoțat pe zidurile castelelor, am umblat în nord și sud, est și vest. V-a plăcut la Elousa?  

Abia aștept să citesc detaliat despre una, despre alta.

O noapte liniștită!

krisstinnaPHONE
[29.10.20 22:04:17]
»

@Carmen Ion:  Ei bine, n-am fost încă acolo, e musai să merg pentru Cavaleri, am ales întâi Malta apoi urma Rhodos dar n-a fost să fie încă.

Nu, nu-s eu cu domnii Cavaleri ci colegul meu de viață, el caută tot felul de ciudățenii de-ale lor...

Dar aștept impresiile tale, am timp sa caut și cazare, virusul ne va permite să stăm in casă și să visăm la diverse minunății, iarna e lungă și e rost de pierdut timpul prin casă

Peste 2 sau 3 ani vom putea pleca iar in vacanțe, eu așa cred.

Foarte bun articolul, frumoase și pozele, felicitări pentru tot, inclusiv pentru curajul care noua ne-a lipsit!

ovidiuyepiPHONE
[29.10.20 22:15:27]
»

Un articol bine scris si structurat. Doar cu o luna inaintea dumneavoastra am revazut cateva din aceste locuri. Ati compus un adevarat ghid turistic si va felicit din suflet. Rodos este minunat, la fel si alte meleaguri elene, unde sper sa ajungem la anul in pofida pandemiei care ne isterizeaza.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.10.20 22:17:30]
»

O insulă frumoasă care mi-a plăcut şi mie foarte mult! V-aţi gândit bine să închiriaţi mai multe zile maşină, noi am luat doar trei zile şi parcă nu a fost deajuns. Acum, depinde cum doreşti să-ţi decurgă vacanţa, fiindcă se poate să vrei una de relaxare şi atunci nu ai chef de maşină. Cert este că Rhodos are atracţii şi obiective de interes din plin şi, din câte am citit, aţi văzut multe dintre acestea.

Şi eu am trecut la capitolul pierderi două minivacanţe cu tot cu biletele de avion, dar nu mă plâng căci am avut totuşi noroc de Grecia​, sănătoşi să fim, că restul se rezolvă în timp. Deşi, cine ştie ce o mai urma, în viitorul apropiat pare-se, nimic bun.

Felicitări pentru o vacanţă reuşită şi pentru curajul de a pleca în vacanţă! ​​ Noapte liniştită îţi doresc!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[30.10.20 08:45:42]
»

@maryka:  Mulțumesc pentru aprecieri, Marika.

Nu știu dacă am avut curaj plecând în excursie, cert este că după o vară complet ratată în materie de călătorii, nu ne-am permis să dăm” ignore” Rhodosului. Și ne-am simțit în siguranță peste tot, inclusiv în avion, știind că pasagerii efectuaseră testul Covid, pe care - apropo - nu l-am inclus în prețul precizat al excursiei, deși suma nu a fost deloc neglijabilă.

Am reuși, într-adevăr, să vedem destul de multe obiective, chiar dacă fără a ne cocoța pe ziduri..., iar peisajele deluros-muntoase din interior de la Elousa, Profitis Ilias și Empona ne-au plăcut în mod deosebit.

Vor urma reviewuri detaliate despre ce am văzut și făcut pe insulă. ​

Toate cele bune! ​​​

Carmen IonAUTOR REVIEW
[30.10.20 08:57:29]
»

@krisstinna:  Știu că ai fost în Malta: eu nu reușesc să-mi conving soțul, îl deranjează puținătatea plajelor și prețurile. În fine, mai vedem noi...

Așa după cum i-am răspuns Marikăi, ​ chiar nu consider că am dat dovadă de curaj plecând din țară; măsurile luate de greci erau respectate cu strictețe și faptul că am întâlnit destul de puțini turiști a asigurat distanțarea fizică.

Despre Ioaniți - mda, sunt un subiect interesant, fără doar și poate, și am fost mereu intrigată descoperindu-le prezența în zilele noastre în locuri neașteptate din Europa: la Palermo, de pildă, ori la Praga. Mai pe larg despre ei voi scrie în reviewul dedicat capitalei insulare.

În altă ordine de idei, eu sunt ceva mai optimistă și sper că vom putea călători în siguranță chiar de la anul​​.

Mulțumesc pentru comentarii și vot. Sănătate! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ANILUPHONE
[30.10.20 08:58:09]
»

Am revăzut locuri dragi ce mi-au rămas la suflet dar am văzut locuri pe care nu am reușit să le vedem.  

Mi-a plăcut cum ai prezentat insula, foarte ofertantă... cu de toate pentru toți... așa cum ai spus și tu.

Aștept continuarea să văd pe unde v-ați plimbat!

Felicitări pentru tot, vacanță, articol și poze!

Toate cele bune!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[30.10.20 08:59:41]
»

@ovidiuyepi:  Mulțumesc pentru aprecieri. Știam de pe Facebook de sejurul tău în Rhodos și ți-am lecturat și apreciat reviewurile pe această temă. Și eu sper să revin în Grecia la anul.

Să auzim numai de bine! ​

Carmen IonAUTOR REVIEW
[30.10.20 09:08:43]
»

@irinad:  Ideea cu mașina închiriată timp de șase zile mi-a venit când după-amiaza, imediat după ce ne-am instalat, am mers la plajă și mi-a fost greu să parcurg drumul complet neadăpostit pe o căldură ucigătoare (erau 35 de grade, la umbră!).

Am folosit mașina pentru două excursii, una pe țărmul estic până în sud la Prasonissi​, cealaltă de-a latul insulei, pe direcția est-vest, precum și pentru a ajunge în Rhodos Town și la câteva stațiuni din apropiere de Faliraki. Am” bifat” astfel câteva obiective interesante pe care ne-ar fi fost destul de dificil să le atingem cu transportul în comun.

Mulțumesc pentru comentarii și vot.

Toate cele bune! ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen IonAUTOR REVIEW
[30.10.20 09:15:26]
»

@ANILU:  Și de tine știam că vei ajunge în Rhodos, tot de pe Facebook. Și uite, folosesc acum prilejul ca să te îndemn să mergi în Creta la anul, cu cazare în zona Chania, poate la Platanias ori Agia Marina, ca să vizitezi Gramvousa, Balos, Elafonissi, Falassarna și bineînțeles Chania.

Vor veni și reviewurile detaliate, sper că în scurt timp, căci am reușit să finalizez un proiect care m-a ținut ocupată mai bine de o lună și sunt acum liberă să scriu pe AFA!

Sănătate și să auzim numai de bine! ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILUPHONE
[30.10.20 09:26:02]
»

@Carmen Ion:  Mulțumesc pentru recomandare privind Creta (știu că ai fost și tu a doua oara acolo). Să sperăm că putem merge la anul în vacanță, că scăpăm de pandemie... de planuri nu ducem lipsă...

Bine, unii vor spune că avem timp în anii ce vor urma... dar... vom vedea...

Spor la scris ​!

Rodel
[31.10.20 11:23:03]
»

Am savurat review-ul tău, mai ales că Rhodos a fost pentru mine dragste la prima vedere! Frumos descris, cu informații utile, mi-ai deschis dorința de a mai ajunge acolo, ceea ce mi-am propus, de altfel, după sejurul pe insulă din 2014.  

Felicitări pentru impresii, poze și vacanța aleasă în ciuda restricțiilor! ​

Carmen IonAUTOR REVIEW
[27.11.20 10:55:38]
»

@Rodel:  Scuză-mă, Rodica, văzusem ecoul tău, am avut impresia că i-am răspuns și abia acum, intrând pe site la acest review ca să caut o referință, mi-am dat seama de omisiune.

Mulțumesc mult pentru​ aprecieri.

Sănătate și toate cele bune îți doresc. ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Carmen Ion, irinad, maryka, ovidiuyepi, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în insula Rhodos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081490039825439 sec
    ecranul dvs: 1 x 1