Drumeție la cascada Urlătoarea

TIPĂREȘTE

Chiar dacă toamna ne amenință că vrea să își intre serios în drepturi, noi tot mai sperăm că vor mai apărea unele zile frumoase care să ne permită să ne mai plimbăm, să plecăm de acasă pentru două-trei zile în care să ne încărcăm bateriile. Și unde am putea face mai bine acest lucru decât la munte, acolo unde potecile răcoroase ne-au ajutat de fiecare dată să ne relaxăm și să facem puțină mișcare, atât de necesară în vremurile actuale când joburile sedentare tind să ne acapareze tot mai mult?!

Până când un astfel de moment propice plimbărilor se va ivi din nou, mă mulțumesc cu răsfoirea fotografiilor realizate de noi în acest an în care am călătorit mult; câteva dintre ieșirile noastre s-au consumat pe Valea Prahovei, o zonă ocolită de unii poate datorită aglomerației din stațiuni și de pe șosele, dar o destinație atât de ofertantă pentru drumeții.

În ultima noastră ieșire am ales stațiunea Bușteni pentru petrecerea a două zile la munte, cu o singură noapte de cazare la mijloc. Am ajuns în stațiune după orele prânzului și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mâncăm. După aceea ne-am odihnit puțin și pe la ora 15.30 eram gata de plimbare? Ce să facem? Pe unde să mai cutreierăm? Ne-am gândit repede că o variantă excelentă ar fi o drumeție la cascada Urlătoarea, un loc frumos pe care l-am mai vizitat și altă dată.

Din parcul aflat în zona centrală a stațiunii ne-am îndreptat către strada Telecabinei și după aproximativ 15 minute de mers lejer am ajuns în dreptul hotelului Silva, în spatele acestuia fiind amplasată stația telecabinei.

Am continuat pe drumul pietruit către marginea pădurii, pe lângă pârâiașul care susura neîncetat în dreapta noastră. Aproape de marginea pădurii am dat de un tablou amuzant: o vacă cerceta cu mare interes conținutul unui tomberon, scurmând după resturi asemenea urșilor ce coboară din când în când prin cartierele mărginașe. Văzând asta, alți turiști glumeau cu privire la faptul că urșii ”gunoieri” au deja concurență serioasă la Bușteni! Partea urâtă consta în faptul că vaca împrăștiase gunoaiele pe mai mulți metri în jur. În fine...

În câteva minute aveam să ajungem sub poala pădurii, loc unde sunt amplasate mai multe panouri informative referitoare la Parcul Natural Bucegi, la traseele care pornesc din acest loc, dar și avertizarea referitoare la faptul că zona este frecventată de urși. Contrar altor ocazii când acest anunț ne-a provocat fiori reci pe șira spinării, acum nu ne-a fost teamă mai deloc întrucât acest traseu este foarte circulat de către amatorii de plimbări relaxante prin pădure. Chiar dacă poate exagerez un pic, pe acest traseu a fost aproape la fel de aglomerat ca prin zona centrală a stațiunii! Din acest loc apare în mod repetat, fie pe săgeți orientative, fie chiar pe copaci, marcajul specific acestui traseu – un cerc roșu cu marginea albă.

Primele 15 – 20 de minute începând din marginea pădurii constau într-o urcare abruptă pe o potecă șerpuită; există și scurtături mai abrupte chiar, însă am preferat să urmăm cărarea principală pentru a nu obosi foarte mult. Din loc în loc am făcut câte o pauză scurtă, așezându-ne pe trunchiurile copacilor căzuți la marginea potecii. La un moment dat, am trecut pe lângă o căbănuță ce adăpostește un bazin de joncțiune al apei și din acel loc poteca se transformă într-o plimbare relaxantă, fără suișuri sau coborâșuri majore. De pe un panou poziționat pe un perete al acelei căbănuțe am aflat că eram la 1079 de metri altitudine.

Apropiindu-ne tot mai mult de cascadă, am traversat câteva podețe de lemn, depășind astfel fără a ne murdări locurile în care izvoare micuțe au format zone cu noroi. La un moment dat, murmurul cascadei răsună printre copacii falnici din jur, semn că nu mai avem mult de mers. Și după alte câteva minute, iat-o! Perdeaua de apă înaltă de aproximativ 15 metri împroașcă cu o ploaie de stropi fini pe toți cei care doresc să se fotografieze pe platforma amenajată în apropiere. Erau suficienți doritori pentru o poză cu Urlătoarea, așa că am așteptat puțin până când locul s-a eliberat. Am fost stropiți binișor până când am reușit să facem câteva poze, dar ce bucurie a fost pe cel mic! Aproape că nu voia să mai plece de lângă cascadă! L-am convins spunându-i că mai rămânem puțin aici și am luat loc pe o bancă din apropiere, profitând de faptul că banca rămăsese liberă chiar atunci!

Pe un panou din vecinătate am avut ocazia să lecturăm o frumoasă legendă a cascadei Urlătoarea, pe care o voi reda integral în cele ce urmează: ”Prin munții aceștia, o frumoasă păstoriță, copilă a Jepilor bătrâni, își păștea oile în vremuri îndepărtate. Doi frați ciobani se îndrăgostiră de această păstoriță și prinseră a o urmări pas cu pas. Însă nici unul dintre frați nu știa de dragostea celuilalt. Iată, însă, că pe o vreme neguroasă, ciobanii amândoi, fără să se vadă unul pe altul, întind deodată brațele către copilă. Păstorița, îngrozită de arătarea ciobanilor, scoate un țipăt deznădăjduit și se aruncă de pe stânci.

Ciobanii au rămas împietriți pe loc și până astăzi stau, prefăcuți în steiuri de piatră, în dreapta și în stânga Urlătoarei. Nefericita păstoriță, prefăcută în cascadă de argint, cade de atunci necontenit de pe stânci și în căderea ei plânge fără încetare.”

Citind legenda tristă a frumoasei cascade, măcar pentru o clipă ți se pare că vuietul produs de căderea apei seamănă cu un bocet prelung! Adevărul este cu nici de imaginație nu ducem lipsă! :) După ce ne-am relaxat pentru aproximativ 10 minute pe băncuța de lângă cascadă, am pornit pe drumul de întoarcere în stațiune. Și dacă la urcare am făcut aproximativ o oră din zona stației telecabinei până la cascadă, la coborâre timpul s-a scurtat cu circa 15 minute pentru că nu ne-am mai oprit în prea mult locuri.

Această drumeție o recomandăm tuturor, este un traseu destul de ușor de parcurs indiferent de vârstă; drept dovadă, am întâlnit copii de trei-patru anișori alături de părinții lor, dar și persoane trecute probabil de 70 de ani. Tot ceea ce trebuie să faceți este să aruncați o privire asupra prognozei meteo, știut fiind faptul că la munte vremea are tendința de a se schimba rapid. Este indicat să aveți încălțăminte adecvată, dar și o sticluță cu apă sau câte ceva de ronțăit, mai ales dacă urcați la cascadă alături de copii mici.

Există și un lucru negativ pe care vreau să-l menționez aici: la câțiva metri de cascadă a fost permis accesul unui comerciant ambulant ce a improvizat acolo o tarabă cu chipsuri, pufuleți, bere, sucuri, mici jucării etc. Gândindu-ne la frumusețea naturală a acelui loc din inima pădurii, respectiva tarabă este desprinsă parcă dintr-un alt film... cu siguranță nu unul grozav! Însă problema cea mai mare este faptul că mulți cumpără de acolo diferite produse și aruncă apoi ambalajele la întoarcere pe marginea potecii, de parcă ar fi greu să le mai țină preț de câteva minute până la primele coșuri de gunoi din stațiune! Așadar, vă rugăm (indiferent de zona pe unde vă plimbați), nu mai aruncați gunoaiele prin pădure, altfel copiii noștri s-ar putea să nu mai aibă șansa să se bucure de natură așa cum arată ea în prezent!

Acestea fiind spuse, recomandăm tuturor celor care ajung la Bușteni frumoasa drumeție spre cascada Urlătoarea!

Vă dorim o toamnă frumoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 1916 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI