Bușteni

TIPĂREȘTE

Despre Bușteni este greu să mai scrii! Adică, cine aș fi eu să încep să povestesc ce și cum în Bușteni?! Am fost aici, cu regularitate, adică, măcar o dată la 2 ani, de pe vremea de când aveam 16 ani, adică un pic înaintea lui Burebista, pe vremea când trebuia să centrez, la cererea lui Zamolxes, fluxul energetic ce iese din Sfinx.

Eram sigur că, după atâtea mănăstiri, fie ele și din Vrancea, după ce o să vin de la Bușteni o să scriu un review de-o să rup inima târgului, webmasterul avea să mă facă ghid pe viață pentru această localitate și voi toți, prin voturile voastre, o să mă propuneți, direct, la Pulitzer Prizes... îmi și pregătisem discursul, ăla cu mulțumiri aduse mamei, prietenilor și, mai ales, mie!

Când colo, după ce am fost acolo, îmi dau seama că n-am ce să mai scriu: toată lumea fost aici, tuturor le-o fost plăcut, ce naibii să mai scriu și io?!

Despre cazare, canci, nu poci, am stat la un hotel cu circuit închis, despre peisaje, ce să mai bîigui, munții sunt cel mai frumos de văzut la Bușteni, despre Castelul Cantacuzino, nope, n-am atâtea vorbe-n vocabular să-l descriu.

Pe urmă, am fost la Sinaia unde, la fel, m-am chinuit : Cota 1400, Peleș, Mănăstirea Sinaia!

Deci, da, nu am cum să vă rup gura cu postarea asta, totul a fost frumos de-a intervenit blazarea și rutina

Mă rog, or fi și persoane cărora să nu le placă Bușteniul... fiecare are dreptul la o părere și o opinie, cine-s io să mă erijez în arbitru?!

Cel mai simplu, o să vă spun c-am ajuns la Bușteni vineri, 13.03.2015, pe la ora 14,30. Plecasem pe la 11 din Mărășești, trecut prin Focșani, luat prieteni, trecut pe Ojdula Munții Vrancei, apoi Tg. Secuiesc- Brașov- Bușteni.

Drumul bun, cu excepția ultimilor 4-5 km de pe traseul Lepșa- Ojdula, porțiune de drum în care noroiul este destul de gros ca să sară pe parbriz și ștergătoarele să nu poa' să-l șteargă.

Ajuns la Tg. Secuiesc, oprit la stație PETROM, am discutat cu fata de la casă și, cu numai 12 lei, m-am împrietenit cu băieții de la spălătoria auto unde am obținut un spălat de mașină, exterior.

Mi-au spălat băieții ăia mașina și, după ce au dat jos o basculantă de noroi de pe ea am putut să-mi revăd Fordul. Bucurie nespusă, căutat și recuperat gașca și plecat, voioși, spre Brașov.

Bușteniul este, pentru mine, deosebit. Pe vremea când teza la matematică era principalul factor de stress pe care-l aveam, mergeam, vara, pe munte. Îmi târam un rucsac ce avea vreo 25 de kile, din ăla, pe bară de aluminiu, de rama căruia atârnam cortul, sacul de dormit și o mare pătură, urcam cu telecabina și de-acolo plecam spre Vf. Omu, Crucea de pe Caraiman, Babele, Sfinxul, Piatra Arsă, mă rog, ce era de văzut. Dormit la cort, făcut mâncare la foc, cântat la chitară, ăia de știau, io behăiam doar vocal.

Pe urmă, am mai îmbătrânit, a apărut moțul de fiie-mea, nu m-am mai urcat, cu pasul. Am preferat atitudinea de pantalonar, mergeam cu mașina, urcam cu telecabina, încălțat cu pantofi de sport și un simplu rucsăcel, în care puneam câte o sticlă cu apă și vreo două sandvișuri.

Acuma-s și mai martalog, dar, deși se adună anișorii, inima e tot tânără și amintirile proaspete.

Scuze pentru divagație, cei care aruncați câte-o geană pe-aicea știți că nu concizia este talentul meu, dac-oi avea vreunul!

Spuneam deci că ne-am cazat și am așteptat și restul grupului, toți oameni serioși, cu burțile de rigoare și cheliile aferente. Normal că mă refer la bărbații grupului, cu observația că eu nu-s chel, așa vreau eu, să mă rad pe cap!

De la hotelul unde eram cazați se vedea perfect Castelul Cantacuzino așa că, seara, după ora 18, am ieșit, la pas, spre el.

Castelul Cantacuzino este tare frumos ! Stați liniștiți, nu o să vă spun cine l-a construit și de ce, găsiți astea pe siteuri, dacă știți carte puteți citi acoloșa. Dacă nu știți, puneți pe cineva să vă citească!

Am făcut fotografii, multe fotografii. Din păcate pentru mine, am făcut doar cu telefonul și calitatea lor nu este chiar de un concurs foto. Vă spun doar că este o construcție majestuoasă. Din păcate, după ora 18, castelul este închis ca muzeu așa că am căscat ochii doar pe dinafară. La parter funcționează și un restaurant. O sticlă de vin, printre cele mai ieftine, costă 68 de lei. De unde veneam noi? De la Vrancea. Ce-aveam noi în bagaje?! Yeap, right! So, n-am beutără vinul lor!

A doua zi am plecat spre Sinaia, cu microbuzul de linie. Am plătit 4,5 lei, dus, am ajuns civilizat în Sinaia. Frumos oraș, dar, știți deja asta.

De-aicea, cu alt autobuz, hopa sus, la telegondolă. 34 de lei de om sau persoană, drumul dus-întors, până la Cota 1400. M-am gândit că ești cumva păcălit, dacă plătești 34 de lei pentru dus-întors și, la dus, instalația se prăbușește, huh? Este că ești tras în piept de 17 lei? Poi, cum vine asta, și prăbușit și cu banii luați, așa-i?

Mă rog, în cazul meu n-am fost păcălit, pen'că am apucat să mă întorc. Dar, să nu anticipez!

Știți că nu mă simt foarte în largul meu la înălțime. M-am uitat spre munte, spre șosea, spre de unde plecasem dar, tot am prins, cu coada ochiului, câte un stâlp din ăla, pe unde se susținea firul de stăteam noi atârnați de el.

Ajuns la Cota 1400. Frig ca-n frigider și zăpadă. Ba și un pic de ceață. Multă lume se dădea cu doagele sau cu placa, toți voioși nevoie-mare! Parte din grupul nostru s-a urcat până la Cota 2000, altă parte a rămas la Cota 1400. Știți ce-am făcut eu.

Vreo două ore am umplut timpul cu ce am putut : am belit ochii la ăia de alunecau pe pârtii, am beut o ciocolată, mă rog, am cherdut timpul!

După alea două ore, ne-am reunit, ca grup și-am coborât, întregi, Har Domnului, cu telegondola. Când am ajuns pe pământ mi s-a schimbat și starea de spirit, mi-a revenit culoarea-n obrăjori și umorul în fibra ființei mele.

Am luat la pas Sinaia, am mers spre Peleș unde am abuzat de aleile și terasa de lângă castel. Am făcut poze la greu și, bine-nțeles, am rămas fără baterie la telefon.

Peleșul este un must see. Poate că-n felul ăsta vom înțelege câte ceva din istoria noastră și vom înțelege de ce Regele Carol I-ul este un mare domnitor al României. Da, știu, eu-s împotriva Bisericii și sunt regalist. Așa, și?!

Am vizitat Mănăstirea Sinaia. Ce, credeați că scăpați în postarea asta de mănăstiri? Iote, niet! Frumoasă mănăstire, o să vedeți în poze!

Pe urmă, ne-am întors la Bușteni, rupți în gură de foame, motiv pentru care am stat la masă, cu toții, la sfântul grătar. Am beutără oarece tării, s-a făcut mișto de ăia de le e frică să urce muntele cu instalația. Dar eu țin la dârvală, plus că i-am anunțat că, dacă mai fac mișto de mine, ard fripturile! S-a lăsat o liniște de început de lume.

Duminică a trebuit să plecăm, am predat camerele, ne-am pupat cu administratorul, deși ăsta nu părea să vrea. N-a avut ce face, pe fete nu l-am lăsat să le pupe! :)

Am plecat direct spre Brașov, cu un ocol pe la Cetatea Râșnovului. Am vizitat Cetatea, făcut poze la greu. Am renunțat să mai vedem Peștera Valea Cetății, abia ce o văzusem prin septembrie, anul de-a fost.

De la Cetatea Râșnovului, țuști la Poiană. Separat grupul, marea majoritate plecat, cu telecabina, sus, la pârtie. Eu rămas jos, la Pizzeire. Până mi-a adus comanda, am făcut niște bolmoaje, de ceață și frig. Când ne-am reîntâlnit, ăia de urcaseră au venit mofluzi : sus era ceață deasă și n-or putut să se dea cu ce aveau la ei pentru alunecat pe zăpadă. Ba, mai era și frig. Deci, se pare că mă pricep la făcut bolmoaje așa că aveți grijă, cei care-mi citiți postarea și nu votați cu ”Foarte util” o să vedeți ce-o să pățiți!

Pe la 15,30 am plecat din Poiană și ne-am dus la Brașov. Căscat gura prin Piața Sfatului și la Biserica Neagră, mers prin magazine, fetele, stat la bere, toți, mai puțin șoferii, adică eu și Sorin, de conducea ailaltă mașină.

De-aicea am plecat, separat, spre Focșani : ei, prin Onești, noi, pe la Siriu. Văzut, iarăși, viaductul de la Stânca Teherău, barajul de la Nehoiu. Apoi, ață, până la Focșani, unde m-am descotorosit de famila de era cu noi și apoi, at home, în orașul istoric Mărășești.

Nu v-am descris locurile pe unde-am fost, o să postez fotografii. Și pe astea o să mă uit până la vară, când o să mă duc, iarăși, la Bușteni. Și-atuncea o să urc până la Urlătoarea, la Babe și Sfinx, până la Crucea Caraiman. Și, probabil o să vă mai stresez cu un alt review. De-oi mai fi până atunci!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2486 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI