Mâncătorii în umbra Meteorelor

TIPĂREȘTE

În zona Meteorelor, am mâncat de două ori: o cină și un prânz întârziat, astfel că a doua cină nu și-a mai găsit locul. O să vă povestesc despre ambele experiențe, pentru că noi am fost mulțumiți de ele și, ca atare, le putem recomanda.

Am ajuns la Chrysorama Rooms la „ora de aur”, când soarele poleia frumos întregul peisaj, făcându-l de două ori mai prețios. Am fost un pic dezamăgiți când am aflat că restaurantul pensiunii nu funcționa decât pentru mic dejun și ceva vreme am cam stat în cumpănă dacă n-ar fi mai bine să renunțăm la cina din seara respectivă; Paul nu se simțea bine și nu-i prea trebuia nimic, Diana și Milena ciuguliseră niște baclavale cumpărate de pe drum, iar eu și cu Tati... În plus, ne aflam cam „pe deal”, destul de departe de „civilizație”... Totuși, am dat o căutare pe Google și am descoperit vreo 3-4 mâncătorii chiar la baza dealului, iar distanța până la cea mai apropiată era de numai 10 minute!

Acest ultim aspect ne-a dat curaj și, curând după apusul soarelui, am hotărât să purcedem, „să luăm ceva, ușor, de seară” – eu, Tati și Milena numai. Am ales Restaurantul Meteoron Panorama; practic, am coborât dealul (cu superba panoramă a Kalambakăi, în care începuseră să se aprindă luminile, tot pe mâna dreaptă), am traversat șoseaua și am ajuns. Fix... 12 minute (că ne-am mai oprit de vreo 2-3 ori pentru fotografii????).

Am intrat într-un holișor decorat cu arbuști de bouganvillea... de plastic (foarte reușiți totuși), apoi într-o sală de mese uriașă, îmbrăcată pe două din laturi aproape numai în ferestre mari, de sus și până jos; posibil ca în sezonul cald acestea să se poată deschidă și locul să devină o terasă acoperită. Oricum, zona asta comunică cu o alta mai mică, „de interior”, precum și cu o terasă pe mai multe niveluri, cu vederi splendide la oraș și la grupul de stânci la poalele căruia este adăpostit restaurantul.

N-a fost greu să găsim masă liberă, de fapt, fiind marți seara, locul era destul de slab animat. Totuși, gazdele n-au găsit de cuviință să facă rabat la atmosferă: toate mesele erau frumos aranjate, acordurile muzicii grecești răzbăteau vesele din difuzoare, chelnerii alergau încolo și încoace. Deși eram doar 3 persoane, n-au zis nimic că am dorit să ocupăm o masă mai mare, ne-au invitat să stăm unde vrem (chiar au precizat asta, pentru că inițial aleseserăm o masă mai mică, dar pe urmă ne-am mutat la una cu view mai bun).

Am comandat o salată cu rucola, sfeclă și brânză (aproximativ), o porție de musaca și un fel de tocăniță de vițel. De băut, câte o bere locală pentru mine și Tati, un ceai pentru Milena. Până ne-a venit mâncarea, am colindat un pic pe afară, pe terasele etajate și am făcut câteva poze. Bineînțeles că la vremea aceea erau pustii, bătea un vânt rece (eram în ultima zi de aprilie), dar îmi imaginez ce bătaie o fi pe mesele alea în sezonul cald! Oricum, oriunde te-ai uita, priveliștea îți tăia răsuflarea!

Am primit din partea casei un coș cu pâine ușor prăjită, stropită cu ulei de măsline și presărată cu oregano și un bol mic cu măsline, cu care ne-am făcut de lucru până să vină felurile comandate. Acestea n-au întârziat decât un timp rezonabil și ne-au satisfăcut, în mare, așteptările. Cea mai bună a fost declarată tocănița mea (deși un pic cam sărată), care a fost servită gratinată cu brânză și ierburi, într-un vas de lut. Musacaua lui Tati a fost însoțită de un sos pe bază de smântână, dar... să zic că am mâncat musaca mai bună cu alte ocazii... Salata fetei foarte bună, intersantă combinația (parcă avea și nuci).

N-am mai făcut mulți purici pe-acolo după ce am mâncat, eram oarecum îngrijorați pentru Paul (a fost bine în final, o ușoară indigestie) și a doua zi ne aștepta turul de forță la mânăstiri. Total-general, pe notă a apărut suma de 47,6 euro, rotunjită la 50. Mulțumitor pentru 3 persoane.

A doua zi, fără să știm exact ce ne așteaptă la fața locului, am purces întru vizitarea Meteorelor. Am avut noroc și le-am prins deschise pe toate, dar pe la a 4-a sau a 5-a burticile au început să ne dea de știre că mai au și ele nevoi... Eram conștienți însă că dacă întrerupem, nu va mai fi chip să terminăm în aceeași zi. Și taman Marele Meteor să-l ratăm?! Așa că am tras tare și, pe la 2 jumate – 3 am dovedit. N-am putut însă să nu-i dau dreptate unei doamne cu care ne-am intersectat în timp ce coboram spre locul de parcare: „Mi-e așa de foame, că aș mânca până și bătaie!”

Ei bine, era de preferat mâncare să mâncăm, asta e clar! Am zis să ne oprim la una din tavernele din Kastraki, ochisem câteva tare drăguțe dimineață, dar rulând încetișor pe lângă ele, am constatat că mese libere – ioc! Până la urmă am hotărât să oprim undeva și să luăm zona la pas, om găsi noi ceva... Am lăsat mașina în parcarea de vis a vis de Taverna Paradisos și am traversat, atrași (și) de aspectul său rustic – terasă umbroasă, sub acoperiș de șindrilă și multe, multe, multe flori! N-a fost chip să ne apropiem însă, nici măcar înăuntru nu mai aveau locuri.

Ne-am întors un pic pe marginea șoselei, căci văzusem indicator spre centrul localității și eram sigură că acolo era imposibil să nu întâlnim mai multe mâncătorii. Într-adevăr, fiind vorba de o stradă laterală, fluxul vizitatorilor scăzuse vertiginos și în curând au început să apară și tavernele. Ne-a atras un mic panou amplasat pe trotuar, în fața uneia din ele: „Garden with view”. Wow, la view nici n-am sperat! Am încercat acolo.

E vorba de Batalogianni, o pensiune cu restaurant, din câte mi-am dat seama ambele în stil pur grecesc. Grădina cu vedere e undeva, în spate, dar nu erau mese libere. În schimb, am găsit una potrivită pentru noi (de parcă ne aștepta!) pe micuța terasă din față, pe care se coboară din stradă. Ne-am așezat acolo, n-am riscat să mai bântuim prin zonă, că și-așa eram rupți de foame!

Ei bine, lucrurile s-au mișcat destul de greu, timpii de așteptare au fost mai mari decât media – și până să primim meniurile (după câteva minute le-am dibuit și ne-am servit singuri), și până să ni se ia comanda, chiar și băuturile au venit destul de greu (eram rupți și de sete, normal; rezervele de apă ni se terminaseră de mult), ca să nu mai zic de mâncare (ni s-au adus porțile pe rând, pe măsură ce erau preparate, așa că nici n-a mai contat care ce-a comandat, oricum am gustat câte puțin din fiecare!). Totuși, nu i-aș învinovăți prea tare, cei câțiva ospătari și tanti bucătăreasa roboteau din greu, erau full ambele terase! Dacă așa e într-o zi de miercuri, nici nu vreau să știu cum e la sfârșitul săptămânii! Ce-i drept, ne aflam în data de 1 mai, poate era zi liberă și la ei...

Oricum, n-am avut ce face decât să avem răbdare. Ne-am ocupat timpul cu lucrurile frumoase ce ne înconjurau: vederea câtorva stânci pe fundalul peisajului, florile din marginea terasei, joaca unui băiețel de la masa vecină cu un cățel de pripas... La o altă masă petrecea foarte zgomotos un grup mare de pensionari greci, pare-se că aniversau ceva și, chiar dacă nu înțelegeam mai nimic din conversație, veselia lor ne-a molipsit și pe noi. Din când în când, tanti bucătăreasa ieșea și cobora pe niște trepte în spatele casei, de unde apărea după câteva minute cu poala plină de diverse legume; sunt sigură că am văzut defilând astfel și viitorii noștri dovlecei pané! :P

Așteptarea a meritat cu prisosință, pentru că totul a fost excepțional de gustos! Mâncare adevărată, de casă, gătită de o gospodină profesionistă, ce mai! Am avut așa: dovleceii de care am amintit deja, salată grecească, feta cu legume la cuptor, musaca (asta da!), souvlaki de pui și de porc, servite cu sos tzatziki și cartofi prăjiți, coaste de miel (yummi!), vânătă umplută cu legume și brânză. Plus pita de-aia bună și caldă! Le stropirăm adecvat pe toate, ba cu un pahar de vin, ba cu apă sau sucuri. N-a mai fost loc de desert, am plecat rostogolindu-ne și desigur că nu ne-a mai trebuit altă masă pe ziua respectivă. Am plătit undeva la vreo 80 și ceva de euro; am pierdut nota de plată, dar cam așa îmi aduc aminte. Recomand! (Și poate aveți noroc să așteptați mai puțin ca noi!)

---

VIZUALIZĂRI: 1476 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI