ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
JAN-2021
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Am mâncat bine la Albota

TIPĂREȘTE

Prima ieșire din anul 2021 a fost în zona Albota - Sâmbăta de Sus. Auzisem recent de pârtia de la Drăguș și ne-am dus să o vedem.

Am pornit pe traseul Râmnicu Vâlcea - Șelimbăr – Victoria – Drăguș. După vreo două ore jumătate, timp în care ne-am oprit pe marginea drumului să ne bucurăm de zăpada abundentă, am ajuns la pârtie.

Pârtia nu este mare, dar după părerea mea este bună pentru începători și copii. În momentul în care am ajuns noi erau puțini turiști, dar pe la orele amiezii locul s-a animat de la țipetele copiilor. Lângă pârtie, la vreo 200 de metri am descoperit un parc de aventură, atunci nu era deschis dar sunt sigur că în lunile călduroase este plin de doritori de aveturi. Apoi am vizitat stațiunea Sâmbăta și Mănăstirea Brâncoveanu.

Trecuse bine de orele amiezi și ni s-a făcut foame. În stațiune nu am găsit nici un restaurant deschis așa că ne-am îndreptat spre Albota să mâncăm un păstrăv.

Am ajuns repede la Albota, Complexul Turistic „Păstrăvăria ALBOTA” este situat la poalele munţilor Făgăraş și este ușor de găsit. În funcţie de direcţia dinspre care veniţi, aveţi 2 opţiuni de acces, marcate prin indicatoare:

- cu acces pe DN1 din Arpaşu de Jos spre satul Arpaşu de Sus, iar de aici 4 kilometri până la Pastrăvărie, pe drum asfaltat

- cu acces pe DN7 C Transfăgărăşan, spre Mănăstirea Cârţişoara și după 3 kilometri se ajunge la Păstrăvărie.

Coordonatele GPS ale locației sunt următoarele: N - 45.69812400 și E - 24.61071400.

Complexul Turistic Albota

Complexul turistic Albota oferă cazare turiștilor în mai multe incinte. Recepția se află în incinta principală. Turiști se pot caza în Vila Poenița sau în căsuțele de vacanță din lemn. De asemenea, complexul oferă și loc de campare pentru cei veniți cu rulota, sau cei care doresc să vină cu corturile.

În incinta complexului sunt vreo 6 bazine cu păstrăv și un bazin cu sturioni.

Alimentarea cu energie electrică a întregului complex este realizată cu ajutorul unei microhidrocentrale proprie.

Locurile de parcare sunt numeroase, majoritatea sunt poziționate lângă clădirea principală.

Vizita noastră

Am lăsat mașina în parcare apoi ne-am îndreptat spre restaurant. Era trecut de orele amiezei și localul era destul de aglomerat. Am găsit o masă liberă și ne-am așezat acolo. Am primit imediat două meniuri pe care am început să le răsfoim.

În meniul restaurantului găsim produse din bucătăria locală românească, dar și din bucătăria internațională. Produsele din meniu sunt scrise în limba română, germană și limba engleză. Aici se pot mânca toate cele trei mese ale zilei. În meniu găsim: ciorbe, salate, preparate din carne de pui, vită, porc, pește, paste, deserturi, băuturi alcoolice și răcoritoare, cafea, etc

Vă dau exemple de preparate și prețurile lor:

Ciorbă gulaș de bivoliță - 18 lei

Ciorbă țărănescă de văcuță – 18 lei

Ciorbă de păstrăv – 18 lei

File de păstrăv în sos de vin – 39 lei

Păstrăv la grătar cu mujdei și mămăligă – 32 lei

Pastramă de berbecuț la grătar cu mujdei și mămăligă – 32 lei

Pulpă de ied la grătar cu dulceață de ardei iute – 39 lei

Tochitură arpășană cu mămăligă – 32 lei

Ceafă de porc la grătar cu cartofi prăjiți -35 lei

Suc de mere - 1 litru – 12 lei

Am comandat câte o ciobă de păstrăv și câte un păstrăv la grătar cu mujdei de usturoi și mămăligă. Până să vină mâncarea am comandat o cană cu suc natural de mere și un pahar de vin alb. Sucul este foarte bun și este făcut chiar la locație.

Interiorul restaurantului arată foarte bine, este decorat în stil rustic iar mobilierul de aici este din lemn masiv. La data sosirii noastre restaurantul nu era era chiar foarte curat, se putea și mai bine. Același lucru pot să spun și despre baia restaurantului.

După vreo 15 minute a sosit ciorba de păstrăv fierbinte, apoi păstrăvul cu mujdei și mămăligă. Toată mâncarea a fost gustoasă, iar servirea relativ bună.

Nota de plată a fost în valoare de 120 lei. Se poate plăti chash sau cu cardul.

După ce am achitat nota, ne-am plimbat prin complex, admirând bazinele cu pești și construcțiile din complex. De pe terasa restaurantului se poate admira Valea Arpăşelului cu Căldarea şi Rezervaţia Naturală înconjurată în stânga de vârful Albota şi în dreapta de Vânătoarea lui Buteanu (2507 m). În apropire sunt foarte multe locuri interesante de vizitat.

Peisajul este de vis, iar mâncarea foarte bună, la prețuri acceptabile.

Vom reveni la Albota în vară, poate până atunci personalul complexului va mai remedia o parte din problemele existente.

Toate cele bune.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de zlatna in 10.05.21 08:26:40
Validat / Publicat: 10.05.21 09:18:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.

VIZUALIZĂRI: 1825 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 a fost zăpadă multă în ianuarie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm pe Transfăgărașan? :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065536975860596 sec
    ecranul dvs: 1 x 1