Experiențe culinare în Agios Nikolaos  

TIPĂREȘTE

Dintre cele patru prefecturi cretane, Lasithi este cea mai puțin vizitată, mulți turiști alegând să poposească în capitala sa Agios Nikolaos, în pădurea de palmieri Vai, pe Platoul Lasithi ori în insula sudică Chrissy doar pentru câteva ore, și nu pentru un sejur. Acesta presupun că e motivul lipsei de reviewuri de restaurante din oraș pe site-ul AFA.

Fără pretenția de a umple acest gol, voi detalia în cele ce urmează experiența mea cu gastronomia locală.

Iar prima observație pe care o voi face se referă la „goliciunea” rușinoasă... ???? a tavernelor.

În iunie 2021, al doilea an al pandemiei de Coronavirus, am avut ghinionul de a „beneficia” de imaginea dezolantă a unor cârciumi aproape pustii: știut fiind că grecii preferă să mănânce acasă, ieșind seara la plimbare doar pentru o cafea, un suc și cel mult o berică..., slaba prezență a turiștilor, cei pe care se bazează în fapt proprietarii de taverne, a avut drept consecință închiderea pe termen nedefinit a multor stabilimente de acest gen, cele care funcționau încercând din greu să supraviețuiască, în speranța unor vremuri mai bune.

Cel mult 2-3 mese ocupate peste tot - pas de a te putea ghida după numărul de clienți pentru a dibui cele mai bune și mai populare mâncătorii... Iar fără acest tip de recomandare, cea mai serioasă, după părerea mea, am încercat alte metode de selecție dintr-o ofertă culinară altminteri suficient de generoasă.

La prima tavernă testată ne-am oprit după ce i-am studiat cu câteva ore înainte meniul afișat afară când am ieșit de pe plaja Ammoudi, situată chiar vizavi. Și am dat lovitura!

Arismari Mediterranean & Cretan Cuisine, strada Akti Koundourou nr. 40, a fost cea mai inspirată alegere pe care o puteam face. După două zile petrecute în Agios Nikolos, înțeleseserăm deja că nu ne puteam aștepta la un aflux de consumatori, așa încât nu ne-am lăsat influențați de terasa goluță, în care, cu excepția unui localnic singuratic și a unei familii de străini cu o fetiță mică, am fost singurii meseni. Am reușit așadar să parcăm mașina în imediata apropiere a tavernei, spre care ne-am îndreptat apoi cu hotărâre.

În privința amplasamentului, marele atu al lui Arismari este poziționarea pe țărm, de care o desparte doar strada relativ îngustă, însă intens circualtă, așa încât în timp ce mesteci de zor, te poți bucura din plin de panoramele marine. Ca decor al terasei, se vede treaba că proprietarii nu s-au străduit prea tare, optând pentru un stil simplu și discret: gresie maro în ton cu nuanța blatului de mese, combinată în chip fericit cu albul picioarelor de scaune și al tencuielii. Înăuntru însă ambientul părea ceva mai elegant: mese rotunde sau dreptunghiulare și scaune din lemn masiv, plus câteva accente de culoare pe pereți, printre care omniprezentele sirene... ???? Mă rog, gusturile nu se discută.

Ba se discută! ???? Căci despre gustul mâncării de la Arismari pot zice că mi s-a părut divin! Și nu am fost deloc surprinsă descoperind ulterior pe Tripadvisor că restaurantul are un rating de 4,7 din maxim 5.

De cum am ajuns, am fost întâmpinați de o doamnă la vreo 40 și ceva de ani, foarte drăguță și la propriu (am sesizat asta în ciuda măștii), dar mai ales la figurat, care a fost foarte atentă la nevoile noastre pe tot parcursul cinei. Ne-a adus meniul și imediat a venit cu un platou on the house cu năut marinat, tzatziki și pastă de măsline, însoțit de un coșuleț cu pâine caldă, strașnic frecată cu ulei și mirodenii.

Aici trebuie să fac o paranteză și să vă spun că în ziua aceea vizitaserăm plaja Vai și Mănăstirea Toplou iar la întoarcere, pe la ora 4 după-amiaza, deciseserăm să sărim peste masa de prânz și să mai facem vreo două băi la Ammoudi. Prin urmare, ne era o foame de lup!

Așa se explică faptul că am tăbărât pe mezedes și aproape că le-am dat gata, după care am emis o comandă consistentă. Noi fiind, de fapt, niște oameni foaaarte cumpătați, de felul nostru... ????

Meniul de la Arismari este într-adevăr mediteranean (paste și rizotto) și cretan, acesta fiind punctul forte al restaurantului: plăcinte cu brânză sau spanac, Cretan cheese, fried pork in Cretan way, omletă cretană cu porc afumat, salată cretană și tot felul de specialități locale gătite la cuptor. Nu lipsesc carnea de vită, pui sau miel, peștele și fructele de mare.

Multe preparate îmi făceau cu ochiul, dar în final am cedat ispitei banalilor calamari perfect prăjiți (7,50 euro; o mare feblețe a mea, pe care rareori o consum altfel decât pe malul mării), în timp ce Adrian a comandat hamsii (anchovies) marinate (6,50 euro), din care am gustat și eu - un deliciu! La felul principal eu am ales vită la cuptor cu paste de casă care se topeau în gură (14 euro), iar Adrian capră în sos de vin alb cu cartofi gratinați (12 euro), care se vedea de la o poștă că nu erau frozen wedges.

Mi-e greu să descriu gustul excepțional, simplu și în același timp rafinat, al mâncării ????, pe care nu a fost nevoie s-o ajutăm să alunece pe gât cu niscai licori. Am băut totuși (de sete...) un litru din vinul casei, alb, sec, și două sticluțe de soda water.

Ne-am declarat supermulțumiți, și deși ghiftuiți, nu ne-am dat în lături de la a încheia apoteotic masa cu câte o feliuță de pepene roșu și niște îmbucături dintr-o prăjitură tip negresă cu înghețată.

Totalul consumației a fost 52 euro, o sumă aparent mare dar deloc așa, având în vedere că ne răfățaserăm cu niște feluri mai deosebite și mai scumpe. La final, am rugat-o pe doamnă să-i transmită felicitările noastre bucătarului iar ea ne-a îndemnat (într-o engleză foarte bună) să o facem chiar noi, împricinatul - nimeni altul decât soțul dânsei -, aflându-se la acel moment pe terasă, la odihnă. Ceea ce am și făcut.

Recomand din toată inima acest local de familie excelent! ????

Taverna Olga, https://www.facebook.com/TavernaOlga23289/, Epar. Od. Agiou Nikolaou - Vrouchas nr. 29, ne-a fost recomandată de Manos, fiul Elenei, gazda noastră, și am dat curs sfatului său cu bucurie, căci o ochisem deja de pe plaja Havania, deasupra căreia tronează. Mai mult decât atât, de fiecare dată când trecuserăm cu mașina prin fața ei, eu zărisem și câțiva clienți. Iar poziția sa înălțată pe un delușor garanta panorame spectaculoase ale Mării Cretane, de care am avut parte cu vârf și îndesat, primind drept bonus - căci, se știe, e și după sufletul omului???? -, un superb răsărit de lună, așa după cum veți remarca și voi din pozele atașate.

Olga (întâmplător, al doilea prenume al meu) a fost, din câte am înțeles citind o recenzie pe Tripadvisor, unde - apropo - localul e cotat cu 4,5 -, prima proprietară, afacerea fiind preluată în 1977, după moartea acesteia, de fiul său Stathis, ajutat de fiica lui. Este așadar o tavernă cu tradiție.

Admirăm din nou clădirea din piatră cu terase pe două nivele și pornim să urcăm scara, rânjind la revederea nelipsitei sirene pictată în stil kitsch. ???? Odată ajunși sus, remarcăm în stânga barul iar în dreapta mesele și scaunele albe, fețele de masă în carouri alb cu albastru, elementele decorative cu tentă rurală, ghivecele cu plante și bolta de viță de vie (cu struguri) agățată de grinzile din lemn.

Ne așezăm la o masă din margine, pentru o vedere mai amplă asupra Golfului Mirabello, și suntem luați în primire de un chelner. Studiem meniul, din care destul de multe preparate au fost șterse, altă consecință nefericită a pandemiei, și constatăm că include felurile clasice, găsite cam peste tot în Grecia, dar însoțite de fotografii, o adăugire binevenită pentru necunoscători - printre care nu ne numărăm. ????

Prețurile sunt și ele cele uzuale, așa încât, după o scurtă consultare, comandăm pentru început dolmadakia (sărmăluțe în foi de viță - 5,50 euro) și cheese saganaki (4,50 euro). Bune! La felul principal, Adrian mă ia prin surprindere, declarând că nu îi e foame, drept care cere o porție de plăcintă cretană cu brânză - 4 euro. Și mai surprinsă sunt de reacția lui: e absolut încântat de gust și mai cere o porție, pe care o ia la pachet, cu scopul de a o mânca (pe furiș ????) a doua zi dimineața.

Gust și eu, sunt bune plăcințelele, nu neg, dar parcă nu așa de nemaipomenite, după părerea mea... În fine... Eu una mă las convinsă să încerc o musaca (8 euro) excelentă, făcută ca la mama ei acasă (sau poate ca la vecinii turci, însă vă sfătuiesc să nu rostiți cuvântul „Turks” sau „Turkish” în Grecia...)

Bem un litru de vin și două sticluțe cu soda water - știu, e pictisitor, dar ăsta este tabietul nostru - și la final plătim consumația de 38 euro și nu primim nimic la schimb în afară de mulțumiri. Pentru că nu merităm! ????

Stavros taverna-bar-cafe se află tot pe țărm, pe Epar. Od. Agiou Nikolaou - Vrouchas la nr. 8, deci mai aproape de centru. Am ales-o din comoditate, fiind în drum spre casă și având o parcare alăturată. E amplasată cu spatele la mare, așa încât aici nu ne-am desfătat ochii decât cu un copac falnic și un tufiș viu colorat la intrare, și cu o plăntuță drăguță în vaza de pe masă. Decorul era completat pe terasă de mai multe ghivece, în timp ce în interior lavițele, ștergarele cusute, strachinile pictate și alte decorațiuni încercau să reproducă o ambianță rustică ce mi-a amintit de casele noastre țărănești.

Deși am apreciat eforturile, am avut de la bun început presimțirea că Stavros cunoscuse vremuri mai bune; ulterior aveam să descopăr pe Tripadvisor o notă de 4,5 nemeritată, însă formată probabil ca medie a scorurilor adunate peste ani, și o recenzie din urmă cu ceva timp care elogia calitățile de bucătăreasă ale Mariei, proprietăreasa vârstnică (și singura angajată a localului, din câte mi-am dat seama).

Am dedus că taverna are o oarecare vechime, ceea ce ar explica cele două desene cu iz de epocă de pe meniu, într-unul din ele apărând un cetățean ținând în mână o tipsie cu un pește pe care se grăbește să-l servească mușteriilor. Și alături, textul „Oh, yes! Bizzniss. No problem!” „No problem!” pare a fi, de altfel, deviza localului, repetată și în scris pe pereți, și oral de către Maria în fața noastră în două sau trei rânduri. Acu’ ce să zic?!! Nu-i, cu siguranță, cea mai deșteaptă alegere în materie de sloganuri... ????

Toate bune și frumoase, numai că la ora actuală taverna Stavros are probleme și oferta e foarte subțire și anostă, motiv pentru care singurii clienți, în afara noastră și a unor obișnuiți ai casei care trăncăneau cu cafele și sticle de apă pe masă, au fost o pereche de români care s-au ridicat și au plecat nervoși după ce au periat meniul.

Adrian a vrut să-i imite, dar l-am oprit eu: recunosc că m-am lăsat înduioșată de Maria, care se agita în jurul nostru... Că așa sunt eu, simțitoare! ????

Până la urmă am comandat taramosalata (salată de icre; 2,20 euro); supă de roșii (3,20 euro); calamari (7 euro; în farfurie predominau însă cartofii prăjiți, dintr-aceia cumpărați congelați); musaca (7 euro, cu brânză și roșii! care îi schimbau complet gustul). Am udat consumația cu litrul de vin și apa gazoasă, bașca rakiul din partea casei - să fie primit! , și totalul a fost de fix 30 de euro. Ieftin, acesta fiind probabil la acest moment singurul atu al localului.

Pentru a nu lăsa însă să persiste pe cerul gurii (sau în suflete!) gustul oarecum amar al experienței de la Stavros, vă propun să o urmăriți pe actrița Tzeni/Jenny Karezi (1932-1992) într-o scenă dintr-un film în care interpretează un dans tradițional grecesc care trece de la ritmul lent (hasapiko) la cel alert (hasaposerviko).

Vizionare plăcută! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI