ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.07.18
STATUS: JUNIOR
LUNA
NOV--0001

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 1 MIN

Experiență culinară deosebită

TIPĂREȘTE

Pe timpul festivalului beach please, dacă tot copiii erau la festival, am spus să facem ceva și pentru sufletul nostru, al părinților.

Am auzit de locație, dar, de fiecare dată când veneam spre litoral, mi se părea peste mână să mă abat din drum.

Acum, am făcut o excepție; de fapt, două excepții, fiindcă am fost de două ori, nu doar o dată.

Cred ca a fost cea mai frumoasă evadare din ultimii ani. Ne -am simțit ca în Grecia, dar am fost la noi acasă; până la urmă, dacă se vrea și este dorință, putem să simțim gustul mâncărurilor mediteraneene și în România.

Să fiu cinstit, nu sunt un fan al fructelor de mare; chiar, pot spune, le evit; sunt mai tradițional.

Pe lângă excepția de a mă abate spre golful pescarilor, am mai făcut și această a doua excepție: am mâncat fructe de mare.

Am fost trei perechi, așa ca am luat un platou imens, cu tot ce poți spera să mănânci sub titulatura de fructe de mare. N-am regretat niciun moment alegerea; totul a fost mai mult decât gustos; se simțea gustul produselor proaspete, se simțea talentul bucătarului.

Fiindcă nu puteam pleca neîndulciți, am luat tiramisu, ștrudel de mere cu înghețată și lava cake (ne-am împărțit între noi, ca să gustăm din toate).

Dacă am scris atât, înseamnă ca am avut de ce scrie: poate sunteți sceptici, cum am fost și eu, dar merită cu vârf și îndesat experiența, iar prețurile sunt destul de decente, dacă ținem cont ca folosesc produse proaspete și niciun semipreparat.


[fb]
---
Trimis de cristinasmgh in 16.07.24 20:15:53
Validat / Publicat: 16.07.24 21:08:43
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 187 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristinasmgh); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4500 PMA (din 7 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[16.07.24 21:08:20]
»

Bun revenit pe site, cu impresii

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Agigea?:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039493083953857 sec
    ecranul dvs: 1 x 1