Asador de Aranda – restaurant renumit in centrul Zaragozei

TIPĂREȘTE

www.asadordearanda.com

Dupa cum va spuneam in review-ul anterior, intr-o singura seara am luat cina in afara hotelului in Zaragoza. Aveam un compromis cu niste clienti si, desi am incercat sa-i ademenesc sa vina la hotel, ca sa ma scuteasca pe mine de o iesire in oras, nu am reusit. Le place mult Spania, si in fiecare seara mergeau la un restaurant diferit din centru, dupa care… fiesta cat cuprinde!!

Asa am ajuns la Asador de Aranda (rezervarea o facusera ei in prealabil), in plin centrul Zaragozei, pe strada Arq. Magdalena nº 6 si nu foarte departe de Catedrala del Pilar. In parcarea subterana de langa catedrala pe care o cunoasteam de acum doi ani am lasat masina, de la 9 seara aproximativ pana pe la 3 si ceva (pret 9,90€). Iar de acolo am mai mers vreun sfert de ora pe jos, ca habar n-aveam unde este si am tot intrebat oameni pe strada.

Restaurantul este destul de maricel. Este un restaurant cu renume in Zaragoza, recunoscut pentru felurile tipice de mancare pregatite, in principal din Castilla (miel la cuptor, porcusor de lapte, sunca iberica de buna calitate, etc.), si un pic si in plan rustic, as zice. De fapt, este vorba de un lant intreg de restaurante, cu locatii in Madrid, Barcelona, Valencia, Valladolid (la “El Figón de Recoletos” am fost o singura data, prin 2006), Sevilla, Oviedo, Bilbao si Aranda de Duero, pe langa capitala Aragonului. Cel din Zaragoza inchide in fiecare duminica dupa amiaza/seara.

In forma de L (aproximativ :)), cu toalete la etaj si cateva scaune si la bar, era plin in joia aceea. Are o intrare care mie mi-a placut foarte mult, intr-o combinatie de stiluri castilian (usile, lemnul) si andaluz/maur (mozaicul de pe tavan, vitraliile colorate). In acest “lobby” deschis se aflau doua mese inalte, cu scaunele aferente, si… atat de cautatele scrumiere. Ca sa nu stai chiar la intemperie, spaniolii au inventat pentru terasele lor pe timp de iarna, un fel de sobe electrice (sau resouri), pe care le aseaza pe pereti sau ca un felinar, si langa care se posteaza fumatorii. Si uite asa ieseam, rand pe rand, sau toti gramada, la viciu afara.

Invitatii nostri (desi pana la urma ne-am dovedit a fi noi invitatii lor) ne asteptau deja de vreo douazeci de minute, zgomotosi, bine dispusi si cu doua sticle de vin desfacute deja. Le place foarte mult gastronomia iberica, asa ca “meniul” era clar. Aperitive compuse din: “jamón” cu “pantumaca” (pe care v-am descris-o si cu alta ocazie), vreo 3 platouri “cu varf” :), ca sa ajunga; cateva salate (“ensalada mixta”, adica salata, rosii, ceapa, masline, cu ulei de masline, evident). Spaniolii mananca salata la felul intai, insa noi le-am pastrat si pentru carne. Eu asa fac de obicei, desi de multe ori, ti se aduce un pic de salata si la felul doi, ca garnitura. Nu prea am reusit sa ma impac cu acest obicei al lor.

Iar felul principal a fost compus din miel si vita cat cuprinde!! Portia de “lechazo” pentru doua persoane (mielul de lapte pregatit la cuptor de lut doar cu apa si sare, si cu un gust minunat, typical Spanish, cum ar zice spaniolii mei) era foarte generoasa si adusa intr-un vas de lut, ca de obicei. Au mai fost cateva portii de costite de miel, aduse direct pe gratar, ca sa nu se raceasca si inca doua sau trei entrecoturi, cu alta plita incinsa unde iti puteai face carnea mai bine, pentru ca aici carnea de vita se mananca mai mult in sange, iar grecoaica mea facea gesturi de greata cand o vedea :) Garnitura de cartofi prajiti, de care colegilor mei spanioli le era foarte rusine: chipurile erau foarte slabi calitativ, si un asa restaurant “nu are voie” sa coboare nivelul produselor oferite. Paine asa zis taraneasca, desi nu seamana deloc cu a noastra. Dupa atatia ani m-am obisnuit insa, si am si una preferata: cea “in ulei” (“de aceite”). Spaniolii sunt foarte mandri de ceea ce ei numesc “cultura painii” (au “cultura painii, a barurilor, a taurilor”, etc.). O mentiune: daca cereti “pan” vi se va da o paine rotunda; pentru o paine lunguiata trebuie sa cereti “barra”.

S-a baut vin rosu si bun din belsug, iar la desert s-a dat pe “chupitos de la casa”, lichioruri de diverse arome, insotite de obicei de o prajiturica sau un biscuitel uscat.

De la masa vecina, foarte vesela si animata si ea, mi-a ajuns la urechi fraza (rostita cand inchinau un pahar de vin): “Pentru nevestele noastre, sa nu ramana vaduve! ”. M-a amuzat teribil si m-am intors discret: erau numai barbati, evident, colegi de serviciu de la vreo firma cu expozitie la targ.

Am fost opt persoane si masa a costat, cu bauturi cu tot, in jur de cinci sute de euro. Cam asta e pretul de persoana la un restaurant bunicel (60-70€).

Ne gandeam sa bem ceva dupa ce terminam de mancat, iar de acolo s-o tulim spre hotel. Da’ de unde. Dupa o tarie de rigoare, voiau musai sa ajunga intr-un bar la moda din centrul orasului: a fost primul bar in care eu am intrat si unde ne-au lasat sa fumam inauntru de cand cu legea cea noua. E drept, ne-au inghesuit intr-o incapere in fundul locatiei, unde erau cateva mese ocupate de jucatori de carti, si unde puteai sa tai cu cutitul fumul de tigare.

Centrul era plin de “guirris”, cum ii numesc ei pe straini (de la “strainii” de limba engleza, termenul s-a extins), pentru ca targul este international si oamenii nu merg numai la munca. A doua zi la micul dejun se citea clar pe fetele oamenilor cine iesise “de fiesta” in noaptea precedenta. Mai toti :)

Bineinteles ca eu am baut doar putin vin in timpul cinei, si dup-aia suc de ananas, pentru ca celor doi colegi cu care am fost le era foarte… sete, si cineva trebuia sa mearga cu masina la intoarcere. Nici macar nu s-a tras la sorti!! :) Insa imi voi aduce aminte cu maaaaare placere de cina din seara aceea. Am ras cum de mult n-o mai facusem.

Daca ajungeti in Zaragoza si doriti sa luati o masa traditionala, nu ocoliti Asador de Aranda. Va veti simti bine, veti manca bine si pe saturate, chiar daca veti si plati pe masura.

---

VIZUALIZĂRI: 2096 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI