ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.08.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
AUG-2016
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurantul Ciuperca mică din Sovata - mâncare bună și locație frumoasă

TIPĂREȘTE

La începutul acestei luni am petrecut câteva zile frumoase la Sovata. Cu certitudine această stațiune are pentru noi un farmec aparte, deoarece am fost și anul trecut aici și ne-am propus deja să revenim la anul. Ne place să ne plimbăm seara prin stațiune sau pe aleile de promenadă din zona lacurilor, mergem la ștrandul lacului Ursu pentru a ne bălăci în apa acestui lac heliotermic (unic în Europa), facem turul stațiunii cu tractorașul-trenuleț sau dăm o fugă la Praid pentru a profita de răcoarea din adâncurile salinei.

În acest articol nu mi-am propus să vorbesc despre atracțiile stațiunii Sovata, ci o să prezint un restaurant la care noi am servit masa de prânz, local unde ne-am simțit și am mâncat foarte bine; este vorba despre restaurantul Ciuperca mică (sau Kicsi gomba) .

În plimbările noastre prin Sovata am trecut de multe ori pe lângă acest restaurant, el fiind amplasat în partea centrală a stațiunii, în vecinătatea lacului Ursu, chiar lângă aleea spre lacul Aluniș. Restaurantul are formă circulară, acoperișul un pic bombat și seamănă bine cu o ciupercă. Pe partea dinspre lacul Ursu are două terase exterioare supraetajate care au intrări separate. În interior se ajunge dinspre aleea principală la nivelul unde se află barul + alte câteva mese, iar o scară circulară din ”inima ciupercii” face legătura cu etajul restaurantului, dar și cu nivelul inferior unde se află toaletele. Mobilierul conferă un aer elegant locației, cu scaune din fier forjat sau împletituri, cu mici aranjamente florale pe mese, cu jardiniere pe terase din care se revarsă mușcatele roșii. Copiii nu au fost nici ei uitați: pe terasa exterioară de jos (locul unde au găsit noi o masă liberă) există o căsuță de plastic pe care juniorul nostru a cercetat-o imediat, dar și o masă joasă unde cei mici puteau folosi creioanele colorate pentru a desena. Vă întrebați probabil dacă am mers acolo cu vreo carte de colorat?! Nici vorbă, doar că atunci când am luat loc la masă ospătărița care urma să ne servească ne-a adus meniurile, dar și o coroană de rege din carton care avea imprimate câteva personaje din desene animate. Am observat că fiecare copil primește o astfel de coroană pe care o colorează după cum dorește.

Noi am mers la Ciuperca mică puțin după ora 13.00 și era destul de aglomerat, însă am avut norocul să se elibereze chiar atunci o masă pe terasa exterioară (acolo doream de fapt să mâncăm, pentru a admira lacul Ursu și rătuștele care se plimbau de zor spre coada lacului). Am primit repede meniurile și comanda ne-a fost luată după câteva minute. Fiind și spațiul destul de mic, fără prea multe mese, am văzut că lucrurile se mișcă repede și asta ne-a plăcut.

Comanda noastră a însemnat o porție de supă a la Ciuperca mică (o supă de pui cu ciuperci și tarhon), o supă cremă de usturoi în chiflă, o porție de gyros cu cașcaval și o ceafă de porc la grătar + o porție de cartofi prăjiți ca garnitură (la solicitarea expresă a juniorului). Am mai cerut pentru început câte o halbă de bere Ursus, eu suplimentând cu o a doua halbă ceva mai târziu. Băiatul a vrut o sticlă de Prigat.

Nu a durat mai mult de 15 minute și au venit supele. Eu am fost foarte încântat de supa cremă de usturoi în chiflă și aproape că mă săturasem de la primul fel! Nu am mai mâncat niciodată înainte, însă voi mai comanda și altădată în mod cert! Cel mic a gustat și el de câteva ori, însă nu este un mare amator de ciorbe sau supe, așa că am continuat eu ostilitățile. Soția a fost și ea mulțumită de supa a la Ciuperca mică.

La 2–3 minute după ce am terminat cu primul fel ne-au fost aduse celelalte produse comandate. Gyrosul a fost așezat pe un platou mare și a fost însoțit de o salată foarte gustoasă, iar farfuria cu ceafa de porc și cartofii a fost ornată cu o frunză verde de pătrunjel ca decor. Mâncarea a fost gustoasă și ne-am săturat toți trei din cele comandate. În meniu există și câteva variante pentru desert, însă la noi nu mai era acum cazul. Ca să fac totuși o paranteză, desertul nostru preferat atunci când ajungem prin Ardeal este kurtos kalacs, cunoscutul cozonac împletit pe care l-am savurat în fiecare zi petrecută la Sovata.

Cu tot cu un mic bacșiș, am achitat 100 de lei pentru cele consumate, iar nota ne-a fost adusă și ea foarte repede după ce am solicitat-o.

Trebuie să mai adaug faptul că am răsfoit puțin meniul din momentul în care ne-a fost adus și până au venit supele, așa că am reținut mai multe prețuri: putere de urs – 32 de lei, bruschete cu somon afumat și ouă de prepeliță – 24 de lei, say cheese – 30 de lei (gustări reci); supa cremă de usturoi în chiflă – 11 lei, supa a la Ciuperca mică – 10 lei, ciorbă de văcuță – 9,5 lei; somon marinat în ghimbir și lime cu salată valeriană – 39 de lei, ceafă cu bacon crocant – 23,5 lei, tocană de cerb cu vin roșu – 32 de lei, risotto cu ciuperci și parmezan – 13,5 lei, spaghete bologneze – 15 lei, gyros cu cașcaval – 23 de lei, felii de curcan cu ierburi de provence și salată verde – 22 de lei, ceafă de porc la grătar – 16 lei, mușchiuleț de porc cu sos asortat din brânzeturi – 19,5 lei, cartofi prăjiți – 6 lei, salată de sezon – 8,5 lei. Se mai pot comanda separat sosuri sau murături, iar la băuturi există câteva variante de spirtoase, bere, vin, răcoritoare sau cafea. Voi atașa câteva fotografii făcute prin meniu unde se regăsesc și alte produse, pentru o cât mai bună informare cu privire la prețurile actuale de la restaurantul Ciuperca mică din Sovata.

În concluzie, nouă ne-a plăcut acest restaurant, așa că îl recomandăm tuturor celor care ajung la Sovata! Călătorii plăcute vă dorim!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 09.08.16 07:09:13
Validat / Publicat: 09.08.16 09:16:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS].

VIZUALIZĂRI: 4967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Fotografie făcută de la masa unde am stat noi.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mishu
[09.08.16 09:32:20]
»

Of! cu asta am sa-mi incep ecoul, votul l-am dat, si inca primul, insa in rest norocul meu ca am un corn si o cafea pe langa mine, ca daca puteam sa ma teleportez as fi facut-o instant.

Despre restaurant ce pot spune, arata minunat inca de la exterior si se vede ca-i acorda atentie, ti-a e drag sa intri de cum il vezi si daca si partea cea mai importanta (adica mancarea) este in regula atunci ziua este sigur reusita.

Supa de usturoi, o ador, am mancat la Sinaia la bistro "La Teleferic" despre care am povestit aici, mi se pare o supa genial pe care nu poti sa o mananci decat in aceasta paine. Noi nu stiam cum sa mancam mai repede din supa pentru a mai manca si din paine, o coaja crocanta care ti se topea in gura (ti-am facut putina pofta , ca eu inghit de zor in sec).

Mai scriu, mai arunc o privire la poza cu supa, restul arata ok, mai ma atrage berea si... gata, e de ajuns, tot o supa as vrea.

Felicitari, votat cu foarte mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[09.08.16 10:51:54]
»

@Crazy_Mouse -

Sincer, ai ceva cu silueta femeilor de pe aici? De fapt vad ca si cu a barbatilor! Buna ideea de a oferi de colorat copiilor, este un mod de a-i tine putin ocupati si supravegheati, felicitari patronilor pentru acest "serviciu" oferit parintilor. Si casuta este o idee buna, doar sa nu se razboiasca "regii" intre ei. Si nu pot sa nu ma intorc la mancare, aleg supa in paine si gyrosul de Sovata!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dana2008
[09.08.16 14:41:27]
»

Ce frumos sa mananci admirand din cand in cand frumusetea peisajului din preajma lacului Ursu!

Noi cand am fost in mai, la etaj era inchiriat, asa ca noi nu am avut privilegiul: "lake view".

Frumos articol pentru stimularea poftei de mancare! Felicitari!

Am votat si mancarea din fotografii! Yami! Trebuia o atentionare la inceputul articolului, de genul : A nu se citi cu stomacul gol ! Pericol de ulcer si gastrite de la atata inghitit dupa ce "ploua in gura"!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[09.08.16 22:10:52]
»

@all - Mulțumesc tuturor pentru că ați lecturat acest articol! Nu am avut intenția să atentez la silueta nimănui, am atentat suficient de mult la a mea!

În ceea ce privește grija pentru copii, la noi au picat foarte bine coroana de desenat și căsuța din plastic, l-au mai ținut un pic ocupat pe cel mic care parcă era pe baterii în acea zi!

Iar supa cremă de usturoi în chiflă... ce pot să mai zic, înghit în sec dacă mă gândesc acum la ea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crisv
[31.08.16 21:10:37]
»

Curios cum am dat peste acest nume cunoscut, am citit tot si multumesc pentru amintire.

Cand am fost la Sovata am mancat si eu la acest restaurant. Imi amintesc ca mi-a placut cum sunt asezate terasele, am stat la o terasa la etaj cu fata spre lac.

Am mancat ceva dulce care cred ca era dobos, foarte bun.

frumoasa e Sovata in septembrie

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crisv, Dana2008, elviramvio, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sovata?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073434114456177 sec
    ecranul dvs: 1 x 1