Cerna

TIPĂREȘTE

La Cerna am mâncat după muuuulte tatonări deși era printre cele mai apropiate restaurante de cazare. Motivul este că mereu ajungeam la 15:30 și mereu era închis, deși practic era „deschis” respectiv puteam tranzita terasa dar asta nu-mi folosea decât dacă aveam nevoie să iau o scurtătură, de servit masa nu mai era chip pentru că totul era strâns și bine ascuns – dacă se mai găsea ce – și chiar și dacă mai găseam, ocazional, personal pe terasă, tot nu-mi folosea pentru că ei tocmai făceau ultimele închideri.

Am citit multe despre Cerna. Inclusiv faptul că este închis între prânz și cină. Asta este corect.

Am mai citit și că se mănâncă bine și ieftin. Aici am obiecții. Nu am mâncat nici bine, nici ieftin. E drept, nici foarte scump nu-i dar în altă parte, cu banii pe o farfurie cu cartofi prăjiți și șnițel sau cașcaval pane luam un meniu întreg, cu ciorbă (chiar bună) și salată în timp ce farfuria de Main curse se prezenta cu mult mai apetisantă.

La Cerna cartofii prăjiți erau cam uscați, varza călită era prea sărată și uscată și aia – ziceai că-i saramură – ciorba de fasole n-avea boabe (am mai scris despre asta, am aflat ulterior și de ce), pe ansamblu, nimic catchy, nah, ce să spun, mă puteam aștepta la mâncare ca la mama dar așteptam degeaba – deși e doar o expresie că cine știe cum gătește mama?

Adevărat, peisajul ce mai salvează.

Mobilierul de lemn e reconfortant (că nu-i de plastic). Stai așa, la masă și te uiți cum se zbuciumă marea. Adevărat, pe mare, puține zile sunt liniștite și astea doar în miezul verii și nici atunci garantat că apoi, toamna, iarna, primăvara, te bate vântul de te zăpăcește. Zboară părul în toate părțile și asta devine enervant, mai ales când mănânci. Trebuie eșarfă, șapcă, pălărie, ceva chiar și la masă că altfel e mare stres.

Acuma, chiar și cu peisajul ăsta, mirific, minunat, de stai câteva zile la mare, totul este poezie. Când te îndrepți spre o lună, însă, prozaicul îți invadează fiecare colțișor al zilei și ce era mirific acum două săptămâni așa ajunge să mă scoată din minți de numa’. Nu am o problemă cu ploaia de iunie dar vântul de septembrie chiar mă scoate din sărite. Astfel că cea mai frumoasă zi de vacanță tot aia în care plec acasă rămâne.

Restaurant Cerna e în spate la Hotel Cerna, partea dinspre plajă.

E, cumva, într-un colț de faleză, dacă pot scrie așa că după Cerna e o stradă perpendiculară cu plajă și nu paralelă apoi sunt niște clădiri în drum pe care le ocolești și abia la Blue fish te întorci pe faleză, cu vizibilitate la mare.

Personalul era okei, nu zic, dar așa, pe ansamblu, o atmosferă de... Boring boring boring șiii... Perimat, așa, nu-ș cum să spun.

Că oamenii, de fapt ar merita mai mult, sigur, munca lor contează dar prea standard, prea banal și ne-eficient. Apreciez - în special - atmosfera, pe ansamblu și nu neapărat observații punctuale.

S-a putut mânca dar parcă era făcut doar ca să nu spui că nu-i. E destul loc de mai bine. Totul pare făcut așaaa... de mântuială, ' n doru' lelii.

Peisajul era super dar parcă și de ăsta m-am plictisit. Tot parcă ceva aiurea.

---

VIZUALIZĂRI: 1721 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI