GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cei mai gustoși calamari din Croația, la restaurantul Lovor, Rovinj
Orașul Rovinj m-a fermecat, este de-o frumusețe apăsătoare, te-ndeamnă să-l cucerești pas cu pas, are străduțe săbiuțe, clădiri superbe construite din piatră, este la 550 km față de Makarska - vezi impresii, 125 km depărtare de Rijeka, 250 km față de Zagreb, Veneția 250 km, Ljubljana 180 km.
Ore întregi m-aș fi pierdut pe străduțele care urcă spre Catedrala Sf. Eufemia, patroana orașului, aș fi făcut câteva excursii interesante și inedite pentru mine, aș fi vizitat un muzeu special, mi-ar mai fi trebuit câteva nopți acolo.
Adresa restaurantului Lovor: Vladimira Nazora b. b., un pic cocoțat, în capătul portului, a nu se confunda cu Grill Lovor de lângă Parcul Tematic de Distracție din Rovinj.
Rovinj e ca un parfum de vară, floral cu tente marine, o încântare pentru ochi, pentru suflet.
Portul orașului e mare, frumos, plin cu terase mai mari sau mai mici, mai scumpe sau mai normale.
Sunt multe parcări, sunt fără barieră, cu aparate pentru introdus monede. Noi am parcat în capătul portului, zona 3, cu 5 kuna/oră, 3,20 lei/ora, am căutat o terasă, mai toate erau aglomerate, doream să sărbătorim plecarea către Veneția din ziua următoare - vezi impresii
Prima dată am încercat să mâncăm pe malul mării dar aveam nevoie de rezevare, era vineri și năvăliseră italienii în Croația, se plimbau și ei un pic, așa cum mergem noi la sfârșit de săptămână la plimbare prin țara noastră.
Scăldat în soare, Lovor mi-a atras privirea datorită teraselor sale frumoase. Nu era pe malul mării, între mare și restaurant e o șosea îngustă, am traversat și am urcat cele câteva trepte, am fost întâmpinați cu un zâmbet cald și cu priviri dulci, o doamnă ne-a răsfățat pe tot parcursul șederii noastre acolo.
Terasa de la primul nivel avea vreo zece mese cu scaunele aferente, foarte comode toate, fețele de masă erau albe, scaunele erau îmbrăcate cu perne cafenii, olivierele erau prezente pe toate mesele. Pardoseala era acoperită cu gresie în tot restaurantul, și-n interior dar și în exterior.
Salonul din interior era micuț, avea mese și băncuțe, terasa de la etaj era cu o frumoasă vedere marină, era plină cu turiști.
Toaletele erau la etaj, foarte curate, aveau consumabile.
Meniul era deosebit de bogat, cu prețuri bune, porțiile de mâncare erau uriașe, ar fi trebuit să comandăm amândoi doar o porție dar nu prea ne potrivim gusturile și dorințele. Astfel încât am comandat
Două cafele gustoase
O bere
Doua cola
O porție de mici garnisiți cu cartofi prăjiți
O porție de calamari prăjiți la care am adăugat un sos de usturoi și o porție de cartofi.
Două lipii
Micii au fost excepționali, zece bucăți, porția de cartofi era uriașă, două linguri de zacuscă și cubulețele de ceapă s-au dovedit a fi super bune combinate cu cărnița tocată.
Calamarii mei au fost senzaționali, îmi plouă în gură numai când îmi amintesc. Sosul de usturoi l-am devorat cu cartofiorii prăjiți.
Cu un total de 153 lei am mâncat exagerat de mult, ne-am omenit cum se cuvine.
Mai mult am fi plătit la noi în București pentru asemenea minunății, o spun în cunoștință de cauză.
Se putea plăti și cu cardul.
Wi-Fi funcționa bine.
Timpul de așteptare a fost scurt, mi-aș fi dorit să mai lenevesc un pic pe acea terasă liniștită, curată, caldă.
Recomand cu drag acest loc, foarte bine poziționat, are și oferte pentru meniul zilei, reducerile nu sunt de neglijat.
Nu recomand Restaurantul Maestral, e pe malul mării, foarte aglomerat, mesele înghesuite, te poți trezi la masă cu necunoscuți, ospătarii nu țin cont de nimic, ei vor cât mai mulți clienți. Plus că e musai cu rezervare, se mai găsesc locuri sporadice, te așează cu oameni necunoscuți la masă ceea ce nu mi se pare ok.
Trimis de krisstinna in 04.10.18 10:37:01
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@krisstinna: Mooaaamaaa, cum arata farfuriile voastre... Si azi n-am iaurtul de citit...
Si ce de flori peste tot!
@krisstinna: să vă fie de bine! Arată foarte tare calamarii ăia!
@Zoazore: Bănuiesc eu că n-ai stat fără iaurt azi
Mulțam de vizită
@robert: Arătau foarte bine și erau foarte gustoși, bine pregătiți
Mulțumesc!
@krisstinna: Ai bănuit bine: m-am dus la băcănie și mi-am luat! Prea mi-ai făcut foame!
@Zoazore:
Îți plac moluștele? Eu cred că preferi micii Erau o minunăție, se topeau in gură, micii.
Ce crezi, m-am dus la KFC, mi-am cumpărat o porție mică de cartofi prăjiți cu 3,9 lei și mi-am făcut pofta.
Plăcerea mea divină: cartofii prăjiți Dacă îmi dai și un mujdei nu-mi trebuie carne.
Bine, moluștele și peștii, legumele și lactatele sunt înaintea oricărei alte vietăți. Iar porcul, poate sa zboare, nici nu-mi pasa.
Of, beau niște apă, mi-e foame rău
Pupici!
@krisstinna: Nu era suficient ca am citit articolul a mai trebuit sa citesc si ecourile...
”Plăcerea mea divină: cartofii prăjiți Dacă îmi dai și un mujdei nu-mi trebuie carne.
e atat de tentat ca acum m-as apuca sa fac, dar mai bine nu, in seara asata am in meniu puricei... si cred ca acum merg sa ii pregtesc, si am si o bere la rece, asa ca tu esti de vina pentru ceea ce mi se intampla.
Sa va fie de bine, arata minunat, felicitari, votat cu mare drag.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mishu: Cum adică puricei? E ceva ce nu știu
Vezi ca berea îngrașă mai tare decât mâncarea
Mulțam de vizită, pupici
@krisstinna:
”era vineri și năvăliseră italienii în Croația, se plimbau și ei un pic, așa cum mergem noi la sfârșit de săptămână la plimbare prin țara noastră.
Păi și ei, la fel, mergeau și ei prin țara lor (fostă) !
Istria și coasta dalmată nu au fost niciodată slave, ci italiene, până după al doilea război mondial, când Marea Britanie (de comun acord cu americanii și rușii) le-a făcut cadou lui Tito, drept mulțumire pentru contribuția avută la victoria Aliaților.
De altfel, cred că mai sunt încă indicatoare și în italiană. Eu am întâlnit pe-acolo destui care vorbeau italiana (din cei mai bătrâni).
În altă ordine de idei, 33 € pentru o masă de două persoane ți se pare puțin?
Noi, la început de septembrie, anul acesta, la întoarcerea din Croația, am mâncat la Zlatibor 4 persoane cu 24 €! Păstrăv, cotlet, pleșcavița! Și bere Jelen! Poate-mi fac timp să scriu despre restaurant, unul foarte bine cotat în stațiune...
Ca exemplu, porția de păstrăv (doi păstrăvi) era undeva la 5-6 €, cu garnitură cu tot. În Croația am mâncat porția de păstrăv (un singur păstrăv) la un preț dublu!
@krisstinna: Da, îmi plac, mai mult decât micii, dar, ca și ție, mai mult cartofii prăjiți, cu mujdei și brânză!
@Costi: Da, e puțin având in vedere că porțiile erau uriașe!
Am spus in articol: nu mă potrivesc la gusturi cu domnul C. Era suficient dacă, comandam o porție de ceva, ne săturam amândoi. Așa, el a lăsat jumătate din cantitate acolo, in farfurie, eu la fel.
Am fost de multe ori in Bucuresti la restaurante și am mâncat mult, mult mai puțin cu bani mai mulți.
Mergi la pizza Hut și vezi ce prețuri au, la Santorini in Bucuresti unde îți rămâne molusca in dinti și pleci nesătul, iar prețurile sunt uriașe.
Și noi puteam mânca cu 10 euro pe saturate in Croatia dar domnul C vrea eleganță, cum naiba de ai uitat?
Aaa, in Creta ne-a costat 70 euro o cină, mult mai săracă decât in Croatia.
O sa scriu și despre cârciumile ieftine din Croatia, acolo l-am dus forțat
Și da, am și un pont din Serbia, mult mai ieftin, dar Serbia nu e Croatia, totuși...
Mulțumesc, dragul meu coleg
@Zoazore: Tu vrei bătaie
Vrei să mor de poftă?
@Costi: Auzi, fă bine și scrie, la anul merg in MN cu oprire in Zlatibor
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Câteva restaurante bune în apropiere de Rovinj (zona campingurilor Ulika și Polari) — scris în 01.03.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ