ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.03.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
LUNA
FEB-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O experiență culinară delicioasă la restaurantul Hanul Domnitorilor

TIPĂREȘTE

"Suntem ceea ce mâncăm", spunea filosoful german Ludwig Feuerbach, subliniind importanța alimentației în definirea noastră ca ființe umane.

Link Google Maps: click aici

Adresa: Bulevardul Mihail Săulescu 32-34, Predeal 505300

Pagină Facebook: click aici

Fiind pe Valea Prahovei, într-o scurtă ieșire pentru o ultimă bulgăreală pe sezonul 2022-2023, la un moment dat, spre prânz, am lăsat zăpada și ne-am îndreptat spre restaurant.

Fiind oarecum în criză de timp, din cauza traficul de pe DN1 care evident se aglomera și creștea precum bălăriile pe câmp, nu am vrut să testez vreo locație nouă așa că am venit tot aici la Han.

Nu mai țin minte a câta oară este dar frecventăm locația de mulți ani. Este a patra recenzie pe AFA despre acest loc dar la fața locului am fost de mult mai multe ori. Restul recenziilor le regăsiți aici.

Revenind. În jur de 11:30 am ajuns la locație după ce am parcat mașina în parcarea de lângă Petromul din Predeal. Parcarea de vis-a-vis de fosta spălătorie pentru cine știe locația. Restaurantul nu are locuri de parcare propii dar mereu am găsit loc. La parter se desfășura o pomană, era un miros puternic de tămâie, iar popa sfințea mâncarea. Probabil că acceptă diverse evenimente, inclusiv pomeni, pentru a-și mai rotunji veniturile.

Am mers la etajul 1 unde nu era nimeni, așadar am putut să ne așezăm unde am vrut. Am ales o masă de lângă fereastra ce dădea spre DN1. Ce nu mi-a plăcut la aranjarea mesei, a fost cutia cu șervețele din LIDL (sau de unde o fi fost) care era fix cum au cumpărat-o. Știu că există cutii speciale pentru Horeca, unde pui șervețelele. Nu arunci cutia pe masă, așa cum ai procurat-o tu din magazin. Am zis că doar la masa noastră o fi așa dar uitându-mă la mesele vecine, am constatat aceeași situație. Cam neprofesional dar mă rog...

Ne propusesem să comandăm doar ciorbe, dar planul s-a scufundat la fel ca Titanicul pe măsură ce răsfoiam meniul consistent și plin de bucate alese.

Așadar am comandat două ciorbe de burtă (să trăiască!), o ciorbă țătănească de văcuță și o ciorbă de fasole în pâine. Am upgradat o parte din ele cu smântână și ardei iute ca să fie treaba ca la carte + ceva chifle.

Ciorbele de burtă au fost fantastice, foarte bune, gustul echilibrat, necesitând doar un mic imbold cu oțet. Ardeiul iute a completat perfect papile gustative, încercate serios de gustul unic. Carnea de vită de la țărăneasca de văcuță parcă mergea să fie ceva mai moale dar a fost foarte bună și ea, la fel și fasolea în pâine. O ciorbă care este foarte interesantă prin prisma modului de servire dar pe care aș pune-o în plan secund, după regele de burtă.

Apoi, pe lângă toate acestea am mai servit o Pizza Casei "Ia-mă sunt Fierbinte". Ca și dimensiune sau cantitate, pizzele erau standard, toate având 500 grame. Am adăugat blatului subțire, perfect rumenit și un sos dulce care a mers numa numa.

La final nu putea lipsi desertul. Deși burțile erau pline, s-a găsit loc și pentru ceva DULCE. Astfel că am servit o porție de papanași cu dulceață. Papanașii sunt 2 și la cerere se pot servi separat, adică la 2 farfurii și plus de asta se pot servi și cu dulceață diferită. Așa că unul a fost cu mure și unul cu afine (sper să nu greșesc).

Papanașii au fost și ei foarte buni deși mi s-au părut cam piperați (la preț), fiind 39 de lei. Pizza a fost 36 de lei, ciorbele de la 19 lei (țărăneasca de văcuță) la 23 cea de fasolea, cea de burtă fiind la mijloc cu 21 de lei. Ardeiul iute 1 leu, smântâna 5 lei iar sosul de roșii 4 lei.

Toată distracția a costat aproape 180 de lei. Mă așteptam să fiu întrebat legat de TIPS, ținând cont de noua lege care obligă fiscalizarea TIPSului. M-au întrebat dacă vreau cash sau card și... atât. Așadar înțeleg că probabil tips-ul tot pe sub mână va merge și de acum încolo, cel puțin pentru unele restaurante. Probabil că unora le este rușine să întrebe sau cine știe...

Trecând peste cutia casnică cu șervețele, carnea de vită ușor cam tare și treaba cu tips-ul, mâncarea a fost foarte bună iar servirea ireproșabilă. Și ca niciodată, ospătarul a întrebat mereu când debara masa, dacă "totul este în regulă", ceea ce mi s-a părut foarte profi.

Și de asemenea să nu uit să menționez și aranjarea sălilor. Au mese și la subsol și la parter dar și la etajul 1, plus terasă cu geamuri mari care se deschid vara. Interiorul este plin de săbii, scuturi și tablouri sau covouri imense cu domnitori români, de aici și numele...

Să ne fie de bine!


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 01.03.23 11:26:54
Validat / Publicat: 01.03.23 11:58:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.

VIZUALIZĂRI: 1899 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Pizza Casei ia-mă sunt fierbinte....
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

doinafil
[01.03.23 17:05:12]
»

Ne propusesem să comandăm doar ciorbe, dar planul s-a scufundat la fel ca Titanicul pe măsură ce răsfoiam meniul consistent și plin de bucate alese

Așa se întâmplă când ai de ales (doar citind meniul), dar ia să mergi la” all inclusive” , unde mâncarea muuuultă și diversă stă sub ochii tăi! De aceea eu nu mai iubesc „AI” , sau, dacă n-am de ales și trebuie - musai - să merg, „săr” peste masa de prănz!

Interiorul îmi place, mesele și scaunele de lemn masiv, frumos sculptate, decorurile și tot ambientul te duce cu gândul la un conac domnesc, într-adevăr!

Șervețele alea chiar că nu-și aveau locul acolo, au stricat „feng-șhui” -ul

Despre mâncare: cred că a fost și gustoasă, după cum se vede în poze! De papanași la 39 lei porția nu cred să mai fi auzit până acum, chiar dacă arată foarte bine așa, înecați în smântână și dulceață!

Important, însă, este că v-a plăcut și că v-ați simțit bine! Felicitări pentru tot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[01.03.23 17:58:32]
»

@doinafil: Bună Doina.

Am mers și la all inclusive de câteva ori și cel puțin pentru mine... care sunt mâncău (deși fizicul nu ar spune asta) este raiul pe Pământ! Dar este bine să fim echilibrați așadar este suficient un all inclusive/an (sau două? ????).

Mă bucur că nu doar mie mi s-au părut nepotrivite șervețelele alea. Despre desert, Hanul Domnitorilor a avut mereu papanași bombă, dar și prețul a urcat destul de mult, cel puțin în ultima perioadă. Nici nu-mi mai aduc aminte când am mai lăsat aproape 180 de lei la restaurant, ținând cont că nu am avut nici o bătură dar o dată la ceva timp merităm și noi să ne mai răsfățăm...

Mulțumesc de vizită, vot și ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MioritikPHONE
[05.03.23 04:16:26]
»

He he, eram peste drum,

Dar cred că ați plecat înainte să venim noi.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[05.03.23 08:19:52]
»

@Mioritik????????: Posibil. Acum am citit recenzia ta și am văzut că ai fost prin zonă. ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Mioritik, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Predeal?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062650918960571 sec
    ecranul dvs: 1 x 1