Două taverne în estul Parosului

TIPĂREȘTE

În excursia făcută în Ciclade în august-septembrie 2023 am rezervat cazări în studiouri cu chicinetă în trei din patru insule, excepția fiind Mykonos. Prin urmare, ne-am autogospodărit în mare măsură, cotizând mai puțin la restaurante și mai mult la cafenele/baruri/terase.

Dar știți și voi cum e! Ba un frappé, ba o berică ori un suc, și uite așa ți se scurg banii printre degete... 😢Și dacă mai adăugăm baclavalele și înghețatele, rezultă niște sume deloc de neglijat.

N-o să vă plictisesc cu rezumate despre plăcintării și gelaterii, mi-e de ajuns să remarc că produsele erau bune. Adică în nota obișnuită pentru Grecia.

Am luat însă masa și la câteva taverne, și din start trebuie să vă mărturisesc că nu am avut revelații gastronomice și tresăriri de fericire culinară: mâncarea în Ciclade mi s-a părut aceeași ca peste tot în Grecia, cu ceva accente locale care nu m-au dat pe spate. Cât despre servicii și prețuri, aș zice că s-au situat în limitele așteptărilor.

În ziua sosirii în Paros, după ce ne-am cazat în Logaras la Deep Blue Studios vezi impresii și am făcut o incursiune în scop de jaf și pedepsire (a se citi aprovizionare😁) la supermarketul Melanitis, ne-am pus costumele de baie, cu gândul unei scurte bălăceli în mare înaintea înserării. Groapa și lespezile de piatră de la intrarea în apă ne-au descurajat însă și ne-am lăsat păgubași, dar dacă tot făcuserăm efortul de a parcurge cei 50 de metri până la plajă, am zis să nu ne mai obosim cu prepararea prânzului întârziat sau cinei timpurii, cum vreți să-i ziceți, drept pentru care ne-am proptim la prima din cele trei cârciumi/beach baruri din sat, și anume Fisilanis Seaside & Fish Taverna.

Trecuse de ora 5 după-amiaza și adevărul e că ni se făcuse foame. Și ce foame! Țineți cont, rogu-vă, că în ziua aceea circulaserăm prin aer, pe apă și pe uscat, doar submarinul ne scăpase... 🤣 Zburaserăm cu avionul, merseserăm cu autobuzul din aeroportul până în portul din Mykonos, apoi luaserăm feribotul până în Paros și străbătuserăm cu minivanul lui Elias, gazda noastră, insula de la vest la est. Și toate astea cu o singură plăcintă la bord🥧, îngurgitată în New Port din Mykonos, plus un oarecare număr de cafele și sucuri (eu), respectiv beri (Adrian).

Bref, eram hămesiți.

Așa încât, în prima fază, nici nu am prea luat în seamă peisajul, ci ne-am repezit la meniurile puse la dispoziție de un flăcău cam buimac, care până spre finalul mesei a tooot uitat să-mi aducă scrumiera solicitată. M-a surprins un pic faptul că meniul era în engleză și franceză, dar am trecut peste asta și am început să-l studiez. Oferta nu era prea cuprinzătoare, dar nici nu era nevoie: aperitivele grecești clasice, mâncăruri la cuptor, ceva cărnuri la grătar, pește și fructe de mare și deserturi home made. La capitolul băuturi figurau berea și vinul la carafă sau sticlă.

Mai interesante mi s-au părut informațiile din foaia împăturită în meniu: am aflat că taverna funcționează din 1964! 😮, fiind înființată de bunicii Vangelis și Giakoumina ai proprietarilor actuali, și că se laudă cu prospețimea ingredientelor locale folosite și calitatea vinurilor de Paros servite clientelei însetate.

Însetați eram și noi, drept pentru care ne-am grăbit să comadăm o jumătate de litru de vin alb sec la carafă și o sticluță de soda water. Și după o matură chibzuință, care a durat vreo trei minute, ne-am decis la început pentru o porție de hamsii afumate și una de zucchinii prăjiți cu iaurt alături, iar la felul principal am cerut vițel la cuptor în sos de lămâie pentru mine, respectiv miel la cuptor pentru Adrian.

Până să sosească aperitivele am avut timp să studiez împrejurimile: taverna se află, cum vă spuneam, pe plaja din Logaras și priveliștea marină minunată este astfel garantată. Decorul era tipic tavernelor grecești de acest gen, adică lipsea aproape cu desăvârșire😁: câteva ghivece stând stinghere la marginea terasei populate de mese albe și scaune (incomode) vopsite în aceeași culoare.

Fiind o oră ciudățică, între prânz și cină, localul era aproape gol. Și totuși așteptarea a durat nejustificat de mult, de ni se lungiseră urechile de foame. Într-un final ne-a fost adusă și mâncarea, și cel mai mult mi-au plăcut aperitivele: dovleceii erau crocanți iar hamsiile se topeau în gură😋. Vițelul și mielul au fost bine gătiți, dar parcă aș fi vrut ca garnitura să cuprindă și alte legume în afara cartofilor făcuți la cuptor.

Vinul a fost, în schimb, excelent, așa că n-am dat mare importanță lentorii cu care se mișcau chelnerii, iar la final am achitat cu voioșie cei 47 de euro înscriși pe nota de plată. Acasă aveam să constat că pe Tripadvisor, Fisilanis are un scor de 4,5 din 5, obținut din 420 de evaluări.

Am pomenit de Tripadvisor. Am făcut greșeala de a mă lua după comentariile postate pe acest site în ultima seară petrecută în Paros, când după ce am făcut plajă în satul învecinat, Piso Livadi, am zis să luăm cina la cel mai lăudat local de acolo, pe numele său Halaris - fish restaurnat & ouzerie.

Cred că proprietarii acestuia plătesc sume frumușele pe reclame mascate, din moment ce în toate - absolut toate - materialele de pe internet pe care le-am consultat cu privire la Piso Livadi, Halaris era recomandarea #1.  Adevărat, e excelent situat pe faleză, lângă port, dar la fel sunt și tavernele alăturate. Ne-am așezat frumos la o masă, ne-au fost aduse meniurile și apoi chelnerii s-au volatilizat, pur și simplu. Am așteptat mai mult de un sfert de oră să ne bage cineva în seamă, după care ne-am ridicat și am plecat.

E treaba aia cu pomul lăudat... 😠

Nu ne-am îndepărtat decât cale de vreo... 5 metri😜, până la Soirée Restaurant-Pizzerie.

Taverna asta are cont  pe FB și e localizată idilic în golful din Piso Livadi în care stau înșirate cârciumioare, cafenele-baruri și gelaterii.

Și aici mesele și scaunele erau vopsite în alb. Și încă o coincidență: nota pe Tripadvisor era tot 4,5, după cum aveam să descopăr ulterior. Ce am găsit în plus față de Fisilanis: lumânările de pe mese. Pentru că era seară. Și doar eram la Soirée... 😉

Soirée este specializată în pizza, dar servește și sandvișuri, seafood și câteva feluri gătite la cuptor, plus înghețată, deserturi, coktailuri, vin și bere. Meniul pentru oaspeții străini era numai în engleză.

Comanda noastră a constat din obișnuita jumătate de litru de vin alb sec la carafă cu apă gazoasă, iar la mâncare ne-am limitat de această dată, nefiindu-ne foarte foame, la kleftiko pentru mine și musaca pentru soț. Am decartat pentru această consumație relativ modestă 33,50 euro și am fost cadorisiți la final cu câte un păhărel de ouzo.

Să fie primit! 🥂

Cel mai grozav kleftiko l-am mâncat în Metsovo în urmă cu 7 sau 8 ani, și mi-l amintesc perfect pentru că mielul, cartofii, roșiile și celelalte legume erau vârâte într-o pâine făcută în casă și aromele se amestecaseră între ele, dând un gust fanstastic compoziției. La Soirée, la fel ca în multe alte părți, kleftiko fusese înfășurat în foiță. Nu era deloc același lucru. Bun, dar nu nemaipomenit...

Cum însă serviciul fusese prompt și atent iar peisajul marin, completat în chip romantic de lumânări, ne mersese la inimă, nu am avut prea multe de obiectat.

Sărut mâna pentru masă! 🥰

---

VIZUALIZĂRI: 319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI