Bouillon Chartier Grands Boulevards

TIPĂREȘTE

Am povestit acum vreo doi ani despre rețeaua de restaurante pariziene Flunch vezi impresii, care oferă posibilitatea de a mânca bine, la un preț decent, într-un oraș, altminteri, scump. În vizita din acest an am mai descoperit o astfel de oportunitate și mi-am spus să las pontul și aici, pentru cei eventual interesați.

Mă refer la restaurantele Bouillon Chartier. În cazul acestora, problema se pune altfel: e vorba de tradiție, despre un concept păstrat și dezvoltat de-a lungul a 130 de ani, despre un crez de la care proprietarii nu vor să se abată - este posibil să le oferi clienților o masă demnă de acest nume, la un preț modest! Iată câteva detalii legate de istoria brandului, preluate de pe site-ul oficial bouillon-chartier.com/bou ... ands-boulevards :

În secolul al XIX-lea, la Paris au apărut restaurantele muncitorești, care își propuneau să se adreseze și celor cu venituri mai modeste. În această atmosferă, în anul 1896, doi frați, Camille și Frédéric Chartier, au venit cu ideea că prețul mic poate fi, totuși, compatibil cu un cadru luxos în care să fie servită masa.  

În locația situată la Marile Bulevarde domnește, până astăzi, stilul Art Nouveau, vestigiu al Belle Epoque. Sala imensă, acoperită cu un plafon de sticlă pictată, cu mobilier de epocă și mese înghesuite una lângă alta, cu fețe de masă albe, adună muncitori și burghezi care își freacă umerii într-o atmosferă prietenoasă. Timpul pare să se fi oprit în loc.

Mâncărurile sunt gătite pe loc, iar meniul se schimbă în funcție de anotimp și de ce este disponibil la producătorii locali: de-a lungul timpului, Le Bouillon Chartier a construit relații solide de parteneriat cu o rețea de furnizori, pentru a oferi clienților un meniu delicios și accesibil.

Am aflat de restaurant de la o colegă care fusese adusă aici, anul trecut, de propriul copil - care îl descoperise în perioada anului de studii petrecut în Paris. Între timp l-au mai testat și alți cunoscuți, toți s-au declarat mulțumiți, așa că am încercat și noi, ba chiar am luat aici masa de două ori. De precizat că există trei sedii: acesta, la adresa 7 Rue du Faubourg Montmartre, un altul nu foarte departe, lângă Gare de l'Est, și al treilea pe malul stâng, la Gare Montparnasse

Restaurantul căruia i-am călcat noi pragul este cel mai vechi (de aici a pornit afacerea), dar și cel mai slab cotat dintre cele trei - are 4,1 pe Google google.com/maps/place/Bou ... oASAFQAw%3D%3D3, celelalte având 4,6, respectiv 4,3. Oricum, un scor bun pentru un restaurant popular.

Este deschis 365 de zile pe an, în fiecare zi de la ora 11:30 până după miezul nopții. Nu se pot face rezervări, deși este foarte foarte aglomerat. În momentul în care ajungi aici, vezi de departe, pe trotuar, peste o sută de persoane care așteaptă, cuminți, la intrare. Iar după ce pășești în restaurant, mai găsești o altă sută de persoane care așteaptă acolo. În P5-P6 se pot vedea sforile care ajută la formarea cozilor, ca la controlul de securitate din aeroporturi. Partea bună este că rândul înaintează repede, se stă cam jumătate de oră, cel mult o oră. Organizarea este la superlativ.

De ajutor pentru minimizarea așteptării la rând este rapiditatea servirii. Personalul este numeros și bine instruit: odată ajuns în față, ești imediat condus la masă, se aduc de îndată meniurile, se ia repede comanda și, după ce ai mâncat, chelnerii stau pe lângă tine, să nu te întinzi prea mult cu vorba. Eficiență maximă, în teorie - aș spune. În practică a fost cam așa:

În prima zi, am ajuns la ora 15:20, nu mai era coadă la intrare, am prins masă de îndată (la etaj). Personalul se relaxa deja, băiatul a venit greu să stângă în urma celor de dinainte. Apoi, când a binevoit, într-un târziu, să ne ia comanda, cineva din grup nu era, încă, prea hotărât. A spus, politicos, că revine... și a revenit după 20 de minute. Timpul de așteptare între felurile de mâncare a fost destul de mare. La terminarea mesei, cred că puteam pleca fără să plătim, că nu se mai arăta nimeni. Cu totul, am stat acolo peste două ore.

În cea de-a doua zi, am ajuns la 13:30, ora de maximă aglomerație. Am stat la coadă o grămadă, dar înăuntru totul a mers șnur. Am prins o ospătăriță spirt, care încerca să mulțumească pe toată lumea de la masa noastră și de la încă două mese vecine. La un moment dat, a mormăit ceva de genul „vedeți că am doar două mâini” , dar nu s-a oprit din activitate. Cu tot cu statul la coadă, am petrecut, de data asta, sub două ore.

Sala mare este, într-adevăr, impresionantă; cu toate acestea, este foarte aglomerată și îngrămădită. Mesele sunt prea apropiate, intimitatea lipsește. La etaj parcă e ceva mai multă liniște.

Meniul este cel din P21-P22. Aperitivele încep de 1 euro, felurile principale de la 7 euro. Nu vă așteptați, însă, să mâncați gratis: supa de 1 euro se servește doar înainte de ora 12, se pregătesc puține porții. Salata la 2,20 euro înseamnă exact 5 frunze, netăiate, stropite cu puțin ulei. Cartofii prăjiți la 2,60 euro îi numeri (repede) în farfurie etc. Vinurile sunt ieftine (pentru un restaurant), dar nu grozave, sunt din cele pe care le iei oricum la o treime din preț de la Carrefour.

Am fost mulți la masă, s-au comandat cam toate preparatele din meniu. Am aflat că peștele a fost bun, la fel puiul sau pastele. Și desertul a fost apreciat. Eu mi-am luat, în ambele zile, pulpă de rață cu cartofi copți, care s-a dovedit gustoasă. În prima zi am luat și ciuperci gătite în stil provensal – nimic deosebit.

Marea fiță sunt melcii, care se servesc fie câte 6, fie câte 12. Statistica celor două zile a arătat că un melc din șase este sec, doar cochilie goală. Deci 5 melci la 7,5 euro = 1,5 euro melcul :). Spre surprinderea mea, nu au fost scârboși (am mâncat pentru prima dată), dar... nu ajung nici pe o măsea. Doar așa, să spun că am făcut-o și pe asta. Cineva a comandat, tot prânzul, doar o porție mare de melci: a consumat „adițional” trei coșuri de pâine, cu un sos verde (interesant) care se găsea pe platou, și tot flămând s-a ridicat de la masă. Evident!

Interesantă metoda prin care se face nota: când comanzi, chelnerul scrie (P23) totul pe fața de masă de hârtie (care se întinde peste cea din material textil, pentru a o proteja). La final, vine cu creionul și calculează de față cu tine, ca în vremurile de demult. În ziua a doua, doamnei i-a dat bine. În prima, băiatul a „greșit” cu vreo 10-15 de euro. Nu ne-am certat cu el, am scăzut din bacșiș.

---

VIZUALIZĂRI: 399 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI