ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.11.2025
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
LUNA
SEP-2025

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La Cherhanaua Tașaul, la masă cu Toamna

TIPĂREȘTE URM de aici

La sfârşitul lunii septembrie am petrecut câteva zile frumoase de vacanţă la Mamaia. Ne-am bucurat de cerul senin, de soarele blând, de apa mării călduţă, de liniştea ce învăluise litoralul românesc... În noaptea dinaintea plecării, după o zi de vară întârziată, s-a pornit un vânt nebun care a răscolit Marea, şi a alungat cu furie Vara! Ne-am trezit într-o dimineaţă cenuşie de toamnă, cu frunze ce zburau bezmetice pe faleza pustie. Peste noapte, Vara plecase resemnată, luând cu ea zilele senine şi vacanţele fără griji. În urma ei, Marea rămăsese nedumerită, zbuciumată, furioasă, cu capricii de femeie frumoasă care nu îmbătrâneşte niciodată.

Am mâncat, ne-am băut liniştiţi cafeaua fierbinte, ne-am strâns puţinele bagaje. Nici vorbă de o plimbare de rămas bun pe ţărmul Mării, vântul puternic ridica nisipul, îndemnând ultimii turişti să-şi vadă de drum spre casele lor. Am plecat şi noi, pe la ora prânzului, dar în direcţia Năvodari! De multă vreme voiam să ajungem la cherhanaua de pe malul lacului Taşaul, lăudată pentru mâncarea bună, dar şi pentru cadrul natural pitoresc. Era musai să vedem cu ochişorii noştri, şi să ne încălzim cu o ciorbă fierbinte de peşte...

Situat la nord de oraşul Năvodari, la ieşirea spre Sibioara, lacul Taşaul este un liman maritim, format prin închiderea aluvionară a gurii de vărsare în mare a râului Casimcea, cel mai mare râu care scaldă Dobrogea. În limba turcă, Taşaul înseamnă "stâna de piatră". Apa limanului, uşor sărată, îndulcită de apele curgătoare ale Casimcei, are culoarea şi freamătul Mării.

Limanul Taşaul este loc de popas şi refugiu pentru păsări, fiind declarat, împreună cu lacul Corbu din vecinătate, zonă protejată. Dacă ai noroc, după vreme şi anotimp, poţi admira raţe şi gâşte sălbatice, egrete, şoimi, lişiţe, cormorani, lebede, pelicani, şi o mulţime de alte păsări pe care nu le ştiu... Noi nu ne-am întâlnit decât cu pescăruşii care se roteau agitaţi, ţipând ascuţit, neliniştiţi de schimbarea bruscă a vremii. Poate celelalte păsări se ascunseseră în stufărişul des care îmbracă malurile lacului. Cine ştie?!

Cherhanaua Taşaul, "mâncătorie" mare şi cunoscută, căutată de turişti şi de localnici deopotrivă, este deschisă tot timpul anului. Când am ajuns noi, doar câteva maşini aşteptau în parcarea aproape pustie. Clădirea albă, acoperită cu stuf, lotcile pescăreşti, lacul... te duc cu gândul la satele lipoveneşti din Delta Dunării. Totul este curat, îngrjit, sunt multe flori, trandafiri şi leandrii, viţă de vie şi un măslin mare, învăţat cu clima dobrogeană. Atmosfera este plăcută şi relaxantă, mai ales într-o zi de toamnă, lipsită de forfota sezonului estival.

 Chiar dacă vremea nu era prietenoasă, am dat ocol prin grădina de vară de pe malul lacului, frumoasă şi pustie, învăluită în nostalgia începutului de toamnă. Mi-a plăcut foisorul înconjurat de ape, loc bun de relaxare şi de observare a păsărilor de pe lac. N-am zăbovit prea mult afară, vântul gonise toate păsările de pe luciul apei... Sper să revenim într-o zi senină, poate la apus de soare când locul are un farmec aparte. Limanul Taşaul mi-a rămas în amintire ca o întindere de apă ruptă din nemărginirea Mării, înconjurată de stepa dobrogeană.

Noi am fost la Taşaul la ora prânzului, într-o zi lucrătoare, aşa că am găsit locuri libere pe alese, fără nicio rezervare. Sala restaurantului este mare, decorată în ton cu specificul pescăresc al localului. Am ales o masă pe terasa închisă cu geamuri, de la care am privit apa lacului, vălurită de vântul care continua să bată cu putere, ciufulind sălbatic sălciile fragile.

Personalul restaurantului este destul de numeros, români şi asiatici, puţin cam haotici dar amabili şi bine intenţionaţi. Nu ştiu cum se descurcă în momentele în care imensul restaurant este plin, e drept că nici nu vreau să aflu. Am studiat un pic meniul bogat în preparate pescăreşti, şi ne-am hotărât repede, ştiam ce vrem să mâncăm. Deci... am comandat o porţie de storceag de sturion (ciorba mea preferată-48 lei), o porţie de borş de peşte (36 lei), o porţie de tagliatele cu fructe de mare (62 lei), şi un piept de pui la grătar cu cartofi prăjiţi (60lei). Ca antreu, o porţie de icre de ştiucă (46 lei); la desert, patru plăcinte dobrogeane cu brânză dulce (30 lei bucata). De băut, două limonade (simplă-20 lei, cu mentă-22 lei) şi o sticlă mare de apă minerală Dorna (18 lei).

Icrele au fost delicioase, o porţie a fost suficientă pentru 4 persoane... o felie de fiecare, ca să fie loc pentru felul principal. E clar că storceagul mi-a revenit mie, nu-l ratez niciodată dacă îl prind în meniu! Foarte bun, cu mult peşte, la fel de gustos borşul, plin şi el de peşte... în topul ciorbelor pescăreşti pe care le-am mâncat până acum. Toată mâncarea de la Cherhanaua Taşaul a fost gustoasă, porţiile suficiente dar preţurile mi s-au părut mari. Nu sunt zgârcită, dar imediat mi-am amintit că, la începutul lunii iunie, la Petre Pescarul din Eforie Sud, am mâncat un borş de peşte la fel de bun ca cel de la Taşaul. A costat doar 25 lei o porţie de borş... Este adevărat că, între timp, preţurile au luat-o razna, limitând ieşirile noastre la restaurante. Dar, atunci când mergem, savurăm mâncarea şi momentele frumoase petrecute alături de familie şi prieteni (sau de ce nu, doar noi doi, ca nişte porumbei tomnatici ce suntem...).

Pe nota de plata nu s-a regăsit pâinea, dar a fost taxat separat ardeiul iute pentru borşul de peşte! Nota de plată a totalizat 434 lei, pentru 4 persoane (fiecare a mâncat un singur fel de mâncare şi desert, fără băuturi alcoolice). Am achitat cu cardul, am oferit cu plăcere bacşişul în numerar pentru băiatul care ne-a servit.

Însoţiţi de Toamnă, am plecat spre Bucureşti cu amintirea unei vacanţe reuşite, încununată cu o masă pescărească, într-un loc pitoresc, cu adieri sărate de Mare şi miros de Deltă! Sigur, recomand Cherhanaua Taşaul, mai cu seamă că e deschisă tot timpul anului... Nu uitaţi, litoralul românesc are un farmec aparte după ce agitaţia estivală se potoleşte!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de Floria in 09.11.25 19:10:05
Validat / Publicat: 10.11.25 08:52:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în NĂVODARI.

VIZUALIZĂRI: 182 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Cherhanaua Tașaul, Năvodari.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24700 PMA (din 19 voturi)

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[10.11.25 14:17:22]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2025) sau anul trecut (2024) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia PestisPHONE
[10.11.25 14:54:26]
»

Nu știu de ce nu reușesc s-ajung la cherhanaua asta, deși mă dau de ceasul morții, când ajung în Mamaia Nord.

Toți care-ați fost acolo ați depus mărturie că locația îi bengoasă și mâncarea bună, deci, premise să fiu convins, sunt. Doar că, din varii motive, n-am ajuns acoloșa, cum spuneam!

Altfel, îmi pare rău să te educ dar, cel puțin pentru mine, marea e frumoasă în afara sezonului! Atunci poți să-i vezi adevărata frumusețe, cei care-o iubesc atunci se pot bucura de adevărata ei față. Bine, io-s un ciudat, mie-mi plac serile de noiembrie, alea cu umezeală și ceață, îmi place marea-nvolburată, cu valuri supărate, ce se sparg în adâncul plajei! Da, sunt cu filet pe stânga, dar, nah, ăsta sunt!

Închei c-un banc, să nu-ți stric review-ul :

“Eu, când sunt supărat, beau vodcă, să mă-nveselesc! Când vede că beau vodcă, nevastă-mea se întristează. Când nevasta îmi este tristă, mă supăr! Iar eu, când sunt supărat, beau vodcă “

ANILU
[10.11.25 15:49:02]
»

@Floria: Să vă fie de bine!

Confirm cele scrise de tine despre Cherhanaua Tașaul... mâncare gustoasă într-o locație cu decor de poveste... Am fost acolo și am scris la vremea respectivă și am mai ajuns odată când am mai fost să vedem marea! Cât privește creșterea prețurilor... este valabil peste tot... iar pe litoral sunt mari în general... iar calitatea nu o mai comentez!

Dar, uite că scrierea aici pe AFA și la o căutare simplă găsești locații recomandate cărora merită să le treci pragul, așa cum este și această Cherhana!

Am fost și la Petre Pescarul în august și sincer am fost tot după recomandările citite aici pe AFA... printre care și ale tale... dar asta este o altă poveste...

În rest numai de bine!

FloriaAUTOR REVIEW
[10.11.25 17:22:12]
»

@Yersinia Pestis: Sunt gata educata, iubesc Marea, mai cu seamă când plajele sunt pustii și valurile zbuciumate! De multe ori iarna, în zilele senine, capătă minunate nuanțe turcoaz… Vara, în iulie și august, nu merg la Mare, aglomerația mă obosește și stinge magia locului.

Cat despre cherhanaua de pe malul lacului Tasaul, sunt sigura ca vei ajunge într-o zi, e cel mai ușor de mers acolo din Mamaia Nord. Desigur, în extrasezon, am auzit ca în timpul verii este foarte multă lume acolo. Mi-a plăcut Cherhanaua Tasaul, dar Petre Pescarul din Eforie Sud și Terasa cu Ancore din Eforie Nord sunt mai pe gustul meu, mai mici, cu aerul acela familiar de afacere de familie. Cherhanaua Tasaul e din aceeași ligă cu Pescăria lui Matei și Golful Pescarilor, mari, aspectuoase, dar atmosfera este mai rece, mai distantă… Oricum e de mers măcar o dată, peisajul este plăcut, reconfortant, mai cu seamă dacă ai norocul să admiri ceva păsăret pe lac!

Sa știi ca și eu sunt ciudată, iubesc zilele umede și cețoase de toamnă târzie… oi avea și eu filet pe stanga?!

FloriaAUTOR REVIEW
[10.11.25 17:39:14]
»

@ANILU: Și eu am ajuns la Petre Pescarul și la Cherhanaua Tasaul după ce am citit ce s-a scris pe aici! La Terasa cu Ancore din Eforie Nord am mers la recomandarea ta, și a devenit restaurantul nostru preferat de la Mare. Băieții de acolo ne cunosc, îmi place cum este amenajat, ca un mic muzeu al scafandrilor, îmi plac fructele de mare culese din Marea Neagră… ne simțim minunat acolo, chiar dacă nu are vedere la Mare sau la lac.

Sunt curioasă cum a fost la Petre, în Eforie Sud?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisPHONE
[10.11.25 18:25:19]
»

@Floria: Să știi că e frumoasă lumea noastră, a ăstora, neînțeleși, măcar pentru faptul că vedem frumosul acolo unde alții-s orbi!

Nimic nu e mai frumos decât o mare-nvolburată, cu valuri mari, cu vânt rece, ce te biciuie pe față! E ca-n dragoste, mânia ei te-ndeamnă să faci orice să-i intri-n grații! Marea e frumoasă oricând, dar esența frumuseții ei e dată de întreg, nu doar de zilele senine.

Cât despre noi, ăștia mai ciudați, care vedem artă-n lucruri care altora nu le spun nimic, ripostăm cu versurile lui Arghezi :” Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și lucruri noi “ Florile de mucigai sunt, la urma-urmei, flori !

Viața este, oricând, frumoasă, trebuie să ne bucurăm, egal, de cer senin și furtună!

Doamne, ce-nțelept sunt, nici măcar nu mă poate acuza cineva c-am băut, am pus dioxid de sulf în vin, să se limpezească, nu pot lua din el nici cât împărtășania… ce crezi, o fi sevraj?

Sărut mâna, îmi plăcu ecoul tău pentru mine, mai mult ca tema review-ului! Să mă ierți, nu vrusăi să te supăr, ba, din contra! 🤗

ANILUPHONE
[10.11.25 18:29:30]
»

@Floria: Yamiii... am mâncat la Petre atât de mult și gustos încât mi-a fost cam greu să mă ridic de pe scaun... iar priveliștea spre este wow... sau cel puțin așa mi s-a părut mie când am fost acolo...

Am fost în August de Sf. Mărie și am făcut traseul astfel încât să ajungem în Eforie Sud, să mâncăm de prânz la Petre și după aceea am venit la hotel în Constanța.

Nu am reușit să scriu atunci... a fost ok și aș mai merge dacă ajung la mare...

FloriaAUTOR REVIEW
[10.11.25 19:18:33]
»

@ANILU: Mă bucur ca v-a plăcut și vouă la Petre! Câteodată am emoții când recomand un restaurant sau un hotel, mă gândesc ca alți oameni pot fi dezamăgiți… Nu și în cazul tău, am observat ca ne plac, adeseori, aceleași mâncătorii.

O seară liniștită îți doresc!

FloriaAUTOR REVIEW
[10.11.25 19:27:34]
»

@Yersinia Pestis: Nu mă supărai, ba, din contra!

O seară frumoasă, să-ți iasă vinul bun cat mă repede…

crismisPHONE
[11.11.25 09:36:57]
»

@Floria: E unul dintre locurile noastre preferate de pe litoral! Am fost entuziasmați când am ajuns prima oară, acum mulți ani (cred că atunci am și scris aici, pe site, despre această mâncătorie) și am revenit de multe ori pe acolo, singuri sau însoțiți de prieteni. Ba, dacă mă gândesc bine, la Tașaul și-a serbat Tati împlinirea unei frumoase vârste anul trecut... Mâncarea nu ne-a dezamăgit niciodată; despre prețuri nu comentez.

Confirm, de câteva ori am zărit rate și cormorani, iar o dată am admirat câteva lebede grațioase, albe și negre. Și da, apusurile de soare pot fi fenomenale pe lac!...

FloriaAUTOR REVIEW
[11.11.25 17:33:07]
»

@crismis: Tocmai pentru ca am citit pe aici despre Cherhanaua Tasaul, am zis ca e musai sa ajungem și noi acolo… Ar fi fost mai bine sa stăm în grădină, dar vântul își cam făcea de cap. Mi-a plăcut, lacul era frumos, își dezvăluia latura sălbatică a personalității😉

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Năvodari?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.068745136260986 sec
    ecranul dvs: 1 x 1