ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
LUNA
MAY-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Povestea prânzului nostru la Bolta Rece

TIPĂREȘTE URM de aici

... Drăgălașe păhărele

Dinainte-mi să se pună

Să se toarne vin în ele

Poftă bună!

V-am povestit pe unde ne-am plimbat și ce am vizitat prin Iași și am vrut neapărat să mâncăm la Bolta Rece... da, la renumitul restaurant unde petreceau marii oameni de cultură ai orașului și nu numai... încă din anul 1786 când a fost fondat, cel puțin așa scrie pe poarta maramureșeană de la intrarea în curte, prin dreapta casei.

Adresa restaurantului este Strada Bolta Rece nr. 10, unde am ajuns cu ajutorul GPS-ului... practic este în cartierul de case din spatele blocurilor de pe Bld. Independenței, în apropierea Facultății de Medicină, dar după aceea ne-am dumirit că suntem aproape de Piața Unirii...

Bustul lui Păstorel Teodoreanu ne întâmpină în fața casei, o casă albă cu prispă și parmalâc de lemn, pe prispă în stânga ușilor de lemn de la intrare sunt trei mese, două fiind deja ocupate iar la ceea dea treia nu aveai cum să ajungi decât deranjând ceilalți meseni...

Intrăm în curte și ajungem în spatele casei unde este o terasă generoasă... și chiar dacă era o zi de vineri, terasa era ocupată integral, era un eveniment privat...

Un tânăr ospătar ne-a recomandat să mergem jos în cramă sau în salonul mare... libere și putem sta unde dorim!!! Așa că mai întâi am făcut un tur de recunoaștere și după aceea ne-am hotărât unde stăm... dacă tot aveam de unde alege...

Accesul în cramă se face pe scări, fie din curtea interioară fie din salonul mare... aici erau ocupate câteva mese și ni s-a părut cam întunecat și neaerisit... așa că am ocupat o masă în salon.

Aici în cramă este și barul dar și podiumul cu instrumente muzicale... unde un taraf de lăutari face spectacol, despre care doar am auzit...

Tot aici la demisol sunt și toaletele, pe care le-am vizitat și pot spune că sunt curate și dotate cu toate cele necesare.

Salonul mare este văruit în alb cu grinzi aparente de lemn, ferestrele sunt acoperite cu perdele gen ștergare, sobă cu plită lângă intrarea în bucătărie, deasupra căreia este gravat pe o bucată de lemn citatul cu care am început scrierea asta..., iar pereții sunt decorați cu tablouri cu oamenii de cultură ai orașului... bineînțeles Ion Creangă și Mihai Eminescu au loc de cinste!

Ne-a plăcut atmosfera de aici... rustică, aerisită și răcoroasă...

Chelnerul ce ne-a servit... la prima vedere ni s-a părut foarte agitat, dar el încerca să servească pe toată lumea și a fost tare amabil și haios pe deasupra... chiar mai făcea câte o glumă în” dulcele accent moldovenesc” ... și după câteva întrebări puse de ambele părți... noi turiști înfometați de la capitală, el v-a încerca să ne potolească foamea cu bucate moldovenești, numai să avem o” leacă de răbdare” ... „suntem doar trei băieți pe tot restaurantul și încercăm să ne descurcăm” ...

Ne-a adus meniurile, le-am frunzărit un pic și ne-am hotărât ce vom mânca și bea...

Pe coperta de lemn a meniului sunt gravate portretele lui Creangă și Eminescu și vorbele Timpul trece, prietenii rămân!... eu aș completa cu, amintirile rămân!!!

Am comandat tot ce doream să mâncăm și să bem și le-am primit exact în ordinea și la timpul care trebuie... dar am ținut cont și de recomandarea și explicațiile ospătarului privind anumite preparate.

Am băut câte o tărie și două carafe de 500 ml cu vin alb cu apă minerală... doar aici pot fi un pic cârcotașă apă italiană în inima Moldovei...

Odată cu tăriile am primit și câte o turtă caldă, pe care le-am regăsit pe bon...

Am mâncat supă din coadă de vițel cu tăiței de casă, tochitură moldovenească, cotlet de porc cu sos de hribi și mămăligă și sala de murături... yammiii, toate au fost delicioase, porțiile generoase și foarte gustoase... Eu gătesc ciorbă de coadă de vițel, dar supa asta avea un gust deosebit... La tochitură am avut și bucăți de” chișcă” ... adică niște cârnați locali, foarte buni, iar mie mi-a plăcut sosul de hribi... am șters farfuria cu turtă... o nebunie!!!

Pentru că se mai liniștiseră lucrurile iar noi ne-am potolit foamea, a doua carafă de vin am băut-o pe prispă afară, pe îndelete... nu ne grăbea nimeni... și ca să fie meniul complet, am luat și o plăcintă poale în brâu... păi cum să nu vrei când ți se spune că sunt calde... acum, scoase din cuptor.

Nota de plată = 317 lei – mult sau puțin, nici nu mai contează... ne-am dorit, am mâncat și ne-am simțit bine! Am achitat cu cardul și l-am omenit și pe ospătarul nostru pentru că și-a făcut treaba... are experiență și știe să fie amabil, atent cu oaspeții și șugubăț pe deasupra... merită toate laudele.

Noi ne-am simțit foarte bine, ne-a plăcut atmosfera iar bucatele au fost tare delicioase!

Vă recomand cu mare plăcere să mergeți la Bolta Rece, merită din plin!

Să nu fie vorba lungă

Doară știm ce scurtă-i viața

Să bem până să ne-ajungă,

Dimineața!

Citatele de început și sfârșit sunt dintr-o poezie a lui Petru Fântânaru, regăsite și pe prima pagină din meniu!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de ANILU in 06.06.23 16:38:06
Validat / Publicat: 06.06.23 17:10:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.

VIZUALIZĂRI: 3388 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Iași - Bolta Rece- cotlet cu sos de hribi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[06.06.23 20:35:21]
»

@ANILU: Să vă fie de bine! Într-una din vizitele la Iași am trecut și eu prin fața celebrului local. Cârciuma „Bolta Rece” a fost refăcută în 1964, din vechea construcție rezistând doar beciurile.

Nu de mult, localul a fost reconstruit şi redat folosinţii publice. Conceput în stil românesc după planurile arhitectului Ilie Costinescu, cu o sală asemănătoare locantelor de epocă, la demisol cu despărţituri şi nişe în piatră boltită, cu tejghea şi mobilier rustic, iar de desupt cu pivniţa întinsă din vechime, noua refacere este şi, nu ne îndoim că va fi o continuitate modernă a renumitei ospeţii - scria în „Iașul Literar” din 1967 scriitorul Gh. Băileanu.

Tot el consemna despe local: Local al prieteniei, al povestirii şi al înţeleptului nectar, — asemănător locantelor intime, pline de amintirile unor mari artişti şi de farmecul rusticităţii, care vieţuiesc de secole în colţurile ascunse din marile metropole, — Bolta Rece a fost vizitată, ca o curiozitate moldovenească de mari artişti şi oameni de cultură: celebrii actori Rossini, Mounet Sully, Cocquelin Cadet, regisorul Borelli, scenograful Dalmary; arhitecţii Fellner, Coschitz, Helmer şi Granet constructorii Teatrului Naţional; renumiţii actori: Matei Millo, Arceleanu, Luchian, Pechea Alexandrescu, State Dragomir, Gr. Manolescu, Petre Liciu şi alţii.

Numai bine!

P. S. Chișcă mâncam mereu iarna la bunica din Moldova; după ce se tăia porcul de Crăciun din intestinul gros se prepara această delicatesă locală.

ANILUPHONEAUTOR REVIEW
[06.06.23 20:51:38]
»

@tata123 ????: Mulțumesc pentru informații și completări!

Produsele moldovenești le știm doar din plimbările noastre sau de prin târguri... chișcă a fost prima dată când când am mâncat...

Nu am putut să reproduc discuția cu ospătarul, un moldovean get-beget... la început nu înțelegeam ce spune... dar încet, încet ne-am obișnuit...

Tare mult ne-a plăcut la Bolta Rece!

În rest numai de bine!

mprofeanuPHONE
[07.06.23 09:58:51]
»

@ANILU: Să vă fie de bine! Ați ales excelent acest renumit local din dulcele târg, așa am aflat și eu despre el. Local vechi, de epocă cu amintiri despre marii noștri scriitori, cu meniu tradițional și atât de bun. Am aflat si eu despre ciorba făcută din coadă de vițel, despre cârnații chișcă...

Am fost în Iași în 2019 prin iunie, dacă voi mai reveni voi ști unde să merg să mănânc ceva bun și cu multe amintiri...

ANILUPHONEAUTOR REVIEW
[07.06.23 10:11:29]
»

@mprofeanu: Mulțumesc pentru vizită!

Când am început să mă documentez despre Iași, la capitolul restaurante acesta era primul recomandat. Cu toate că a avut și perioade mai puțin bune tot este recomandat... măcar pentru istoria lui și merită să-i treci pragul...

Noi ne-am relaxat și nu am luat în seamă micile neajunsuri... eram în vacanță și nu am vrut să ne supărăm... mâncarea a fost gustoasă iar ospătarul de toată isprava...

Probabil când te duci mai des, vezi diferențele... pentru noi a fost prima dată și a fost bine!

În rest numai de bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Iași?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078748941421509 sec
    ecranul dvs: 1 x 1