GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul Pizzerie Cristal, Băile Herculane - mâncare bună la prețuri rezonabile
În concediul din această vară am ajuns la Băile Herculane. Destinația a reprezentat o premieră pentru noi, așa că am rămas pentru câteva zile în zonă deoarece am vrut să explorăm cât de cât împrejurimile. Stațiunea este foarte animată în această perioadă, ceea ce ne-a plăcut. Și pentru că seara am ieșit la plimbare prin stațiune, am mâncat pe la câteva terase. Voi scrie doar despre una dintre aceste locații, pentru că acolo am mers în două zile diferite - este vorba despre Restaurantul Pizzerie Cristal.
Adresa exactă a locației este strada Castanilor, numărul 11, adică în zona centrală a stațiunii, în apropierea altor câteva terase și magazine (cu prețuri în general bune).
Restaurantul Pizzerie Cristal dispune de două spații distincte de luat masa, încăperile comunicând printr-o curte mică interioară. Spațiul dinspre stradă este mai mic și este compartimentat cu ajutorul unor arcade, în timp ce încăperea din spate este mai spațioasă (acolo se află și cuptorul pentru pizza). În prima seară când am mers la Cristal am mâncat pe terasa de la stradă, întrucât am avut norocul să prindem o masă liberă. La a doua noastră vizită a fost mai aglomerat, așa că am găsit o masă liberă numai în sala din spate.
Răsfoind meniul, am văzut că se pot comanda diferite sortimente de pizza pe vatră, ciorbe, salate, preparate la grătar cu sau fără garnituri, dar și câteva feluri de omletă pentru micul dejun.
În prima seară noi am comandat o pizza ”Cristal” (specialitatea casei - 24 de lei), un cordon bleu (12 lei) și o ciorbă de burtă (9 lei), iar la capitolul băuturi am cerut o bere Bergenbier (5 lei sticla), o bere Becks (6 lei) și o limonadă (7 lei); total - 63 de lei. Mâncarea a fost fierbinte și bună, iar servirea a fost rapidă (nu cred că am așteptat mai mult de 20 - 25 de minute).
După două zile petrecute în zonă, am revenit la acest restaurant, tot la ceas de seară. Întrucât terasa era aproape plină, am fost nevoiți să ocupăm una dintre puținele mese libere din sala aflată în spate. Servirea a fost la fel de rapidă și de această dată. Am comandat o pizza prosciutto salami (21 de lei), un mix grill (cu ceafă de porc, piept de pui, 2 cârnăciori și cartofi prăjiți - 32 de lei), o ciorbă țărănească de pui (8 lei), două beri Becks și o sticlă mică de Pepsi (5 lei); total = 78 de lei. Ciorbele sunt bunicele, pizza este foarte bună, chiar delicioasă aș putea spune despre oricare dintre ambele feluri comandate de noi, în vreme ce fripturile din mix grill au fost și ele excelente. Porțiile sunt normale, servirea este bună, iar prețurile sunt rezonabile.
În ceea ce privește alte produse și prețuri din meniul restaurantului, aș mai putea da câteva exemple: pizza țărănească - 21 de lei; pizza capriciosa - 21 de lei; pizza milaneză - 20 de lei; spaghete bologneze - 15 lei; omletă țărănească - 13 lei; ciorbă țărănească de porc/vită - 8 lei; salată ”Cristal”/țărănească/de ton - 16 lei; tochitură bănățeană - 18 lei; șnițel de pui/porc - 10 lei; mici - 2,5 lei bucata; papanași - 13 lei; mămăligă cu brânză și smântână - 10 lei; sucuri la sticle de 250 ml. - 5 sau 6 lei.
Concluzionând, nouă ne-a plăcut mâncarea de la Restaurantul Pizzerie Cristal din Băile Herculane, motiv pentru care recomandăm această locație!
Toate cele bune!
Trimis de Floryn81 in 23.08.19 16:45:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HERCULANE.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse: Să vă fie de bine!
Și nouă ne-a plăcut mâncarea de acolo! Când am fost la întâlnirea AFA am mâncat două zile acolo si am fost mulțumiți, pe lângă gustul corbei de vacuta, din care am comandat în ambele zile și care semăna cu cel de gulas, de prețurile mici și de servirea rapidă.
Confirm toate cele scrise de tine, pizza este delicioasă.
Felicitări pentru articol!
Numai bine!
@Crazy_Mouse: Bine, Șoricel! Și tu ești sadic!
Și ce studia aripa tânără? Că tot pizza a luat! Este?
Iar porția de Cordon Bleu nu e mică deloc! E normală!
Prețuri bune, servire bună... să vă fie de bine!
Așa-i, că voi n-ați fost în martie la Herculane!
Chiar mă gândeam că de ce scrii tu abia acum despre mâncatul în Herculane, că deja au trecut 5 luni! Abia apoi mi-am amintit!
De evitat! Mancare rece, nu foarte gustoasă, singurul fel cât de cât din cele cele alese a fost pizza, servire mai proasta ca aici nu am vazut nicăieri, sala din spate mizerabilă, frig, descarcau marfa si o bagau pe un geam în sală, per total nu recomand!
-
BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] Fugiți cat mai repede 😡😡 — scris în 07.09.24 de ux135725 din PITEșTI
- Aug.2023 [Terasa hotel Versay] Distracție la Versay — scris în 19.08.23 de yo2lzn din REşIţA - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] LA CEAUNE nu intrati — scris în 05.11.22 de Andreea Sofianu din PITESTI
- Jan.2022 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] Pizzeria fara pizza! — scris în 22.01.22 de nrs † din CRAIOVA - nu recomandă
- Jan.2022 [Pizzeria Greceasca Dimitrios] Fara pizza! — scris în 08.01.22 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2020 [Restaurant Cezar] Nu au experienta si nu le pasa de clienti — scris în 12.09.20 de ux117573 din REşIţA - nu recomandă
- Mar.2019 [Restaurant Pizzerie Cristal] Prețuri bune, pizza foarte bună – Restaurant Pizzerie Cristal — scris în 21.12.19 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ