BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Fara pizza!
In general cand plecam in vreo plimbare principala preuocupare este sa vad ce vom face in zilele alocate, apoi unde vom dormi si in ultimul rand unde vom manca. Orice ati zice fara mancare nu se poate, in general acasa se rezolva simplu cand imi este foame merg la frigider si cercetez continutul :)) iar daca nu imi place ce gasesc stiu locurile unde pot gasi ce imi doresc. Cand nu suntem acasa este mai complicat un pic, in general intr-un loc nou nu prea stii unde sa gasesti de mancare. Am aflat asta in timpul vacantelor de iarna cand mergem in general in statiuni mai mici care nu sunt frecventate de multi turisti tot timpul anului. Ne-am lovit de aceasta problema la Tusnad, Calimanesti si acum la Herculane. Stiam ca nu sunt multe posibilitati pentru “servirea mesei” in statiune de aceea am luat un pachet cu DP, mi s-a spus la hotel ca nu exista oferta a la carte in aceasta perioada, pentru pranz am zis ca rezolvam cumva.
In plimbarile noastre prin localitate, imi e greu sa ii spun statiune, am vazut cateva reclame, destul de multe totusi, care ne invitau sa mergem la Casa Dimitrios. Dupa cateva ore de mers in aer curat, normal ca ni s-a facut foame iar intamplarea a facut sa fim chiar langa locatia mai sus mentionata. Era un afis mare care indica directia unde vom gasi Pizzeria Dimitrios. Este vorba de parterul pensiunii cu acelasi nume. Am deschis usa si nu mi-a venit sa cred ce am vazut. Era ora 14.30, probabil ora cand romanului i se face foame :)). astfel ca localul parea arhiplin. Bine nici nu e prea greu sa fie plin. Spatiul nu este mare de loc, de fapt intr-o incapere lata de 4-5 metri si lunga de 10-12m sunt puse niste mese rotunde destul de mici care sunt mai degraba mese pt bar fiind destul de neincapatoare daca vrei sa mananci. Avand in vedere ca nu stiam un alt local in apropiere am intrebat totusi daca au loc si pentru noi. Ospatarul ne-a zis ca ar fi o masa in spate. Atunci am vazut ca incaperea descrisa mai sus avea o prelungire sub forma de balcon inchis, cu vedere directa la Cerna, unde mai erau cateva mese de fapt 2 mese mai mari formate din cate 3 mese patrate lipite. Una din mese era ocupata de un grup mare, cealalalta era partial debarasata, adica una din cele trei mese lipite era curatata, celelalte doua fiind necuratate, dar paharele stranse pe o tava asezata pe un colt. Aveam loc suficient la masa curatata asa ca ne-am asezat. Oricum nu putea sa mai vina nimeni sa ocupe celelate 2 mese accesul fiind aproape imposibil daca nu esti cu un grup de persoane pe care sa le poti deranja cand vrei sa intri sau sa iesi de la masa.
Data fiind aglomeratia si faptul ca era un singur chelner nu aveam asteptari ca servirea sa fie rapida, am dedus ulterior ca si grupul care ocupa cealalalta masa din zona ajunsese de curand astfel ca avea prioritate la servire. In ciuda aglomeratiei am primit rapid meniurile. Aici o prima surpriza a fost bogatia ofertei avand in vedere dimensiunile totusi reduse ale locatiei. Am ales repejor 2 ciorbe, o pizza quatro formaggi, o limonada, un cappuccino si o apa. Chelnerul, care evident era depasit, era totusi foarte serviabil si facea recomandari in funcie de ce doreau clientii. La un moment dat cineva a dorit ceva dulce iar chelnerul i-a spus ca papanasii sunt din cei congelati, dar au alte produse facute de ei de la un cap la altul care el zice ca sunt mai bune.
Bauturile au venit foarte repede, mi-a placut ca in limonada erau puse si cele 4 sferturi de lamaie care fusesera stoarse pentru a o obtine. Mami a declarat ca a primit un cappuccino foarte bun cu toate ca ea prefera modelul italian, iar acesta era vienez. Astfel ca am mai revenit la acest loc, dar mult mai devreme adica in jur de ora 12.30 cand era gol localul. Tot atunci am observat ca au destule comenzi de livrare la domiciliu.
Revenind la prima vizita, ciorbele au venit si ele destul de repede. Au fost foarte bune, dar totusi nu perfecte. De fapt era vorba de o ciorba de legume gustoasa in care s-au pus bucatelele, generoase, de pui sau vacuta conform cererilor noaste. Am primit langa ciorbe o lipie, comandata la sfatul chelnerului, care era facuta pe loc, deci fierbinte, cred eu ca din blat de pizza. Avand in vedere aglomeratia nici pizza nu a venit tarziu. Arata binisor, dar din pacate a fost cam dezamagitoare desi este exagerat de scumpa, in opinia mea (in general acest tip de pizza il comandam des in diverse locatii, deci pot face o comparatie justa). Cateva cuvinte despre acest produs si de ce spun ca este dezamagitor: blatul este unul pufos (am zis ca se preteaza la fabricarea unei lipii) plin de branza, dar nu de 4 branzeturi sofisticate ci de telemea (gustoasa, dar acest tip de pizza nu prea contine asa ceva), de fapt este un sandwich cu multa branza bagat la cuptor. As fi inteles pretul urias daca era plina de parmezan, gorgonzola, pecorino romano sau alte specialitati. De fapt pizzeria are o oferta bogata de pizze dar toate cu denumiri si compozitii ciudate, mi s-a parut o reinterpretare greceasca a celebrului preparat italian.
Nota a venit repede, pretul total decent, mai putin la pizza. Pe scurt recomand acest restaurant, dar clar evitati pizza. Cum am zis noi am revenit la el dar nu a mai mancat decat Printesa iar mami a mai baut un cappuccino vienez!
Pe drumul de intoarcere am mai vazut un restaurant care ne-a facut cu ochiul, l-am testat in ziua urmatoare.
despre SERVICII
un singur ospatar era greu sa faca fata in cazul unei zile aglomerate
Trimis de nrs † in 08.01.22 17:41:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HERCULANE.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@nrs:
Să vă fie de bine!
Din cele citite despre locaţie şi servicii, măcar ştiu că nu este recomandabil să comand pizza la această pizzerie
”ciorbele au venit si ele destul de repede. Au fost foarte bune, dar totusi nu perfecte. De fapt era vorba de o ciorba de legume gustoasa in care s-au pus bucatelele, generoase, de pui sau vacuta conform cererilor noaste.
Sistemul nu este nou deloc. Eu l-am descoperit în urmă cu aproape treizeci de ani la Spring Time în Neptun, unde, tot aşa, aveau o singură zeamă (ciorbă) completată cu ce fel de carne dorea clientul, iar rezultatul era ok, nu excepţional, dar ok.
”Am primit langa ciorbe o lipie, comandata la sfatul chelnerului, care era facuta pe loc, deci fierbinte, cred eu ca din blat de pizza.
Poza P03 mă duce cu gândul mai degrabă la un blat de pizza fără niciun topping decât la o lipie
”Cateva cuvinte despre acest produs si de ce spun ca este dezamagitor: blatul este unul pufos (am zis ca se preteaza la fabricarea unei lipii) plin de branza, dar nu de 4 branzeturi sofisticate ci de telemea (gustoasa, dar acest tip de pizza nu prea contine asa ceva), de fapt este un sandwich cu multa branza bagat la cuptor. As fi inteles pretul urias daca era plina de parmezan, gorgonzola, pecorino romano sau alte specialitati.
În ultima vreme şi eu am început să comand tot mai des Quatro/Cinque Formaggi prin diverse locuri, aşa că ştiu exact ce trebuie să conţină şi la ce să mă aştept. Din acest motiv, m-am amuzat la citirea descrierii tale, aferente acestei pizza reinventate în stil grecesc , dar nu am reţinut cât a costat pizza.
Opţiunile de luat masa în Herculane sunt destul de reduse şi tot aşa erau şi în urmă cu trei ani când am fost la Întâlnire. La recomandarea colegilor, eu am mâncat la Cristal şi am fost mulţumită.
=
Sunt curioasă ce hotel cu piscină ai ales pentru bălăceala Prinţesei
am mai gasit o pizzerie unde nu poti manca pizza in Herculane, motivul fiind diferit
ei ii zic lipie acelui produs, important este ca a fost buna, poate si pentru ca era fierbinte
pizza a costat 40 lei! in mod normal pe o astfel de pizza nu am dat mai mult de 35 lei si era exact ce trebuia cu branzeturi fine
Cristal era inchis in timpul sejurului nostru
hotelul este acelasi ca acum 2 luni, este pentru prima data cand merg atat de repede la acelasi hotel, dar voi explica de ce. nu am regretat
@nrs:
”hotelul este acelasi ca acum 2 luni, este pentru prima data cand merg atat de repede la acelasi hotel, dar voi explica de ce. nu am regretat
Aştept detalii
Şi Minerva ar fi fost o alegere bună pentru tine, pentru ceea ce cauţi şi pentru bucurarea Prinţesei. SIngurele rezerve le am pe partea de mâncare, în rest numai de bine.
Pe mine nu m-a interesat subiectul, am trecut pe acolo doar pentru a face câteva fotografii, dar tot nu am putut să nu remarc zona de spa şi de piscine absolut deoasebită de la Minerva. Am fost surprinsă când am ajuns o lună jumate mai târziu în Bulgaria la un hotel de cinci stele foarte nou, care se lăuda cu spa-ul lui, iar acesta părea o glumă proastă faţă de ce văzusem la Herculane.
Cu excepția ciorbei de burtă, care are supa aparte, toate celelalte ciorbe sunt cu supa de bază neutră, ce poate fi apoi transformată în ce vrei: pui, porc sau vită. Poate și ciorba de pește deși, știu ce spun, supa de bază tot din legume este, deci, nu te-au lucrat, așa e cu ciorbele!
nu m-am plans ca m-au facut, doar am constatat. a fost prima data cand am intalnit asa ceva, de obicei am intalnit ciorbele fierte cu toate componentele, astfel ca cea de porc sa fie putin acrisoara, cea de vita dulceaga etc
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] Fugiți cat mai repede 😡😡 — scris în 07.09.24 de ux135725 din PITEșTI
- Aug.2023 [Terasa hotel Versay] Distracție la Versay — scris în 19.08.23 de yo2lzn din REşIţA - RECOMANDĂ
- Nov.2022 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] LA CEAUNE nu intrati — scris în 05.11.22 de Andreea Sofianu din PITESTI
- Jan.2022 [Restaurant-terasă La Ceaune by Vasy XXL] Pizzeria fara pizza! — scris în 22.01.22 de nrs † din CRAIOVA - nu recomandă
- Sep.2020 [Restaurant Cezar] Nu au experienta si nu le pasa de clienti — scris în 12.09.20 de ux117573 din REşIţA - nu recomandă
- Aug.2019 [Restaurant Pizzerie Cristal] Restaurantul Pizzerie Cristal, Băile Herculane - mâncare bună la prețuri rezonabile — scris în 23.08.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Mar.2019 [Restaurant Pizzerie Cristal] Prețuri bune, pizza foarte bună – Restaurant Pizzerie Cristal — scris în 21.12.19 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ