Amabilitate şi gusturi bune

TIPĂREȘTE

Nu ştiu câţi dintre voi veţi trece prin Cristuru Secuiesc sau cărora dintre cititori le va fi foame taman când ajung în acest cochet şi curat orăşel.

Pe drumul de întoarcere de la Odorheiu Secuiesc organismul copilotului meu începe să îşi ceară drepturile, adică să fie alimentat. La el nu ţine precum indicatorul de la bordul maşinii, cum că mai ai combustibil încă 237 km, de exemplu. E stare de urgenţă! Timpul în care trebuie să reacţionezi e limitat!  

Şi Google Maps îi sare în ajutor cu afişarea celor mai apropiate locuri unde poţi îmbuca una alta.

Cum în seara respectivă subiectul “loc” avea doar forma de singular, chiar de unicat, nu aveam ce sta pe gânduri şi pierde vremea cu citit impresii sau sugestii ce urmau a fi puse în balanţă.

Drept pentru care aliniem maşinuţa între două dungi albe vopsite pe asfalt în centrul urbei şi trecem drumul în căutarea izbăvitoarei destinaţii. Care se situează în zona centrală, pe partea stângă cum vii dinspre inima Secuimii.

Poziţia acestuia este bine marcată prin reclama luminoasă situată deasupra gangului prin care ajungi la intrare dar şi prin logo-ul imprimat pe geamul bucătăriei ce dă spre stradă. Prin care poţi observa activitatea angajaţilor din preajma cuptoarelor, aspect care poate sari în ajutor în privinţa aprecierii unui local.

La locul de pregătire a bucatelor era o curăţenie farmaceutică, angajaţii corect echipaţi – cel puţin după ochiul unuia care nu activează la Sanepid – şi nicio persoană străină (om sau animal) pe acolo.

Aveam să aflu că bucătăria funcţionează pe locul bistroului iniţial.

Ulterior, patronii au achiziţionat spaţiul de alături şi s-au extins.

Iar acum totul arată foarte frumos şi aranjat cu mult gust, într-un interior cu pereţi din buşteni ce respiră un aer rustic.

Senzaţia este întărită de cuptorul de pâine şi şemineul pe care tronează câteva cupe despre care am fost informat că fuseseră cucerite de o echipă locală manageriată de patron.

Detaliul mi-a fost furnizat de soţia acestuia, o persoană foarte amabilă şi volubilă, care – cu mânecile suflecate – lucra cot la cot cu angajaţii. Şi-a permis o mică pauză – deh, e totuşi sefă! – în care mi-a făcut o prezentare a locaţiei, de la inaugurare şi până în prezent, însoţită cu explicaţii în faţa fotografiilor de arhivă postate pe peretele din dreapta intrării.

Îi mulţumesc doamnei Adel, iar dacă vreodată aţi conştientizat/experimentat că există persoane cu care te înţelegi din prima clipă iar timpul zboară povestind una cu alta într-un dialog spontan şi cursiv, în acea situaţie ne aflam şi noi.

M-au impresionat foarte tare fotografia şi detaliile aferente ce prezentau prietenia de decenii legată şi continuată între 9 bărbaţi – aflaţi acum la vârste înaintate – care în fiecare zi de vineri se întâlnesc la bistro pentru a-şi bea cafeaua împreună şi depăna ultimele amintiri, chelnerii cunoscând de ceva vreme preferinţele fiecăruia. Nu bag mâna în foc că nu mai cer şi câte o cinzeacă…    

Dacă vrei să stai deasupra celorlalţi, poţi urca pe platforma din interior, acolo unde sunt poziţionate şi fotolii, nu doar scaune la mese. Iar dacă îţi doreşti şi puţin aer, iei loc pe micuţa terasă înghesuită cumva tot între pereţi de lemn şi care are deasupra o plasă de de becuri ce-i asigură o iluminare discretă.

Toaleta se află la ieşirea pe terasă şi se prezintă foarte curată, având compartimente distincte pentru femei şi bărbaţi.

Revenind, în sfârşit, la motivul intrării noastre în acel spaţiu, vă comunic că alegerea păpicii am făcut după primii cinci paşi de la închiderea uşii pe interior, când – din bucătărie – a ieşit şi trecut pe lângă noi un chelner ducând o pizza care mi-a stârnit instant papilele gustative spre ceea ce academicienii numesc fenomenul “plouă în gură” .

Nu consultasem anterior cartea de bucate – care apropo e disponibilă şi pe net în 3 limbi -, nu ştiam ce se serveşte sau găteşte însă nu mai conta, decizia fusese deja luată.

Răsfoind meniul, observăm că îţi poţi ostoi foamea cu pizza, sandvişuri, donner, burger, salate, aripioare şi şnitele iar setea cu freşuri (sau freshuri?), sucuri, bere, vin, smoothies.

Am comandat 2 pizza – Quatro Stagioni copilotul şi Central Pizza eu – pe care le-am “poştit” până la ultima felie pentru că erau foarte gustoase şi nici nu se făcea “să laşi răul în farfurie” , cum se zice pe la noi, oarecum adaptat de la bărbătescul referitor la alcoolul din pahar…

Aş fi băut şi un pahar de rose, dar cum volanul era pe partea mea, am fost nevoit să amân momentul. Preconizat pentru sosirea acasă, l-am tot amânat până aseară. Când nu a mai scăpat…

Central Bistro din Cristuru Secuiesc a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine şi felicit din acest colţ de pagină pe cei care îl gospodăresc iar pe cei care citesc şi se vor afla vreodată pe acele meleaguri să nu ezite a-i călca pragul.  

PS - patronii invită pe cei aflaţi în trecere prin zonă să facă un popas şi la Castelul Ugron din Filiaşi. aflat la 3,6 km distanţă, administrat tot de dânşii, acolo unde există locuri de cazare dar şi posibilitatea de a servi masa după vizitarea acestui obiectiv turistic.  

---

VIZUALIZĂRI: 198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI