BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Papa bun cu view plăcut
Ajunși cu bine în Cluj și instalați la Hanul Fullton, mai rămânea de rezolvat o singură problemă pe ziua în curs: „să mănâncă și gura noastră ceva” . Unul dintre criteriile după care alesesem dormitoria a fost să existe cel puțin o mâncătorie la o distanță rezonabilă de parcurs la pas. M-am uitat pe hartă și am constatat că sunt chiar 2, ambele cotate excelent: Cimbru, mai sus, pe aceeași stradă (Decebal) și Rochelle, mai jos, chiar la piciorul podului (Traian) peste Someș. De comun acord, l-am ales pe al doilea, din motiv de view.
Pe drumul spre cazare pescuisem deja copiii, care de-acum ne însoțeau și la cină, desigur. Deci eram 4 bucăți. (Pe cățel l-am lăsat la hotel, după ce am avut grijă să-i umplem bolurile cu toate cele; în România încă nu sunt multe mâncătorii unde să fii primit cu brațele deschise atunci când ești însoțit de un patruped, așa că n-am vrut să riscăm.)
Cei aproximativ 150 m i-am parcurs în pas de voie și mintenaș am ajuns. Rochelle Restaurant & Pub este găzduit într-o clădire cu 2 niveluri și o terasă cât toată lungimea sa (plus încă un pic), chiar pe cheiul râului. Evident, vară fiind, bătălia se ducea pe mesele de afară. Când am ajuns noi, tocmai se elibera una în prima linie, a trebuit doar să avem un pic de răbdare, să fie debarasată și curățată.
Meniul este compus din câteva startere, supe, feluri principale, paste & risotto, deserturi. Există și variante pentru mic dejun, restaurantul funcționând cu începere de la ora 10 (până la miezul nopții). Sub fiecare preparat sunt notate ingredientele, iar prețurile se încadreză – după mine – în categoria „medie” .
Tati a dorit să înceapă musai cu o supă și a ales gulaș cu vită (29 lei); noi, ceilalți, am zis că luăm doar fel principal. S-au comandat următoarele: burger de pui (58 lei), coaste de porc glazurate (65 lei), risotto cu pui și sparanghel (47 lei) și ravioli de casă cu vită black angus și rodie (this is me! ????; 56 lei). De băut, s-a optat pentru bere (16 lei) și limonadă cu căpșuni (22 lei).
N-am simțit cum a trecut timpul până a venit mâncarea; oricum, mult timp n-a trecut și noi eram bucuroși de revedere, deci oricum nu ne păsa. Precum se obișnuiește, a venit întâi supa, fierbințică și aromată, l-a încântat maxim pe Tati, după cum a declarat. Adevărul e că arăta bine și era gustoasă, am luat și eu vreo 2 linguri.
Prezentarea felurilor principale a fost demnă de un restaurant cu ștaif, pentru fiecare fiind folosit un tip diferit de farfurie, precum veți constata vizionând fotografiile. Burgerul și coastele erau însoțite de cartofi pai ambalați într-un „cornet de ziar” și de un mic bol cu salată coleslaw, risotto acoperea adâncitura unei farfurii speciale, iar ravioli... arătau, pur și simplu, fabulos! Și cu totul diferit decât mi-am imaginat, în sensul că rodia fusese utilizată spre a... colora aluatul de paste. Umplutura era genială, iar piureul de păstârnac completa în mod fericit acest mic dezmăț cromatico-gastronomic! O mențiune deosebită și pentru risotto, din care am fost curioasă să gust - nu vă imaginați ce gust bun îi poate da sparanghelul!
La final, am vizitat și interiorul, din motiv de toaletă. Wow, fain! ; m-am întors să iau telefonul să fac câteva poze. Genul open space pe 2 niveluri, cu un fel de galerie la etaj, unde sunt amplasate mese, cu pereți acoperiți cu cărămidă aparentă și bogate candelabre atârnând din tavanul înalt! Un spațiu cu iz princiar.
Nota de plată a totalizat aproape 400 lei, incuzând tipsul de 10% și am achitat-o cu cardul. Ne vom întoarce la Rochelle, cu siguranță! Pentru servirea exemplară, pentru view și mai ales pentru mâncarea delicioasă!
Trimis de crismis in 05.11.23 10:24:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Maimuța Plângătoare] Maimuța plângătoare – un restaurant cu nume inedit!!! — scris în 01.11.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Rhedey Cafe] Delicii ale bucatariei unguresti din Transilvania — scris în 28.08.24 de Flo66 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Cimbru Author Cuisine] Cimbru Author Cuisine - o minunată experiență de fine dining în Cluj Napoca — scris în 30.04.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Câteva experiențe culinare în Cluj — scris în 28.04.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 [Carmangeria Moldovan] La carne — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 [Form Cafe (Pub)] Form — scris în 04.05.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 2 restaurante deosebite în Cluj - Joben și Casa Boemă - și alte mărunțișuri — scris în 11.03.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ