Chef de chef la restaurantul Capriccio Bucureşti

TIPĂREȘTE

Încă din tinereţe ne-am format un grup, colegi de serviciu, de facultate sau de şcoală, toţi aproximativ cu aceeaşi meserie, toţi cam de aceeaşi vârstă. Pe vremuri aniversările le făceam acasă în două-trei camere de bloc. Într-una, rulam covorul de iută şi dansam cu tocuri cui pe linoleum până spre dimineaţa. În cealălaltă cameră, de 9-10mp se adunau 5-6 copii care după ce se jucau, mâncau, se certau, se împăcau, adormeau claie peste grămadă până se spărgea petrecerea. Ce serveam? Sanvişuri cu margarină Unirea sau parizer cu insuliţe de grăsime sau salam de vară pus la uscat cu făină; piftie din tacâmuri de pui; pizza cu blat gros de pâine, roşii, feliuţe de cabanos, brânză de 28 şi câte o măslină rătăcită; cornuleţe cu rahat foarte fragede că erau făcute cu untură, prăjitură din foi Lica. Beam vodcă Săniuţa, vin roşu de ţară şi la sfârşit spumos Zarea. Copiilor le dădeam băutura în căni de lapte că altfel spărgeau paharele. Puneam 2-3 bucăţele de zahăr cubic, storceam juma de lămâie şi turnam sifon din sticla umplută cu gaz la sifonerie.

Soţul meu avea un magnetofon Tesla cu benzi aşa că muzica era asigurată. Dacă cineva avea un pachet Kent de 22 lei îl făceam poştă. Înaintând în vârstă şi grad, după 89, cum se găseau de toate, noi gospodinele ne întreceam în preparate; apoi, îmbătrânind am trecut la cattering. De câţiva ani, fiecare invită gaşca la restaurant. Suntem din ce în ce mai puţini pentru că unii s-au dus, alţii au plecat la copii afară.

Ne-am strâns 13 persoane, toţi în decada a noua de viaţă, da a noua. Dacă un copil de la 0 la 10 ani este în prima decadă de viaţă, apoi de la 10 la 20 eşti în a doua decadă, credeţi-mă că după 80 de ani eşti într-a noua.

Anul acesta cea mai tânără dintre prietene, împlinind 80 de ani a ales să-i sărbătorească la restaurantul Capriccio din centrul Bucureştiului pe strada Icoanei nr. 18. Restaurantul este amplasat într-o casă de locuit cu curte (în care e amenajată o terasă acoperită) şi de pe stradă, când îl vezi, nu-ţi dai seama câtă intimitate îţi oferă . Înăuntru e mult bun gust. Ne-au rezervat un salon numai pentru noi şi ne-am simţit ca acasă. Salonul era foarte frumos decorat.

O masă mare foarte lată astfel încât platourile se pierdeau pe ea. Masa avea intercalate fâşii de ştergare care dădeau frumos, perdelele de voal şi tapetul erau de culoare roz-vişiniu, serviciile şi tacâmurile de bună calitate. S-a acceptat să fie aduse de acasă băuturile tării, şampania şi icrele de Manciuria. Cei de la restaurant au mai pus chifteluţe calde, platouri cu telemea, roşii, castraveţi, măsline dar cel mai mare success au avut nişte felioare subţiri de ţelină pane (n-am mai mâncat aşa ceva) şi la care s-a repezit toată lumea.

Ca fel doi a fost de ales între cotlet la grătar sau două bucăţi enorme de şniţele de viţel sau trei medalioane de friptură de viţel, foarte, foarte fraged cu un sos aromatizat. Garniturile nu s-au servit în farfurie ci s-au pus pe masă: piure de cartofi, murături, cartofi copţi, salată de varză crudă. Porţiile fiind enorme mai toţi comesenii au luat la caserolă şi astfel au avut mâncarea pe a doua zi asigurată.

Ca dulce s-a servit o îngheţată mocca cu pişcoturi şi cine a dorit cafea. Vin alb sau negru foarte bun. Bucătarul a dovedit că înafară de cunoştinţe are şi un talent înnăscut. Nu ştiu cât a costat dar am aflat că preţurile au fost medii spre mari dar a meritat. Vă daţi seama că fiind invitată nu am întrebat gazda de preţuri dar le puteţi găsi aici: capricciobistro.ro/menu.

Eu, fiind la mai puţin de o lună de la o operaţie grea şi simţindu-mă cam obosită am stat numai de la două până aproape de şase dar cheful s-a spart aproape de nouă seara, una din doamne având o voce foarte frumoasă şi stimulând lumea să cânte.

Serviciul a fost impecabil, două chelneriţe frumoase oferind o pată de tinereţe ambianţei. Restaurantul este specializat în pizze, paste şi în general mâncare italienească, ocupând unul din primele locuri din Bucureşti la aceste specialităţi.

Dacă organizaţi un eveniment cu mai multe persoane, doriţi intimitate şi mâncare bună vă recomand restaurantul Capriccio lângă biserica Icoanei şi Schitul Darvari.

PS Era pe vremuri un film ˝Si caii se împuşcă, nu-i aşa? Parafrazez: ˝Şi spre 90 de ani te poţi distra, nu-i aşa? ˝ Doamne Ajută!

Am pus poze ca să vedeţi cum veţi arăta la +80. Eram şi eu pe acolo îmbrăcată în roşu.

---

VIZUALIZĂRI: 615 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI