GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Shorley - Am fost de mai multe ori acolo
Restaurantul Shorley se află in Grozăvești, pe Strada Economu Cezărescu, in capăt, aproape de Politehnică. Strada se infundă, rutier vorbind in gardul Politehnicii, dar este o alee pietonală (noi îi spuneam potecă) pe lânga Facultatea de Metalurgie, pe unde se ajunge foarte ușor la restaurant.
Știu această locație de când s-a înființat, prin anii 90 când veneam să mâncăm mici și să bem bere Gambrinus la litru.
Cei care au facut facultatea in Politehnică sau cei care trec prin zona (scurtând drumul spre metrou) cred ca știu acest restaurant.
De atunci și până astazi s-a schimbat mult arhitectura străzii cât și a restaurantului.
Acum locația este o cladire cu demisol unde este bucătăria si spațiile de serviciu, parter si etaj unde sunt saloanele.
In față, la parter cât și la etaj sunt terase, unde vara este chiar o plăcere să stai la masă, acestea fiind pline cu mușcate pe toată lungimea balustradelor.
Așa cum am scris și în titlul articolului am fost de mai multe ori la acest restaurant.
În ultimul timp, împreună cu colegii de serviciu, organizăm câte o ieșeală cum zicem noi.
Cum ne strângem 15-20 de colegi, rezervăm din timp o masă. De data aceasta am rezervat o masă tot întrunul din saloane, cu toate că afară era soare, bătea vântul, iar afară pe terasă am zis că o să ne fie rece.
Dar au început și controversele, stăm înnăutru dar unde fumăm. Acum, de când cu legea anti fumat, a apărut și aceasta problemă. Dar lasă că vine vara și vom sta pe terasă, la iarnă vom vedea.
Pâna la urma am stat la masa rezervata înnăutru și cine vroia sa fumeze ieșea afară.
Meniul este prezentat in două volume in româna și altul in engleză, am vrut să subliniez lucrul acesta deoarece șeful nostru cel mare este englez și a fost foarte incântat când ia fost inmânat meniul în limba engleză, și este foarte variat, multe feluri de mâncare si zic eu la prețuri rezonabile.
Pentru început comandam ceva de băut – tărie de obicei – si platouri cu ceva aperitive, bruschete de trei feluri, ciuperci gratinate, bulete de cașcaval și măsline, ca să mearga tăria nu-i așa?
După care fiecare comanda ce dorește să mai mănânce și binențeles bere și vin.
Felurile de mâncare gătite, gen fasole cu cârnați sau varză călită cu cârnați sunt servite în vase de ceramica direct din cuptor, fiind foarte fierbinți când sunt aduse la masă.
Porțiile sunt destul de generoase chiar mari aș putea spune.
Atmosfera este intreținuta de muzică in surdină și chiar este plăcut așa ca să ne putem înțelege între noi, că doar deasta ieșim cu toții să socializăm.
Exista si wi-fi gratuit dar partea asta pentru noi nu ne interesează, că doar nu ajungem la restaurant să stăm cu ochii in telefoane, noi mergem pentru a mai discuta.
Personalul care servește este foarte atent și amabil cu clienții, chiar stau și urmaresc clienții dacă apar solicitări noi.
Noi de fiecare data când am fost la acest restaurant ne-am simți bine, ca drept dovada că am fost de mai multe ori.
Recomand acest restaurant cu mare plăcere.
Trimis de ANILU in 16.04.16 17:02:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna!
uite ca aseara am fost in zona la un club si chiar ma intrebam daca mai exista Shorley si uite ca azi tu mi-ai dat raspunsul.
Intrebare: Cum stau cu parcarea?
Mai sti vremurile alea in care toata strada era ocupata de terasici in care Shorley servea mici cu chifle calde facute de ei?
vad ca totul arata minunat, sper sa mai ajungem si noi, recunosc nu am mai fost acolo de foarte multi ani.
Cu bine!
@adrianbogdan: Da restaurantul arată bine, dar în jurul lui nimic nu mai este cum era odată.
Acum se construiește mult, în zona unde odată erau umbreluțe acum este șantier, vor fi la final niște blocuri.
Iar parcarea este o problemă, doar așa în șir indian pe lângă restaurant.
Toate cele bune.
Băi, io am făcut Politehnica, da' pe vremea mea nu-mi aduc aminte de „bomba” asta. Atunci noi mergeam peste deal, la Favorit sau chiar la Drumețul. E bine de știut, dacă m-o bate gândul să mă-nscriu la vreun doctorat.
@Dragos -
De la Leu era mai mult de mers sau poate de la gară.
Eu îl ştiu de prin 92-93, când arăta cu totul altfel. Îmi plăcea că era aproape şi avea preţuri "studenţeşti".
@nicole33: Da așa este, la început era o "bombă" pentru studenți, dar după aceea totul s-a schimbat "bomba", zona, vremurile...,
@ANILU -
Ştiu cum a evoluat ulterior. L-am frecventat mulţi ani mai târziu cu diverse ocazii, dar şi fără ocazie în weekend-urile în care nu aveam chef să bucătăresc. Mă urcam în maşină şi mă opream la Shorley sau la Pui de Urs, depinde unde găseam loc de parcare şi masă pe terasă.
În studenţie mergeam doar la bere, că de mâncat nu am riscat niciodată. La vremea respectivă bucătăria nu-mi inspira prea multă încredere şi nici patronul cunoscut pentru modul cum a făcut bani vânzând bere şi nu numai în căminele studenţeşti, dar locurile şi lucrurile s-au schimbat mult de atunci.
@nicole33 -
”De la Leu era mai mult de mers sau poate de la gară.
He, he, he... când făceam io facultatea, la Leu încă funcționa „Ștefan Gheorghiu” (și nu, nu acolo am fost student, din fericire!). Cu gara, ai nimerit-o, că aveam și acolo cursuri, seminare și laboratoare (majoritatea - că doar acolo era atunci sediul facultății). Dar cum se practica pe atunci, o altă parte a acestor activități o desfășuram la Politehnica nouă, din Drumul Taberei. Și am dat și examene prin sălile alea. Și ce face studentul după un examen? se drege cu ceva berule, nu?
@ANILU: Am fost și eu de zeci de ori la Shorley, de la începuturi și până în zilele de azi aproape (acum vreo 4 ani am fost ultima dată).
Pe vremea studenției era strategic amplasat pe drumul de la facultate spre metrou. La început arăta groaznic, zidurile nici măcar erau finisate, o baracă de beton.
Patronul, așa cum spunea și @nicole33 vindea BRRC (bere rece), sucuri și multe altele prin cămine pe vremea lui Ceaușescu. Ziua căra navetele iar noaptea le vindea la suprapreț. Am putea spune un non-stop premergător celor apărute după 1989. Din banii câștigați a pornit încet, încet noua afacere. Adăugându-i și pe cei ai studenților (și nu rareori profesorilor) a construit un restaurant care arată cu adevărat bine, a ocupat strada... Am făcut și un revelion acolo acum ceva ani și a fost chiar drăguț.
În imediata apropiere este și Pui de Urs (parcă), pe aceeași stradă, un fel de epigon. Deși au fost perioade când se mânca mai bine la cel din urmă decât la Shorley.
@Dabator: Deci cu articolul meu v-am trezit amintiri din tinerețe.
Da Pui de urs îi spune, și întotdeauna a fost concurență între ele.
La Shorley, vara mai ales, în perioada de glorie când ocupase trotuarele de jur împrejur nu găseai o masă liberă.
Acum lucrurile s-au mai schimbat.
M-am bucurat citind acest articol deoarece l-am frecventat si eu insa nu in timpul facultatii ca nu exista insa dupa. A fost un loc care a reusit sa reziste si sa se dezvolte ceea ce inseamna ceva.
Cred ca in urma cu un an am fost acolo la un botez unde m-am simtit chiar nesperat de bine. Este un loc in care intr-adevar as reveni cu mare placere.
”Cei care au facut facultatea in Politehnică sau cei care trec prin zona (scurtând drumul spre metrou) cred ca știu acest restaurant.
Eu ma incadrez in ambele categorii. Da, la Shorley am fost de multe ori si ma bucur sa gasesc acum acest articol despre acest restaurant din coastra Politehnicii.
Interesant ca zilele astea au aparaut mai multe articole despre restaurante bucurestene, inclusiv subsemnatul am punctat.
Semn de primavara?
Felicitari, ANilu!
@ANILU - Draga mea, când ai chef de o "ieșeală" cu mine, anunță-mă, lucrez în zonă! Legat de colegul @Dabator- pot să-ți spun că e un tip tânăr, îl poți tutui Nu-l mai știi de la Predeal?
@krisstinna: Vorbim pe tema asta, și eu tot prin zonă lucrez.
Ba da îl știu pe Dabator de la Predeal.
@ANILU - Daca bomba de Shorley a ajuns motiv de review pe AFA, mai bine ne lasam toti de scris. Este o carciuma si atat, nu a reusit sa-si depaseasca imaginea capatata in anii '90 cu toata construirea celor 2 etaje. Cunosc bomba asta de peste 20 de ani, de cand era un garaj cu Gambrinus la litru. A mai evoluat putin si a decazut mult in ultima vreme... dar pana la stadiul de scriere pe AFA ii mai trebuie macar 2 stele langa alea niciuna pe care le merita acum.
Utima oara am mancat acolo acum o luna, la un parastas, organizat de gazde in acelasi salon in care cineva isi serba ziua de nastere - iti dai seama ce misto a fost? Unii dadeau muzica tare, ceilalti tipau sa se opreasca muzica... Misto organizare, ce sa spun?
Mancarea nu straluceste, servirea la fel... corecte din punct de vedere pret, dar atat. Este o chestie absolut comuna, in care ti-ai organiza o iesire daca tii la buget, si'atat!
PS: Si spune toate astea unul care i-a dat inelul de logodna Pufosheniei intr-unul din saloanele Shorley...
Vad ca multi va amintiti de Shorley si Pui de urs... Dar de Beverly sau de Motanul Negru nu zice nimeni nimic? Sa nu mai zic de Matolu'...
@papone - Părerile sunt împărţite.
Noi mergem cu toţi colegii de serviciu şi ne simţim bine, da este un restaurant de cartier, dacă îl pot numi aşa.
Şi ia uite ce amintiri ai, te-ai logodit la Shorley.
Da ştiu ca mai era şi Motanul Negru, dar nu-mi mai aduc aminte exact unde, de celelalte amintite de tine nu mai stiu.
@ANILU -
Este locul unde sotul cu cativa colegi mai barfesc uneori (lucreaza pe aproape de local) si sunt multumiti de ceva produse, tigai picante, etc. dar mai multumiti sunt ca acei chelneri sunt discreti si respectosi, atenti mereu la dorintele clientilor, asa cum ai zis si tu.
In rest nu conteaza cate stele are, totul este sa fie mancare buna, preturi acceptabile (dupa bugete), servire buna, sa se simta fiecare bine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ