GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vibe american în micul Paris
Bancuri americane
Restaurantul ideal? Porții mari și nimeni care să întrebe „mai luați și salată”? Prietenii adevărați nu te lasă să bei singur. Vin și ei. Ce face o lămâie într-un bar? Se stoarce de râs. Eu gătesc foarte sănătos. Pun pătrunjel pe cartofi prăjiți.
A venit vremea să povestesc despre o ieșire în oraș într-o frumoasă duminică după amiază la invitația copiilor. Nu aveam cum refuza așa ceva! I-am rugat doar să aleagă un restaurant cu specific din altă țară, Eu optasem pentru Tbilisi restaurant cu bucătărie georgiană
Grivița Pub & Grill este un pub-restaurant foarte popular din București, aflat pe Calea Griviței, aproape de Gara de Nord. Locul e cunoscut pentru atmosfera relaxată, stilul american de grill și porțiile consistente de burgeri, coaste, aripioare și preparate la grătar. Are un decor eclectic, cu pereți plini de mesaje și ilustrații, muzică bună și un vibe casual, potrivit atât pentru ieșiri cu prietenii, cât și pentru seri mai lungi la bere și mâncare. Deci putem concluziona un local de tip American.
Unul dintre elementele „signature” ale localului este faptul că primești arahide la masă și poți arunca cojile direct pe podea un detaliu pe care mulți clienți îl menționează ca parte din experiență, dar care pe mine m-a intrigat foarte tare. Sunt ceva umblat în lumea asta și sincer așa ceva nu am mai întâlnit. Mănânci arahide și cojile le arunci pe jos. Credeți-mă pe cuvânt cu toate că asta era recomandarea chelneriței și toată lumea o făcea eu nu putem să le arunc pe jos. Parcă o mână invizibilă mă ținea, să nu fac asta.
După cum spuneam am ajuns acolo într-o duminică după amiază, chiar mai devereme decât rezervarea pe care o aveam. Asta nu a fost vreo problemă pentru că restaurantul la ora aia era jumate gol sau cum vreți jumate plin, asta depinde cum vezi lucrurile optimist ori pesimist. La Grivița Pub & Grill atmosfera începe de obicei încă din momentul în care am intrat, mirosul de carne pe grill, muzică rock sau blues în surdină și zgomotul vesel al conversațiilor din jur. Interiorul are un aer urban-industrial, cu lemn închis, lumini calde și pereți acoperiți de desene, stickere și mesaje scrise de clienți.
Noi ne-am luat câte o bere Nenea Iancu, iar copiii câte o limonadă. Am răsfoit fără grabă prin meniu și am ales pțnă la urmă burger, pui cu usturoi, coaste caramelizate, iar eu o vrăbioară de berbecuț, toate cu o garniture de cartofi prăjiți.
Toate porțiile comandate au venit rapid în vreo jumătate de oră. Porțiile erau mari și foarte bine gătite după spusele tuturor comesenilor. Mie cel puțin vrăbioara de berbecuț mi s-a părut pur și simplu excelentă și dacă voi mai ajunge acolo tot asta îmi voi mai comanda.
Una peste alta a fost o masa pe cinste în oraș cu familia. Mi-a plăcut mult atmosfera și muzica și vebe-ul de acolo, doar pe asta cu cojile de arahide aruncate jos pe marmură mi s-a părut cam aiurea. Poate sunt eu mai retrograd. Dacă era vreo bombă gen Shorley poate înțelegeam, dar așa…. Vorba aia am fost și eu prin State, dar nu am văzut așa ceva. Poate o fi prin provincie, dar pe-acolo nu am ajuns.
În fine în încheiere vreau să precizez că toată experiența are un aer de pub american autentic, unde nimeni nu se grăbește. O masă de patru persoane acolo înseamnă de obicei două-trei ore de mâncare bună, glume, zgomot plăcut și senzația că locul e mai degrabă un refugiu urban, decât un simplu restaurant. Drept pentru care recomand Grivița Pub & Grill.
Apropo, toată distracția ne-a dus 460 de lei cu tips cu tot. S-a scumpit tare la noi la restaurante, asta e realitatea!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de robert in 21.05.26 09:09:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@robert: Un local simpatic, în zona Gării de Nord: desenele și citatele scrise cu cretă au fost mereu drăguțe. Am fost de câteva ori la acest pub, chiar la vreo două petreceri cu peste 25 de invitați. Mi-au plăcut întotdeauna preparatele, am gustat aproape din toate.
Am scris despre local, a scris și @Mishu, cu ocazia unei MiniÎntâlniri AFA - amfostacolo.ro/restaurant ... resti&umID=2000. Mulțumim pentru articol și reconfirmarea calității serviciilor și preparatelor.
P. S. Switch la explicații foto pui/costițe porc
@robert:
”Apropo, toată distracția ne-a dus 460 de lei cu tips cu tot. S-a scumpit tare la noi la restaurante, asta e realitatea!
Nu contest ca s-au scumpit restaurantele, dar totusi asta e un restaurant cu preturi rezonabile pentru ce ofera. Am fost aici de multe ori si mereu mancarea a fost buna si portiile foarte mari.
@tata123 🔱: mersi pentru completare și pentru rectificări! Fără ochelari sunt praf!
Chiar se mănâncă foarte bine acolo și eu sincer m-aș reîntoarce!
@Yoda: asa e aici măcar știi pe cei dai banii și nu ai regrete! Mersi pentru vizită și comentariu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 [Restaurant Matinee] O masă brunch la restaurantul Matinee din Agora Floreasca — scris în 22.04.26 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2026 Catering, un concept modern de servit masa — scris în 15.04.26 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2026 [Csíki Sör Brewery & Restaurant] O bucată de Transilvanie ascunsă în inima Bucureștiului — scris în 09.05.26 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2026 [Restaurant Zmoke] Un restaurant mai altfel — scris în 16.03.26 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2026 [The Harp Irish Pub & Restaurant] Harpa romano-irlandeza — scris în 14.02.26 de Flaviu din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jan.2026 [Trattoria Roz Cafe] Un loc care ne-a depășit așteptările — scris în 18.01.26 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2025 [Restaurant „La Machedoni”] Am fost, am revenit, vom reveni! — scris în 13.01.26 de Visan125 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...


















