La libanezii de la Naser3

TIPĂREȘTE

O invitație venită din partea cumnatei mele ne-a scos din casă într-o zi frumoasă de început de iunie: „Hai să luăm prânzul împreună în oraș” .

Cum s-o fi refuzat?!! ????

Am stabilit telefonic să ne întâlnim într-o zonă relativ apropiată de casa ei și accesibilă nouă cu mijloacele de transport în comun: strada Mătăsari, pe care știam că se află mai multe restaurante. Om găsi noi o masă la unul din ele.

Și la propunerea ei, după o plimbare scurtă, ne-am oprit la Restaurantul Naser.

Adresa este strada Fluierului nr. 18, la intersecția cu Mătăsari, spre care am luat, din fața blocului, tramvaiul 1/10. Pe aceeași Șosea Mihai Bravu circulă și tramvaiul 46, dar la mică distanță se află și alte stații: ale autobuzelor 135 și 311 și a tramvaiului 55 pe Bulevardul Pache Protopopescu sau a troleibuzelor 69 și 85 pe Bulevardul Ferdinad. Cea mai convenabilă stație de metrou este Piața Iancului. Dacă vă bate gândul să veniți cu mașina, nu îmi rămâne decât să vă urez succes la găsirea unui loc de parcare... ????

Site-ul propriu: https://naserrestaurant.ro/.

Mătăsari e una dintre arterele vechi și cunoscute ale capitalei, și am avut ocazia să mai scriu despre ea. Nu amintesc aici decât că majoritatea clădirilor care o mărginesc sunt case din perioada interbelică, unele frumos restaurate, altele mai părăginite, printre care se intercalează și niște vile proaspăt ridicate.

Naser e găzduit de o construcție banală și are sală de mese la parter, dar și la etaj, unde se află și o terasă. Nu am urcat, dar mergând la toaletă (care, apropo, ar putea fi mai îngrijită), am străbătut sala de la parter și am remarcat și pozat vitrina frigorifică în care erau expuse frigărui și tot felul de cărnuri, iar alături, mese cu dulciuri apetisante - cataifuri, baclavale, castronele cu orez cu lapte - care tare îmi făceau cu ochiul????, de mi-a venit să renunț la orice altceva și să mă înfig în ele.

Însă m-am stăpânit...

În rest, aranjamentul din interior e la fel de banal ca și clădirea. Se vede treaba că proprietarul nu și-a bătut capul cu designul, mizând pe calitatea mâncării.

Vremea fiind bună, cald și adiind un vânticel cât să ne răcorim nițel (hai că mi-a ieșit o rimă! ????), ne-am așezat la o masă adăpostită sub o umbrelă mare de pe terasă, unde se mai aflau și alți cetățeni înfometați. Aici, afară, mobilierul, nu prea îmbietor (dar slavă Domnului, scaunele aveau pernițe!), era completat de tufe de trandafiri, un balansoar și o tentativă semi-reușită de fântânică din pietre în care apa ba curgea, ba se oprea.

Nimic pretențios, așadar, dar suficient de primitor cât să te simți bine.

La întoarcerea acasă, uitându-mă pe net, am văzut că localul în care fuseserăm se cheamă Naser3, de unde rezultă logic că mai există cel puțin alte două cu același nume. Într-adevăr, înțeleg că Naser2 se află în cartierul Colentina pe strada Maica Domnului, iar Naser1 a devenit de câțiva ani Restaurantul Murad de pe strada Panait Istrati, vizavi de Piața Domenii. N-am însă idee dacă ambele funcționează.

Tot de pe net am aflat Naserul nostru face și livrări la domiciliu și că scorul său ar fi undeva între 4 și 4,2 din 5 pe Tripadvisor, adică relativ OK pentru București. Și că „Naser” nu e numele proprietarului, așa cum crezusem, ci semnifică „triumfător” în limba arabă.

Așa o fi!

Recunosc cinstit că știam prea puțin (spre nimic) despre bucătăria libaneză în afara faptului că este renumită printre gastronomiile din zona Orientului Mijlociu, că nu include carne de porc și că folosește din belșug condimente pentru a da gust mâncării: cardamom, curcuma, semințe de pin, susan, șofran, ienibahar, cuisoare, ghee. Prin urmare, am mers pe mâna cumnatei mele, o mult mai bună cunoscătoare. Și bine am făcut.

Oferta prezentată în meniul însoțit de poze și explicații este cuprinzătoare: supă de linte și două feluri de ciorbe, omlete, salate, sandvișuri, câteva specialități la grătar și cuptor, precum și o varietate mare de aperitive și preparate calde. Plus deserturile după care îmi lăsase gura apă.

La capitolul băuturi găsim cafea, răcoritoare acidulate și freshuri, dar și vodcă, whisky, coniac, vinuri albe și roze de la Cramele Recaș, bere Silva neagră și blondă, la sticlă și bere Ciuc la draft. Nu cine știe ce, dar de reținut oricum faptul că servesc alcool.

La sugestia cumnatei, am început cu un „platou mare” - 42 de lei, format din: humus, babaganoush (vinete și roșii coapte, ceapă, pătrunjel, ulei de măsline), moutabal (pastă de susan, vinete, iaurt) și labne (cremă de iaurt cu mentă). Foarte mult mi-au plăcut humusul și lipiile care au însoțit platoul; în schimb, labneul mi s-a părut fad.

La felul principal, Adrian a optat pentru sambusa (un fel de gogoșele prăjite, mai bine zis un aluat umplut cu carne de vită; 35 lei), eu am ales kebe mehlie (carne de vită și grâu mărunțit, asezonate cu mentă, boia iute, muguri de pin, piper și semac, totul servit cu un sos alb; 39 lei), iar cumnata mea a dorit berbecuț cu orez (49 lei). Am gustat din toate și am fost încântată.

Am ajutat mâncarea să alunece lin pe gât cu bere iar la final am primit din partea casei un mix de cataifuri și baclavale din care nu am reușit să fotografiez decât ultima bucată rămasă, atât de repede s-au evaporat celelalte... ????

Total consumație 200 lei, plătiți cu cardul, lângă care am adăugat bacșișul de 25 lei. Prețurile mi s-au părut destul de rezonabile, având în vedere creșterile uriașe din ultima vreme. Nota a venit scrisă de mână, neinteligibilă, și chiar am comentat pe seama acestui fapt - nu am idee cum s-au înregistrat ei în contabilitate... ???? În fine, treaba lor, nu-mi fac eu griji, am altele pe cap.

Am fost serviți destul de prompt, deși personalul, format din fete și băieți tinerei, părea cam amețit. Sau poate că de vină era proasta comunicare între ei, căci o parte nu erau români, ci arabi (probabil libanezi) și am avut și noi ceva neînțelegeri când am dat comanda, așa că a trebuit s-o virăm pe limba lui Shakespeare. N-au fost însă întârzieri prea mari, și nici nu ne grăbeam; nu ne văzuserăm de câteva luni și aveam o groază de noutăți de împărtășit și multe amintiri de depănat.

Prânzul s-a prelungit așadar la peste 3 ore iar la final ne-am declarat bucuroși de revedere și de alegerea restaurantului, în mod special pentru gustul (inedit pentru mine) al mâncării.

Drept care vă recomand să nu ocoliți Naser3!

---

VIZUALIZĂRI: 602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI