BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
L'incontro con gli amici
Abia întorşi din vacanţa petrecută în Egipt şi dacă tot nu aveam nimic planificat pentru minivacanţa de Ziua Unirii, ne-am hotărât să ieşim măcar în cartier la o ciorbă de burtă şi să mai povestim una alta.
Pentru un prânz într-o zi rece de ianuarie, L'incontro a fost prima alegere. În urmă cu mai mulţi ani, mergeam destul de des aici, mulţumită de calitatea şi gustul mâncării, de porţiile măricele, de preţurile rezonabile, precum şi de serviciile OK. Încă îmi amintesc cu nostalgie de vremurile în care fumatul era permis în restaurante şi baruri, acum demult apuse. Ulterior am preferat să-l vizitez doar în sezonul cald când puteam lua masa pe terasă, apoi am mers tot mai rar din cauza aglomeraţiei, fiind tot mai greu să găseşti o masă liberă. Şi asta în condiţiile în care L'incontro este al treilea restaurant dintr-un şir de cinci sau şase aflate aproape unul lângă altul pe aceeaşi parte a străzii.
Restaurantul are deja o tradiție și un renume câștigate absolut meritat în cei douăzeci de ani de funcţionare, din 2003 şi până în prezent. Mai există o locaţie în cartierul Berceni, dar eu nu am fost decât la cel din Titan.
Restaurantul L'incontro - întâlnirea ???? – oferă multe sortimente de pizza şi paste care nu m-au dezamăgit niciodată, însă nu aş putea spune că are neapărat un specific italian, ci mai degrabă românesc şi internaţional, cu un meniu destul de stufos în care se regăsesc şi destule preparate asiatice, unele destul de apreciate de alţi clienţi.
Dispune de două saloane şi o terasă generoasă pe trei din laturile clădirii, insuficientă vara şi, evident, nefuncţională iarna.
Restaurantul NU are locuri de parcare special rezervate, însă este posibilă parcarea în zonă, momentan „la liber” în funcţie de disponibilitate, pe locurile de parcare marcate, dar neatribuite ca parcări de reşedinţă. De această dată, noi am venit pe jos în plimbare, lăsând maşina acasă.
Adresa: Strada Postăvarul nr. 92, Sector 3, București 324250
Coordonate GPS: 44.41724 N; 26.17319 E
Website: lincontro.ro
Social Media: pe FB
Program: restaurant - zilnic 11.00 ÷ 23.00; livrări - zilnic 11.00 ÷ 23.30; doar marţi programul începe de la 12.00
Am intrat în restaurant, puţin surprinşi că şi în acea zi de sărbătoare, când noi credeam că bucureştenii au fugit departe de oraş pentru a profita de cele patru zile libere, erau totuşi destui clienţi care luau masa şi ne-am aşezat şi noi la una din mesele libere, având de unde alege.
O ospătăriţă blondă ne-a aşteptat să ne facem comozi şi imediat a venit la masa noastră cu meniurile. Înainte de a le răsfoi, am întrebat-o dacă au ciorbă de burtă, în caz contrar intenţionând să plecăm. Răspunsul a fost afirmativ, astfel că am rămas ???? şi nu am regretat.
De băut am comandat o bere Silva blondă, ... deh soţului meu îi plac blondele :D, la 11 lei sticla de 0,5 l şi două limonade cu apă plată şi mentă, la 17 lei paharul de 0,33l. Băuturile au fost aduse în scurt timp. Plecasem de acasă cu gând să beau o bere, dar, din obişnuinţă, fiind mai mereu cu maşina, am comandat tot ceva fără alcool. Am realizat asta abia când mi-am primit limonada, dar a fost bine şi aşa.
La unison, toţi trei am comandat câte o ciorbă de burtă la 22 lei porţia, precum şi „accesoriile” , adică patru chifle calde (2,5 lei bucata), un ardei iute (2 lei), două porţii de smântână (3 lei bucata) şi două de mujdei (3 lei bucata), urmând să le împărţim între noi. Mi-a plăcut că mujdeiul a fost exact cum îl prepar şi eu acasă, astfel că nu au mai fost necesare alte „reglaje” . Ciorbele, fierbinţi, au venit destul de repede, iar gustul a fost cel aşteptat, adică foarte bun ????.
În legătură cu felul principal nu am reuşit să ajungem la un consens, din ce văzusem pe mesele altora porţiile erau foarte mari şi doream să comandăm mai puţine şi să le share-uim, astfel că am sărit direct la desert, pe care nu voiam să-l ratez. Mereu când comand ciorbă de burtă, aceasta fiind foarte săţioasă, greu mai intră şi felul principal, darămite şi un desert.
La desert am comandat o porţie de clătite cu brânză dulce şi smântână (18 lei) şi una de papanaşi cu smântână şi dulceaţă de fructe de pădure (25 lei). Şi pentru desert timpul de aşteptare a fost rezonabil, chiar mic, abia apucând să fumez o ţigară şi să fac câteva poze pe terasă. Din clătite nu am apucat să gust, beneficiarul acestora fiind foarte grăbit în a le dovedi, însă pot spune că mi-au plăcut papanaşii, doi la porţie, serviţi pe un pat de clătită ????.
Există şi internet WIFI gratuit, cu parolă, am verificat doar că funcţionează, în rest neavând timp de navigat.
Am vizitat şi toaletele, spaţioase, foarte curate şi fără mirosuri, dotate cu toate consumabilele necesare, fiind printre puţinele dăţi când am făcut şi poze într-un asemenea loc.
Când am solicitat nota de plată am specificat că vom plăti cu card bancar şi am cerut totodată includerea pe nota de plată a bacşişului de 10% din consumaţie, conform noilor reglementări în vigoare la data respectivă. „Amenda” a fost în cuantum de 178 lei, un preţ OK pentru trei persoane sătule şi mulţumite :D, însă bacşişul NU s-a dorit a fi inclus pe bonul fiscal, aşa că am plătit cash 20 lei drept apreciere pentru serviciile primite.
L'incontro s-a ridicat încă o dată la nivelul aşteptărilor noastre, astfel că recomand restaurantul, un loc special pentru noi şi foarte potrivit pentru o întâlnire cu prietenii sau alte evenimente.
Mâncarea a fost pe gustul nostru, porţiile au fost îndestulătoare, timpii de aşteptare au fost minimi, ceea ce pentru mine este foarte important, serviciile au fost corecte şi prompte, iar preţurile au fost rezonabile, în ton cu vremurile...
Trimis de nicole33 in 27.02.23 06:01:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Hop și eu, cu bonus-ul!
Am să dezvolt după ce văd și pozele!
Un restaurant devine cunoscut și apreciat de-a lungul anilor atunci când proprietarii aplică și respectă întocmai rețeta succesului: mâncare bună, atmosferă primitoare, personal calificat, cum este și restaurantul prezentat de tine.
E lesne de înțeles de ce se dorește ca bacșișul să nu fie trecut pe bonul fiscal, dacă se impozitează cu ce te mai alegi?
Clătitele și papanașii arată bine, însă cu ciorba de burtă m-ai convins, am s-o reintroduc în meniul meu, n-am mai mâncat așa ceva de 7-8 ani.
O ieșire la un restaurant înseamnă destindere și voie bună, socializare, timp de calitate petrecut cu cei apropiați, așa că nu-mi rămâne să spun decât atât: să vă fie de bine, și să ne mai povestești și despre alte locuri frumoase, cu mâncare bună!
Am văzut și pozele! Ce să spun?! Se pare că este un restaurant bun, dacă rezistă de atâta vreme și, mai ales, că a rezistat și în perioada pandemiei!
”În legătură cu felul principal nu am reuşit să ajungem la un consens, din ce văzusem pe mesele altora porţiile erau foarte mari şi doream să comandăm mai puţine şi să le share-uim, astfel că am sărit direct la desert, pe care nu voiam să-l ratez. Mereu când comand ciorbă de burtă, aceasta fiind foarte săţioasă, greu mai intră şi felul principal, darămite şi un desert
La mine, indiferent de ce mânânc ca fel „unu” - că e ciorbă sau felul „doi” - nu mai intră nimic! Trec, ca și voi, direct la desert. Papanașii arată foarte bine, dar eu n-aș fi putut „dovedi” decât unul din porția aia mare! De aceea nu prea aleg ca desert papanași, pentru că-mi spun că nu-mi pot da doar unul, că e musai să fie doi, chiar la două farfurii! . Cum Mihai nu are voie „dulce” , ca să mă ajute, renunț din start!
Aleg, când se poate și când mai am „loc” în stomac, clătite, sau cheesecake, o prăjitură pe care o iubesc!
Mă bucur că v-ați simțit bine! Nu știu dacă voi ajunge pe la „L' incontro” , e departe de casa noastră, daaaar cine știe, este posibil orice!
Citit, văzut poze și votat cu mult drag! (o copiez și eu pe @mishu, ce să fac dacă asta simt?!) Mulți pupici, ca de obicei!
@nicole33:
”Restaurantul are deja o tradiție și un renume câștigate absolut meritat în cei douăzeci de ani de funcţionare, din 2003 şi până în prezent.
Practic, noi doi, Stefan si cu mine, l-am inaugurat. I-am calcat pragul in iunie 2003 si a ramas in sufletul nostru. Si, bineinteles, vecinii de LaBarca. Dar atunci nu era AFA!
Si aici, locul preferat era terasa, vara. Dar si in interior.
”din ce văzusem pe mesele altora porţiile erau foarte mari
Dintotdeauna aici au fost portiile mari. Deseori luam la pachet ca nu reuseam sa terminam tot. Valdostana de vita cu sos Zingarra... mmm. Pe atunci papanasii erau putin mai marisori! Ciorba de burta a fost buna mereu la ei.
Ma bucur ca nu au coborat stacheta si ca si-au imbunatatit meniul. Ma bucur ca este la fel de frumos si de primitor!
Iar "tabloul" din P25 m-a distrat de cum l-am vazut prima data! Parca mai erau si altele! Nu mai sunt?
Dulci amintiri! Multumesc mult, Tiza!
@doinafil: Iei metroul de la Lujerului pe linia Anghel Saligny si cobori la 1 Decembrie. Linie directa. De acolo pana la L' Incontro e cat de la voi la Casa Condor.
Incercati-l la vara, pe terasa din stanga! Sigur va va placea.
@Zoazore: Mulțumesc de informație! Poate vom ajunge, (cine știe ) mai ales că acum știu și cum!
Te îmbrățișez cu gândul și...
@Safta Radu:
”Un restaurant devine cunoscut și apreciat de-a lungul anilor atunci când proprietarii aplică și respectă întocmai rețeta succesului: mâncare bună, atmosferă primitoare, personal calificat, cum este și restaurantul prezentat de tine.
Aşa este.
La L' incontro mâncarea a fost mereu bună, cel puţin cele câteva feluri comandate de noi mai frecvent, porţiile măricele, preţurile bune şi serviciile corecte, astfel că nu este de mirare cum a rezistat şi rezistă de douăzeci de ani încoace.
”E lesne de înțeles de ce se dorește ca bacșișul să nu fie trecut pe bonul fiscal, dacă se impozitează cu ce te mai alegi?
Ehh... asta am înţeles şi eu. Nu au trecut bacşişul pe bonul fiscal pentru a nu fi impozitat, deşi, cu noile reglementări, au riscat şi să nu primească nimic. Te bucuri să nu pierzi 10% impozitul, dar rişti să pierzi 100% în cazul în care clientul nu are bani lichizi de ciubuc, tot mai mulţi achitând nota de plată de la restaurant cu card bancar.
”Clătitele și papanașii arată bine, însă cu ciorba de burtă m-ai convins, am s-o reintroduc în meniul meu, n-am mai mâncat așa ceva de 7-8 ani.
Vai, nu pot să cred! Join the Club!
În cazul meu, pot spune că a fost cumva invers. Nu am mâncat ciorbă de burtă până la vârsta de treizeci de ani, iar acum încerc să recuperez anii pierduţi
A fost o ieşire reuşită, am mâncat bine, ne-am simţit bine împreună şi am fi socializat şi mai bine dacă vremea ne-ar fi permis să stăm pe terasă .
Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!
@doinafil:
”Se pare că este un restaurant bun, dacă rezistă de atâta vreme și, mai ales, că a rezistat și în perioada pandemiei!
L' incontro avea un sistem de livrări bine pus la punct încă de acum mai bine de zece ani şi cred că asta i-a ajutat să reziste în pandemie. În plus, din 2020 încoace au prins avânt firmele care livrează mâncare la firmă/domiciliu, ca să nu dau nume şi încă au mare căutare.
”La mine, indiferent de ce mânânc ca fel „unu” - că e ciorbă sau felul „doi” - nu mai intră nimic!
Orice altă ciorbă în afara celei de burtă eu o pot combina cu felul "doi" fără probleme şi apoi mai merge o cafea sau un desert. Chestie de "antrenament" .
”Papanașii arată foarte bine, dar eu n-aș fi putut „dovedi” decât unul din porția aia mare! De aceea nu prea aleg ca desert papanași, pentru că-mi spun că nu-mi pot da doar unul, că e musai să fie doi, chiar la două farfurii!
Pe vremuri îmi amintesc că erau chiar mai mari . Eu aleg la desert chestii mai greu de făcut acasă. Să vezi cum este să primeşti un singur papanaş la porţie, dar unul uriaş. Am păţit-o cel mai recent toamna trecută la Satu Muscelean, când chiar şi eu am fost pusă în dificultate , dar m-a salvat soţul.
Dacă sunt doi la porţie şi eu îi cer la două farfurii şi îi împart cinstit.
”Mă bucur că v-ați simțit bine! Nu știu dacă voi ajunge pe la „L' incontro” , e departe de casa noastră, daaaar cine știe, este posibil orice!
Într-adevăr, este departe de voi, dar nu e imposibil de ajuns. Noi cum am ajuns la Condor cu metroul? Tiza a fost atunci de vină
Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!
@Zoazore:
”Practic, noi doi, Stefan si cu mine, l-am inaugurat. I-am calcat pragul in iunie 2003 si a ramas in sufletul nostru. Si, bineinteles, vecinii de LaBarca.
Mi-aţi luat-o înainte!
Ştiu că restaurantul funcţionează din 2003, însă eu plecasem de ceva vreme din cartier, astfel că l-am descoperit mai târziu, călcându-i prima dată pragul în mai 2004.
Nu credeam că articolul meu îţi va trezi asemenea nostalgii şi nu voiam nici să te întristez. Dar cu ciorba de burtă recunosc că voiam să te enervez puţin
”Dintotdeauna aici au fost portiile mari. Deseori luam la pachet ca nu reuseam sa terminam tot. Valdostana de vita cu sos Zingarra... mmm..... Ciorba de burta a fost buna mereu la ei.
Aşa este, cu ciorba de burtă nu m-au dezamăgit niciodată.
Având experienţă suficientă şi mult antrenament, am reuşit mereu să dovedim tot ce ne-am comandat, fără să lăsăm în farfurii sau să luăm la pachet. Am luat la pachet pizza pentru acasă, dar era comandată special.
”Pe atunci papanasii erau putin mai marisori!
Ai ochi buni şi memorie bună Aşa am zis şi eu când i-am văzut în farfurie. Dar crede-mă că m-am săturat şi că au fost foarte gustoşi. Mai buni ca la Barca. Şi am preferat doi, dar buni şi să înţeleg ce mănânc decât şapte gogoşele mici pe care să le alerg ca pe măsline prin farfurie ca alături la Eleven .
”Ma bucur ca nu au coborat stacheta si ca si-au imbunatatit meniul.
Chiar au un meniu variat şi mereu disponibile feluri diferite. Înainte de pandemie am gustat de la comeseni şi "chinezismele" lor, gen "furnici în copac" sau "porc cu urechi de lemn" şi n-au fost rele, dar eu tot la ciorba mea am revenit.
Cu scuze pentru întârziere, ieri până noaptea m-am luptat cu tehnologia , îţi mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!
@nicole33:
”Cu scuze pentru întârziere, ieri până noaptea m-am luptat cu tehnologia
Sper ca ai dovedit tehnologia!
Scuze? Nu ai pentru ce!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ