Un restaurant satisfăcător

@doinafil:

Să vă fie de bine şi felicitări pentru revedere şi pentru review!

Pentru faptul că şi după atâţia ani Mihai şi colegii au reuşit să păstreze legătura, toată admiraţia mea, însă şi o uşoară invidie. Eu nu am fost la fel de norocoasă ca ei. Colegii mei de facultate s-au răspândit prin alte zări imediat după absolvire şi nu a fost posibilă nici măcar organizarea întâlnirii de 10 ani, acum mulţi ani.

Într-adevăr, parcarea este la noroc. În ultimul an am avut câteva treburi în zona restaurantului şi am reuşit de fiecare dată să parchez fără probleme pe Şos. Mihai Bravu, la maxim 100-150 metri de restaurant.

Mi-a plăcut logica ta

Prin 93-95 am fost şi eu acolo, invitată la o nuntă de... aromâni. Nu-mi amintesc cu certitudine dacă restaurantul îşi schimbase deja denumirea în cea actuală. Eu şi cu soţul meu am fost singurii români din toată nunta. Inclusiv personalul vorbea limba lor. Am apreciat atunci faptul că la masa noastră, din respect pentru noi, s-a vorbit doar româneşte. Mâncarea a fost atunci perfectă, însă nu pot compara un meniu de nuntă cu comenzi a la carte.

Eleganţa sălii şi decorarea acesteia mi-au plăcut şi mie, chiar dacă nu le prea recunosc din pozele tale. Deh... anii.

Mă bucur că alegerile voastre au fost câştigătoare, însă nu mi se pare prea OK că unele preparate nu au fost chiar cum ar trebui să fie.

Preţurile rezonabile comparativ cu alte locaţii similare din oraş constituie un avantaj.

Şi timpul de aşteptare mi se pare OK, dat fiind numărul mare de participanţi şi diversitatea comenzilor, iar voi aţi avut mai mult timp la dispoziţie pentru a depăna amintiri.

Şi ştii ce mi-a mai plăcut? Faptul că aţi primit nota de plată pe familie şi nu pe tot grupul cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, comesenii fiind nevoiţi apoi să studieze fiecare bonul pentru a identifica fiecare ce a consumat şi să calculeze care cât datorează din nota totală.

Felicitări pentru întâlnire şi la cât mai multe alte revederi!

@doinafil:

La asta am facut ochii mari: Doina fara peste?

Apoi m-am lamurit de ce. Dar prin poze am vazut si peste prajit, cu mujdei si mamaliga si iar m-am mirat!

Asta a fost, de fapt, scopul intalnirii si constat ca afost atins cu succes. Felicitari pentru initiativa si realizare

Prin 2018 am fost si eu acolo vezi impresii. Dar am stat afara, la terasa. Tin minte ca in sali erau pomeniri, una char a unei familii de "conlocuitori minoritari" care acum sunt majoritari. Asa ca nu am vazut interiorul.

In zona locuia un unchi si, cand i se facea chef, ma invita la o bere, vara, tot pe terasa.

@nicole33: Mulțumim de urare!

Îți înțeleg „invidia” , dar gândește-te și la timpul care atrecut - al lui Mihai, care a absolvit în 1971, și al tău, mult mai târziu. Poate că și ei s-ar fi „risipit” prin lume, dacă condițiile le-ar fi permis. Colegii tăi au avut oportunitatea de-a pleca din țară, după 90. Poate că unora le merge mai bine, dar - cu siguranță - n-au cum să nu regrete, măcar puțin, și timpul petrecut aici, copilăria și prima tinerețe.

Frumos din partea lor! Așa procedează oamenii cu o bună educație, care începe din copilărie și se dezvoltă pe parcurs. Am avut o colegă de birou de etnie macadoneană (sau macedonească -?! - așa cum apare în DEX), o fată foarte inteligentă și familistă - (doi copii) dar și frumoasă care, imediat după 90, a plecat în America. Avea un bun simț cum rar am văzut. Ei, machedonii sunt oameni plăcuți ochiului și, dacă stai mai mult lângă ei, le descoperi și muuulte calități.

Și nouă ne-a plăcut că băiatul a făcut separat bonurile. Am fost și în alte locuri mai multe persoane, familii sau singuri, unde a ieșit o harababură la defalcarea /consumul fiecăruia, dar a luat ceva timp pentru ca ea să fie corectă, atât pentru consum, cât și pentru bonus.

Îți mulțumesc pentru vot și ecou! Să nu uit de pupicii mulți și dulci

@Zoazore :

Ai dreptate să te miri! Și eu m-am mirat când am pozat farfuriile de la masa vecină. Bila neagră pe care le-am dat-o a fost ȘI pentru că, în meniu, nu era scris ce fel de pește este. M-am temut să nu fie un alt fel decât unul preferat de mine, crap în mod special, dar mergea și-un păstrăv sau o doradă. Îți dai seama că n-aș fi ratat dacă știam! Eu aș mânca crap și în somn!

Și acum era un parastas. Se pare că este preferat de oamenii care au nevoie de astfel de evenimente, pentru că este un loc elegant, spațios, și - nu în ultimul rând - ieftin, în comparație cu alte locuri.

Cât despre „conlocuitorii minoritari” care acum sunt majoritari, n-ar fi o problemă dacă ar fi și educați, cu bun simț, să nu deranjeze pe ceilalți. Din păcate la capitolul ăsta mai este muuuuult de lucrat. Puțini dintre ei s-au emancipat. Unii dintre ei se pare că au în sânge respingerea oricărei forme de încorsetare, că e vorba de educație prin școlarizare sau prin alte metode. Ei sunt rebeli din naștere, nu vor să se supună nimănui, vor să fie liberi, să facă ce vor. (vezi migrația lor cu corturile, chiar dacă nu mai este cazul să vorbim despre ei, ci despre cei ce s-au stabilit în orașe)

Îți mulțumesc pentru vot și ecou!

P. S. Am să citesc și articolul la care m-ai trimis!

@doinafil:

Într-adevăr, altele erau oportunităţile în 1993 şi nu pot fi comparate cu cele existente cu două decenii înainte. Dar regretul de a fi ratat orice revedere cu colegii rămâne .

Am avut doar interacţiuni pozitive cu aromânii cunoscuţi în Bucureşti sau Constanţa, ceea ce nu aş putea spune referitor la alte minorităţi de la noi.

În ultima poză postată de tine la articol am văzut cât de mulţi aţi fost şi-mi imaginam că nu ar fi fost prea uşoară împărţirea notei de plată pe familii.

Aşa a fost mult mai simplu. Probabil şi bonusul a fost proporţional cu gradul de satisfacţie al fiecăruia raportat la cele comandate. Iar voi aţi fost mulţumiţi.

Dar de ce v-aţi ascuns în ultimul rând?

@doinafil:

În cazuri de genul ăsta, cred că este suficient să întrebi ospătarul care poate întreba la rândul lui la bucătărie şi se rezolvă.

Pe mine nu mă pasionează peştele, dar prin vacanţele mele all inclusive am întâlnit situaţia în care peştele era etichetat generic "fish", iar eu, care nici nu mă prea pricep, am întrebat despre ce peşte este vorba, doar de curiozitate, şi am primit imediat lămuriri.

În ultimii ani apelarea la restaurante pentru asemenea evenimente este tot mai frecventă, o variantă comodă pentru familia îndoliată.

Într-adevăr, nici aspectul financiar nu este de neglijat.

@doinafil:

ai dreptate, insa cu putina rabdare gasesti loc.

In ceea ce priveste restaurantul, nu mai sunt sigura daca am ajuns acolo sau nu si nu as vrea sa ma fac de ras mentionand evenimentul la care am ajuns acolo, asa ca pas, in schimb in supermarket am ajuns de nenumarate ori fiind destul de aproape de casa si daca ma aflu in zona intru acolo pentru ca de multe ori gasesti lucruri pe care nu le gasesti in alte magazine.

Intalnirea cu prietenii este minunata intotdeauna insa normal, vrem ca si celelalte elemente sa fie ok, ma bucur ca voi ati avut noroc.

Sa va fie de bine si sa mai repetati, felicitari, votat cu mare drag.

@mishu:

Eu nu am remarcat existența supermarketului decât când am ajuns acasă. Am vrut să iau de pe net o imagine cu restaurantul mai de la depărtare, pentru că de aproape n-am reușit, și-am văzut că era, de fapt, supermarketul. Abia apoi am reușit să iau una cu restaurantul, pe care am și postat-o.

Poate că reușești să parchezi dacă ai răbdare (sau noroc?!), pe noi mai puțin ne afectează, dacă nu suntem „motorizați”

Și tu și Zozo spuneți că știți mai bine zona. Noi dacă stăm în Militari ajungem mai greu (sau deloc) pe acolo., Dar... cine știe , poate că am să ajung și-am să intru, să văd ce pot cumpăra.

Îți mulțumesc pentru ecou, vot și...