O experiență culinară deosebită - La CAVE de Bucarest

TIPĂREȘTE

De câțiva ani serbăm un eveniment de familie în fiecare vară, la jumătatea lunii iulie. Vrem să ne răsfățăm, să nu mai gătim acasă și să mergem în câte un loc unde să mâncăm ceva gustos și să ne simțim bine. Dacă anii trecuți am ales și restaurante mai spre centrul orașului, de data aceasta am vrut să fie un loc ceva mai apropiat de casa noastră, mai precis în cartierul Militari. Mihai a căutat pe net și, amândoi, am decis să fie

La CAVE de Bucarest, un restaurant pe care nimeni nu ni l-a recomandat și despre care nu am citit nicio recenzie, am ales mai mult „la pleaznă” , cum se mai spune în popor. Adresa exactă este: Str. Mărgelelor nr. 139-143,

Sector 6, București, 062302, cartier Militari

Pentru automobiliști, în cazul în care vreți să ajungeți cu mașina, reperele sunt:

Latitudine: 44°, 26,34', 27" N

Longitudine: 26°, 1', 43" E

Am telefonat și am făcut rezervare într-o zi din mijlocul săptămânii, ora 18,00. De la capătul mașinii 136, aflat pe str. Apusului, am luat-o la pas înainte, spre B. dul Uverturii și, după aprox. 700 m am ajuns la destinație. La prima vedere pare a fi un bloc de locuințe ceva mai nou, cu parter și nouă nivele, însă firma cu litere mari prinsă undeva sus, pe peretele estic al clădirii, ne arată locul pe care-l căutam. De pe trotuarul de vis-à-vis vedem o persoană ce mătura de zor scările și trotuarul din fața intrării principale în clădire. Nu intrăm pe acolo pentru că, undeva în partea stângă, vedem un intrând deschis și, deasupra lui, în stânga, un înscris: „Restaurant Cramă” . Imediat, în minte, fac asocirea cuvântului „cramă” cu numele restaurantului: „La Cave” - „Peșteră” . Intrăm în incintă și coborâm câteva trepte, iar în fața noastră se vede o scară ce urcă, bănuiesc că undeva la o terasă aflată deasupra clădirii. În curte sunt câteva scaune și mese așezate lângă ziduri, dar și plante în ghivece. Ocolim clădirea prin dreapta și vedem o terasă îngustă, cu mese și scaune libere. Am intrat pe ușa deschisă ce se vedea și, un tânăr care ne-a întâmpinat a spus că ne aștepta. Am ales să ne așezăm în curtea îngustă, la o masă lângă peretele despărțitor de vecini, îmbrăcat în vegetație. Am primit meniurile și am comandat băuturile de deschidere a apetitului. În timpul așteptării au început să mă „curteze” insistent niște țânțari, lucru pe care nu-l suport și, după ce am reclamat acest lucru, am cerut să fim serviți în interior. Am urcat câteva trepte de lemn și am intrat în clădire, în sala mare a restaurantului.

Dacă terasa, mi-a creat un disconfort - cu țânțarii ei cu tot - de spațiu strâmt, nu prea plăcut, sala în care am intrat mi-a schimbat imediat starea de spirit, în bine! :) Mi-a plăcut larghețea spațiului frumos mobilat, cu mese rotunde, mari, îmbrăcate cu fețe de masă din damasc alb, și cu pereți acoperiți de tablouri. Scaunele erau cu spătar înalt și tapisate cu piele ecologică. Undeva în dreapta, pe o estradă se vedeau câteva instrumente muzicale și, înainte de a alege masa, am întrebat la ce oră începe muzica, nevrând să fim aproape de ea. Răspunsul a fost că în acea seară nu vine nimeni să cânte, interpreții de muzică de „jazz” – în principal – vin la sfârșit de săptămână, sau la evenimente anunțate din timp. Cu ocazia asta am mai aflat că aici se pot face rezervări la restaurant și pentru evenimente private – nunți, botezuri sau aniversări, și că muzica se alege în funcție de preferințele consumatorilor.

Am ales o masă în centrul sălii, undeva mai aproape de un aparat modern de răcire a aerului. Ferestrele aveau jaluzelele puțin întredeschise, să poată pătrunde lumina și – în același timp – să împiedice să intre căldura de afară.

Ni s-au adus meniurile și, în timp ce citeam ofertele de mâncare, mi-am dat seama că specificul mâncărurilor era unul franțuzesc. Nu erau multe feluri de mâncare scrise în meniu, și nici de bere (era doar un fel) și, la întrebarea noastră „- de ce sunt afișate atât de puține feluri?” :-?? , am primit răspunsul că au redeschis restaurantul cu vreo două luni în urmă, că în perioada pandemiei a fost închis și acum încearcă să reia activitatea la capacitatea maximă. După ce am ales aperitivele – pentru Mihai o vodcă „Absolut blue” (50 g - 11 lei) și pentru mine un lichior de banane verzi, cu lime și gheață (50 g - 10 lei) – am continuat cu citirea meniului. Între timp, tânărul care ne servea doar pe noi - pentru că eram singuri în toată sala la ora aceea – ne-a adus, din partea casei, farfurioare mici cu pastă de măsline și cu pastă de ciupercuțe, ambele pe pat de toast. Tânărul ne-a spus că tot ce se prepară în acest restaurant este făcut după rețetele unui bucătar francez, la care au fost trimiși – spre instruire – bucătarii acestui restaurant.

Am comandat și felurile de mâncare: Mihai a ales pește „dorada cu piure de țelină” (62 lei) și eu „obrăjor confiat de mangalița” , cu compot de ceapă și mămăligă cremoasă, cu ulei de trufe și suc propriu (67 lei). Vinul ales a fost unul roze, sec, foarte plăcut la gust, din podgoriile Drăgășani.

Gustul mâncării mele a fost neașteptat de bun, carnea parcă se topea în gură, așa era de bine făcută, iar garnitura cu sosurile respective mi-au încântat papilele gustative, a fost „fericire-n cerul gurii” , după cum spune un simpatic actor într-o reclamă la TV. Despre porția lui de pește „doradă” Mihai a spus că i-a plăcut, dar că ar fi putut să fie o porție ceva mai măricică.

După ce am terminat de mâncat, tânărul ospătar ne-a spus că bucătarul ar vrea să ne ceară părerea despre gustul mâncării pe care ne-a preparat-o, mai ales că eram – se pare – până la ora aceea singurii consumatori, deci nu deranja și nu influența pe nimeni dialogul dintre noi. A venit o doamnă de o vârstă cu puțin peste 50 de ani care, înainte de orice, și-a cerut scuze că încalcă „protocolul” impus în astfel de ocazii și, ne-a rugat să-i spunem părerea noastră sinceră. I-am răspuns că ne-a plăcut și – la rândul nostru - am întrebat-o câte cava despre cine și unde a învățat să gătească așa de bine. Ne-a spus că un anume domn Claude Girote, bucătar francez premiat cu 2** Micheline, vine - din când în când - la București și îi învață pe bucătarii noștri să pregătească câteva din rețetele proprii, franțuzești. Așa se explică de ce atât meniul scris în limba franceză, cât și mare parte din decoruri, te duce cu gândul la tărâmul francez.

Am întrebat-o, apoi, cum și dacă a funcționat restaurantul în perioada 2020, când pandemia a afectat rău de tot sectorul HORECA. Ea, doamna bucătar, nu a întrerupt serviciul, a gătit în continuare pentru patronul restaurantului și pentru comenzile ce veneau de la domiciliul clienților care știau cum se gătește în acest loc. Desigur, o parte din personal a stat acasă, dar tot acest „complex” din str. Mărgelelor a funcționat pentru că, pe lângă restaurant, este și o unitate de cazare, cu regim de „apartamente de închiriat” , de 2**, lucru pe care l-am citit, la plecare, deasupra intrării principale, din stradă.

Pentru că îmi doream și un desert, doamna mi-a recomandat „mille feuilles” , foietáj inversat, cremă diplomat cu vanilie, caramel beurre sale, înghețată de vanilie de Bourbon, (28 lei) pe care tot dânsa l-a pregătit. Mi-a spus că este un secret la prepararea acestui „inversat” și nu am insistat, pentru că nu mai pregătesc prăjituri acasă de multă vreme.

Mi-a plăcut mult și acest desert, iar Mihai a cerut la final, o băutură digestivă și ales o „grappa” , un fel de țuică italiană.

Am plecat de la restaurant ieșind prin altă parte, aceea prin care am fi putut și intra, și-anume prin cea de la mijlocul clădirii, de la stradă. Am fost mulțumiți de gustul mâncării și al servirii și, chiar dacă prețurile nu sunt mici, poate vom reveni aici. :)

Servirea a fost ireproșabilă și rapidă. Asta și pentru că la ora aceea nu erau alți consumatori în sală. Foarte atent la detalii a fost și tânărul care ne-a servit, dar și Doamna bucătar care ne-a dat câteva informații în plus.

Mâncarea este preparată în stil franțuzesc, de bucătari români instruiți de unul francez, care vine din când în când în București, special în acest scop.

Sala restaurantului este mobilată cu mese rotunde, îmbrăcate în pânză de „damasc” , vesela foarte curată, de altfel, curățenia este peste tot, atât în sală cât și la toalete. Mi-au plăcut, de asemenea, decorurile și tablourile cu care erau „îmbrăcați” toți pereții.

Calitatea și gustul mâncării - atât la felurile principale cât și la desert - este fără reproș, în stil franțuzesc. Prețurile nu sunt mici, sunt chiar ceva mai mari, dar noi am vrut să ne răsfățăm și nu am ținut cont de asta.

Am ales acest procent - de 70% - mai degrabă pentru că este aproape de casa noastră. Păcat că proprietarul nu a investit într-un loc mai spre centrul orașului. Cred că ar fi avut mai multă căutare un astfel de restaurant care, după părerea mea, are „ștaif” , cum se spune!

Un minus ar mai fi și că țânțarii își fac de cap afară, la terasa unde am fi vrut să mâncăm. Poate că niște stropiri din când în când, cu substanțe adecvate ar rezolva problema.

---

VIZUALIZĂRI: 471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI