ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2024
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
LUNA
JUL-2024
PREȚ 27
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Antico Borgo La Muratella, cină la conac

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Am povestit data trecută https:vezi impresii

    cât de mult mi-a plăcut la conacul vechi de peste 500 de ani. Mie îmi plac și locurile de cazare mai moderne, mai sofisticate sau mai simple dar este o plăcere deosebită când am ocazia să locuiesc într-un conac cum a fost acesta.

    Serviciile de cazare includ doar micul dejun, resturantul conacului funcționează separat atât pentru cei cazați cât și pentru oaspeți sosiți de afară. Mi-a plăcut mult restaurantul din exterior, astfel am decis ca în prima seară să mănânc acolo.

    Acesta a fost a doua vizită într-un restaurant italian, primul prânz servit vreodată pe pământ italian a avut loc în aceeași localitate https:vezi impresii

    Pe scurt despre loc

    Bes Hotel și Restaurant Antico Borgo La Muratella se află la 20 km de Bergamo, comuna Cologno Al Serio (foarte aproape de autostradă) în cătunul Muratella (format doar din conac, câteva case și o biserică istorică cu numele de Immaculata)

    Conacul care a fost o reședință nobilă și datează din anii 1500 se află într-o arie protejată a râului Serio, o rezervație.

    Acces restaurant

    Sp 122 La Francesca-Loc. Muratella, 24055 Cologno al Serio, Italia este adresa exactă al hotelului/restaurantului, accesul este exclusiv rutier. Dacă venim din centrul Bergamo sau din aeroport se va folosi Via Cremasca, Via Roma, Via Crema, Via Provinciale, Via Provinciale Francesca, SP122 spre comuna Ghisalba. Înainte de a trece peste podul desupra râului Serio se va vira la stânga

    pe Via del Casinello. Acolo este intrarea la conac și restaurant.

    Restaurantul este deschis zilnic dar doar seara 19.30-22.30

    Despre restaurant

    Conacul se întinde pe o suprafață generoasă, dispune de un complex de clădiri cu parcuri și mai multe curți interioare și este înconjurat de mai multe ziduri de incintă precum o fortificație medievală.

    Imediat după intrare în prima incintă se află parcarea cea mare pentru (estimare personală) până la cca 80 de autoturisme. Astfel la diferite evenimente organizate parcarea nu este o problemă. După incinta parcării se va trece printr-o poartă pietonală sau rutieră (spre o altă parcare mai mică pentru cei cazați la hotelul de 4 stele)

    Prima clădire importantă este chiar a restaurantului, se află în prim plan și pusă în evidență. Este o clădire cu un singur etaj iar întregul parter este ocupată de sala de mese. Zona de parc din fața restaurantului este compusă din multă verdeață, copaci seculari, o fântână arteziană funcțională, un foișor acoperit cu plante vii și luminat seara cu beculețe, un lac cu un alt pavilion pe lângă, o sală de evenimente cu intrare separată față de restaurant, o curte interioară în care se poate mânca afară, și acesta este luminată cu beculețe.

    Sala de mese este încăpătoare ocupă întreg parterul. Intrarea este situată central, spre curtea interioară se va ieși pe ușa situată pe peretele opus. Acolo este și un loc de fumat. Mesele erau așezate lângă ferestre cu vedere spre parc sau curtea interioară. În capătul din dreapta se află barul iar în capătul din stânga bucătăria. Pardoseala este acoperită cu aceleași plăci stil antic care imită cărămida (am avut și în cameră așa ceva), iar la tavan s-au lăsat grinzile de susținere al etajului descoperite și vopsite/lăcuite.

    În zona centrală se mai află fotolii, canapele, plante decorative și o măsuță cu calculatorul de unde va elibera ospătarul bonul fiscal.

    Ca și decor în incintă lângă bar se află expusă o motoretă Vespa originală și afară în parc mai găsim unul. Atașez la poze. Restaurantul pregătește preparate cu specific italian, deci cât se poate de original.

    Ce se poate mânca/bea pe aici, prețuri

    Prețurile sînt medii pentru Europa, poate mari pentru noi dar din punctul meu de vedere raportul calitate/preț este ok pentru acel loc. Nu mănânci în fiecare zi într-un conac :)

    Antreurile și preparatele principale costă aici între 13 euro și 20 euro/porția. Voi atașa poze cu meniul. Garniturile sau salatele aferente cine dorește costă 5 euro porția. Un desert costă 6 euro și nu lipsește nici înghețata din listă.

    Un pahar/sticlă de 0.4l apă (plată sau carbogazoasă) costă 1.5 euro, sticla de 0.7 costă 2.5 euro. Cafeaua este între 1.5 și 2 euro în funcție de sortiment. Toate sortimentele de răcoritoare (0.33l) costă 3 euro. Sortimentele de bere costă 3.5 euro 0.2l și 5 euro 0.4 l. Toate sortimentele de tării costă între 5-10 euro.

    Lista de vinuri se află pe alt meniu cu mai multe pagini. Se poate comanda la pahar sau la butelie. Prețurile încep de la 5 euro/paharul de vin/0.25 și se termină cu cifre cu 2 zerouri în euro :) Voi atașa câteva poze și cu lita de vinuri.

    Ce am mâncat?

    Am mâncat câte un singur fel de mâncare. Eu am ales un fel principal cu carne de vită în sos și legume, se numea tagliata di controfiletto înainte de preparare am fost întrebat dacă doresc carnea de vită în sânge, preparat mediu sau bine gătit. Am ales ultima variantă, ultima oară când am mâncat vită în sânge nu mi-a plăcut și a rămas în farfurie. Acest preparat a costat 20 euro cu garnitura aferentă și să zicem că a fost ok cantitativ, m-am săturat. Colegul a mâncat un preparat cu paste tagliatelle porcini e botta. Acest preparat a costat 18 euro și a fost ok cantitativ/calitativ. S-a adus și un coșuleț de pâine proaspăt copt, acesta nu s-a regăsit pe bon.

    Lângă mâncarea comandată am băut bere neagră Moretii Rossa cu 7.2% tărie 0.4 l, cost 5 euro (pe bon scria 3.5+1.5eur) Colegul a băut vin alb calice bianco cost/pahar 5 euro.

    Pe bon s-a regăsit și o taxă de servicii se numește coperto (pentru mine a fost nou la început, pe urmă am văzut și la alte restaurante) și la acest restaurant a fost 3 euro/căciulă. Totalul de plată a fost 54 euro.

    Servicii

    Am avut servicii ireproșabile. Ospătarul a făcut toți banii și făcea totul ca să te simți bine. Timpul de așteptare a fost în regulă, atmosfera în sala de mese plăcută. Dacă după amiază era liniște de mormânt în tot conacul seara au început să vină oaspeți atât la hotel cât și la restaurant. Recomand acest loc.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de AZE in 28.07.24 23:01:41
    Validat / Publicat: 29.07.24 06:55:52
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 281 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P11 Restaurant Antico Borgo La Muratella,exterior,terasa
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    MichiPHONE
    [29.07.24 11:53:26]
    »

    @AZE: Am fost la Bergamo jumătate de zi dar cum eram pe fuga si poate si din economie am mancat pe stradă ceva placinte, suc, ieftine fiind prima excursie în Italia imediat după 1990. Cred că am tras o fugă din Milano ( unde am făcut un tur ghidat în Scala) spre Florenţa dar pe atunci nefind în AFA, nu-mi notam nimic, foto pe hârtie puţine asa că în memorie a rămas doar un oraş bifat. Mult bine mi-au adus reviewurile pe AFA la care am început să scriu doar din 2010 deşi am prins şi câteva excursii mai vechi dar nu de la începutul anilor 90.

    AZEAUTOR REVIEW
    [29.07.24 12:21:15]
    »

    @Michi: Sărutmâna. Așa este cum spuneți fiind AFA-ist altfel faci o excursie, altfel organizezi totul. Înainte (înainte să descopăr AFA) nu făceam veci o poză la o farfurie cu mâncare...

    Îmi aduc aminte de o întâmplare haioasă. Eram în Bulgaria la un restaurant (accesat prin sistemul dine-around, adică nu mănânci la hotel ci într-un restaurant alacarte ales) și pozam tot meniul, m-a văzut chelnerul și m-a întrebat dacă am un restaurant de fac acele fotografii spion:Am râs și i-am zis sincer că vreau să scriu un review.

    Pe fugă am mai apucat și eu să mănânc se întâmplă mai ales atunci când nu este timp. Mulțumesc pt vizită, ecou și vot.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Michi
    Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Bergamo?:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060058116912842 sec
    ecranul dvs: 1 x 1