Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea – un muzeu în aer liber

TIPĂREȘTE

Satul Pescăresc Traditional

Am lăsat în urmă Regina Deltei (vezi impresii), pensiunea din Băltenii de Sus în care am petrecut trei nopți și am pornit-o către casă cu amărăciune în suflet pentru că mini-vacanța noastră de toamnă se stingea încet.

De fiecare dată când se termină un sejur, nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă așa o tristețe…, că nu știu cum să fac să trag de timp și să mai lungesc ziua aia, poate-poate se face de 27 de ore ????. Tot așa și acum: aș fi vrut să mergem cu 30 de km/h, să găsim coadă la trecerea Dunării peste pod, să ne mai oprim la un picnick ceva…

Mi se învârteau toate rotițele în cap când ne-am urcat în mașină și așa mi-am amintit că la venire am trecut pe lângă o moară de vânt cu pânze, care se vedea în depărtare pe stânga drumului, cum ieșeai din Tulcea. Zărisem în fuga mașinii un indicator pe care scria” Sat Pescăresc Tradițional” și ne întrebasem ce-i acolo... recunosc, nu mă documentasem deloc asupra îmrejurimilor orașului Tulcea, asta și din cauză că mă focusasem exclusiv pe vizita noastră în Delta Dunării.

Cum ziceam, am pornit de la Băltenii de Sus și după ce am parcurs cei 18 km pe drumul DJ222C, cu puțin înainte de intrarea în orașul Tulcea, am coborât ușor drumeagul asfaltat din dreapta, care duce la parcarea acoperită cu pietriș a Satului Pescăresc Tradițional. Parcarea era aproape full, dar am găsit cele 3 locuri de care aveam noi nevoie.

Ne-am îndreptat spre casa de bilete, apoi am mers către dreapta, unde există un pavilion administrativ și un panou de informare (de fapt 3 panouri) unde se poate studia Legenda obiectivelor din satul pescăresc, regulamentul de organizare și funcționare și programul de vizite /lista tarifelor.

O doamnă „de-a satului„ne-a așteptat să ne grupăm pentru că noi eram 9 persoane, la care s-au mai alăturat alți 3 turiști, care vizitau locul în același timp; ne-a spus câteva cuvinte despre obiectivul turistic, după care ne-a invitat să ne delectăm cu tot ce exita pe acolo.

Câte ceva despre Satul Pescăresc Tradițional

Proiectul a fost realizat de Primăria Municipiului Tulcea în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Asociaţia Ro-Pescador sub titulatura Obiectiv turistic sat pescaresc traditional, cu ajutorul fondurilor europene, în zona cunoscută de localnici sub denumirea Zaghen și este unul dintre cele mai inedite proiecte implementate în regiunea Dobrogea.

Conceput ca un Muzeu etnografic în aer liber, satul este alcătuit din 10 gospodării tradiționale colorate în alb-verde-și albastru, un bufet satesc, o cherhana, câteva ateliere meșteșugărești, două mori de vânt și un centru de informare, toate răspândite pe o suprafață de 3 hectare, propunându-ne o reinterpretare în miniatură a Deltei Dunării.

Trei alei pietruite șerpuiesc pe o colină, reprezentând brațele Dunării, Chilia, Sultina și Sfântul Gheorghe și îi conduc pe turiști către această Deltă miniaturală, printre casele așezate în ordinea localităților pescărești reprezentative, existente în realitate pe harta României.

Obiectivul a fost inaugurat în 10 decembrie 2015, dar accesul publicului a fost permis în primăvara anului 2016. De atunci satul este vizitat de localnici și de turiști, dar în același timp este și gazda diverselor evenimente organizate aici, precum concerte de muzică ușoară, festivaluri de datini și obiceiuri, concursuri de muzică populară, workshop-uri pentru elevi, chiar și evenimente private (nunți în aer liber).

Intrarea în case era liberă, puteam inspecta orice colțișor, puteam mirosi orice odaie și puteam face poze câte doream, cu condiția ca la ieșirea din fiecare casă să tragem ușa după noi ????, ceea ce am și făcut.

Vizita noastră prin mini-Deltă

Am început cu gospodăria Ceatalchioi de pe Brațul Chilia, poate și din cauza inerției minții noastre de români, că de fiecare dată când se vorbește despre Dunăre sau Delta Dunării, cele trei brațe sunt enumerate în ordinea asta: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe.

Înainte să vă povestesc despre ce puteți întâlni prin case, se cuvine să spun câte ceva despre acestea și exteriorul lor.

Pentru a părea cât mai autentice, casele au fost construite din chirpici (un soi de cărămizi fabricate manual prin amestecarea pământului galben cu paie, apă și bălegar, lăsate apoi la soare să se usuce; cuvântul chirpici/chirpică este de origine turcă: kerpiç) și acoperite cu stuf, un material care poate să dureze chiar și 50 de ani dacă este îngrijit corespunzător.

Cartea de vizită a fiecărei case este afișată vizibil la intare, sub formă de panouri informative care sintetizează trilingv (română, engleză, rusă) câte ceva despre încadrarea geografică a locuinței, etniile conviețuitoare care alcătuiesc populația regiunii, îndeletnicirile acestora, precum și despre punctele de interes turistic din zona respectivă. Erau amintite chiar și evenimentele care au devenit tradiționale cum ar fi Festivalul Concurs Național de Interpretare și Creație Muzicală Sulina (care a avut loc prima data în anul 1998 și s-a perpetuat timp de 20 de ani).

Gospodăriile au forme și acoperișuri variate, solitare sau cu acareturi pe lângă ele (folosite ca spațiu de depozitare sau pentru diverse activități gospodărești), cu intrarea direct de afară sau din vreun cerdac (çardak – în limba turcă) deschis, mărginit de stâlpi din lemn.

În interior, casele sunt decorate cu obiecte de mobilier sau obiecte utile pentru traiul zilnic și activitățile din gospodărie, dar și cu elemente decorative și religioase, toate acestea arătând foarte sugestiv cât de simplă și nepretențioasă era viața pescarilor, care nu s-a schimbat prea mult nici în timpurile noastre.

Toate casele au câte o rogojină din papură împletită (meșteșug care astăzi se mai realizează doar de meșterii din Mahmudia și Luncavița) care acoperă podeaua din odaia centrală - de regulă bucătăria, cel puțin un covor sau preș de iută, o masă și scaune, iar pe pereți se sprijină oglinzi, ori sunt atârnate tablouri brodate, carpete de pânză lucrate manual sau icoane. În câteva, mici rezervoare cu robinet pentru apă, din tablă galvanizată, stau agățate aproape de intrare sub câte o oglindă.

Am hălăduit pe cele trei brațe dunărene, de data asta per pedes nu cu barca sau vaporul ????, am intrat din casă-n casă, am cercetat cotloanele, ne-am minunat de obiectele vechi, am mai pipăit țesătura câte unui macat, dar am avut grijă să nu deranjăm lucruri și să nu lăsăm mizerie.

Lângă o sobă de lut este așezat un pat, dar sunt prezente și ceaunul cu lingură de lemn, ciurelul sau covata sculptată într-un trunchi de copac. Coșurile de nuiele sunt nelipsite ca și străchinile de lut ars sau vasele expuse prin dulapurile garnisite cu hârtie, care lasă totul la vedere.

Într-una dintre odăi, un scrânciob în formă de pătuț pentru copil stă atârnat din tavan, alături de o sobă cu lejancă (sobă cu pat, plită și cuptor) pe care se odihnesc obiectele din lemn, trebuincioase în bucătărie. Perdeaua de pânză subțire, înșirată pe o sfoară, întinsă între două cuie bătute de-a dreapta și de-a stânga ferestrei, o acoperă doar pe mijloc.

Pe o ladă de zestre pictată sunt stivuite cuverturi și preșuri peste un mileu lucrat pe etamină albă, iar pe peretele alăturat o carpețică de pânză subțire poartă un mesaj scris de mână, cu ață albastră.

Ne-am mai oprit din când în când și pe afară, am admirat morile de vânt și am intrat în capela de piatră albă fără pardoseală dar cu cupolă de geamie turcească. Liniștea din sat era răscolită doar de glasurile noastre și de câte o pală de vânt dobrogean.

Unele case adăpostesc și obiecte mai” prețioase” cum ar fi un aparat de radio cu pickup - Darclee, o mașină de cusut Singer sau o mașină de scris. Noi ne-am amintit de ele și cu siguranță le veți recunoaște și voi de prin poze.

La câteva dintre case stau atârnate la intrare năvoade, vintire sau alte plase pescărești cu plute și cu plumbi înșirați pe sfoară, care aici sunt doar niște elemente de decor. O lotcă pescărească mare și neagră era” trasă la mal” pe pietrișul din fața casei Mila 23. Ne-am așezat să o privim și m-au năpădit amintirile.

N-am avut cum să nu-mi amintesc de unele vacanțe din copilărie, petrecute la bunicii din Dobrogea, într-un mic sat pescăresc de pe malul drept al Dunării; de bunica mea care usca peștele sărat pe sârmă și înșira tutun și bunicul care iarna împletea plase pescărești cu iglița, după un model doar de el știut. Dacă închid ochii, văd și acum piroștile întinse la uscat pe masa pitică cu trei picioare, din camera de la drum.

Mi-am amintit chiar și un cântec popular pe care l-am auzit de nenumărate ori cântat cu diverse ocazii și evenimente. Dacă vă mână curiozitatea sau vă place folclorul românesc, îl puteti asculta și voi, în interpretarea de excepție a cunoscutei artiste de muzică populară dobrogeană, Elena Roizen (https://www.youtube.com/watch?v=AH-EMFpTtV4).

Am mai aruncat o ultimă privire de ansamblu satului și ne-am oprit puțin la pavilionul administrativ din apropierea intrării în parcul tematic, apoi am părăsit zona împrejmuită cu gard de nuiele împletite și ne-am îndreptat către parcare.

Referitor la programul de vizite, trebuie să știți că dacă este Marți, satul este închis.

Altfel, Programul de vizite este:

Câteva Tarife din ale satului:

Cherhanaua și spațiile destinate atelierelor meșteșugărești erau închise - nu știu dacă doar în ziua aceea sau pentru o perioadă mai lungă - deci nu le-am vizitat.

Nu am intrat nici la bufetul sătesc, devenit între timp restaurant, din mai 2017, astfel că n-am gustat din storceag, adică borșul tradițional al lipovenilor, făcut - evident -din pește.

Câteva concluzii personale

Deși multe dintre obiectele artizanale par să fi fost achiziționate din zonă, de la localnici, special pentru a decora căsuțele, acestea sunt într-o stare nesperat de bună. Altele, cum sunt obiectele gospodărești din anexele caselor, sunt prăfuite și murdare; ar fi putut fi totuși un pic recondiționate coșurile de nuiele împletite, butoaiele de lemn, recipientele metalice pentru lichide, uneltele agricole și altele...

Mobilierul din lemn pare să fi fost comandat la o firmă care nu înțelege foarte bine cum e cu diversitatea regională, astfel că n-a făcut decât să furnizeze obiecte de mobilier” de serie” . Doar așa mi-am explicat faptul că în toate casele există același model de dulap verde pictat sau același fel de pat cu ornamente de lemn aplicate pe tăblii.

Gurile rele spun că prefectul ar fi cerut primarilor din Deltă să vină cu obiecte tradiționale pentru a mobila casele din sat, dar nimeni nu a dat curs acestei cereri. Ca să fiu cârcotașă până la capăt, aș zice că… decât să fie expuse și alea într-o stare proastă, nerecondiționate,” mai bine așa!”

Dacă investiția tot a costat puțin peste un milion de euro bani europeni, cum v-am spus, zic și eu: mai există mult loc, la propriu și la figurat, de îmbogățire și îmbunătățire a satului pescăresc tradițional.

Noi nu aveam” scule profesionale” , așa că nu am plătit pentru poze, dar n-am putut să nu mă întreb cum își dă seama doamna de la intrare dacă trebuie să taxeze cu 10 lei sau cu 100 de lei pentru pozat (respectiv 10 lei/500 lei pentru filmat).

Recomandare

În ciuda criticilor aduse de unii cârcotași, acest obiectiv turistic merită vizitat și îl recomand tuturor celor care ajung în zona Tulcea. Muzeul în aer liber este un loc de relaxare, un prilej de a vedea sau revedea un stil de viață simplu și destul de sărăcăcios al locuitorilor dintr-o regiune atât de spectaculoasă – Delta Dunării și nu în ultimul rând, o sinteză a unei lecții de geografie pentru generația gadgeturilor.

După cum ați observat în program, puteți să vizitați Satul Pescăresc Tradițional și pe timp de iarnă, dacă nu doriți chiar mai mult de atât, adică să participați la un festival al colidelor sau să organizați vreun eveniment privat acolo.

Webmaster, vă rog să atașați videoclipul: youtube

P. S. Obiectivul turistic este dotat cu grup sanitar, curat și civilizat.

Amplasarea Satului Pescăresc Tradițional este strategică, în apropierea orașului Tulcea, pe drumul care merge către Mahmudia și Murighiol - două localități din care foarte mulți turiștii pleacă spre Delta Dunării - un obiectiv turistic foarte căutat.

Obiectivul este amenajat ca un parc tematic, în care se pot petrece chiar și 2-3 ore. Plimbarea de la o casă la alta este relaxantă și nu presupune niciun efort deosebit.

În ceea ce privește distrația, cu siguranță cei care participă la evenimentele organizate în acel loc (concertele de muzică, festivaluri sau evenimente private) au parte din plin de așa ceva!

Deși parcarea era plină, nu prea erau vizitatori pe la case, așa că am tras concluzia că restaurantul sătesc este și el apreciat, dar noi nu l-am vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 2971 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI