Satele de munte din Thassos

TIPĂREȘTE

Am incercat sa aflu totul despre insula Thassos dar n-am reusit! Au mai ramas cateva “pete albe”. “I wanna know everything about you” nu mi-a reusit in acest caz.

Astazi voi incheia interesantul capitol numit “insula Thassos” descriindu-va cateva sate de munte, incercat de senzatii amestecate, de admiratie, teama, invidie sau compasiune. Admiratie? Da! e curios cum au reusit grecii sa construiasca si sa ingramadeasca atatea case de piatra pe un spatiu atat de limitat, printre platani, pini si stanci, pe pantele muntilor. E de admirat cum au reusit ei sa foloseasca izvoarele naturale, sa adune apa lor in bazine de piatra si s-o foloseasca la nevoile zilnice sau s-o incalzeasca cu panouri solare. Invidie? Un “again” da! , satele sunt binecuvantate, au de toate, o clima blanda, peste si fructe de mare "in vale", miere, smochini, maslini si alti pomi fructiferi "in deal" ba chiar si multe animalele mici, care n-au nevoie de prea multa munca pentru a fi intretinute. Casele (mai simple) se pot construi in cateva saptamani, caci piatra de constructie, nisip adus de mare, lemn si lut pe dealuri si apa potabila adusa de izvoarele de munte, exista din abundenta. Asa precum Egiptul e un fruct al Nilului, insula Thassos, pare a fi un fruct al marii si al muntelui. Compasiune? Da! Grecii au fost nevoiti sa-si construiasca aceste sate de munte, ascunse prin paduri, la o oarecare distanta de marea cea datatoare de viata, de teama piratilor ce-au bantuit trecutul nesigur al omenirii. Teama? Daca va plac filmele “horror”, plimbati-va noaptea prin “satul fantoma” Sotiros.

Ca si element comun, aproape toate satele de munte ce le-am vizitat, Sotiros (asupra caruia nu mai insist), Theologos, Kallirachis, Kazaviti si Rachoni, au in comun asezarea lor in panta si faptul ca, daca doresti sa le simti pulsul, trebuie sa lasi masina pe undeva prin vale, unde de altfel vei gasi si cateva parking-uri si s-o iei “la pas”, (ceea ce nu e intotdeauna usor), urmand principiul “Hai sa vedem si ce-o mai fi pe-acolo pe sus! ” Ar fi si pacat sa le parcurgi cu masina, (Theologos si Rachoni o permit), dar senzatia de frumusete trista, ciudata si linistita, pe care am avut-o eu, dispare. Ciudatenie la greci? da! parca nu-ti vine a crede cum de s-au adaptat si prefera acesti oameni de munte, in secolul informaticii, o viata simpla, in care lucrul care le domina viata este linistea, cand, la cativa kilometri de ei, in vale, domneste civilizatia. Intre “deal” si “vale”, pe distanta a cativa kilometri, intalnesti uneori o diferenta de cateva secole.

Primul lucru care te copleseste in aceste sate, e linsitea. Nu auzi pe-aici, mai nimic…nici sirenele ambulantelor, nici zgomotul traficului strazii, nici galagia unui talcioc intesat de lume, nimic, poate doar vantul si uneori rapaiala ploii. Si bine-nteles, dimineata, camioneta cu “Pestakii” si “Pepenakii”, care trece obligatoriu prin fata fiecarei case dar care, se opreste “a priori” si ramane mai mult, acolo unde cineva a dat cu o zi inainte o comanda si apoi, va dori si altceva pentru a doua zi. Satenii folosesc adesea acest comis-voiajor bun “la toate”, si pentru alte munci marunte, unele facute “din prietenie si fidelitate”, ca spre exemplu, furnizarea unor lucruri de prima necesitate, nu neaparat alimentare. precum sapun si pasta de dinti, caiete si creioane, obiecte de gradinarit, seminte de flori, medicamente, umbrele sau pelerine de ploaie sau o pereche de cizme de cauciuc. Comis-voiajorul “Pestakii” e un element vital al comunitatii satelor de munte, e omul ce da desteptarea dimineata intre orele 9 si 10, e omul care aduce si vestile din vale, e omul cu care satenii mai socializeaza cateva minute inainte de-a cumpara. El e omul care devine, fara sa vrea, un “fac-totum”, un element indispensabl fara de care satele n-ar putea functiona. “Pestakii” e o vedeta locala. Am vazut asta dupa cum se impauna el, ori de cate ori trecea pe langa noi. Dar, nu oricine poate ajunge “Pestakii”, ci doar un om glumet, bun si rabdator, care are timp sa-i asculte “pasul” fiecarui batran din sat, caci (problema de marketing), e stiut ca doar astfel isi vinde oricine marfa mai bine. O alta sarcina a lui, este si cea de a face legatura intre oamenii din vale sau din celelalte sate, trasmitandu-le diverse obiecte, mesaje sau chiar bani. Sunt convins ca englezoaica, cea care isi bause cafeaua aburinda pe la ora 10 dimineata in casuta ei din Kallirachis, si care cred ca acum se bucura de odihna dupa o viata intreaga de “tras la saiba” intr-un oras din tara ei, facea si ea apel la “Omu’ Pestakii”, cand n-avea chef ca sa mai coboare cativa kilometri la mini-marketurile de pe litoral, pentru o apa minerala, un bax de wiskey sau o cutie de cubulete de zahar pentru “five o clock-ul” ei traditional.

In toate satele de munte, cresc spontan leandrii de mai multe culori, smochini, tei si cuisoare care te transporta, fara sa vrei, in lumea unei galerii de parfumuri pariziene…Pomii fructiferi, precum merii, perii sau duzii si corcodusii, cresc in curtile oamenilor dar ei isi arunca crengile si peste gard, pe strazile inguste ale satelor si nimeni nu se supara daca te autoservesti cu ceva. Nici nu prea e cine sa-i supravegheze, pentru ca senzatia ce-o ai mereu in aceste sate, dupa cea de “liniste”, e cea de “pustiu”, ti se pare ca exista mult mai multe case decat oameni. Doar cate o recreatie scolara, cand putinii copii ies in curte si fac galagie, te indeamna sa crezi ca aceste sate sunt locuite. Ma gandeam la Sighisoara noastra cu stradutele ei mici si inguste. Intr-o cetate nu ai prea mult spatiu. Daca Sighisoara e un sit “medieval”, pai satul de munte grec, e un loc “ancestral”, caci strazile lui sunt minuscule si super-inguste. In mai toate curtile caselor, locuite sau nelocuite, vezi flori. Cineva le ingrijeste. Poate o familie ingrijeste curtea si florile mai multor familii. Am aflat ca multi nordici, danezi, suedezi, dar in special nemti si britanici, au cumparat aici case. Cei ce mai lucreaza in tara lor, isi petrec doar concediile de odihna in aceste sate de munte in care totul e ieftin si in care te relaxezi cu doar cateva sute de lire pe luna. Am aflat ca pe-aici nu se fura. Poti sa-ti lasi masina cu portierele deschise intr-o parcare sau sa ti-o aburci pe-o straduta (dar o vei manevra greu) si sa dormi linistit. Suntem pe-o insula, daca vezi cumva ca ti-a disparut masina, anunti Politia din Limenas si hotul va fi oprit in portul de ferry. Dar asa ceva inca nu s-a intamplat in Thassos.

Mie, ca orasean, aceste sate mi s-au parut fascinanate dar triste. N-as putea sa ma adaptez acestei vieti “de manastire”, chiar daca ea e sanatoasa, ecologica si iti garanteaza longevitatea. Singura preocupare a satenilor, in mare parte pensionari, e pregatirea mesei, stropirea florilor, ingrijirea animalelor de companie, maturatul de cinci ori pe zi prin fata casei si mersul la taverna din sat, unde barbatii, stau ore in sir si sporovaiesc. Duminica, slujba de la biserica e insa sfanta, tot satul e acolo inca inainte slujbei si ramane inca mult timp dupa, pentru a mai schimba o vorba. Pe strada, daca intalnesti pe cineva, ii ghicesti imediat, din priviri, dorinta de a mai schimba o vorba cu tine. Poate ca ei, acesti oameni duc o viata normala, nu eu, care traieste in galagia citadina si intre computer si televizor, dar, eu n-as rezista acolo mai mult de cateva zile, m-as simti ca Papillon pe Insula Diavolului, un condmanat “la liniste” …si linistea, la un moment dat, devine stresanta….

Adeseori, stai si te gandesti… oare ce poate fi mai sanatos in lumea asta decat un sat de munte, invaluit in mireasma verde si proaspata a unei paduri si scaldat in apa izvoarelor reci, unde n-ai decat alimente proaspete, un aer lipsit complet de poluanti si vecinatatea tarmului marii si soare, soare, mult soare? … Omul e insa o fiinta ciudata, care e mereu in cautarea diversitatii si se satura repede si de cel mai frumos loc din lume…cand are prea mult soare, vrea umbra si cand i s-a urat cu umbra, vrea din nou soare…

Theologos

Theologos, (in traducere “Cuvantul lui Dumnezeu”) fosta capitala a insulei Thassos, e un sat izolat, aflat in inima insulei, in care, de pe litoral, iti trebuia, “ille tempore”, 2 zile ca sa ajungi pe jos si aproape o zi, cu magarul. Localitatea e atestata documentar de la anul 1287, (dar insulele grecesti au fost populate inca din antichitate), Theologos e un sat de munte bine diferentiat, caci mai toate casele sunt din piatra alburie, e un sat tipic macedonean, o localitate desprinsa parca din “epoca de piatra”, sat fascinant prin care astepti in orice moment sa apara Fred si Barney in masina lor cu roti de piatra si sa puna o frana in fata ta cu calcaiul spunandu-ti “Wellcome to the Stone Age of Theologos! ” In Theologos (aflat la 15 Km de Potos), poti intra pe o strada, destul de incapatoare pentru masini mici si iesi din sat pe alta, dupa ce faci o mare bucla, dar e pacat sa stai atat de putin. Noi am parcat masina chiar la inceputul “Main Street”-ului satului, o strada comerciala cu cateva magazine de suveniruri si minimarketuri, magazine cu produse proprii (ulei de masline, miere, masline, bauturi dulci, vin rosu sau ouzo, sapunuri, dulceturi), un muzeu folcloric, o bisericuta din piatra (mereu inchisa), o taverna ce vinde preparate din miel, oaie sau capra si in fata careia mereu se-nvarte alene intr-un rotisor un miel rozaliu care se frige sub ochii tai si care are rolul ca sa atraga turistii prin parfumul ierburilor si mirodeniilor locale si o manufactura ce-ti vinde sandale din piele facute “ad-hoc” la comanda. Aceasta strada principala ceva mai larga, pe care incap (cu greu) doua masini mici, mi-a dat senzatia ca Theologos, in comparatie cu alte sate de munte, pe unde nu poti circula decat pe jos sau cu bicicleta, a fost odata, demult, capitala insulei. Ne-am abatut de cateva ori de la strada principala si ne-am trezit pe niste terase suspendate, de unde aparea o mare de acoperisuri tuguiate cu tigle din piatra, mai albe decat restul caselor, case simple, care iti sugereaza simplitatea vietii acestor oameni. In capul satului, se gaseste un parc, cimitirul satului si o colina de piatra care furnizeaza materia prima pentru aproape tot ceea ce s-a construit in Theologos. Theologos iti imprima un sentiment de liniste si impacare cu tine si cu natura si mai ales, iti arata, pe o distanta de doar 15 Km, (unde se afla orasul Potos care dispune de toate avantajele civilizatiei actuale), cat a evoluat omenirea in ultimul mileniu.

Kallirachis

E un alt sat de munte aflat doar la cativa kilometri de Skala Kallirachis, o asezare de pescari aflata “la sosea”, adica la soseaua peninsulara, un punct obligatoriu de oprire al “turului insulei”. De ce? pentru ca pe mal se gasesc cateva casute lungi de pescar, aflate intre nivelul soselei si cel al plajei. Le vezi doar acoperisurile iar daca cobori pe plaje, vezi si restul, niste terase mici, saracacioase si cate o barca de pescari. Dar saracia e relativa, caci aceste modeste baraci, sunt doar anexele unor case mari, frumoase, aflate sus la munte, in satul Kallirachis, unde de fapt locuiesc acesti pescari. Satul Kallirachis e vizibil din departare, e ca o pata alb-roscata ce strapunge verdele unei costise impadurite aflate la poalele unui munte. Kallirachis e-un sat mare, cu multe case, aici am vazut cele mai mari dude si cele mai inguste strazi. In urma cu doi ani, doi batranei dintr-o curte, au vazut ca jinduim la dudele mari si negre ce cadeau pe jos si nu le lua nimeni. Ne-au indemnat prin gesturi, razand, sa le luam si sa le mancam, ba s-au oferit sa ni le si spele. In Kallirachis exista doua biserici frumoase dar adeseori inchise, exista colina sculptorilor, poetilor si pictorilor (Methamorfosis) si cateva sculpturi presarate prin piatetele satului, produse probabil de artistii veniti de peste tot, ce si-au propus, prin arta, sa transforme lumea actuala, intr-una mai buna. Nu e de mirare ca in acest sat exista si o “Strada della poesia”. In Kallirachis am vazut singurul “ambuteiaj” din satele de munte, un camion de aprovizionare care a blocat o strada in panta, dar grecii sunt intelegatori, nimeni nu s-a suparat. Aici am intalnit si cateva mini-marketuri, o patiserie de unde am servit niste gogosi grozave la 1 euro bucata si o scoala, care atunci cand a fost construita, au fost blocate 2-3 stradute, deviind serios intregul “urcus spre casele se sus”. Am intalnit si multi localnici, majoritatea in varsta si dornici de vorba. Ai impresia ca satul e alcatuit doar din copii si bunici, si ca cei de varsta medie sunt dusi in alta parte, la munca. Am urcat pana sus, sus, la ultima casa, unde am intalnit cactusi in floare si o padurice care te anunta ca “gata! , aici satul s-a terminat, trebuie sa te intorci in vale”. Dar in vale, aparea marea si soseaua de centura, care parca te cheama sa vizitezi si alte sate de munte.

Kazaviti

Vechiul Kazaviti, e un sat de munte fascinant, care te lasa cu “gura cascata”, nu poti sa realizezi cum de e ascunsa atata splendoare, in strafundul unor paduri, departe de ochii lumii si ca nimeni nu-i face publicitate turistica. Un sat cu case inflorate ce stau asemenea unor soldatei de plumb colorati sau ca garzile de la palatul Buckingham, de-o parte si de alta a strazilor inguste, majoritatea cu pietre cubice, unele cu sant de scurgere a apei de ploaie la mijloc si aproape toate in panta, ca niste mini-drumuri romane, precum e cel al gadiatorilor ce lega Roma de Capua. Casele din acest sat, sunt ca niste perle, iar satul, e asemenea unui colier cu pietre pretioase asezat la gatul insulei Thassos. Casele si gardurile sunt din piatra, ca la Theologos. O biserica veche, din piatra, langa o piateta, o taverna cu platani batrani si un hotel “albastru”, pare a fi centrul micii localitati. Dar, in acest sat intortocheat, te poti rataci usor (ca si-n Kallirachis, de altfel). Daca vrei sa te intorci la soseaua ce duce la litoral si s-ajungi la Prinos (6-7 Km), trebuie sa mergi doar “in jos”. Vad un taxi din care coboara o fetita tacuta, cu ghiozdanul in spate si care incepe sa urce pe un drum abrupt spre casa ei iar taxiul, care nu mai poate urca pe acea straduta, face cale-ntoarsa spre civilizatia litoralului, unde se afla cred, si scoala fetitei. In afara de taverna ce rasuna de cateva buzuki si chiote, e lume putina prin sat. O pornim pe niste strazi inguste marginite de leandri, pini si smochini. Mi se pare ca nu numai florile dar totul aici e colorat, ramele ferestrelor, furtunul cu care cineva stropeste gradina, pana si scaunele din curtea oamenilor sau portile de la beciuri sunt colorate. Intru pe o strada foarte ingusta, cu scari de piatra. Doi tineri englezi, imping din greu un carucior. Uneori il mai iau si in brate, pe scari. Or fi turisti? Nu-mi vine sa cred ca au venit aici in creierul muntilor cu bebelusul dupa ei. Sau, poate sunt in concediu, la casa de vacanta a lui “papa”, cine stie?

Rachoni

Rachoni este un “sat dublu” situat la poalele unui munte, exista un Rachoni “de sus” si unul “de jos”, fiecare are biserica lui, ambele inchise, strazile sunt largi, parcarile sunt mari, exista si mici parcuri cu bancute, magazine, baruri, terase, cafenele, aici am vazut cele mai multe flori si pisici catarate pe europubele. Satul are case frumoase dar si unele darapanate, muntele ti se pare a fi foarte aproape dar in realitate e de mers mult pana acolo. Chiar daca satul mi se pare bine aprovizionat, chiar in capatul lui de sus, unde se ajunge destul de greu, am intalnit camioneta cu “Pestakii”, care vindea din greu. Satul Rachoni, este corespondentul montan al statiunii maritime Skala Rachoniou, o frumoasa localitate de litoral cu cateva hoteluri de lux.

Ei, si-acum gata! V-am facut capu’ varza! Am terminat cu insula Thassos, pentru urmatoarele review-uri, vom reveni in tara.

Andreea Esca, ai legatura!

@Web, te rog melodia ““I wanna know everything about you”, chiar daca n-am reusit sa cunosc totul despre aceasta insula, mersi! http://www.youtube.com/watch?v=byEGjLU2egA

---

VIZUALIZĂRI: 9534 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI