Un imperiu

TIPĂREȘTE

Pe întuneric, orașul Sibiu mai are ceva zvâcniri de viață. Pe străzi pustii, din loc în loc, răzbat chicoteli și onomatopee că vorbe logice n-aud. E ca un fel de baba – oarba că nu se vede nici o siluetă. Ocazional, mai apare câte una, fugitiv, alunecând printre mesele și scaunele întinse pe caldarâm, în toiul nopții, și pustii. Sibiul e un oraș vechi, cu clădiri prăbușite sau renovate, în cetate și pe lângă.

Am descoperit o pivniță deschisă noaptea și am vrut să văd cum e. Fiind sâmbătă noapte, aveau și concert, o trupă locală, din Sibiu, de cover-uri, cu rock eri supărați, cu păr lung și burtoși sub vestă că erau la vârsta a 3-a, deja. Cine asociază muzica rock cu tinerețea, se află în eroare. Muzica asta a fost un curent, fuse și se duse iar acum a ajuns la vârsta senectuții. Curând, doar morții vor mai asculta rock, unii dintre ei.

Dar am găsit la Sibiu, încă în viață.

Eu am mai fost aici, acum 5 ani, când veneam de la Moneasa, de la aniversare. Era pe lumina zilei dar pivnița era atractivă. Am băut ceva, la zăpăceală, pe niște canapele. Acum am găsit cârciuma la fel doar că plină de viață și de ființe.

Se intră pe o poartă săsească, arcuită sus (cum altfel?) unde, în tunel, staționa un grup de tineri care nu era rock dar le plăcea conversația în engleză. Așa fac ei, merg să viziteze pe mapamond, se duc în astfel de locuri și se găsesc acolo, uimiți de viață: „wow, ce tare!” conversând limba lui Shakespeare, simțindu-se importanți. Așa făceau și aceștia. Tinerii de azi, spre deosebire de rockeri, sunt decenți, spălați și cuminți.

Jos, în hrubă, era plin – de data asta – tot tineri cuminți, grupuri mai mari sau mai mici. Stăteau la masă și se uitau unii la alții. Ăștia nu prea vorbesc. Noi avem mereu ceva de povestit.

Pe pereți, cum știam, poze renascentiste, Janice Joplin zice că ceva baby, a, Cry Baby chiar deasupra intrării că e un tavan oblic ce coboară împreună cu treptele și dacă vrei să meri la baie să refaci machiajul după ce ai plâns bine, intri pe aleea filozofilor.

Am găsit-o pe Proud Mary rulând pe râu:

Why can’t you see

What you do it to me

’Cause I love you too much, baby

2 dansau, lângă scenă. Era din convingere, nu forțat. Apoi au fost 4 care dansau. De fapt, făceau aerobic că pe rock n-ai ce dansa dar face bine la circulație. Oricum, omenirea e cam sedentară în urban. Apoi s-au mutat lângă masa noastră cu zbânțuială cu tot și mă tot miram, ce naiba că dansau bine unde erau și nu-ș ce-au venit să tot bușească masa și cum naiba, cum merg pe undeva, tot în centrul atenției ajung și n-am nici un chef. Mie nu-mi ardea de aerobic. De-astea fac acasă nu acolo. Acolo beau în pace. Am vrut cafea. Nu aveau că era espresorul defect. Atunci am reconsiderat, optând pentru un șut de tequila care a venit cu lămâie și-a fost binevenit. Cu pruncii de la bar m-am înțeles bine, o copilă servea diverse, de după bar, un băiat lua banii: 12 lei un șut, dincoace de bar, cooperanți și la locul lor, cu o atitudine bună.

Muzica mi-a plăcut deși conceptul ăsta e pe cale de dispariție, atmosfera era cât de cât okei dar parcă era din alt film și curgea spre desuet și când am ieșit din pivniță am revenit pe străzi feerice, pustii, luminate magic în portocaliu și galben și rezulta o atmosferă pe care ziua nu o vezi.

La Imperium Society Club, gașca de vorbe era în gang dar după colț, după Scufița Roșie era multă revoluție și nu știam ce e și abia după ce am ieșit de la Imperium și căutam ieșirea din cetate am trecut prin revoluție și am înțeles că acolo era un pub și mai și, cu toalete etalate, aglomerație mare și fițe. Am înțeles că acolo se petreceau fapte mai mari decât în prietenosul Imperium pe care-l știu de 5 ani și l-am găsit din prima când l-am găsit. Pe lângă acest Oldies Pub am mai trecut o dată acum 5 ani dar nu mi-a atras atenția cu nimic și nici acum n-am fost curioși să știm ce-i înăuntru.

---

VIZUALIZĂRI: 202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI