Casa Sotiris - o aventură

TIPĂREȘTE

Locația: Appartament Haus Sotiris, Sikia, Sithonia, Halkidiki, Grecia.

Casa Sotiris, este localizată în satul Sikia din sudul Sithoniei, un sat autentic grecesc, extrem de fermecător și care merită o recenzie separată.

Vacanța era programată din 2011, în urma unei promisiunii făcute nașilor copilului meu, care, nu știu în ce împrejurări, au venit în contact  cu "grecul" naturalizat în Sighișoara, ale cărui preocupări turistice cuprindeau un restaurant în Germania, pensiune la Sighișoara și casa din Sikia la care am acceptat să mergem, pentru un preț modic este adevărat, 35€/noapte/6 persoane.

Deoarece am avut tot timpul rezerve (îndoieli și multe incertitudini) privind locația, toată iarna (2011-2012) am încercat să aflu ceva informații despre proprietar (datornic la fiscul român și administrația locală Sighișoara, inclusiv plata taxelor de școlarizare-liceu, pe patru ani, ale copilului său) și despre locație, cu greu le-am descoperit (postându-și denumirea casei ca Sotiris și nu Sotirios), relevant pentru subiectul de față fiind și faptul că nu am putut niciodată vizualiza exterior clădirea și nici interioarele clădirii cu excepția celor care erau postate de proprietar pe site-ul german dar neconcludente. Nici adresa exactă nu a fost disponibilă, el postând locația pe hartă, în buza mării. Dar promisiunea trebuia respectată.

La sosire, după un contact telefonic, am fost așteptați de proprietar, venit cu bicicleta, la intrare în localitate, în parcarea (mini) supermarket-ului Carrefour, de acolo, luând-o pe străduțe înguste și în pantă (uneori accentuată), cu o viteză în care bicicleta era campioană, în unghiuri strânse, printre pereții caselor, noroc cu biciclistul din față care ne-a ferit de vreo eventuală întâlnire frontală.

Am nimerit într-o casă veche, cu un mic maidan în față pe post de parcare (max. trei mașini), cu fațada acoperită de coroana unui măslin, cârpită turistic pentru a primi oaspeți, curățenie făcută de un bărbat singur, la cca. 60 ani (gazda: Sotirios Demetriopoulos - foarte de treabă de altfel și cu care am putut stabili o comunicare amicală și agreabilă), prosoape spălate, probabil numai cu detergent inferior, curate dar prea negre pentru a putea fi folosite, fără ferestre la o cameră, o baie și o toaletă în curticica de 40 mp, mobilier vechi (dacă nu second hand), fără internet, iluminatul nu funcționa peste tot în camere, prizele erau în sistem american iar instalația electrică - o improvizație. După ce ne-a prezentat locația, grecul a dispărut pentru implacabila socializare de la tavernă (Doamne, cât de mult timp pot pierde grecii la tavernă, la care se mai adaugă și somnul de la prânz!), acțiune care s-a repetat și a doua zi dimineața, rămânând să ne descurcăm cum putem.

Înainte de a pleca, l-am întrebat pe kir Sotirios dacă este vreo tavernă, restaurant în localitate, în care să putem servi o masă tradițională, fiind  incitat/documentat de/despre bucătăria grecească, răspunsul său m-a lăsat perplex, citez: "ce mâncare, ăștia mănâncă iarbă! ". Văzând că n-am înțeles nimic a specificat că este vorba de alge marine, pregătite în diferite moduri. Atunci am înțeles că aveam în față un grec devenit român.

Ordinea, curățenia, aranjamentele din clădire și din afara ei trădau un burlac cu state vechi de serviciu, alături de neputința unei vârste (sau lene - nărav grecesc?!) în care doar dorința a rămas puternică.

Mâna, dar mai ales gura femeii, a doamnelor noastre, au o valoare care, prin lipsă, iese tare bine în evidență, (ce ne-am face fără ele?!).

Prima (și singura) noapte petrecută aici, după o redistribuire a persoanelor funcție de paturile disponibile, a fost cu țânțari, ruperea paturilor sub greutatea celor care încercau să-și găsească odihna după o zi grea și lungă (veneam de la Shipka - Bulgaria traversând Munții Rodopi, prin Zlatograd), să nu credeți că din cauza greutății corporale, nimeni nu depășea 80 kg sau bâjbâind prin beznă pentru a merge la baia din curte printr-un vag miros de hazna.

Noi fiind două familii de 2 și 4 persoane, o cameră cu pat "matrimonial" (un divan țărănesc fără a fi și autentic) a fost ocupată de familia formată din două persoane, cameră care avea intrarea din camera principală, (cea fără iluminat natural), de trei persoane, la rândul ei "mobilată" cu două paturi din care unul la fel de "matrimonial" și o canapea de o persoană. Baia interioară, comună, cu acces din camera principală. Colac peste pupăză, instalația de iluminat era defectă astfel încât a trebuit să improvizăm o veioză, pe direct, pentru că nu aveam adaptor de priză americănească. Pentru că se terminaseră locurile de dormit eu am fost relocat într-o bucătărie de vară, noaptea devenind subiect al unui festin țânțăresc.

Cum-necum noaptea a trecut, dimineața (orele 7-8) mic dejun din traistă, împărtășit impresii matinale din prima noastră noapte grecească constatând că și dormitul poate fi o aventură iar doamnele noastre hotărând că este momentul pentru "a pune piciorul în prag" și a căuta o altă locație de cazare. Astfel prima zi care era gândită a o petrece pe plajă pentru a intra în atmosfera vacanței grecești a început cu refacerea calabalâcului și încărcarea acestuia în mașini (care bineînțeles că nu a mai încăput în același spațiu). Între timp s-a trezit și kir (κύριε) Sotirios căruia nu i-am spus nimic despre intențiile noastre prezervându-ne cazarea pentru un eventual eșec, el plecând la "socializare" la tavernă iar noi spre stațiunea Toroni (numele provine de la soţia lui Proteus, fiul lui Poseidon), la cca. 20 km, pentru a ne căuta un alt sălaș, informațiile avute indicându-l ca fiind cea mai recomandată stațiune din sudul Sithoniei. După două ore în care am bătut stațiunea de la un capăt la altul, fără să ne impresioneze în mod deosebit, cochetă de altfel, negăsind nimic care să ne convină, am plecat spre Sarti (30 km) unde oferta era mult mai mare, mai variată și mai decentă dar pentru care nu aveam multe informații. Până la urmă bine am făcut, stațiunea este (cred eu) mult mai bine poziționată, cu răsărit de soare din spatele muntelui Athos, a cărui imagine domină maiestuos orizontul, cu asfințit galben-auriu pe vârf când în jurul tău este aproape întuneric, cu mult mai multe oportunități: plajă mai bună, cazare mai diversificată, souvlaki (fast food), taverne, buticuri, magazine alimentare și nealimentare, terenuri de sport, agenții turistice locale din care puteai achiziționa diferite sejururi sau programe, spații de parcare generoase (gratuite) și nu în ultimul rând costuri decente.

Pentru cei interesați, foarte multe din locațiile turistice din sudul peninsulei Sithonia, aparțin locuitorilor din Sikia.

Au urmat câteva negocieri cu proprietari care-și așteptau clienții pe scăunel în fața locațiilor turistice, câteva vizite la locațiile cu spații libere afișate, deja având de unde alege am devenit mai pretențioși, tot căutând am întrebat un grup de tineri români (destui prin Sarti) de alte oportunități iar aceștia ne-au îndrumat către o agenție locală (Sithon Travel), din centrul stațiunii, unde să întrebăm de Cristina (o tânără româncă din Tg. Secuiesc, bună vorbitoare de limba română, maghiară, engleză și greacă) care, după ce ne-am cunoscut, cu multă bunăvoință, ne-a propus două studiouri la hotel Makedon, în regim de autogospodărire, un apartament cu două camere, bucătărie mare, baie mare și terasă (pentru familie de 4 persoane - 35€/zi) și un studio tip garsonieră (pentru familie de 2 persoane - 20€/zi), ofertă acceptată, astfel încât la ora 12 eram deja cazați în condiții de care nu am avut a ne plânge până la sfârșitul sejurului.

Ulterior ne-am întors la Sikia la casa Sotiris, pentru a ne lua restul de bagaje și a ne despărți de kir Sotirios cu care a urmat o discuție și o despărțire nu neapărat foarte cordială, negociată și achitată civilizat, mi-a părut rău într-un fel că l-am lăsat fără turiștii pe care miza în rotunjirea propriilor venituri, mi-a părut rău și pentru că era un bun partener de dialog asupra realităților și tradițiilor din Grecia, îi sunt chiar recunoscător pentru multe informații și detalii pe care mi le-a destăinuit și pe care altfel nu le-aș fi aflat niciodată.

Pentru că despărțirea a fost așa cum v-am prezentat-o, nu am mai apucat să fac alte poze pentru a vi le prezenta și nici nu pot să recomand sau să nu recomand locația, pot afirma în schimb că dacă aș fi fost singur, eu aș fi rămas, dar... democrația?!

Plecarea ne-a mai prilejuit o aventură, încercând să evităm drumul cunoscut pe care-l mai făcusem dar și să vedem Sikia de la cap la coadă, am luat de bun GPS-ul care, pe un drum mai puțin ocolit, ne scotea direct în drumul principal al localității. Foarte corect, Marcel ("pe drumul următor virați la stânga") ne-a dus într-un loc de unde trebuia să alegem, ori dăm înapoi, în unghi drept și pantă descendentă uneori de 15-20 grade și continuăm cu spatele încă vreo 75 m până la o intersecție (de unde plecasem) și unde puteam întoarce mașinile ori mai continuăm 12 m (doar 12 m, asfaltat) și intrăm în drumul principal dar... pe o pantă în coborâre de 35 grade (măsurată cu o aplicație de pe telefon) !!! . Cred că am stat acolo 1/2 oră analizând, încurajându-ne reciproc (noi șoferii) până când ne-au hotărât doamnele noastre (și ele șoferițe!) "ce e atât de greu, sunteți bărbați sau... ? " Lăsăm mămăliga moldovinească altor prilejuri, cartografiem bine locul din priviri (era și un pic de curbă spre stânga), coboară toată lumea din mașini, viteza 1, frână de mână, frână de picior și pornim, drumul dispare din raza vizuală, nici nu știam cum se vor comporta mașinile (ambele de 1400 cmc, tracțiune față) și încet, încet (cred că am stabilit un record de mers încet), răsuflând ușurat, am ajuns cu bine jos. "Ei, cea fost atât de greu? - ne consolează consoartele. Înghițim gălușca și la drum spre vacanță, hotel Makedon, Sarti!

Așa a început prima noastră vacanță în Grecia!

---

VIZUALIZĂRI: 3735 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI