ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2017
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Eforie Sud
ÎNSCRIS: 31.03.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 7 zile
prieteni
16 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Let's go to Parga!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

A fost ultimul review dăruit de „maria55” AFA. Vezi aici

Sa mergem in Parga, sa mergeti in Parga; eu am fost si cu certitudine ca am sa mai merg!

Poate doar mijlocul de transport am sa- l schimb, dar de mers am sa mai merg.

Daca ar fi sa fac un top al locurilor vazute de mine in Grecia, Parga trece pe primul loc. Acu' sa nu intelegeti gresit! Am vazut Corfu, Sithonia/Sarti, Lefkada, Thassos, Paxos, destinatii accesibile tuturor, dar daca sunteti intr-o dilema, daca nu sunteti hotarati vis a vis de vreo destinatie, alegeti Parga! Nu o sa regretati!

Am ales sejurul cu transport autocar, nu e usor dar nici greu!

Cu de acum binecunoscutele popasuri, la Baikal, Steaguri si Bomboane, doar ca noi am avut ghinionul ca dupa ce cu greu am razbit sa iesim din capitala din cauza traficului, cand sa zicem si noi "hop", la primul popas, adica la Baikal, autocarul abia scos din service, a sucombat!

Draguta de ghida a "legiferat" pauza la 25min, timp total insuficient pentru hamesitii plecati la drum de dimineata din Eforie, asa ca bineanteles ca am vociferat, considerand ca nu apucam nici macar sa despachetam merindele, darmite de o tigara, un wc! Au urmat fix 4h de pauza, pana la sosirea altui autocar din Bucuresti! Pauza, nu gluma! Asta am vrut, asta am capatat! Bine ca eram intr-un popas, cu terasa, restaurant, grup sanitar, ca de era undeva pe camp...

Important este faptul ca a doua zi in jur de ora 11 eram la Vila Katarina&Johanna unde am fost cazati imediat ce am sosit. Am specificat ambele vile, despre care promit sa scriu, fiindca noi eforienii eram 16 la numar, adica am ocupat tot ceea ce am gasit liber la acea data in agentie. 4camere intr-una, 4 in cealalta, o cazare buna, decenta si cu un wi-fi excelent.

Parga/prima impresie

Un oras construit in forma de amfiteatru, o statiune mica dar confortabila, cu multe, dar multe taverne, terase, baruri, de te si mirai cum au reusit pe un teritoriu atat de mic!

Stradute, toate in panta, cu magazine de suveniruri, imbracaminte, argint, intr-un amestec placut privirii, cu o faleza impresionanta, un port pentru ambarcatiuni, taverne cu sea view si una-doua agentii de turism pentru excursiile optionale.

Oras, considerat o bijuterie a regiunii Epirus, cu coloritul acoperisurilor caselor, care-ti amintesc de storry-ul venetian al acestuia!

O destinatie ideala chiar si pentru familii cu copii, tocmai de aceea Parga are un rating bun pe orice sait turistic!

Ce poti face in Parga?!

-plaja, plimbare, excursii optionale, croaziera, odihna.

Plaje:

Piso Kryoneri - mica, bolovanoasa culmea, la intrarea dinspre alee si cu nisip la intrarea in apa.

Este o plaja mai ascunsa, dar peisajul este de vis. Cateva beach baruri si relax, fiind mai putin uzitata de turisti.

Kryoneri - Plaja centrala a orasului, la indemana tuturor, cu nisip si intrare lina in mare, cu taverne una si una la doi pasi si cu acces pentru inotatorii buni, la cele doua micute bisericute aflate pe insula de vis a vis, la mica distanta.

Plaja Lichnos, la 4km de Parga, se ajunge cu barcuta, numita pompos taxi acvatic, contra 8euro/pers/dus-intors.

Plaja Sarakiniko - la 20km de Parga, aprox. 30 minute, tot cu un taxi acvatic/barca cu motor, contra sumei de 10euro/pers/dus-intors.

Prea multe despre acestea doua nu pot sa va spun, nu am ajuns, insa despre o alta, minunata si destul de aproape;

Valtos Beach - da, am fost acolo, nu pe jos, desi distanta nu era uriasa, in max 25 min pentru cei cu conditie fizica buna, nu ridica probleme... nu era cazul la mine :))

Pe asa zisa centura a statiunii, un drum cu dificultate de urcus redus, se trece dealul si coborarea este rapida :)) Dar la intoarcere, dai piept cu dealul, urcus nu gluma!

Eu am ales sa merg cu barcuta, ocolind dealul, iar drumul a fost foarte, dar foarte scurt pentru cat de frumos era peisajul!

Ocolind dealul pe care este Castelul Venetian, plaja Valtos iti apare de dupa deal, in toata splendoarea ei. Plaja lunga, lata, curata, apa cristalina, cu cafenele, taverne si hoteluri child- friendly, cu super-market, cu oportunitate pentru sporturi nautice, jet-sky, wind-surfing, scufundari, paragliding.

Sezlonguri, 8euro 'perechea'+umbrela. Barcutele acosteaza undeva la mijlocul plajei din 30 in 30 de minute. Pentru mine, Valtos Beach a fost cea mai "adevarata" plaja vazuta in pelegrinarile mele prin Grecia. Or mai fi, nu zic nu, dar deocamdata aceasta este in top.

Viata de noapte, in Parga!

Nu prea are viata de noapte, tavernele nu au program pe timp de noapte, deci o zona buna pentru iubitorii de plaja si de relax.

Excursii optionale

Documentarea mea a fost incompleta si din aceasta cauza am ratat Albania si Meteora!

Fiind totusi inceput de sezon, nu am realizat ca acestea doua sunt in zile prestabilite, o data pe saptamana.

Am ajuns in Parga in ziua de joi si pentru vineri am antamat Paxos si Antipaxos. Ori Albania, am aflat ulterior, era programata tot pentru ziua de vineri. Cum vinerea urmatoare eram deja acasa, am ratat! La fel si cu Meteora, avea ziua de vizitare joia, zi in care noi paraseam Parga!

Asadar:

- Meteora la un cost de 45euro

- Albania, la un cost de 50euro/transport microbuz.

- Lefkada, cu transport local pana in Preveza, aprox 60km, apoi din Preveza alti 55km. Aprox 3h iti sunt necesare, poate chiar mai mult, dar merita tot efortul.

Noi am avut sansa sa revedem Lefkada, adica 2 in 1 pentru ca autocarul nostru avea de luat turisti din Nidri, la intoarcere si am avut 3h de relax in frumoasa statiune in care am fost in urma cu 2 ani!

Am petrecut jumatate din timp la El Greco, se stieee... unde am si servit masa inainte de a da piept cu lungul drum spre casa.

Paxos si Antipaxos

Desi mai fusesem in aceasta destinatie, din sejurul din Corfu/Sidari, datorita faptului ca pentru grupul din care faceam parte era o noutate ca si destinatie, nu puteam sa fac opinie separata, asa ca iata-ma pe ambarcatiunea 'Capitan Hook' si sus ancora!

Capitan Hook, era de fapt domnul Sakis, un grec de toata isprava care ne-a plimbat pe valuri spre Blue Caves si Paxos, acostand in portul Gaios, micuta Venetie, pe care am gasit-o neschimbata de la ultima vizita. Poate doar o mica majorare de preturi pe la taverne.

Negociind pretul cu Sakis, inceput de sezon fiind, persoane suficiente, am reusit ca de la 25euro cat a cerut initial, sa achitam 18euro/pers. A fost un succes, d'aia imi place mie in mai-iunie!

Castelul Venetian

Strajuieste orasul de la inaltime, ruine in stil venetian, mai prost conservate decat ruinele Castelului lui Ali Pasha. Cert este insa faptul ca peisajul care se prezinta in fata ochilor asupra orasului Parga si a plajei Valtos sunt de neuitat!

Vizita la acesta nu costa, drumul este intr-un urcus pe o straduta ingusta cu multe scari, scari de o latime apreciabila, dar te resimti cand ajungi la destinatie. Noroc cu cafeneaua Kastro1380, situata langa zidul castelului, unde obligatoriu faci un popas macar pentru o cafea! costa5 euro dar isi merita banii, pentru peisaj, lux si servicii. Au si mancare, preturile insa sunt direct proportionale cu peisajul :))

Trenuletul via Ali Pasha Castle&Anthoussa Village

Cost 8/euro/pers. Statia de plecare este de pe aleea din dreptul plajei Kryoneri si este o excursie care a fost cea mai apreciata de noi.

Am strabatut cei 6-7km pe soseaua spre Castelul lui Ali, minunandu-ne de peisaje, de livezile cu lamai, de florile de pe marginea drumului, rasarite intr-un cadru total neingrijit si parca acesta era tot farmecul lor.

Oprirea pentru Castel este la poalele dealului, probabil ca tractorasul nu facea fata urcusului... dar eu da! Greu, dar am razbit, ca sunt ambitioasa! Ba mai mult am urcat pana pe ultima ruina a castelului, unde am incalecat si tunul lui Ali, o fi n-o fi, sa-i credem pe cuvant.

În acesti bani am beneficiat si de serviciile unei ghide, o grecoaica sportiva si care avea amintiri placute despre Transfagarasan. Castelul ofera de pe varful muntelui unde se afla, o panorama asupra insulelor din jur, Paxos, Lefkada si Corfu.

La intoarcere, un popas de 1h in satul Anthoussa, cu cateva taverne si putine case. La una din taverne, batranii satului, la o cafeluta, ne salutau de zor, dornici probabil de musafiri.

Am poposit si noi la un fresh la una din taverne, preturi mici si un loc extraordinar pentru organizarea de seri grecesti, dupa parerea mea. Nu am avut parte de asa ceva, Parga neorganizand asemenea seri.

Acheron Springs

O alta destinatie cunoscuta si sub denumirea de 'fluviul mortii' sau al durerii, asta din mitologie, acum mai nou, spunandu-se ca ar fi tamaduitor.

La 20km de Parga, in satul Gliki, se organizeaza excursii de o zi, dar doar in full sezon.

Zagoria si Canionul Vikos bun pentru pasionatii de fotografie, cica tot in full sezon, nu stiu costurile.

Cazare

In alegerea unei locatii, va rog sa tineti cont de faptul ca statiunea este pe colina si daca alegeti o locatie in dreapta soselei de centura aveti un peisaj de vis, dar este greu accesibil si pentru o persoana cu conditie fizica, darmi-te pentru cei cu mobilitate redusa!

Cel mai bine este sa alegeti o locatie la maxim 300m de faleza perpendicular pe aceasta bineinteles, sau la intrarea si iesirea din Parga, loc unde statiunea este mai ingusta, deci si locatiile la o altitudine joasa.

Noi aveam doar o panta de maxim 50 m si asta a contat foarte mult.

Apoi, parcarea in Parga este deficitara, atentie pentru cei care aleg sa mearga cu auto propriu.

Generalitati

Accesul spre Parga este unul destul de usor! Cei 1060km din Bucuresti, nu ridica probleme nici cu auto nici cu autocar.

Exista posibilitatea de a alege transportul cu avionul, aeroport Aktio din Preveza aflat la aprox 60km.

Parga este o statiune in care nu simti acea agresivitate turistica de care unii se plang. Erau nordici, multi unguri, iar romani doar in cele doua vile amintite de mine la inceput.

Vila de langa noi, era ocupata de sarbi.

In doua din zilele saptamanii se organizeaza si o piata langa Biserica din statiune. Sigura sunt doar de ziua de luni, piata unde poti achizitiona legume, fructe, produse lactate, oua, direct de la producatorii locali.

Market-uri cu produse alimentare, la tot pasul, preturi nici mai mari, nici mai mici decat in orice statiune din Grecia. Este bine pentru cei care se autogospodaresc. Exista si un Carrefour in zona plajei Piso Kryoneri, foarte bine aprovizionat.

Restaurante

As aminti decat doua taverne, Gemini si Bacchos, foarte bune! Apoi un fast food, La Trattoria, unde intre 12; 00-17; 00 aveau oferta 1pizza+1salata si 2 bauturi racoritoare la 15 euro si o pizza Margarita la 5 euro

Daca recomand Parga?! Da, din tot sufletul!

Pana va convingeti singuri de asta, va rog sa vedeti pozele... fac mai mult decat... miile de caractere inserate de mine pe aici :)).


[fb]
---
Trimis de maria55 † in 16.07.17 17:53:10
Validat / Publicat: 16.07.17 20:46:29

VIZUALIZĂRI: 6958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

46 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maria55 †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Panorama de la Taverna Kastro1380, de lângă Castelul Venetian!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 100300 PMA (din 88 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

46 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 46
webmasterX
[16.07.17 19:21:39]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Parga, PARGA" (deja existentă pe sait)

=

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

webmaster
[16.07.17 20:37:46]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

maria55 †AUTOR REVIEW
[16.07.17 20:59:00]
»

@webmaster: multumesc atât pentru melodie, cât si pentru MG????

fra
[16.07.17 21:10:50]
»

Legat de poza 42... Anul trecut socrii mei au iesit pentru prima data din tara, in Grecia, in Olympic beach, dupa ce fusesem si noi acolo in urma cu 2 ani (la aceeasi cazare). si soacra mea nu era asa incantata pe cat era pregatita pentru experienta greceasca. Eu, ca sa o incurajez ca au facut o alegere buna: -macar a fost apa curata, limpede, iti vedeai picioare... ea: - au fost alge in cateva zile. Eu: ei, dar plaja era cu nisip, curata, nu ca la noi cu mucuri de tigara... ea: ba da, erau si aici. Si mai erau si niste catei care se plimbau pe acolo si isi mai faceau nevoile... concluzie: gunoaie sunt peste tot pe unde e aglomeratie si pe unde nu se face curat

P.s. mi-au mai placut si alte poze, dar asta a fost chiar culmea asa la incheiere...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[16.07.17 21:12:30]
»

@fra: ai dreptate! Drept dovada, poza no 42????????????

elviramvio
[16.07.17 21:24:05]
»

@maria55:

Maria, frumos tare scrii tu, un ghid pentru cine are nevoie.

Ma opresc sa-ți vad si pozele, asa cu coada ochiului ce am vazut, mi-au facut un dor de Grecia de nu-ti spun, mai ales gyros, pofticioasa de mine! Si parca te-am vazut catarata pe undeva pe stanci.

Pentru ca ai scris asa frumos de Grecia, iti voi face si eu o surpriza peste cateva zile. Pana atunci te imbratisez cu drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[16.07.17 21:29:08]
»

@elviramvio: ia de vezi cine vorbeste!!! ???? La scris mă refer! Păi pot eu oare sa mă iau la intrecere cu tine?!! Ce zici?!

Cat despre stanci, mai putin, dar ruinele Castelelor, da! M-am cătărat, târâş-grăpis, ajutată, trasă, impinsă de la spate????????am răzbit! A meritat efortul!

elviramvio
[16.07.17 21:33:24]
»

@maria55:

Tu te poti lua la intrecere cu oricine si castigi!! Pe bune nu pe ochi frumosi!

Dana2008
[16.07.17 21:59:07]
»

Felicitari, draga mea Maria!

Ai reusit in sfarsit sa scrii articolul si nu oricum, un adevarat ghid! Cat l-am mai asteptat!

Frumos mai scrii, Maria! Frumos mai pozezi, pe stanci! Fotografiile sunt imbietoare... Parga... o posibila viitoare destinatie?

Stii sa spui lucrurilor pe nume, cifre, date, informatii foarte utile.

Felicitari inca o data pentru MiniGhid!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[16.07.17 22:04:45]
»

@Dana2008: multumesc mult muresanca mea draga! Da, sa fie si pentru tine o viitoare destinatie! Sunt convinsa ca te intorci incantată! Articolul l-am vrut mai tehnic si nu istoric! Sunt date si info pe net suficiente! Ar mai fi fost multe de zis, dar niciodata nu reusesc sa fiu pe deplin multumită!

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[16.07.17 22:12:27]
»

@maria55: Mersi frumos, Maria, pentru info, de folos pt mine la sfârșitul lui august

Felicitări și pt poze!!!

maria55 †AUTOR REVIEW
[16.07.17 22:31:17]
»

@Carmen Ion: cu drag, Carmen! Ma bucur nespus ca ai ales Parga! Are sa va placa mult, la cât vă cunosc????! Ai luat cazarea?!

adrianaglogo
[17.07.17 00:36:01]
»

@maria55: Citit, votat, notat ca favorit, pentru septembrie, cand voi fi si eu acolo.

maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 03:18:37]
»

@adrianaglogo: multumesc mult pentru tot! Te astept ca la randu-mi sa-ti citesc impresiile despre aceasta destinatie! De pe acum iti doresc o vacanta minunată!

mishu
[17.07.17 08:25:32]
»

@maria55: Aseara am prins SB-ul dar nu si ecoul , de cate ori voiam sa scriu imi aparea o eroare, asa ca am lasat-o pe acum dimineata.

Minunata zona insa si mai minunate impresiile. Ai punctate atat de bine si de frumos totul incat te poti duce acolo cu ochii inchisi asa ca nu puteam sa nu-l trec la Favorite.

Tentatia de a ajunge si eu pe acolo este tot mai mare si la asta a contribuit din plin articolul tau.

Si la final nu pot spune decat: Felicitari, votat cu foarte mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[17.07.17 08:25:47]
»

@maria55: Vom sta în Ammoudia, dar sigur vom merge și în Parga

iulianic
[17.07.17 08:59:19]
»

@maria55: Am citit cu plăcere articolul tău care mi-a amintit aproape pas cu pas vacanța noastră de acum doi ani petrecută în Parga, dar - când să votez și să privesc pozele pe îndelete - calculatorul n-a mai vrut să răspundă la comenzi. Așa că - pentru că niciodată nu e prea târziu - toată admirația mea pentru rândurile tale și mulțumiri pentru frumoasele aduceri aminte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ANILU
[17.07.17 09:27:25]
»

@maria55: Felicitări pentru un Minighid folositor celor care vor să meargă în Parga. Şi mie mi-ar place să ajung măcar odată în Parga şi nu numai.

Ştiu că poţi şi eşti ambitioasă, o demonstrează şi pozele pe unde te-ai urcat şi căţărat

În Poxos şi Antipaxos am fost şi noi dar plecând din Corfu, ne-au plăcut foarte mult.

Tare bine arată trenuleţul cu care v-aţi plimbat spre castel, noi suntem mari amatori de astfel de trenuleţe

Plămbări cu bine în continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 09:54:18]
»

@mishu: multumesc pentru tot... dar mai ales pentru vot????????????????adica SB!

Stiu ca a fost o mica problema cu saitu'... d'aia am si renuntat la a mai incarca poze (mai aveam????), acum e rezolvată problema, norocul meu!

maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 09:56:50]
»

@iulianic: wow, Iulia, mă simt onorată si asta am mai spus-o! Când aprecierile vin din partea unor "grei" ai saitului, sunt happy, happy, happy????????????

maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 09:59:37]
»

@ANILU: multumesc mult draga prietena pentru frumoasele cuvinte! Alege Parga cu toata increderea pentru un viitor sejur. N-ai sa regreti!

maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 10:04:08]
»

@Carmen Ion: mergeti cu masina, nu-i asa?! Adica sper! Altfel este greu sa ajungi in Parga desi relativ este aproape! Cei 16-17km nu ridica o problema, doar ca din Anmoudia nu circula transportul local! Pana in soseaua principala, ai avea de mers pe jos vreo 2-3km pentru ca doar pe acolo trec autobuzele! De aceea ziceam de masina personala! Sau cu un taxi, dar asta implica niste costuri!

Insa indiferent cum, nu rata Parga!

krisstinna
[17.07.17 13:34:18]
»

@maria55: Foarte frumoasă Parga asta. E pentru mine, nu pentru domnul C. E cocoțată și unii nu acceptă înălțimile

De-aia e spectaculoasă, din cauza poziționării sale.

Dar, nu se știe, poate vreodată în viață...

De ce nu mi-ai spus de pălărie? Îți luam eu una din Creta

Sunt in mașină, am privit pozele cu domnul C, foarte frumoase!

Felicitări!

PS: despre cazare nimic?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 14:49:02]
»

@krisstinna: incep cu sfarsitul! Despre cazare, urmeaza...

Nu fii atât de sigura ca domnului C. nu iar place destinatia! Are un expresso demential la Kastro1380! Si acolo nu admiram"pietre", desi am vázut că in Creta... a fost pe placul lui absolut tot ceea ce era sit, ruine, palate, etc!

Astept si eu articol despre minunatul hotel din Creta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis
[17.07.17 16:47:55]
»

@maria55: He, he... Din Parga se fac excursii in Albania, iar din Albania se fac in Parga. Traiasca schimbul de turisti bilateral avantajos! Data viitoare de pus Albania pe lista neaparat, ca merita: situl arheologic Butrint, plajele de la Ksamil si Saranda, un izvor in culori spectaculoase, numit Ochiul Albastru...

N-am ajuns inca in Parga, desi am vrut sa ne abatem acum vreo 6 ani, cand am petrecut cateva zile in Lefkada, dar am plecat tarziu de pe insula si am renuntat. O sa-i vina randul candva, sunt sigura! Si o sa mergem atunci echipati cu un minighid de exceptie, semnat Maria55!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[17.07.17 17:01:25]
»

@crismis: wow! Multumesc mult pentru apreciere! Da, din Lefkada stii si tu ca ajungeati destul de usor, păcat ca ati ratat Parga! Stii si cred că mă cunosti indeajuns incât sa ma crezi ca realmente am fost tare incântata de Parga! In plus, chiar dezbateam problema cu @Krisstinna care la randul ei ma atentiona sa nu care cumva sa ratez Albania!

Acum daca-ti spun ca acesta a fost chiar criteriul pentru care am ales Parga: excursia in Albania si la Meteora!!!

Vina este doar si doar a nea, fiindca de frica vremii nefavorabile, am ales ca a doua zi de la sosirea noastra, să alegem ceoaziera in Paxos, destinatie pe care eu oricum o mai vazusem!

Urmatoarea zi cand am plecat in documentare, surpriza, nu se mai putea! Am explicat de ce!

Ce rezulta de aici?! Faptul ca desi am zis ca am sa renunt la Grecia in iunie urmator, in favoarea Turciei, iaca nu e posibil????????????! Am sa aleg din nou o destinatie de unde Albania este accesibila!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[18.07.17 06:51:24]
»

@maria55:

Felicitări, Maria!

Şi pentru vacanţă şi pentru articol. Recunosc că l-am citit încă din momentul apariţiei acestuia, dar nu apucasem să comentez.

Deschid azi calculatorul şi ce-mi văd ochii? Pe prima pagina: Maria, Maria, Maria şi Maria.

- Fotografia zilei - Maria55

- Articolul zilei - Maria 55

- Cel mai votat articol în ultimele 7 zile - Maria55

- Articolul săptămânii 28 (săptămâna trecută) - Maria 55

Asta da performanţă! De invidiat.

maria55 †AUTOR REVIEW
[18.07.17 08:01:05]
»

@nicole33: multumesc mult!

Nu stiu cât din toate acestea este meritul meu, sau a frumusetii acestui loc de pe pământ! Ceea ce stiu insă cu certitudine este că am multi prieteni pe Afa, asta-i clar si articolul precedent imi este dovada! Stii tu care, cel cu Gara de Nord! Aprecierile voastre sunt medicament pentru mine, ecourile voastre fac minuni si-mi scade stii tu ce????????????!

Deci meritul este si al vostru, al afa-istilor! Azi sunt happy????

artemisa24
[18.07.17 09:49:43]
»

Am citit review-ul tau superb si mai ales proaspat, avand in vedere ca voi pleca si eu in Parga saptamana viitoare...

inteleg ca si plaja Krioneri (care este mai aproape de locul de cazare) dar si plaja Valtos sunt bune... (presupun ca nu ne trebuie papuci sa intram in apa)

spune-mi, te rog, cam cat ati facut din Bucuresti pana in Parga (exceptand cele 4 h de pauza impusa)?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †AUTOR REVIEW
[18.07.17 12:14:03]
»

@artemisa24: In general se ajunge in Parga max la ora 10, cu plecare la 18; 30 din Bucuresti! Depinde f mult de traficul din capiatală, noi am pierdut cam 1; 30h pâna ne-am vazut pe drumul de Giurgiu! Ma bucur pt tine! Pentru Valtos sigur nu! Pentru Keyoneri nu sunt sigura!

Ai mei mergeau la Kryoneri dar nu s-au plans!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, Alex_Macedo, ANILU, artemisa24, crismis, elviramvio, fra, iulianic, maria55, mishu, zapacitu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Parga:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.099788904190063 sec
    ecranul dvs: 1 x 1