Un hotel ca o insulă în miniatură

TIPĂREȘTE

Precum în cazul micuței pensiuni ce ne-a găzduit în Naxos, și Seebreeze Hotel Ios a fost dragoste la prima vedere! Am amintit deja că a mai fost cândva în plan să facem acest periplu cicladic, și atunci mă oprisem la aceeași variantă de cazare pentru insula Ios. La momentul respectiv însă, excursia, așa cum am gândit-o, s-a dovedit o pălărie prea mare pentru creștetele noastre, deci am fost nevoiți să ne repliem...

De data asta, am rezervat o cameră dublă pentru 3 nopți, prețul fiind de 75 de euro pe noapte. V-am povestit deunăzi cum a fost imposibil să ne transbordăm din Naxos în Ios la data prevăzută, din cauză de grevă în Pireu. De fapt, Annerie, proprietara de la Seebreeze, a fost cea care m-a avertizat asupra acestui fapt, tot ea i-a alertat pe cei de la booking, care m-au sunat și, cu acordul celor 3 părți implicate, s-a convenit să putem modifica rezervarea în al 14-lea ceas, de la 3 la 2 nopți, cu reducerea de preț corespunzătoare.

N-am fost siguri că Ios avea să devină realitate până în ultima clipă, căci greva s-a prelungit și în ziua următoare; cu tristețe, Annerie ne-a sfătuit să amânăm pentru altădată vizitarea acestei frumoase insulițe, o singură noapte de cazare n-ar fi avut niciun rost... Totuși, întrucât aveam deja bilete cumpărate pentru marți dimineață, ne-am strâns bagajele, ne-am luat rămas bun de la Venetiko Apartments și ne-am prezentat în port - fie ce-o fi! Aici am aflat două vești, una bună și una rea; de fapt, pentru noi ambele au fost bune, căci aia rea nu ne afecta câtuși de puțin: 1) vasul nostru nu era în grevă, avea să circule, fiind înregistrat sub pavilion cipriot, nu grecesc; 2) nu se mai găseau deloc bilete pentru el (deci fuseserăm inspirați să le cumpărăm de duminică seara!). Așa că la ora stabilită (în jur de 10:30) ne-am îmbarcat și abia după ce ferry s-a desprins de țărm am îndrăznit să-i confirm lui Annerie că da, într-adevăr, venim!

Conform înțelegerii, Annerie ne-a așteptat în portul din Ios. Era un pic trecut de ora prânzului; în mod normal, între Naxos și Ios se face cam o oră, noi însă am făcut aproape 3, deoarece ferry a ocolit, să mai lase/ia pasageri și pe/de pe alte insule (Folegandros, Sikinos). Ne-am bucurat să o cunoaștem de-adevăratelea, mai ales că e o prezență extrem de carismatică - o femeie la vreo 50-55 de ani, blondă, bine făcută, frumoasă, foarte volubilă... Dar tot „carismatic” e termenul care o definește cel mai bine! Ne-a condus spre parcarea publică din apropiere, explicându-ne că n-a putut aduce mașina mai aproape de vapor, deoarece poliția interzice acest lucru. Și a insistat să-mi care trolerul. I-am replicat că suntem obișnuiți să mergem destul de mult pe jos, cei 100-200 de metri până la parcare reprezintă un mizilic pentru noi și, de asemenea, suntem obișnuiți să ne cărăm singuri papornițele (he, he, să mă fi văzut cum am venit eu azi acasă, cu câte o sacoșă în fiecare mână și alta în dinți! glumesc, desigur... dar adevărul nu-i departe!). A ripostat și ea, zicând că a profitat de faptul că avem trolerele cele mai mici posibil, că majoritatea turiștilor vin cu modele maxi... Am râs cu toții, deja parcă ne știam de-o viață!...

Ne-am îmbarcat în jeep-ul lui Annerie care, în loc să se întoarcă spre stânga, către capătul celălalt al golfului, unde se află hotelul, a cotit-o în direcție opusă. Ne-a explicat că vom ocoli un pic, ca să ne arate câteva puncte de interes, știind că vom petrece destul de puțin timp pe insulă: supermarketul, un magazin cu produse tradiționale (de unde ne-a recomandat să cumpărăm, în caz de-am dori), secția de poliție, agenția de voiaj. Ne-a indicat drumul care urcă în Chora (și aici capitala se cheamă tot Chora), dar și o scurtătură într-acolo, apoi ne-am întors către hotel. Pe (scurtul) drum, Annerie a turuit într-una, dându-ne o grămadă de informații utile, despre locurile musai de vizitat, unde să mâncăm, cât facem pe jos până în port și până la cea mai apropiată plajă, despre transportul în comun... Aici a trebuit s-o întrerupem, căci noi făcuserăm vorbele să închiriem o mașinuță. „De la ce firmă? ” a întrebat Annerie. „De la... ” „A, perfect! ”

În fine, am ajuns. Portul din Ios se găsește pe partea dreaptă a unui golf în formă de U, ce are o plajă bunicică pe mijloc, lungă de vreo 500 m, dublată de o faleză de promenadă și de șosea; Seebreeze e fix față în față cu portul, pe stânga golfului. Se urcă puțin către hotel, panta e destul de abruptă, grecii nu umblă cu finețuri în acest sens. De fapt, întreaga proprietate e așezată „în trepte” scobite în stâncă: întâi parcarea, apoi la nivelul următor piscina, bucătăria și zona unde se ia micul dejun, pe urmă hotelul propriu-zis, o clădire cu 2-3 niveluri, de culoare crem, cu obloane maronii de lemn.

Annerie ne-a debarcat sus, în apropierea piscinei, de unde ne-a preluat imediat soțul ei, Chris. Pe Annerie am mai întâlnit-o apoi doar de vreo două ori, în trecere; ea părea responsabilă cu „drumurile”, iar Chris cu întreținerea oaspeților. Aveam să le aflăm mai târziu - pe scurt - povestea: s-au cunoscut în Africa de Sud, ea născută acolo, el grec emigrant; după câțiva ani, au hotărât să se stabilească în Ios, unde au construit proprietatea actuală, dealtfel singura lor casă. Asta înseamnă că dacă doriți să-i vizitați de Crăciun, acolo îi găsiți! :)

Chris ne-a depozitat bagajele într-o margine și ne-a invitat să luăm loc pe fotoliile de ratan de pe micuța terasă de lângă piscină, la umbră; de asemenea, s-a oferit să ne servească o răcoritoare-ceva. Am optat amândoi pentru câte o bere și ne-am așternut la povești cu Chris... Ne-a arătat un ghid al insulei cu fotografii foarte frumoase, ne-a dat o hartă și ne-a însemnat pe ea ce ar trebui să nu ratăm, ne-a oferit și informații despre micul-dejun... „only if you want”... Acesta putea fi oferit între 8 și 11, în 3 variante: iaurt cu miere și nuci și salată de fructe, sau omletă, sau sandviș cu șuncă și brânză, la toate adăugându-se, desigur, cafea sau ceai - fiecare variantă la prețul de 7 euro de persoană. Am zis că o să luăm mic dejun, mai ales că știam că de data asta nu avem chicinetă în cameră. „Only if you want! ”, a subliniat Chris.

Nu ne venea să credem în ce loc minunat nimeriserăm! Era atâta liniște, că se auzeau glasurile copiilor ce se jucau hăt-departe, pe plajă! În fața noastră se etala oglinda piscinei infinity, cu apa de un bleu deschis, contrastând cu albastrul închis al golfului... Și dincolo de acesta, pe una din coamele dealului din față, o parte a orașului, cu casele lui albe și bisericile cu domuri albastre cățărându-se până în vârf!... Nu poți să nu te întrebi cum o fi să trăiești permanent în acest mirific decor, ce privilegiu al sorții ar putea să te planteze aici definitiv?! Mă rog, e bine și de noi, că am reușit să ajungem măcar câteva zile... Printre picături, am pornit a fotografia domeniul din toate unghiurile, cu încântare maximă. La un moment dat, privindu-l ca un întreg, am avut o revelație! Culorile hotelului îmi sugerau piatră și lemn, ici-colo erau amplasate câteva plante decorative, plus piscina albastră... Crem, maro, verde, albastru... Pur și simplu, îmbinarea culorilor era desăvârșită! Seebreeze mi s-a părut o insulă în miniatură! Un sublimat de insulă grecească! Seebreeze se vrea a fi esență de Ios!

După ce ne-am terminat berea (iar eu ședința preliminară de fotografiat), Chris s-a oferit să ne arate camera ce ne fusese repartizată. Seebreeze e un hotel micuț, are puține camere (între 10 și 15, să zic), dar toate au vedere spre mare. Chris ne-a condus pe o mică alee acoperită cu pietricele și mici traverse de lemn, ce se face între terasa unde stătuserăm și bucătărie. Cu ocazia asta, ne-a prezentat toaletele comune undeva în dreapta, cu intrarea mascată de o sumedenie de flori (aveam să le vizităm la un moment dat; curățenie lucie!), precum și dușul puțin mai în față, în stânga, în aer liber. Ambele deservesc piscina în principal. Dușul mi-a plăcut tare mult, încadrat și el de tot felul de plante, o să-l vedeți în fotografii! Foarte mult bun gust peste tot!

Camera noastră a fost la primul nivel, în corpul din dreapta, la capătul unei alei pavate cu gresie rugoasă (aceeași cu care e acoperită și zona de relaxare de la piscină). Am intrat într-un mic hol, baia e în față, iar camera în stânga, se termină cu balcon. Holul are un mic dressing încastrat în perete, fără uși, împărțit în două: jumătate spațiu pentru umerașe, iar cealaltă jumătate compartimentată în 3 zone egale; cea de jos conține răcitorul, cea de sus seiful, iar cea din mijloc rămâne pentru haine.

Camera destul de spațioasă, peste 20 mp și, dacă ar fi s-o caracterizez într-un singur cuvânt, acela ar fi „odihnitoare”. Decorată în alb și nuanțele nisipului, cu accesorii moderne și frumoase, denotă același bun gust pe care îl întâlniserăm deja în spațiile comune. Pereții sunt văruiți în bej, la fel e podeaua; poate părea tern și plictisitor, dar vă asigur că e un spațiu cu clasă! Patul matrimonial, cu tăblie frumoasă de fier forjat, e îmbrăcat în hăinuțe albe de bumbac, încins pe jumătate cu o „eșarfă” pe post de cuvertură (am preluat termenul de la @krisstinna, că nu știam cum să-i zic). Câte 2 perne „funcționale” de persoană și încă 2 decorative, tot în nuanțe de crem, din cele cu mesaje optimiste, gen „Keep calm, you only live once”. Pe pat, împachetate frumos, câte 2 prosoape pentru fiecare - astea gri deschis. (Am văzut co-locatari cu astfel de prosoape la piscină, noi le-am folosit în cameră, pentru bălăceală le aveam pe ale noastre, dar sunt convinsă că dacă am fi cerut, am fi căpătat prosoape suplimentare.)

Patul era încadrat de câte o noptieră albă, fiecare cu veioza ei, iar deasupra era montată pe perete o decorațiune din lemn traforat, extrem de frumoasă! Că veni vorba, aveam și vreo 2 tablouașe, dar pe peretele ce dădea înafară, de-o parte și de alta a ușii de la balcon, fiecare fiind alcătuit dintr-o carcasă uriașă de nautillus într-o ramă simplă de lemn, vopsită grosier în alb; frumos!

Pe partea opusă patului, se aliniau: un fotoliu tapisat în nuanțe neutre, o comodă înrudită cu noptierele, apoi coșul de gunoi (din răchită); deasupra o oglindă cu ramă groasă din crengi împletite (de mare efect și asta!) și TV-ul, de dimensiuni medii, suspendat la o distanță convenabilă (deși pentru noi acest aspect n-a avut nicio relevanță). Pe birouaș mai erau niște nimicuri cu rol decorativ - un bol cu scoici și un felinar, dar și chestii utile într-un raft, dedesubt - o tavă cu 2 pahare. Pe una din noptiere am găsit telecomenzile de la televizor și de la aparatul de aer condiționat, dar și un aparat cu pastile contra țânțarilor. Prize suficiente lângă pat, pe ambele părți și întrerupătoare „pentru puturoși”.

Baia mi s-a părut spațioasă și ea, decorată în aceleași culori și în același stil. Drept „mijloace fixe”: cabină de duș, vas de toaletă, chiuvetă. Oglinda era sora mai mică a celei din cameră. Aveam și consumabile: hârtie igienică (destulă), săpunele rotunde, flaconașe cu șampon și gel de duș (de calitate). La capitolul „altele”: coș de gunoi, covoraș de ieșit din duș. Cabina de duș era prevăzută cu 2 etajere și cu un șnur de alarmă. Feroneria de inox, cu design ușor retro.

Desigur că piesa de rezistență a fost balconul, și către el o să ne îndreptăm atenția în momentele următoare! De dimensiuni modeste, dar suficient totuși pentru 2 persoane, era mobilat simplu, cu o masă și 2 scaune pliante, din lemn lăcuit. Ba, într-o margine am găsit fixat și un suport pentru uscat rufe, destul de mic, mergea pentru costume de baie, dar prosoapele de plajă nu prea încăpeau. În fine, amănunte... Priveliștea oferită era însă de milioane! Cam aceeași cu cea de la piscină, dar un pic mai amplă, căci ne situam ceva mai sus! Superb! Dimineața bătea soarele și estompa culorile, cel mai frumos se vedea după-amiaza. Golful albastru, clădirile albe de pe dealul de vis-a-vis, orașul, misterioasa bisericuță albă din stânga... M-am îndrăgostit de tabloul ăla! Am profitat cât am putut de mult să-l admir, n-am stat în cameră decât cât am dormit efectiv. Oricum, a fost mult prea puțin și așa... (Doamna care ne-a adus mașina la hotel ne-a spus și ea că da, poziționarea Seebreeze e considerată una dintre cele mai bune de pe insulă!)

Nici de piscină n-am profitat cât ar fi meritat și cât am fi vrut noi. După cazare și un duș rapid, ne-am înființat pe câte un șezlong și am alternat băile de soare cu cele în piscină. Bine, mai mult eu, căci Tati a trebuit să perfecteze închirierea mașinii... Piscina se adâncește treptat, e foarte drăguț să stai în partea dinspre mare agățat de margine și să te delectezi cu priveliștea golfului și a orașului de pe deal! Se coboară în ea pe niște trepte, iar într-o margine are un fel de baldachin, te poți relaxa în el cu tot corpul imersat în apa călduță. Zona piscinei este delimitată înspre exterior de un brâu de geam securizat, de care nici nu-ți dai seama de la depărtare, ai senzația că piscina plutește deasupra mării! Sunt vreo 12 șezlonguri, destule aș zice, deoarece nu le-am văzut niciodată ocupate pe toate - din lemn, dublate cu saltele învelite în material impermeabil, unele apărate de umbele uriașe de soare. După închirierea mașinii, n-am mai avut stare să stăm la piscină, dar i-am alocat încă vreo oră în după-amiaza următoare... Mă simt mai relaxată doar când îmi amintesc de acele momente!

Micul-dejun l-am servit în micuța sală climatizată din spatele terasei cu fotolii de ratan; noi am fi preferat afară, la aer, dar dimineața bate soarele fix pe zona asta (și în Ciclade la ora 8-9 razele deja ard, nu glumă!). Chris era „omul bun la toate”; el întâmpina oaspeții cu un zâmbet și-o glumă, el lua comenzile, el servea (mai mereu îngânând o melodie), el debarasa! Totul era pregătit într-o altă încăpere, i-am zis eu „bucătăria”, în corpul vecin, de unde Chris venea cu tăvile frumos aranjate. În prima zi am optat amândoi pentru fructe și iaurt cu miere și nuci, iar în a doua zi pentru omletă. Cafeaua era la alegere din mai multe sortimente - foarte bună și puteam primi repetir dacă vroiam (dar n-am vrut). Am văzut că alții au cerut și suc de portocale sau lapte și Chris a completat cu amabilitate. Ba, am remarcat că i-a oferit unei doamne o variantă care nu era în meniu: un fel de sendviș uriaș cu felii de banane și cremă de ciocolată... Ideea e că omul se adaptează din mers și o face într-un mod natural, deloc pretențios, făcându-te să te simți cu adevărat bine-venit, special!... Mi-a plăcut mult asta!

În ziua plecării, am primit oferta ca Annerie să ne conducă din nou cu mașina ei în port, dar noi am refuzat, oricum trebuia să predăm mașina și ne înțeleseserăm cu doamna de la firma de închirieri să vină acolo. Am achitat cash contravaloarea cazării și a micului dejun (era specificat în rezervare acest lucru); în acest scop, Chris m-a invitat în camera de deasupra sălii de mese, un soi de birou-sufragerie și, în timp ce el făcea socotelile și scria chitanța, eu am admirat superbele decorațiuni ce mă înconjurau. La final, i-am cerut voie să fac vreo două poze și el a încuviințat; ba, văzându-mă interesată, mi-a povestit că multe din lucrurile acelea erau făcute chiar de ei doi! De exemplu, cadranul uriaș al ceasului era conceput de Annerie, iar în structura dulăpiorului de lemn manufacturat de Chris sălășluiau împreună fragmente dintr-o veche ramă de oglindă, blatul unui pat și capetele unei cornize, pe post de mânere! Însăși masa rotundă și robustă de lemn la care ședeam avea și ea povestea ei! Frumos!

Înainte de a ne lua rămas bun, i-am mărturisit gazdei noastre că felul în care a decurs scurtul nostru sejur la Seebreeze ne-a depășit toate așteptările și că visăm deja să revenim cândva, poate pentru mai multă relaxare lângă superba lor piscină! I-am promis că până atunci o să-i „bârfim” de bine pe unde om apuca, i-am povestit un pic despre AFA noastră, iar el a dorit să-i notez pe o hârtie numele saitului. L-am avertizat că totul e scris doar în română, dar a zis că nu-i nimic, s-a inventat Google Translate...

... Nu demult, pe vremea când „aveam idei puține și fixe”, credeam că n-are rost să te duci de mai multe ori în același loc, că lumea-i prea mare pentru a... „pierde vremea” repetând aceeași destinație, bla-bla... Între timp am înțeles că destinația poate să fie aceeași, dar tu ești mereu altul, deci niciodată nu va fi la fel... Și între timp, s-a adunat o listă frumușică cu locuri în care mi-ar plăcea să mă mai întorc măcar o dată... Ios este pe lista aia. Și dacă aș ajunge în Ios, nici n-aș concepe să nu locuiesc la Annerie și la Chris acasă!

---

VIZUALIZĂRI: 976 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI