Grădina cu iluzii și deziluzii

TIPĂREȘTE

Din Apuseni spre nordul țării, în drumul nostru am reușit să ne abatem puțin în satul Bălan, comuna Gâlgăul Almașului, jud Sălaj, la zece km de Zalău. Din drumul național am urmat indicatorul spre stânga, vreo 800 metri erau până la investiția de 240.000 euro. Wow, cred că e ceva măreț, sunt totuși bani mulți. Hai să vedem:

Grădina Zmeilor este o arie naturală protejată, formată din numeroase de stânci, acestea au fost coafate de natură, au diferite forme, depinde de imaginația vizitatorului care pășește-n grădina cea „zmeuită” . De-a lungul anilor, pietrele au fost bătute de vânt, ploaie și zăpada, au fost arse de soare și astfel au pus în mișcare imaginația localnicilor, personajele fantastice au devenit o atracție turistică. De la an la an, de la un anotimp la altul, acest muzeu în aer liber își schimbă înfățișarea dar priveliștea rămâne nemișcată, copacii pot fi adormiți și chelioși sau pot fi verzi, zâmbind zmeilor din împrejurimi.

Șoseaua care se desprinde din DN e una îngustă cât o mașină, e asfaltată în mare parte, se strecoară printre casele modeste din sat. Emoțiile mele erau mari, mai cu seamă că realizasem ceva măreț: ne abăteam de la traseul inițial, ceea ce nu se întâmplă de obicei. N-aș fi crezut în veci că voi fi ușor dezamăgită, dar am fost mulțumită că de data asta nu m-a bombănit nimeni.

Cineva comparase grădina asta cu Cappadocia, o comparație total nepotrivită după umila mea părere, asta pentru că am fost în ambele locuri. Cred că am avut așteptări mult prea mari, exagerările unora m-au entuziasmat peste măsură. E drept că eu iubesc stâncile și nu duc lipsă de imaginație și la fel de adevărat e că eu mă bucur de fiecare lucru mărunt. Dar,

N-aș merge special în zonă doar pentru acest obiectiv, e bine să vă informați, să studiați pozele, dacă e în drumul vostru vă îndemn să poposiți pentru o scurtă drumeție drăguță, pentru a face câțiva pași în natură, timpul estimat de mine ar fi de minim două ore, în funcție de chef, vârstă și imaginație... vrăjitorească :)

Am văzut o diversitate de arbuști și arbori, fără posibilitatea de achiziționare de apă, fără wc-uri incluse în investiția asta de euroi, hârtii igienice aruncate prin pădurice și la marginea potecilor, bălării crescute și netoaletate, lipsă panouri informative, lipsă hartă, lipsă indicatoare, lipsă marcaje.

Ținuta poate fi lejeră dar adaptată totuși potecilor alunecoase, scărilor și pantelor existente.

Înarmați-vă cu imaginație bogată, cu răbdare și voie bună, nimeni și niciun panou nu vă va explica ceea ce întâlniți pe cărările Zmeilor, poveștile trebuie să le citiți de pe net așa cum am făcut eu când ne plimbam prin Grădină, am fost ghid, povestitor și critic.

Parcarea e foarte mare, gratuită, noi am găsit-o goală, după noi au venit doar câțiva motocicliști.

Foișorul din mijlocul parcării e foarte mare, n-am idee la ce folosește dar știu că a înghițit bani și ăla. Sunt câteva băncuțe în interiorul lemnos dar și la marginea unei laturi a parcării asfaltate.

Câteva țevi verzi jupuite de rugină ne indicau o cărare pietruită, ușor în pantă. La marginea țevilor e un coș de gunoi rupt, mizeriile se tăvăleau prin iarbă.

Drumul pietruit era ca un tunel verde, e relaxant, după câțiva pași am descoperit un indiciu, singurul de pe traseu, era o plăcuță ascunsă-n pomi, „Căpitanul și Soldații” . Măi să fie, nu puteam vedea nimic, pomii erau cât stâncile, ne-am străduit să ne imaginăm ceva, am admirat doar culoarea mierii așezată pe stânci, n-am văzut nicio potecă pentru a urca sau pentru a mă putea apropia de stâncile astea-soldați.

De altfel n-am văzut „Fata Cătanii” pentru că s-a prăbușit în urma unei alunecări de teren și-a rămas doar o bucată de piatră care nu stârnește imaginația nimănui, n-am recunoscut „Moșu” , „Călugării” , n-am văzut-o pe „Eva” , nici urmă de „Degețel” sau „Dorobanț” , sau poate i-am privit în față și nu s-au prezentat, nu le-am deslușit chipurile neam, pietroaie am văzut multe, care mai de care mai ciudate.

Poteca din piatră cubică se bifurcă, în stânga coboară, în dreapta urcă, ambele sunt misterioase, neavând indicatoare mergeam la „ghici” , zona înghițise doar 240.000 euro, doream să citesc și eu o poveste la fața locului, o minciunică, fie ea cât de mică.

Spre dreapta panta e un pic mai... pantă, întâlnim câteva stânci cu forme de ciuperci, una parcă are ochi și sprâncene triste, are cap și-n loc de păr are un copăcel verde și unul uscat, mă ajută lumina soarelui și frunzele cu umbra lor, îmi agită imaginația. Lângă o stâncă ce avea față de bivol sunt niște trepte din scânduri, scara are și mână curentă.

Sus, la capătul acestora, am găsit o platformă prăfuită, locul necesită atenție, rădăcinile groase ale copacilor denivelează terenul galben, toamna ajunsese deja prin pădure, câteva frunze stăteau ruginite-n crengi, de pe acoperișul stâncos puteam admira satul și dealurile care-l mărginesc, vedeam Zmeii cenușii care ne zâmbeau de peste pădure, a fost drăguț momentul. Pe această platformă e un foișor mai mic, din lemn, interiorul nu are nimic special în afară de câteva gunoaie „pierdute” de turiști.

Zmeii ăștia seamănă cu niște falusuri :), sincer, n-au înfățișare... zmeească.

Se spune că la aceste pietre se opreau Zmeii să se odihnească. Și mă-ntreb ironic: „aveau job? Altfel cum oboseau?” Toată grădina asta era a lor, era casa lor, au primit-o moștenire de la mama lor, Natura. Aaa, erau infractori, răpeau tinerele fete din sat, ba chiar au furat și au ascuns soarele. De-aia oboseau ei, dragii zmei, mergeau la ciordeală în lipsă de fonduri UE.

Dar, un tânăr sătean, musculos și curajos, s-a dus la Zmei, s-a luptat cu ei, i-a bătut ca pe putinei, a ieșit învingător, a eliberat fetele și soarele. O fi fost chiar Făt Frumos cu paloșul gros – vorba cântecului :)

Tinerele răpite și ascunse în Peștera Zmeilor erau tare supărate pe Zmei și, după marea eliberare una dintre ele i-a vrăjit pe răpitori, zmeii ăștia s-au transformat în stane de piatră. Bine, mă-ntreb de ce n-a făcut mișcarea asta inteligentă, vraja, până să-și pună tânărul viața în primejdie, dar, mna... legenda e legendă, are farmecul ei vrăjitoresc :D

Ce bine era să fiu vrăjitoare! Rosteam niște cuvinte drăguțe pentru toți care-au păgubit țara și poporul român, toți cei care au furat 30 ani... LOL, cred că aveam mulți monștii din piatră, răspândiți prin toată România.

În fine, să trecem la zmeii noștri...

Plimbarea asta a fost gratuită, un pic relaxantă, un pic nervozată din cauza banilor irosiți (de autoritățile locale), drumul printre copaci e plăcut, sunt poteci prin pădure, n-am întâlnit animale, citisem că în zonă sunt mistreți, vulpi și salamandre.

Am admirat formațiunile create de natură, pădurea, împrejurimile, am bombănit autoritățile responsabile din zonă, n-am irosit timpul chiar degeaba, locul are o poveste plăcută și acolo unde există poveste e rost și de mister, există curiozitate dar și dorință turistică.

---

VIZUALIZĂRI: 1733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI